Vroiam să scriu despre programul pe educație al PSD, subliniind ironia faptului că partidul care a desființat școlile profesionale (prin eternul număr unu la senat pe București, Ecaterina Andronescu), promite să transforme învățământul profesional într-un fel de tărâm al laptelui și al mierii. Dar mi-am adus aminte că nu doar asupra educației urmează să se […]
USB are politicienii săi – studiu de caz Clotilde Armand
Făcând diferența, fină și necesară, dintre „politician” și „om politic”, și rezervând aura onorabilității pentu omul politic în timp ce politicienilor le vom rezerva un loc mai comun și ușor derizoriu-spre-peiorativ (căci, nu-i așa, sunt mulți politicieni dar mai puțini oameni politici), vom spune că nu este ușor să transformi un oengist (sau, la rigoare, […]
Radu Zlati (DC News): Deceniile pierdute ale școlii românești
Concluzia? Suntem, în lipsa unor măsuri pro-natalitate, din ce în ce mai puțini. Se pare că politicienii, toți cei care au condus România în ultimii 25 de ani, ne doresc nu doar tot mai puțini, dar și din ce în ce mai proști.
Crin Antonescu (PNL): Respingem diversiunea lui Basescu cu Constitutia
Crin Antonescu Foto: Agerpres „Noi respingem foarte clar diversiunea lui Traian Basescu, incercarea sa de a modifica din nou agenda, pentru ca sunt intrebari si probleme presante la care nu are raspuns si solutii”, a declarat joi presedintele PNL, Crin Antonescu, comentand decizia de miercuri a sefului statului de a trimite Consiliului Legislativ proiectul legii […]








Comentarii recente