În răspăr (XXXV): Parlamentul și demnitatea

radu zlatiSe pare că atât conducerea Partidului Național Liberal, cât și cea a Partidului Social Democrat au convenit să ofere Parlamentului (care Parlament? Să fie oare vorba de instituția aceea fără de care democrația contemporană nu este de închipuit, și totodată instituția din România cu cea mai scăzută rată de încredere, alături de partidele politice…?) un nou suflu, care să îl readucă la viață și totodată să îi confere întreaga demnitate la care acesta este îndrituit să aspire.

Desigur, de la gând la faptă este drum lung; și drumul spre Iad este pavat, deseori, cu bune intenții. Să nu ne pomenim precum în iarna lui 2014, când un eminent om politic român, la interval de două propoziții, își afirma intenția de a întări Parlamentului demnitatea sa instituțională, după care solicita parlamentarilor din propriul partid un vot imperativ pe o anumită temă. Cu alte cuvinte: demnitate Parlamentului ca instituție – DA, demnitate parlamentarilor ca aleși și demnitari ai statului român – BA.

Deocamdată să aplaudăm intențiile nobile ale liderilor celor două mari partide parlamentare. Nu voi critica (de aceea este această rubrică…) ceea ce nu cunosc, adică modalitățile concrete prin care se urmărește întărirea rolului Parlamentului, de pildă. Sau cum poate fi ameliorată instituțional imaginea acestuia. Aștept să citesc propunerile, cu vaga speranță că ele nu vor fi elaborate într-un cerc restrâns de „tehnocrați” (cu sau fără expertiză) pentru a fi mai apoi impuse disciplinatelor grupuri parlamentare (cum a fost cazul Codului Fiscal, alt obiect de negociere recentă). Dimpotrivă, sper ca parlamentarii (actuali sau foști…) să aibă un cuvânt greu de spus în elaborarea pachetului de legi privitoare la Parlament.

Sper, conștient pe deplin că Speranța este ultima făptură din cutia Pandorei, cea care nu a reușit să își ia zborul…

Anunțuri

Etichete:, , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: