De ce Tăriceanu este Trădiceanu

Radu ZlatiRăspund astfel întrebării lansate pe Facebook de către amicul George Șerban:

De ce aceia care se afla alaturi de domnul Tariceanu si colaboreaza cu PSD, chiar daca mie imi displac ca oameni, sunt tradatori iar cei care, nu numai ca colaboreaza dar chiar fuzioneaza, prin contopire, cu partidul care a distrus tara pe termen mediu si poate lung, partidul din care fac parte Videanu, Boc, Falca, MRU, Ialomitianu, etc., nu sunt tradatori? Ce-i face diferiti pe unii de ceilalti? De ce nu i-am considera tradatori, atat pe unii cat si pe ceilalti, sau de ce nu i-am considera, in egala masura, atat pe unii cat si pe ceilalti, oameni egali, cu optiuni diferite?

Din multe puncte de vedere, răspunsul meu va consona cu cel dat acestei întrebări de către un alt prieten pe respectiva rețea de socializare, dr. Răzvan Constantinescu:

Politica nu este un compendiu de etică. Trădătorii nu sunt cei care părăsesc o idee, ci cei care părăsesc grupul de care aparţin, împotriva deciziilor acestuia – bune, proaste, cum or fi – mergând la „duşman”. Aş face analogie cu un moment istoric: în 1944, militarii armatei române nu pot fi consideraţi trădători toţi pentru că au întors armele, însă, cei care treceau la ruşi înainte de acest moment sau la nemţi după, ei da, aceia erau trădători. În privinţa PDL, PNL avea de ales între două variante: a) se aliază cu ei, primesc reproşurile doar parţial motivate că au trădat electoratul (pentru că atât Băsescu, cât şi majoritatea talibanilor lui nu mai sunt în PDL; prezenţa unor nume ca Falcă, Ialomiţanu, MRU nu mi se pare relevantă atât timp cât în orice partid, inclusiv în PNL, există oricum destule lichele, iar PNL tocmai a ieşit dintr-o alianţă cu un alt partid, în care figurau nume ca Zgonea, Ilie Sârbu ori Hrebenciuc, cu nimic mai frecventabili decât cei enumeraţi de tine), dar constituie o forţă capabilă să se opună înroşirii complete a României; b) nu se aliază, îşi păstrează chipurile principiile neîntinate, dar permit alianţa probabilă PDL-FC-PMP, izolându-se pe scena politică la subţirimea celor 15% şi ratând în mod cert accederea cu un candidat în turul II la prezidenţiale. Peste ani, istoria va uita nemulţumirile legate de moralitatea îndoielnică a actualei alianţe, dar nu ar ierta niciodată rigiditatea sinucigaşă şi eventuala dispariţie din lupta politică a unui partid istoric. Păţania PNŢCD-ului este vie încă în amintirea tuturor.

În ce mă privește admit principalul argument al amicului Răzvan: trădarea trebuie judecată, atunci când valorizarea se face de către un membru al unui grup distinct, doar în raport cu grupul; cu deciziile grupului iar nu cu acelea ale prietenilor sau inamicilor grupului respectiv, sau cu principii generale de comportament, public sau privat.

Sunt de părere că, dacă ai o opinie diferită de cea a grupului (de aici înainte: partidului) din care faci parte, ești dator față de tine și față de partid să lupți până la capăt pentru a îți afirma și promova părerea, în cadrul partidului (asta însemnând, dacă este cazul, și ieșirea în spațiul public pentru a îți ranforsa poziția din cadrul partidului). În cazul nefericit în care ai dus până la capăt această luptă, ți-ai epuizat argumentele și nu ai izbutit să produci schimbarea de linie politică pe care o urmăreai, atunci îți rămâne să optezi fie pentru a  rămânea în cadrul partidului și să aștepți o altă ocazie mai potrivită pentru reluarea luptei, fie să părăsești partidul și să continui lupta în afara acestuia. Dar, după mine, în acest din urmă caz, nu poți fi numit trădător – căci ai făcut tot ce a fost posibil în interiorul organizației, înainte de a lua decizia părăsirii acestuia. Conform acestei optici, momentul și modalitatea în care CP Tăriceanu a decis să părăsească partidul îl transformă pe acesta într-un trădător raportat la Partidul Național Liberal. Multă lume, printre care și eu însumi, considera că în cazul unei vacantări a funcției de lider național în PNL, Tăriceanu ar fi avut prima șansă în cazul unui Congres. Din considerente care scapă cunoașterii mele, Tăriceanu a preferat să se facă preș în fața premierului PSD, înainte a își juca toate cărțile în interiorul PNL. O eroare, posibil, dar una care îl transformă pe fostul președinte al PNL și pe fostul premier al partidului, într-un trădător ordinar.

Este actuala conducere a partidului o conducere formată din trădători din cauză că ar fi decis alianța cu PDL? Raportați la partid, evident că nu. Bună sau rea, decizia fuziunii cu PDL (am putea adăuga și decizia aderării la PPE) a fost una care a întrunit aprobarea unei majorități covârșitoare din partea organizațiilor și membrilor de partid, aprobare consfințită prin rezoluțiile unui Congres al partidului. Deci nu poate fi vorba de o trădare a partidului. Dacă luăm în considerare alte aspecte ale activității celor care compun conducerea PNL azi, s-ar putea vorbi, punctual, de trădători – raportați (de pildă) la fostul conducător al PNL, Crin Antonescu. Dar este vorba despre loialitățile față de un om, fie el și liderul național al partidului, iar nu față de partid în sine.

În plus, idea fuziunii celor două mari partide de dreapta, în esență, este una de bun simț. În 2005 Băsescu și Stoica aveau dreptate când cu propunerea de fuziune a Partidului Național Liberal și Partidului Democrat Liberal. Unde greșeau aceștia amarnic (și realitatea a dovedit-o) a fost idea de contopire sub numele de PDL. Fie și numai sugestia de a pierde un nume care devenise un simbol național în conștiința publică românească a oripilat întreaga suflare penelistă ducând nu numai la pierderea uriașei oportunității de a crea un partid puternic pe dreapta în 2005, partid care ar fi putut să genereze politici publice și soluții de dreapta pentru cel puțin perioada următoarelor două legislaturi, dar a dus și la spargerea PNL cu urmările știute: dispariția alianței DA și alunecarea PNL sub umbrela PSD, singurul care putea garanta supraviețuirea guvernului Tăriceanu. În 2014 această fuziune, în condițiile în care ambele partide se află (cel puțin aparent) sub nivelul din 2005 ca audiență electorală, și ambele supuse asaltului PSD & Co, se dovedește, încă o dată, o soluție ”naturală.” Cu atât mai mult cu cât ambele partide fac, acum, parte din aceeași familie politică iar PDL și-a confirmat în ultimii ani vocația de partid de dreapta (ceea ce în 2005 era imposibil de luat în considerare).

Deci, consider eu, avem argumente pentru a  considera pe Tăriceanu un simplu Trădiceanu; iar prin extensie pe fostul lider PNL, precum și pe grupul său, ca fiind ”trădător” față de Partidul Național Liberal. Dar nu avem argumente pentru a considera conducerea PNL ca trădând partidul – cel puțin atâta vreme cât partidul ca organizație care se manifestă în forurile sale statutare, urmează liniile politice trasate de către această conducere. Și este de datoria fiecărui membru PNL, dacă nu dorește să primească această ștampilă, a trădării, să urmeze respectivele linii politice, chiar dacă poate nu este întru totul de acord cu ele. Cazul multor membrii de partid, printre care mă număr și eu.

PS Mutatis mutandis, și eu am pierdut, alături de alții, o bătălie acre mi se părea extrem de importantă în partid. Fără a fi luate în considerație argumentele noastre, fără ca ele să poată fi supuse unei discuții interne, aplicate, în partid; luându-se în considerație doar rezultatele unor sondaje de opinie, conducerea partidului a luat decizia ca PNL să fie reprezentat în vitoarea campanie prezidențială de către Klaus Iohannis iar nu de către Crin Antonescu. Crin Antonescu, cel pe care eu și cei de aceeași părere cu mine îl consideram cel mai redutabil adversar al premierului Ponta și cel care ar fi avut cele mai multe calități și cele mai puține vulnerabilități în perspectiva luptei decisive din toamna acestui an. Dar pierderea unei lupte nu a fost nici pentru mine nici pentru ceilalți semnalul părăsirii partidului. Asta este diferența esențială între noi și cei care au preferat să se alăture lui Trădiceanu. Eu rămân cu partidul. Cel puțin atâta vreme cât partidul îmi oferă o șansă să me exprim, înlăuntrul și în afara lui.

Etichete:, , , , , , , ,

6 comentarii pe “De ce Tăriceanu este Trădiceanu”

  1. pop ionel 2 august 2014 la 10:08 AM #

    Ce mai vreti cu aceasta epava? Antonescu a spus tot ce avut de spus acum e tras pe dreapta,practic politic el nu mai reprezinta pe nimeni si nimic,o epava,un rebut,frumosul lui vis sa terminat,si toate astea facute cu mina lui.

    Apreciază

  2. Panaitescu Luciana 2 august 2014 la 4:20 PM #

    ce mult ati scris si totusi asa de neconvingator.Oricum prin divizarea partidului ati divizat si electoratul pnl.Voturile pentru dl Tariceanu vor arata unde sunt tradatorii.Inca putina rabdare.

    Apreciază

    • Radu Zlati 4 august 2014 la 11:11 AM #

      NU eu și nu noi am divizat partidul, ci Tăriceanu. Așa că?

      Apreciază

  3. katy 6 august 2014 la 2:22 PM #

    Dar orban si nea tasica( asa merita,nume cu litere mici) CUM VI SE PAR IMPREUNA CU DEVALIZATORII TARII TIMP DE 4 ANI, BLAGA ,BOAGIU, ROBERTA -MATEMATICIANA??? Aflat langa blaga la microfon,”neamtul” tradator nu face decat sa alunge simpatizantii vechi ai PNL! SA NU CONTATI PE NOI!

    Apreciază

    • Radu Zlati 6 august 2014 la 5:56 PM #

      Orban și Atanasiu ar putea fi considerație trădători în raport cu Antonescu, dar nu și cu PNL. Asemenea și Iohannis. Iar atâta vreme cât partidul a decis fuziunea cu PDL, ptezența lor alături de liderii PDL mi se pare firească.

      Apreciază

%d blogeri au apreciat: