Ce se întâmplă într-o dictatură dacă ieși la manifestație? O iei pe cârcă de la milițieni. Practic acum, dragii mei, puteți ieși cu milioanele pe străzi că tot degeaba. Îi doare-n spate. Au învățat să se ascundă în spatele jandarmilor. Tu poți să stai și să urli cât vrei: vei urla ca prostul și-n final o să pleci acasă. Că ce să faci? Doar nu stai ca boul pe stradă de pomană.
Aceste măsuri care ne doare (sic!)
Aceste măsuri nu sunt neutre. Sunt decizii politice cu consecințe sociale și morale.
Ele nu repară nimic. Doar mută costul din buget în societate.
Iar creșterea numărului de elevi la clasă este exemplul perfect de politică aparent rațională dar profund iresponsabilă.
Educația nu se prăbușește printr-un mare scandal.
Se stinge lent, prin zeci de „ajustări rezonabile”, luate de oameni care nu mai intră demult într-o clasă.
PD Aligică – Capcana „ONG-ul binelui”
Într-o societate funcțională, opiniile sunt dispersate, pozițiile sunt diverse, iar conflictele sunt vizibile și asumate. Consensul larg este rar și apare, de regulă, doar pe teme cu adevărat fundamentale. Pluralismul, fricțiunea și dezacordul nu sunt disfuncții, ci expresii firești ale unei structuri sociale sănătoase.
Semnalul de alarmă apare atunci când sectorul autodeclarat „civic” devine anormal de omogen ideologic, narativ perfect aliniat și reflex sincronizat în momente de criză. Când aceleași teme, aceleași formulări și aceleași poziții apar simultan, indiferent de context, pe linii de propaganda predeterminate.
Educația și identitatea (partea a II-a: „Cum procedăm?”)
conținutul nu poate fi sacrificat în favoarea metodei;
istoria nu poate fi redusă la studii de caz;
identitatea nu poate fi tratată ca un efect secundar;
Europa nu poate fi predată fără popoarele ei;
universalul nu poate fi predat ignorând unele dintre marile civilizații ale lumii.
CHRIS MELORE (Daily Mail) – Un neurocercetător dezvăluie prima generație din istorie mai puțin inteligentă decât proprii părinți
Generația Z este acum oficial primul grup care a obținut vreodată scoruri mai mici decât generația anterioară, scăzând în ceea ce privește atenția, memoria, abilitățile de citire și matematică, abilitățile de rezolvare a problemelor și IQ-ul general.
P.A. de Hillerin – De ce durează atât de mult găsirea unor dovezi inexistente despre anularea alegerilor prezidențiale?
Întrebarea pe care va trebui să ne-o punem în fiecare zi în care evenimentul din 6 decembrie 2024 nu va fi credibil explicat este „Pentru ce am acceptat să fie sacrificată democrația românească?”.
Dacă am făcut-o cu pretextul unui bine superior, este clar că acesta se lasă așteptat, că, de fapt, ne îndreptăm spre mai rău, nu spre mai bine. Dacă am făcut-o pentru niște oameni, pentru Dan, Bolojan, Ciolacu, Grindeanu, Fritz, Miruță etc., este și mai clar că nu meritau, pentru că niciun om politic nu merită să-i sacrifici democrația la picioare.
Educația și identitatea (partea I: „Ce vrem?”)
Nu există drum direct de la individ la umanitatea abstractă. Drumul trece prin comunitate, cultură și identitate.
A forma români care au asimilat valori europene și universale nu este un proiect provincial. Este unul matur.
Alternativa – producerea unor „cetățeni ai lumii” fără lume proprie – este comodă ideologic, dar costisitoare uman.
Educația nu ar trebui să ne învețe cum să fim mai puțin noi înșine, ci cum să fim mai buni fiind ceea ce suntem.
G. Șerban: Ascensiunea lui Georgescu
Într-un peisaj politic adesea dominat de partide mari, bugete colosale și control media tradițional, povestea lui Georgescu, un politician relativ necunoscut, demonstrează puterea transformatoare a TikTok-ului.
G. Șerban – De ce s-a transformat Diaspora în „Suveranism de Mahala”?
Diaspora nu se mai simte reprezentată de „corifeii” de la București sau de birocrații de la Bruxelles, așa că își caută refugiul într-un naționalism zgomotos, singurul care le oferă iluzia că si ei „contează”. Nu poți cere unui om debusolat să fie „european de elită” când el se luptă cu lipsurile și cu dorul de o casă care pare să nu-l mai primească înapoi.
G. Șerban – România 2026: Sinuciderea Asistată a unei Clase Politice
Ani de zile, elitele au vândut concepte abstracte: reziliență, digitalizare, sustenabilitate. Pentru omul de rând, acestea au fost „povesti”. AUR a vorbit despre Pământ, Neam, Cruce și Familie. Acestea sunt „ancorele” antropologice fundamentale. În fața vidului existențial modern, masele se întorc la singurele simboluri care le mai oferă un sentiment de apartenență, oricât de distorsionat ar fi procesul.
Alain Bosquet – Moartea e lungă
Și nimeni, nimeni care să-mi spună
că viața mea e prea scurtă,
că moartea mea e prea lungă.
Criza sistemului, criza personalului didactic
Criza profesorilor din România nu este o criză de oameni.
Este o criză de sistem care nu știe ce să facă cu oamenii buni.
Atâta timp cât școala va funcționa pe selecție inversă, pe salarizare rigidă și pe management formal, nu va atrage competență. O va respinge.
Iar orice reformă care ocolește această realitate este doar zgomot.
Școala nu este o fabrică! (partea a III-a sau: „La un buget de c***t, un învățământ așijderea)
școala rămâne captivă între promisiuni mari și buzunare goale.
Nu pentru că nu știm ce trebuie făcut. Ci pentru că nu vrem să plătim prețul.
Scoala nu este o fabrică! (Addenda: „Noi” vs „Ei”)
Fără o clarificare a priorităților și fără o asumare reală a limitelor sistemului, riscul este ca legea din 2023 să repete soarta predecesoarelor sale: un text bine intenționat, corect formulat, dar incapabil să producă schimbarea pe care o promite.
Stephen Crane – ***.***
Dragostea a mers singură.
Stâncile i-au tăiat picioarele frumoase,
Iar mărăcinii i-au rupt membrele delicate.
A venit un partener pentru ea,
Dar, din păcate, nu a fost de ajutor,
Pentru că numele lui era durerea inimii. . .
Școala nu este o fabrică (partea a II-a)
Școala care pune caracterul înaintea pieței muncii nu ignoră economia.
O protejează, pe termen lung, de propriile ei excese.
Pentru că economia nu funcționează cu oameni dezrădăcinați, cinici și lipsiți de repere.
Funcționează cu oameni responsabili, autonomi și capabili să gândească dincolo de interesul imediat.
Bob Dylan – Poate mâine
Am păşit în astă seară peste-un prag mult prea înalt,
Înapoi a rămas cerul şi-nainte-i doar asfalt…
Școala nu este o fabrică! (partea I)
Școala nu este o anexă a pieței muncii.
Nu este o fabrică.
Nu este un centru de formare profesională precoce.
Este una dintre puținele instituții care ar trebui să mai aibă curajul să spună: aici formăm oameni, nu produse.
Cesare Pavese – Va veni moartea şi va avea ochii tăi
Va veni moartea şi va avea ochii tăi – această moarte ce ne însoţeşte fără somn, de dimineaţa până seara, surdă, ca o veche remuşcare sau ca un viciu absurd.
G. Șerban – MARIO: CRONICA UNUI EȘEC NAȚIONAL
Mario a murit pentru că sistemul a considerat că el și prietenii lui nu merită investiția. A murit pentru că miniștrii noștri nu știu ce înseamnă să mergi la școală prin noroi și să fii ademenit de un „prieten” cu un joint și un plan macabru.
Dacă nu ridicăm bugetul educației la 7% și dacă nu aducem statul înapoi în sate, toporul de la Cenei va lovi din nou. Nu este o amenințare, este o certitudine matematică.
Charles Bukowski – Pierdut
Odată ce-ai fost în iad și te-ai întors,
nu mai întorci capul când scârțâie podelele
P.D. Aligică – De ce nu avem politică externă?
ficțiunea construită de o clasă politică dirigentă și de statul paralel pentru a-și conserva controlul asupra puterii si apara legitimitatea serios afectata, în condițiile unei subperformanțe dramatice în ultimele cicluri electorale, a devenit principalul obstacol în formularea și implementarea unei politici externe coerente și conforme cu interesul național.
Charles Bukowski – Pasărea albastră
există o pasăre albastră în sufletul meu care
vrea să iasă
dar eu sunt prea dur pentru ea
Eugenio Montale – Armonia
Armonia-i aceea care n-a mers până la capăt,
nu e dorită de cel ce n-o cunoaște
nu e crezută de cel ce se-ndoiește.
Fernando Pessoa – Ultimul poem
Iar peste suflet inutilă trece o alinare
Din ceva care nu există, și nici nu poate, și este totul.
Mai dați-mi vin, căci viaţa nu e nimic.
Fernando Pessoa – Mă gândesc la tine în liniştea nopţii
Mă gândesc la tine în liniştea nopţii când totul este nimic,
Iar zgomotele din interiorul liniştii sunt chiar liniştea
Francis Jammes – Te iubesc
Te iubesc și nu știu ce-mi doresc de la tine.
Ieri, picioarele mele moi, ca fulgii s-au cutremurat când tălpile mele te-au atins, în timp ce alergam.
G. Șerban – Cum votează creierul înaintea noastră
dacă deciziile încep din zone mai vechi ale creierului, alegerile politice seamănă mai mult cu reacțiile animale decât cu raționamentul atent.
Această secvență creează o iluzie a controlului: credem că raționăm pentru a ajunge la o concluzie, dar de fapt emoțiile decid primele.
Francois Villon – Balada doamnelor de odinioară
Nu-mi face, Prințe, întrebare
Unde sunt ele, e în van
Să dau răspuns, ci unde-s oare
Zăpezile de-acum un an?
G. Șerban – Populismul și Dualismul Moral
Populismul nu este o simplă doctrină politică — este o gramatică morală a lumii. Nu descrie poporul așa cum este, ci îl inventează: pur, omogen, virtuos, trăind într-o stare mitologică de unitate originară, înainte de cădere. Această „cădere” este mereu atribuită altcuiva — elitelor, străinilor, globaliștilor, intelectualilor corupți.
Iannis Ritsos – Iluzoriu
Noaptea se întindea peste oraș.
Tu ai rămas nemișcat, cuprins de incertitudine, având drept martor doar un astru.








Comentarii recente