Comunicat de presă referitor la Declaraţia privind susţinerea măsurilor de relaxare fiscală şi de stimulare economică

cod fiscalGrupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal din Camera Deputaţilor a depus astăzi, marţi – 25 martie 2014, la Biroul Permanent, Declaraţia privind susţinerea măsurilor de relaxare fiscală şi de stimulare economică, pentru a-şi urma procedurile parlamentare de dezbatere şi adoptare, conform prevederilor art. 85 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Documentul a întrunit consensul politic exprimat de către toate grupurile parlamentare din Camera Deputaţilor, inclusiv susţinerea din partea  Primului-ministru al Guvernului, Victor-Viorel Ponta, cu ocazia dezbaterii organizate  luni, 24 martie, la solicitarea Grupului PNL.

Dezbaterea parlamentară a avut drept temă adoptarea de către Guvern a măsurilor de relaxare fiscală şi de relansare economică, în special a măsurilor solicitate de PNL privind scutirea de impozit a profitul reinvestit şi  reducerea CAS cu 5 puncte procentuale la angajator până la 1 iulie a.c., cu respectarea angajamentelor asumate de România în faţa partenerilor internaţionali.

Vă redăm integral textul acestei Declaraţii.

DECLARAŢIE

privind susţinerea măsurilor de relaxare fiscală şi de stimulare economică

Luând în considerare solicitările şi aşteptările reprezentanţilor mediului de afaceri de a se reduce presiunea fiscală şi costurile cu forţa de muncă, pentru a favoriza relansarea economiei şi reindustrializarea României, prin investiţii şi creare de locuri de muncă,

Considerând în acest sens că scutirea de impozit a profitului reinvestit şi reducerea cu 5 puncte procentuale a contribuţiei de asigurări sociale datorată de angajator sunt cele mai importante şi viabile măsuri de relaxare fiscală şi de stimulare economică a mediului privat,

Luând act, cu prilejul dezbaterii economice organizate în data de 24 martie 2014 la solicitarea Grupului parlamentar al PNL, de angajamentul exprimat de Primul-ministru al Guvernului României de a susţine cele două măsuri, precum şi de consensul  grupurilor politice parlamentare manifestat în acest sens,

Luând în considerare rolul constituţional al Parlamentului de a promova şi dezbate legi care să servească interesul public şi care să genereze creştere economică şi bunăstare pentru cetăţeni, mai ales în actuala conjunctură socio-economică a României,

Camera Deputaţilor se pronunţă pentru adoptarea de măsuri de relaxare fiscală şi de creare a unui climat investiţional atractiv pentru mediul de afaceri, în special a măsurilor de neimpozitare a profitului reinvestit şi de reducere cu 5 puncte procentuale a contribuţiei de asigurări sociale datorată de angajator, care să permită aplicarea lor la 1 iulie 2014, cu respectarea angajamentelor asumate de România în faţa partenerilor internaţionali.

Etichete:, , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.