Discursul președintelui PNL, domnul Crin Antonescu – Gala Tineretului Național Liberal, 22 februarie 2014

CrinCarol ”Bună seara tuturor!

Știți cu toții că nu este cel mai liniștit moment din viața politică românească. Știți că nu parcurgem chiar o vacanță în aceste zile și tocmai de aceea, primul meu gând, venind către această întrunire a dumneavoastră, a fost să vă felicit, în frunte cu președintele Florin Alexe, pentru hotărârea de a desfășura acest eveniment, care face parte deja din tradiția partidului nostru, de a-l desfășura netulburat și de a a vedea în el nu o simplă filă de agendă, nu un eveniment care ar fi putut fi, să zicem, amânat sau reportat din cauza celorlalte evenimente politice, ci un punct ferm în agenda Tineretului Național Liberal, în agenda noastră, a tuturor, care suntem, dacă nu încă tineri, alături de dumneavoastră și de tot ceea ce faceți.

Este un lucru foarte interesant pentru mine, de ani de zile, să urmăresc oameni de cultură vorbind despre politică și politicieni vorbind despre cultură. Sunt, evident, în a doua categorie, categorie mai rară, nu neapărat mai prețioasă, dar mai rară. Eu cred că tot ceea ce putem să facem dinspre politică și în calitate de politicieni – să nu uităm că mulți dintre dumneavoastră, așa, foarte tineri cum sunteți, deja ocupați demnități importante, aș spune maxime în ordine democratică, deputați, senatori, miniștrii – cred, deci, că ceea ce putem face dincolo de a vorbi, dacă ne asumăm riscul, frumos, despre cultură dinspre politică e, nu cumva, Doamne ferește, să ambiționăm să credem că politica ar putea deveni o parte sau o formă a culturii.  Cred că e destul și chiar foarte mult dacă facem din politică o formă de civilizație, dar să înțelegem atunci când acțiunea noastră politică are rază și ambiție națională, ce înseamnă cultura pentru o națiune.

S-au evocat aici raporturile și tendințele și aspirațiile dinspre cultura românească spre cultura europeană. S-au evocat de asemenea nume uriașe, nume de care ne amintim întotdeauna atunci când vrem să spunem apăsat că din punctul de vedere al marilor performanțe culturale universal recunoscute, avem și noi românii campionii nostrii. În fond, dincolo de a marca și de a evoca reușite certe, nume mari, cred că e foarte important să înțelegem și să contribuim chiar dacă nu suntem atinși de darul său de duhul culturii, extraordinar spunea maestrul, deși atât de tânăr, Bogdan Mihai, pe toți ne iubește Dumnezeu și libertatea mea e scena, așa e maestre, pe toți ne iubește Dumnezeu, dar când o auzi pe Felicia Filip și când vă auzim pe dumneavoastră ni se strange un pic inima cum că pe noi ne-ar iubi mai puțin, ne iubește pe toți, dar în forme diferite. Și spuneam că este important să înțelegem cum putem contribui prin acțiunea politică, prin politici la ceea ce înseamnă șansele culturii.

Cultura nu o fac oamenii politici, marea cultură o face cei chemați, cei dăruiți, dar și cei ajutați și susținuți. Vorbim, de exemplu, foarte mult, când vorbim și cât vorbim și cei care vorbim de perioada interbelică și vorbim de Eliade, de Cioran, de Noica, de Eugen Ionescu, de Vulcănescu, de toate numele extraordinare care s-au născut atunci ca nume, ca operă. În același timp, uităm de pildă să facem dreptate unor decizii și actiuni politici. În principiu, când vorbim despre unul din suveranii cei mai importanți, dar și cei mai contestați ai României și anume Regele Carol al-II-lea, ne vin în minte, sau vorbim înainte de toate despre faptul că nu a fost bine plasat istoricește și poate nici cel mai bine intenționat om în raport cu așezările democratice, cu faptul că a existat o dictatură regală, cu faptul că lucrurile s-au sfârșit rău, cu faptul că s-a amestecat dincolo de spiritul și prerogativele constituționale, a dezvoltat atâta intrigă în viața politică încât ai fi tentat să-l vezi ca pe un precursor al lui Băsescu, dacă asta n-ar deranja imaginea acestui rege mare, totuși.  Dar uităm că Regele Carol al II-lea a fost unul din cei mai mari, dacă nu cel mai mare, sprijinitor al culturii române din postura de șef al statului, din postura de șef al Casei Regale, din postura de mecena de stat, mecena, oficial, mecena politică.

Această generație pe care o evocăm și acești oameni, Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Eugen Ionescu, au contestat cu o vehemență incomparabilă tot ceea ce fusese până la ei. Lucrurile scrise, spuse de ei la cumpăna anilor ‘30, articolele, cărțile, ‘Pe culmile disperării’ sunt nu doar o ofensivă iconoclastă fără precedent și fără, de altfel, un corespondent mai târziu, ci este strigătul de forță, și, cum spune Cioran, de disperare, dinspre cultura română, strigătul nevoii de ieșire din provincial, din marginal, din parohial, de intrare în miezul marii culturi. Și ei au făcut-o, ei au reușit în condițiile biografiei lor, în condițiile pe care istoria cumplită a secolului XX a generat-o, le-a generat pentru ei şi pentru noi toţi naţiuni, grupuri, curente sau  indivizi. Comunismul nu a însemnat pentru România oricât de să spunem calm şi prietenos şi binevoitor ar putea să îl examineze, după 25 de ani, oameni mai tineri – că eu nu pot de exemplu, să-l examinez astfel, prietenos şi binevoitor – dar oricât de, repet, obiectiv cum se spune impropriu, ar fi examinat, nu a reușit în niciun caz, chiar dacă în perioada comunistă s-au născut, au lucrat în România şi mai ales plecând din România mari valori ale culturii europene şi universale, dar nu a reuşit să dea răspunsul şi să dea direcţia acestei integrări majore a culturii române.

Aşa încât astăzi suntem în fond în situaţia de a spune că avem nevoie de mai multă cultură română în Europa, dar şi de mai multă cultură europeană în România. În fond, trecând dincolo de teritoriul culturii propriu-zis, să nu ratăm, mai ales cei care facem politică, să nu ratăm să înţelegem sensul şi iradiaţia culturii dincolo de scenă, dincolo de cartea propriu-zisă, dincolo de tot ceea ce înseamnă săli de concert sau biblioteci. Cultura în fond este forma eleborată, este forma dăruită, este forma exprimată a libertăţii.

Și în sensul acesta, pentru că ne pregătim pentru o campanie electorală, pentru alegeri, pentru Parlamentul European şi pentru un nou ciclu, complicat, diferit faţă de cel de acum, în care va trebui să apărăm înainte de toate ideea de Uniune Europeană, ideea de comunitate europeană, puternic atacată chiar în marile ei leagăne, cum ar fi Franţa sau Marea Britanie, pentru toate acestea trebuie să ne pregătim în ideea că nu doar mai multă cultură românească în Europa și mai multă cultură europeană în România, dar mai multă Românie în Europa și mai multă Europa în România.

Noi avem o șansă pe care nu totdeauna o conștientizăm, noi suntem membrii ai acestei comunităţi europene şi dacă ni se pare că acesta este un fapt banal, să ne uităm în aceste zile la ce se întâmplă atât de aproape de noi, să ne uităm în Ucraina, să ne uităm la Kiev unde oamenii mor cu zecile pe zi pentru a avea sau în speranţa că vor avea ceea ce noi avem deja. Iar acest ceva, ceva ce s-a născut, s-a dezvoltat, şi-a atins plinătatea, inclusiv sub formă culturală în Europa, este libertatea.

Vă multumesc domnule preşedinte Alexe şi distinse doamne, domnişoare și domni foarte tineri pentru faptul că întelegeți să integraţi în calendarul dumneavoastră politic astfel de întâlniri, astfel de celebrări care sunt cu adevărat de o ţinută impecabilă și care dau sens și dau măsura identităţii noastre.

Mulţumesc foarte mult! Toate cele bune!”

Etichete:, , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: