Stăteam la masa de seară și trăgeam cu ochiul la Știrile PRO TV. Și astfel am aflat că massmedia românească a luat cunoștință că, după unii cercetători (aici), tinerii din generația Z reprezintă prima generație (de când se organizează la scară largă studii privind IQ la nivel generațional) care are un IQ mai scăzut decât generația părinților.
Pe de altă parte, așa cum am remarcat într-un articol anterior (aici) noua programă pentru Istorie Universală (clasa a IX-a) alocă un loc important activităților de învățare care presupun un contact prelungit cu lumea digitală.
Mai jos, câteva gânduri născute din conexarea celor două aspecte ale unei realități, se va vedea, îngrijorătoare.
Documentul semnat de neurologul dr. Jared Cooney Horvath despre „Generația Z” nu este un pamflet, nu este nostalgie pedagogică, nu e „pe vremea mea”. Jared afirmă explicit că avem pentru prima dată o generație cu scoruri cognitive mai scăzute decât ale părinților. Se invocă:
= scăderea atenției,
= reducerea capacității de citire profundă,
= slăbirea memoriei,
= dificultăți în rezolvarea problemelor complexe,
= corelația între digitalizarea intensă a școlii și declinul performanței Generația Z.
= Adică exact acele funcții cognitive pe care școala ar trebui să le întărească.
Ce face noua programă? Nu frânează digitalul. Îl integrează sistemic.
Nu îl limitează. Îl oficializează. (1)
Este o mișcare aproape filozofică: dacă mediul produce vulnerabilitate cognitivă, soluția este… mai mult mediu, dar cu metodologie.
O dozare academică a dependenței.
2. Radiografia digitalizării în CS – mai mult decât procentaje
Am estimat că, conform programei de istorie propuse de căter onor Ministerul, 60–70% din activități aucomponentă digitală (care urcă realist la 75–80%).
Asta nu este doar o statistică. Este o schimbare de paradigmă.
În capitolul „COMPETENȚE SPECIFICE ȘI EXEMPLE DE ACTIVITĂȚI” apar sistematic:
= dosare virtuale procesate cu AI,
= NotebookLM,
= generare de clipuri audio și video prin AI,
= dezbateri mediate digital,
= utilizare ChatGPT,
= comparații între surse clasice și conținut generat AI,
= platforme precum Canva, Coggle, Miro, Prezi,
= proiecte multimedia,
= analiză a informației online.
Nu sunt menționate accidental. Sunt inserate metodic, distribuite uniform pe competențe.
Digitalul nu mai este instrument auxiliar. Devine mediu dominant.
Și asta la istorie, disciplină care, teoretic, ar trebui să cultive: lectura, interiorizarea temporalității, înțelegerea proceselor lente, construcția narativă coerentă.
În schimb, elevul este pus constant să: genereze, proceseze, compare, verifice, posteze, prezinte digital.
Un ritm accelerat.
Un ritm de interfață.
3. Ce înseamnă asta pe 4 ani, transversal?
Acum vine partea serioasă.Dacă istoria ar fi singura disciplină care face asta, ar fi o excentricitate.
Dar logica curriculară actuală este transversală.
Digitalizare = modernitate.
AI = competență a viitorului.
Platformă = progres.
Dacă modelul se replică la: limba română, filosofie, geografie, științe sociale (poate chiar matematică și științe) atunci elevul trăiește patru ani într-un ecosistem educațional hiper-digital.
Nu 2 ore pe săptămână. Ci 20–25.
Asta înseamnă:
3.1. Reconfigurarea atenției
Atenția devine:
= fragmentară,
= distribuită,
= stimulată extern,
= dependentă de feedback rapid.
Citirea unui text dens de 15 pagini va deveni, în timp, aproape o probă de rezistență fizică.
Creierul învață ceea ce exersează. Dacă exersează alternanță rapidă între aplicații, ferestre și surse, va deveni bun la asta.
Dar va deveni mai slab la:
= concentrare susținută,
= introspecție,
= elaborare lentă.
3.2. Cultura promptului
Elevul ajunge să formuleze cereri: „Generează…” „Compară…” „Sintezează…”
Este o abilitate.
Nu o neg.
Dar există o diferență enormă între: a formula un prompt pentru sinteză și a construi tu sinteza, cu efort mental, cu organizare internă.
E ca diferența dintre a conduce și a chema un taxi. Ajungi în același loc.
Dar musculatura cognitivă nu este aceeași.
.3. Iluzia competenței
Elevul produce: infografice elegante, prezentări dinamice, proiecte multimedia, dezbateri digitale sofisticate.
Aspectual, pare performant.
Dar există riscul unei fracturi între: performanță de prezentare și profunzime conceptuală.
Este posibil să avem absolvenți care știu să vorbească despre multiperspectivitate, dar nu pot susține o analiză coerentă de 5 pagini fără suport digital.
4. Consecințe pe termen lung – scenariul realist
Nu apocaliptic.
Realist.
4.1. Absolvenți foarte adaptabili tehnologic
Vor naviga natural între platforme. Vor înțelege rapid mecanismele de generare AI. Vor filtra surse online mai bine decât generațiile anterioare.
Asta este un câștig real.
4.2. Fragilizarea memoriei culturale
Dacă școala devine în principal un spațiu de procesare digitală, există riscul ca:
= reținerea internă a informației să fie minimizată,
= cultura generală să devină dependentă de acces, nu de posesie.
„Știu unde găsesc” înlocuiește „știu”.
Și asta schimbă ceva profund în raportul individului cu cultura.
4.3. Gândire critică procedurală, nu structurală
Elevul va ști să aplice criterii de evaluare a surselor.
Dar va avea oare:
= suficient bagaj istoric interiorizat?
= suficientă cultură sedimentată?
= suficientă experiență de lectură complexă?
Gândirea critică fără conținut solid este ca un set de instrumente fără material de lucru.
4.4. Creier antrenat pentru mediu stimulativ.
După patru ani de: platforme, aplicații, AI, interacțiuni rapide, mintea se obișnuiește cu stimul extern constant.
Viața universitară serioasă, lectura academică, cercetarea reală cer exact opusul: solitudine, tăcere, răbdare, efort repetitiv.
Se presupune că tot mai mulți absolvenți de liceu vor urma o linie de formare în mediul universitar. Diferența între cele două paradigme poate deveni brutală. Cum vor fi mediate/rezolvate conflictele?
5. Ironia administrativă
Institutul de Științe ale Educației produce o programă care: invocă reziliența democratică, combate dezinformarea, promovează gândirea critică, integrează intens AI, instituționalizează contactul digital masiv. În paralel, există date care sugerează corelația între digitalizarea intensă și scăderea cognitivă a Generației Z.
Nu e neapărat ipocrizie. Poate fi naivitate optimistă.
Poate fi credința sinceră că tehnologia, bine folosită, repară ce tot tehnologia, prost folosită, a stricat. Este un pariu pe pedagogie împotriva biologiei.
Dar biologia, în general, nu negociază ușor. Câteva sute de mii de ani de evoluție nu vor ceda ușor în fața câtorva decenii de dezvoltare tehnologică internalizată. (2) Ceva s-ar putea rupe, în proces. Crizele nu sunt totdeauna oportunități. Uneori sunt pur și simplu – dezastre.
6. Miza reală
Nu este despre Canva. Nu este despre ChatGPT. Nu este despre NotebookLM.
Este despre:
Ce fel de arhitectură cognitivă construim sistemic?
Un absolvent: rapid, flexibil, conectat, fluent digital,
dar poate mai puțin: profund, rezistent, concentrat, autonom intelectual?
Sau invers?
Școala actuală pare să aleagă prima variantă, sperând că a doua va apărea ca efect secundar.
Nu este imposibil.
Dar nici garantat.
(1) interesant că exact în aceste zile circulă ideea (pe coridoarele Ministerului Educației dar și ale Parlamentului) de interzicere a telefoanelor mobile total în timpul activităților în clasă. Cum se împacă asta cu tendința relevată de către Programa despre care discutam mai sus? Oferim elevilor clase dotate cu calculatoare/tablete/laptop-uri (aproximez nevoia de cca 50% din clasele unei școli cu astfel de dotări – azi cele mai multe școli au doar 1-2 laboaratoare astfel dotate, dedicate orelor de Informatică și TIC), sau… cum?
(2) Inversarea Efectului Flynn (fiecare generație are un IQ mai mare decât generația precedentă), obsevată în unele state (ex: Suedia) încă din 1995 cuprinde SUA și Olanda prin 2014 și este discutată la nivel științific și massmedia de prin 2018 (aici). Cauzele care duc la acest fenomen sunt, în continuare, debatabile. Eu doar am folosit în mod mișelnic depoziția dr. Jared, care întărea, să zicem, o convingere personală (plecată însă, convingerea, dintr-o experiență la catedră consistentă).
Notă Titlul este luat din Creangă. Nu face aluzie la nimic, dar nimic din el nu este întâmplător.
Radu Zlati 
Lasă un comentariu