O mare dramă în social media autohtonă. Un „influensăr” de nișă și-a permis să grăiască cu gura din dotare ceea ce mulți bărbați aflați la vârsta crizei de mijloc doar în baie îndrăznesc a gândi.
Țara a luat foc, „mee too” (supraponderală, vergeturi, sâni lăsați, alte alea…) a inundat platformele social media, influensărul Buhnici (până la scandal, nici nu știam că există această formă de viață) a intrat în vizorul unor instituții și, paralel cu linșajul mediatic, a început să piardă contracte.
În același timp, o știre a trecut aproape neobervată. Iat-o (preluată de pe digi24)
Desigur, este o „situație excepțională”. Dar tot „excepțională” mi se părea a fi și Delta Dunării. Ori Canalul Bîstroe a fost subiect litigios între România și Ucraina încă din 2004. Iată ce posta Deusche Welle în 2004:
La protestele internaționale (mai puțin cele românești, căci diplomația românească a fost extrem de „soft” în raporturile cu Ucraina) lucrările la canal au tergiversat, el fiind dat totuși în folosință în 2007.
Trecem peste episodul scufundării navei Rostock, trecem peste faptul că, în timpul lucrărilor la canal au existat numeroase incidente, poțiția de frontieră fiind nevoită să intervină și să amenințe cu foc armat navele ucrainene care intrau pe canalul Chilia. Trecem peste faptul că, prin reglementări internaționale, brațul Chilia este exclus din navigația internațională, deci dându-și acordul de tranzitare pentru navele încîrcate cu grîu ucrainean, România încalcă legislația în materie.
Revin la Delta Dunării. E trecută de prima tinerețe. Are vergeturi, depuse an de an. Și totuși, zic mulți, este încă atrăgătoare. Este chiar minunată! Este, posibil, cea mai mare comoară naturală de care România dispune. Munți ca ai noștri mai există în Europa, ba chiar mai faini. Dealuri și câmpii, ce să mai vorbim. Dar nu mai există o Deltă ca a noastră pe continent, și cu siguranță noi nu mai avem alta.
Ori, tranzitul șlepurilor pe canalele Chilia și Bîstroe pot aduce (și vor aduce, fără îndoială) pagube ireparabile biosistemului Delta Dunării. În raport cu aceast viitor sumbru, surprinde tăcerea societății zis civile din România.
Dacă jumătate din energia depusă pentru a închide minele de cărbune din Valea Jiului; dacă jumătate din energia depusă pentru salvarea nu știu cărei moluște amenințate de construirea unui baraj de acumulare; dacă un sfert din energia consumată în crucificarea influensărului Buhnici ar fi fost depuse pentru salvarea Deltei Dunării de pagubele ireparabile pe care deschiderea canalelor Bîstroe și Chilia navigației comerciale le va produce atunci…
Atunci aș fi zis că avem societate civilă pe bune iar nu cu epoleți, cetățeni nu bobor embetat, ONG-uri de mediu iar nu GIO puse pe supt banul public. Dar nu este cazul.
Radu Zlati 
Comentarii recente