Se vorbește deja deschis despre evaluarea daunelor suferite de o întreagă generație (Gen Z și Alpha). Jonathan Haidt descrie o „remodelare masivă a copilăriei” începând din 2010–2012, care a produs schimbări la nivel de populație: explozia anxietății, depresiei, automutilării și sinuciderilor la adolescenți.
PD Aligică — Avem nevoie de inteligență națională
Întreaga piramidă socială, întreaga arhitectură de guvernanță și întregul sistem economic vor sta, în viitor, într-un singur lucru: capacitatea sistemului de educație, cercetare și știință de a produce resursa și instrumentul necesar gestionării sistemului în noile condiții tehnologice și geopolitice.
G. Șerban – De ce „sporul de doctorat” ar trebui îngropat
În 2026, România are mai mulți doctori pe metru pătrat decât Germania sau Franța, dar avem cele mai puține brevete de invenție din UE.
Radu Zlati – Cumplit meșteșug de tâmpenie, Doamne ferește!
Ce fel de arhitectură cognitivă construim sistemic?
Un absolvent: rapid, flexibil, conectat, fluent digital,
dar poate mai puțin: profund, rezistent, concentrat, autonom intelectual.
Sau invers?
Aceste măsuri care ne doare (sic!)
Aceste măsuri nu sunt neutre. Sunt decizii politice cu consecințe sociale și morale.
Ele nu repară nimic. Doar mută costul din buget în societate.
Iar creșterea numărului de elevi la clasă este exemplul perfect de politică aparent rațională dar profund iresponsabilă.
Educația nu se prăbușește printr-un mare scandal.
Se stinge lent, prin zeci de „ajustări rezonabile”, luate de oameni care nu mai intră demult într-o clasă.
Școala nu este o fabrică! (partea a III-a sau: „La un buget de c***t, un învățământ așijderea)
școala rămâne captivă între promisiuni mari și buzunare goale.
Nu pentru că nu știm ce trebuie făcut. Ci pentru că nu vrem să plătim prețul.
G. Șerban – MARIO: CRONICA UNUI EȘEC NAȚIONAL
Mario a murit pentru că sistemul a considerat că el și prietenii lui nu merită investiția. A murit pentru că miniștrii noștri nu știu ce înseamnă să mergi la școală prin noroi și să fii ademenit de un „prieten” cu un joint și un plan macabru.
Dacă nu ridicăm bugetul educației la 7% și dacă nu aducem statul înapoi în sate, toporul de la Cenei va lovi din nou. Nu este o amenințare, este o certitudine matematică.
C. Turcuș (Sinteza): Educația are nevoie de o dezbatere reală
universitățile și experții în educație au rămas pe dinafară, în schimb Ministerul s-a consultat cu alianța ”O voce pentru educație” despre care aflăm că e compusă din reprezentanți ai mediului de afaceri care înseamnă 50% din PIB, respectiv cu diverse ONG-uri din sfera educațională (în principiu, reprezentanți ai școlilor private). Prin urmare, atât România educată, cât și draftul de lege dedicat învățământului preuniversitar reflectă exact mind-setul mediului de business: educația trebuie să servească piața muncii, sistemul de învățământ trebuie să absoarbă expertiză din zona privată, învățământul particular trebuie finanțat necondiționat din fonduri publice, școlile se conduc asemenea unor firme.
D. Căstăian (EduPedu): Fabricile de iluzii ale colegiilor naționale
Furnizoare de diplome, premii, mărci ale excelenţei, colegiile naţionale livrează mediului politic fumigenele perfecte pentru a acoperi catastrofa din restul sistemului. Pentru că acesta este târgul niciodată explicit şi, totuşi, atât de evident, dintre politic şi elita educaţională: premii şi performanţă în schimbul resurselor şi influenţei.
D. Funeriu (edupedo.ro): Eșecul de moment al președintelui Iohannis
Adevărul simplu este că succesul școlar al unui tânăr nu va veni niciodată din altceva decât: profesori buni, elevi silitori, disciplină intelectuală, efort constant și respect față de profesor și elev, împreună cu o orientare școlară pertinentă. Toate aceste lucruri, simple și vechi de când lumea, pot exista doar dacă punem educația din România pe […]








Comentarii recente