Nu mă lăsa, de umeri mă cuprinde,
Șoptește-mi vorbe clare, să-nțeleg,
Ori șuieră preziceri și colinde
Să fie iarnă pentr-un ev întreg.
Leonid Dimov: Să fie iarnă
A. E. Baconsky: ***.***
Toate sunt bune întotdeauna și nimenea n-a murit!
Dinții rânjiți sunt grilajul ce ne împrejmuie,
nu mai vreau să zâmbesc, vreau să fiu!
Dan Diaconu: Suntem mai săraci decât în 1989!
În 1989 eram săraci, dar avea o economie coerentă, funcțională, care trebuia doar legată de noile realități. Aveam zero datorii și o grămadă de bani de primit. Acum ne îndreptăm veriginos către datorii de peste 60% din PIB, după care Dumnezeu cu mila! Atunci aveam impozite practic zero. Nu știai ce e impozitul pe proprietate, nu știai ce e impozitul pe mașină, iar impozitarea salariilor era absolut rahitică: zero impozitul pentru salariile mici, 10% pentru cele medii, 20% impozit maxim! Acestora li se adăuga doar 3% CAS-ul. Acum? CAS 25% + CASS 10% + Impozit 10% = 45% minim! La care adaugi impozite pe casă, pe mașină, RCA, rovignetă, asigurare obligatorie casă, accize, TVA. Ți se pare sau nu ciudat, toate acestea erau elemente necunoscute în 1989!
З Різдвом Христовим / С Рождеством
În titlul articolului am urat „Crăciun fericit” în limbile ucraineană și rusă, ca să nu se supere nimeni (prietenii știu de ce!). De asemeni, adaug și două colinde, una ucraineană (din Maramureș) și alta rusă.
Dan Diaconu: De ce auto-intitulații pro-europeni nu au creier?
Marile companii raportează profituri mici sau nule. Multe multinaționale și holding-uri mari folosesc structuri fiscale complexe precum: transfer pricing(facturare internă între filiale la prețuri artificiale), deductibilitate agresivă a cheltuielilor(ex: royalty-uri, dobânzi, servicii de consultanță către alte filiale offshore) etc. Astfel, profiturile „dispar” în jurisdicții cu impozitare scăzută sau sunt redirecționate sub formă de cheltuieli deductibile.
PD Aligică: ROMÂNIA ÎN FAȚA UNEI DILEME EXISTENȚIALE
Clasa dirigentă, responsabilii deciziilor din ultimii ani și întregul edificiu de propagandiști, ONG-iști, jurnaliști și intelectuali publici care au dat legitimitate și au construit această malformație ideologică și politică, care a împins România în fundătura în care se află acum, sunt, până la proba contrarie, artizanii confuziei absolute și ai unui blocaj fără precedent istoric.
În acest moment, România pare abulică, dezaxată, confuză, fără direcție, fără capacitate de reacție, fără nucleu intern și, mai ales, fără „creier” — pentru că de acolo pleacă toate. România apare incapabilă să absoarbă informație relevantă despre evoluțiile geopolitice și tehnologice curente și pare incapabilă să interpreteze și să operaționalizeze aceste informații în politici și strategii coerente.
Giuseppe Ungaretti – Culoarea umbrei
Din culoarea umbrei
Se pictează seara,
Nesfârșită pentru mine
Departe de tine.
Giuseppe Ungaretti – Unde lumina
Ora constantă, eliberați de vârste
În nimbul ei pierdut
Ne vom afla lințoliul.
Gabriel Șerban: Liberalismul fanariot
Cum se face că într-o țară cu infrastructură impecabilă, ca Germania, statul își permite să fie rezonabil, în timp ce în România, unde îți rupi mașina în craterele de pe asfalt, statul te taxează ca și cum ai circula pe circuite de Formula 1?Plătim impozite „europene” pentru drumuri medievale, iar mașinile noastre noi, de 1.4, […]
Odisseas Elytis: Șapte heptastihuri nocturne
Așteptarea-i pe moarte
Asemenea gândului ce prin meandrul zadarnic
Cade strivit în poala ursitei.
Eugenio Montale: În așteptare
Ușile-s zăvorite și-ncă cu dublu lacăt.
Poate cineva a izbutit să treacă de ele.
Dar era un om de atunci, când nu existau
cuvintele pe care le avem.
Odisseas Elytis: Clima absenței
Nimic să nu vină Nimic
Să nu plece
Toate frunțile libere
Iar ca sentiment un cristal.
Eugenio Montale: Casă la țărmul mării
Drumul sfârșește-n țărmurile ude
roase de mare-n zbaterea-i pustie.
Inima ta-i aproape, dar n-aude,
poate-a pornit înspre vecie.
Eugenio Montale – Casă la țărmul mării
′Nainte să cedez vreau să-ți însemn
această cale de scăpare,
labilă precum dunga, precum spuma
′n săpații câmpi din mare.
Îți dăruiesc și-avara mea speranță.
Nu pot s-o cresc, de ostenit, noilor zile:
drept zălog sorții tale o dau acuma.
Serghei Esenin: Nu regret, nu mă jelesc, nu strig!
Nu regret, nu mă jelesc, nu strig,
Toate trec ca floarea spulberată.
Veștejit de-al toamnei mele frig,
Nu voi mai fi tânăr niciodată.
Serghei Esenin: Omul Negru
Sunt bolnav de tot, prieteni,
Sunt bolnav peste măsură.
Singur nu ştiu cum şi unde m-am îmbolnăvit.
Mă frâng.
Parcă galopează vântul
Şuierând prin stepa sură,
Parcă-n creier alcoolul
Fierbe ca-n septemvre-un crâng.
DP Aligică: EXPANSIONISM versus EXTINCȚIONISM.
Una dintre aceste filosofii construiește civilizații, își asumă riscul viitorului și mizează pe viață. Cealaltă asistă, nihilist, resemnat sau tâmp, la contracție și colaps. Așadar, provocarea Expansionismului: întrebarea nu este ce discurs ne place mai mult, ci în ce direcție alegem să ne înscriem existența colectivă.
Wang Wei: Lacul Y
Din mijloc de cale pe-ape
Am privit maluri lăsate –
Munții verzi sunt tot aproape
Doar că-n nori pe jumătate.
De la comunism la woke
În vreme ce comunismul a promis puterea poporului, creînd o nomenclatură cu privilegii aparte, wokismul a promis o societate incluzivă, dar a dus la apariția unei noi elite culturale: „curatori ai moralității”. Acești activiști și lideri de opinie, care decid cine e „acceptabil” și cine trebuie „anulat”, profită de monopolul asupra binelui, exact așa cum liderii comuniști se considerau gardienii „egalității” oamenilor.
Vasile Ernu: Bătălia pentru memorie
Trecutul nu ar trebui iubit, urât ci înțeles şi asumat. El trebuie analizat cu bunele şi relele lui – explicat: cum a funcționat, unde s-au făcut mari greșeli pentru a nu mai repeta dar şi cu realizări imense în diverse domenii.
PD Aligică: Renașterea lui Dumnezeu
Concluzia mai largă este că oamenii nu pot trăi fără un sens superior, iar această mișcare intelectuală poate fi citită ca o reacție de rezistență față de declinul secularismului si propagandismului scientist, care a degradat exact această necesitate existențială, atrăgând după el o mare bulversare și criză socială.
Gabriel Șerban: „Ne-am tâmpit” sau „neam tâmpit”?
Dacă mediul este important, educația unui popor face diferența între viață și moarte.
Incompetența la vârf se plătește scump: ea garantează că elevul va fi analfabet funcțional, că salariul său va fi mic și că viața lui va fi tristă și precară.
Până când nu vom pune mâna pe carte, pe studii și pe humble pie, și vom accepta că IQ-ul nu e despre aroganță, ci despre capacitatea de a rezolva probleme structurale, vom rămâne campionii Dunning-Kruger: o națiune de genii autodeclarați care, în fața testului, ajung mereu la coada clasamentului.
P.D. Aligică: DE CE PROPAGANDA OFICIALĂ ESTE UN PERICOL NAȚIONAL
avem o mișcare propagandistică-intelectuală, un conglomerat de ONG-uri, platforme media sub acoperire, agenți externi și structuri para-statale care își prezintă propaganda drept „avangarda progresului” și „culmea iluminismului”, dar care, în realitate, acționează împotriva naturii și împotriva dezvoltării firești a societății românești. Este o mișcare profund retrogradă, orientată spre menținerea populației pe cale de propaganda la nivelurile de gandire si perceptie inferioare ale piramidei lui Maslow, dependente de frică, insecuritate și confuzie.
P.D. Aligică: POST-IDENTITARIANISMUL.
Suveranismul (și implicit identitarianismul) a fost împins în centrul atenției. El devine „problema”: ce e, cum îl definim, e legitim, nu e, cum îl interpretăm? Între timp, post-identitarianismul — adevăratul fenomen care pune lucrurile în mișcare — dispare în umbră. Nu e analizat, nu e numit, nu e chestionat. Lucrează implicit, ca un sistem de operare invizibil. Nimeni nu întreabă: Dar ce vor oamenii aceștia? Ce curent reprezintă? ce e, cum îl definim, e legitim, nu e, cum îl interpretăm? Post-identitarianismul este luat de bun, ca și cum ar fi un dat natural. Identitarianismul clasic — forma esențială și tradițională de articulare a identităților colective — este pus sub semnul întrebării.
Li Tai Pe (Li Po/Li Bai/李白): Cântecul fluviului
Comoara mea e luntrea,
Un vis trecând prin vad,
Şi vinu-aşa de dulce
Şi flautul de jad..
Li Tai Pe (Li Po/Li Bai/李白): Șopotul apelor
Abia şopteşte undaÎn ceasul vesperal.Îşi oglindeşte lunaDe toamnă chipul pal. Şi-atât e de adâncăTăcerea, că audCum lotusul suspinăPe-adâncul lac din sud.. Şi parcă îmi şopteşteCu glasul stins, mereu,De-adânca lui tristeţeSă mă-ntristez şi eu..








Comentarii recente