”Propaganda ultimilor zile vorbește de o asociere a lui Crin Antonescu și PNL cu Traian Băsescu. În această situație, mă văd nevoită să reamintesc că PNL a acționat întotdeauna orientându-se spre respectarea unor principii, nu spre a-și găsi un loc la masa puterii. Nu PNL a intrat la guvernare cu Emil Boc și PDL și nu PNL a făcut pact de coabitare cu Traian Băsescu.
PNL nu se situează împotriva lui Traian Băsescu doar de dragul de a-și crea un adversar politic. PNL a intrat în USL pentru a înlătura un regim și metodele lui de a acapara puterea şi nu pentru a face după alegeri un simplu transfer de influență.
Când Traian Băsescu încearcă să-și subordoneze instituții, atunci Traian Băsescu este adversarul PNL. Când PSD vrea să-l înlăture pe Traian Băsescu de la anumite pârghii doar pentru a încerca să le preia, atunci PSD se pune în poziția de a fi adversarul PNL. Pentru o scurtă aducere aminte, invoc trocul numirii șefilor de parchete, pe care PNL l-a denunțat de la bun început.
Obiectivul originar al USL, cel care a dat speranța oamenilor și care a generat susținerea masivă, a fost că noi nu vom face precum regimul Băsescu, că noi nu vom da legi să favorizăm categorii de demnitari, că nu vom slăbi justiția, ci dimpotrivă, o vom întâri, pentru a deveni cu adevărat independentă.
În măsura în care PSD preia metodele și metehnele regimului Băsescu și încearcă să le continue în favoarea sa, atunci ne vom concentra pe oprirea prin mijloace democratice a PSD-ului cu aceeași forță cu care o facem și împotriva lui Traian Băsescu. Aceasta este misiunea oricărui partid care apără democrația.
PSD poate nu mai observă că PNL este în continuare un adversar de temut al regimului Băsescu tocmai pentru că este prea concentrat să îi copieze metehnele.
Dacă PSD preia tipul abuziv de a face politică al regimului Băsescu, atunci preia și opoziția PNL la genul acesta de metode care, din ce vedem în ultimele săptămâni, s-au accentuat exponențial din partea PSD.
Și Traian Băsescu, și PSD și orice altă forță politică orientată spre atingerea propriilor interese prin mijloace mai puțin legitime au un adversar în liberali.”
23 februarie 2014 Cristina Ancuța Pocora,
Purtător de cuvânt al PNL








Poate parea o tampenie ce scriu, insa USL-ul asta a avut un suflet si anume entuziasmul celor ce si-au pus speranta in aceasta constructie, si in cei doi oameni aflati in fruntea ei. Sufletul a parasit-o si constructia a murit.
Eu, personal, am sustinut aceasta alianta in orice imprejurare, la vot, in cercul meu de rude, cunostinte, colegi de serviciu, postand nenumarate comentarii (fara sa fiu platit pentru asta). Am votat in cunostinta de cauza, stiind ca oamenii nu sunt perfecti, dar fara sa-mi pun problema ca, in ceasul al XII-lea al democratiei romanesti, poti fi mintit in fata.
Alaturi de alte considerente de mai mica importanta (regimul autoritar portocaliu, dispretul fata de cetateni, sfidarea lor etc.), am votat USL pentru doua mari obligatii morale pe care nici o alta forta politica nu avusese curajul si onoarea sa si le asume:
– inchiderea definitiva a jafului de la Rosia Montana;
– rezolvarea problemei cainilor fara stapan FARA eutanasiere (ca in Germania, Italia, Polonia, Bulgaria, Serbia, Turcia).
N-am votat USL in primul rand de dragul burtii sau al buzunarului, ci pentru aceste lucruri „de suflet.”
Ce a urmat, stim cu totii.
Va multumesc pentru atentie
ApreciazăApreciază