C. Turcuș (Sinteza): Educația are nevoie de o dezbatere reală

Noile proiecte de legi ale Educației din 2022 ne arată, din păcate, că singurul consens pare a fi acela că se pregătește un tip de schimbare inacceptabilă la capătul căreia ne așteaptă (1) aceeași lipsă acută de seriozitate în ce privește finanțarea adecvată a educației, (2) segregarea elevilor prin tot soiul de mecanisme și practici instituționale ce pretind că servesc „performanța”, (3) corporatizarea managementului școlar, prin modul în care este gândită formarea și monitorizarea cadrelor didactice, (4) finanțarea necondiționată a școlilor particulare din surse publice (fără ca acestea să se supună rigorilor de monitorizare ale finanțatorului) și, treptat, încercarea de privatizare a școlilor publice de „elită”, (5) protecția totală pentru plagiatori prin desființarea CNATCDU, respectiv prin posibilitatea de a renunța la titlul de doctor fără nicio consecință, (6) consolidarea unui cadru care să asigure permanentizarea mandatelor rectorilor.

Nu întâmplător, după lansarea celor două proiecte în dezbatere publică, a plouat cu critici exasperate provenite din zona oamenilor cu expertiză în constituirea de politici publice în educație, dinspre jurnaliști specializați pe învățământ, dar mai ales dinspre universități.

Nevoia de expertiză

Trebuie spus răspicat că înainte de a se scrie o asemenea lege era nevoie de o dezbatere reală cu toți cei implicați. Din păcate, însă, universitățile și experții în educație au rămas pe dinafară, în schimb Ministerul s-a consultat cu alianța ”O voce pentru educație” despre care aflăm că e compusă din reprezentanți ai mediului de afaceri care înseamnă 50% din PIB, respectiv cu diverse ONG-uri din sfera educațională (în principiu, reprezentanți ai școlilor private). Prin urmare, atât România educată, cât și draftul de lege dedicat învățământului preuniversitar reflectă exact mind-setul mediului de business: educația trebuie să servească piața muncii, sistemul de învățământ trebuie să absoarbă expertiză din zona privată, învățământul particular trebuie finanțat necondiționat din fonduri publice, școlile se conduc asemenea unor firme. Preuniversitarul constituie un interes major pentru mediul de afaceri din cel puțin două puncte de vedere:

  1. Școală pentru business – Se dorește accesul direct la o populație aflată în formare care va putea munci și produce rapid pentru companiile private. Forța de muncă ieftină și calificată este deja greu de găsit în România, fapt care afectează dezvoltarea oricărei companii. Implicarea mediului de afaceri în preuniversitar, prin urmare, poate fi citită în acest cod pragmatic: (a) pur și simplu există o nevoie urgentă și imperativă de oameni mediu calificați; (b) implicarea privată costă relativ puțin deoarece învățământul în România este deja finanțat de stat; (c) ideea rutei flexibile de acces în sistemul de învățământ – ca profesor – dinspre cariere în firme sau corporații constituie mecanismul sistemic prin care se va inocula ideea că rolul școlii este acela de a forma urgent cetățeni pentru nevoile companiilor.
  2. Școala ca business – Al doilea interes se leagă, în mod evident, de finanțarea integrală din fonduri publice a școlilor particulare, însă fără ca acestea să se supună mecanismelor de monitorizare impuse școlilor publice. Numirea directorilor, selectarea corpului profesoral constituie decizii autonome. Nu aș vrea să fiu înțeles greșit. Este în regulă să existe școli private în România, însă dacă această întreprindere are la bază o filosofie de business – în urma serviciilor educaționale se acumulează profit – consider că acestea ar trebui să se autofinanțeze conform modelului standard de afacere. Dacă în schimb – și această prevedere există menționată timid în propunerea curentă – organizațiile cu pricina sunt nonprofit, taxele de școlarizare reprezentând exclusiv asigurarea unor servicii suplimentare pentru beneficiari, iar excedentul utilizat exclusiv în investiții de infrastructură educațională publică, atunci finanțarea de la stat ar putea fi justificată.

Dar marea problemă a implicării mediului privat în educație este că nu deține, de fapt, expertiză și experiență în acest domeniu, căutând să cloneze practici (eventual funcționale) din mediul corporatist în context educational. Din board-ul acestor organizații de business care doresc să revoluționeze învățământul românesc lipsesc chiar profesorii, nimeni nu s-a gândit – măcar pentru marketing – că cineva din interiorul sistemului de învățământ ar putea contribui. De ce? Mă tem că este tot o chestiune structurală, profund ideologică: ce nu poate face un stat, prin mecanismele sau angajații lui, putem face noi, cei care avem expertiză de management privat. Este o filosofie asemanatoare homeschooling-ului, un statement politic însă cu mize sociale și economice mai mari. Și acolo, părinții consideră că ei pot preda mai eficient decat un întreg sistem, decât statul care reglementează și organizează procedul de educație.

Ce-ar trebui să priceapă acești oameni este că învățământul public nu este nici o firmă, nici furnizor de resursă umană pentru companii, nici platformă de caritate, nici ONG. E ceva mult mai amplu, infinit mai complex. Daca mediul privat dorește să contribuie structural consider ca o poate face prin lobby politic intens (la nivel national, european) astfel încât învatamantul public sa fie finanțat serios. N-ar strica deloc să se alăture chiar cu o contribuție financiară consistentă de vreme ce chiar afirmă cu atâta emfază că reprezintă 50% din PIB. Dar eu cred că, dimpotrivă, ideea lor este să demonstreze ca totul se află în colaps, că „statul e cel mai prost administrator”, soluția fiind aceea că „mediul privat poate administra mai bine”.

Din păcate, modul în care arată propunerea legislativă pe zona preuniversitară ne arată limpede că e fals. Pur și simplu nu există nici expertiză serioasă pe politici educaționale și nici cercetare avansată comparativă (prin raportarea la realitățile din alte state din UE, măcar). În proporție de 70% s-au preluat elemente din Legea 1/2011, iar prevederile noi sunt pur și simplu lipsite de consistență (stagiatura, titularizarea, evaluarea) deoarece nu furnizează nici date, nici nu descriu, măcar la nivel elementar, procesul de implementare.

Segregarea „elitelor”, bacalaureat fără limba română

O atenție sporită, însă, s-a acordat admiterii în clasa a IX-a la liceele de elită, precum și reorganizării Bacalaureatului. Două inepții colosale care dacă se vor implementa ne vor arunca într-un haos social major. În ciuda poziției organizațiilor de părinți și a profesorilor, exprimate în spațiul public, în ciuda dovezilor sociologice că asemenea practici de discriminare creează inegalitate și inechitate profundă la nivelul populației școlare, ministrul Câmpeanu consider viabil un mecanism de segregare socială care are la bază o ideologiie clasistă – aceea că „elitele” provenite din clase sociale cu statut economic privilegiat trebuie să învețe în colegii naționale. Dintre toate ideile proaste care puteau fi luate în considerare, ministrul a preluat-o pe cea mai inacceptabilă. De asemenea, în ciuda faptului că toate țările europene, cel puțin, își consolidează studiul și evaluarea culturii, limbii și literaturii naționale, din noul model al Bacalaureatului s-a scos ca probă distinctă exact Limba și literatura română. Era suficientă o documentare despre cazul Spaniei sau al Suediei, pentru a nu vorbi despre Franța sau Italia pentru a înțelege că așa ceva este efectiv sinistru.

Finanțare abia din 2027

Un tânăr învățător spunea acum câteva luni: „Vreau să văd şi eu cum e să ai bani și după aia mai văd eu”. Devenise emigrant economic de curând undeva în UK, umilit de un salariu jalnic din care nu se putea întreține. Prevederea din draftul de lege vizează, iată, creșterea salariilor profesorilor debutanți la nivelul salariului mediu pe economie, ceea ce în cifre absolute înseamnă aproximativ 1000 lei/lună net. Lăsând la o parte faptul că sursa de finanțare nu este precizată, nu avem nicio clarificare cu privire la logica sistemică de ajustare a salariilor atât în preuniversitar, cât și în mediul universitar în raport cu acest nou principiu. A arunca într-o lege organică promisiunea că salarizarea profesorilor se va face după o altă grilă decât cea aflată deja în vigoare, grilă pe care guvernul a ignorat-o oricum, ajungând să piardă un proces cu sindicatele din cauza neaplicării ei, este cel puțin o neseriozitate crasă. Pe de altă parte, este posibil ca logica pentru care să se dorească o grilă specifică exclusiv pentru învățământ să fie legat de decuplarea acestui domeniu de restul profesiilor finanțate de la bugetul de stat, tocmai pentru ca executivul să nu fie obligat să ajusteze unitar și alte salarii. Oricum, anunțul recent că abia din 2027 vom avea parte de o finanțare adecvată a sistemului de învățământ indică exact ceea ce era de aștept: pe componenta finanțării legea rămâne strict populist-electorală. Li se va spune din nou profesorilor: faceți performanță, creșteți calitatea actulului didactic, iar peste cinci ani mai reevaluăm. Modul în care se discută despre finanțarea acestui sistem vital indică faptul că efectiv politicieni nu înțeleg că această meserie trebuie reabilitată public, fiind fundamentală pentru societate. România se va ruina pur şi simplu dacă nu se vor aloca resurse financiare Educaţiei. Restul detaliilor – cum stabileşti criteriile de performanţă, cum acorzi contracte, cum obligi oamenii din sistem să se perfectioneze, în ce condiţii poţi să îi îndrumi spre altă muncă pe cei incompetenţi – toate acestea sunt chestiuni care vin ulterior și trebuie descrise în detaliu. Cu salariile pe care le au acum, profesorii nu au cum fi model social, au nevoie de două joburi să supraviețuiască.

Să educi costă

Cum poţi dezvolta o economie şi o societate fără cetăţeni educaţi? Dar cum să-i educi cu profesori plătiţi modest? Cum să-i înveţi fără materiale didactice, fără internet, fără căldură, fără să te asiguri că acei elevi au mese regulate şi alimentaţie corespunzătoare? Cum să învețe meserii când nu se investește în ateliere de practică? Cum să citească şi să înteleagă ceva un tânăr dacă nu pregătesti profesorii să lucreze la standardele secolului XXI? Da, despre bani este vorba. Profesorii au salarii mult prea mici, meseria nu este deloc atractivă. Munca este enormă. Infrastructura modestă. Standardele cresc şi ar trebui să ţinem pasul cu lumea modernă. Pur şi simplu nu poţi rămâne în Europa cu 2,8% din PIB pentru Educaţie. Cu 2400 de lei/lună un absolvent de universitate nu poate locui decent într-un oraş, nu se poate îmbrăca adecvat pentru profesie, nu poate merge la dentist, nu-şi poate cumpăra cărți, nu-şi permite un laptop bun şi acces la resurse educaționale de cea mai bună calitate. Cu această alocare, un elev nu poate beneficia de două mese gratuite la scoală si program prelungit (până la 17.00), astfel încât să ne asigurăm că toți elevii au parte de acces la activităti educaționale după ore, de socializare şi timp formativ. Nu putem avea spații civilizate, primitoare, în care elevii să vină cu plăcere, să dorească să petreacă timp, să aştepte să ajungă la şcoală. Un student nu poate beneficia de o bursă decentă, un doctorand nu se poate întreţine din 1800 lei. Fără şcoli de calitate, fără resurse adecvate oferite tinerilor care se formează pentru viaţă, nu se pot reduce inegalităţi sociale.

Totul porneste de la finantare. Ea genereaza slaba calificare a oamenilor si toate celelalte efecte nefaste. Am mai spus-o: în 15 ani de învatamant niciun elev sau student nu mi-a transmis ca ar vrea să devină profesor. Reabilitarea unui domeniu profesional de interes public nu e o chestiune care tine de mentalitate. Civilizatia, progresul, performanta se fac cu alocare de resurse, nu doar cu entuziasm, motivație indusă prin tehnici de coaching sau pasiune. Avem cea mai mică alocare pe Educație și Cercetare din Europa. Efectiv nu se poate aștepta până în 2027, va fi prea târziu.

60% dintre școlile doctorale din România, complet necredibile

Pe zona universitară, dincolo de negocierile timide ale consorțiului Universitaria, prin care se vor obține anumite ajustări legate de aspecte ale finanțării cercetării sau a posibilității dublei specializări, draftul de lege este îngrijorător pe componenta desființării CNATDCU. Sunt membru al uneia dintre comisii din 2020 și pot afirma că există destule inerții ale modului în care ea funcționeză, mai ales din punct de vedere a indulgenței cu care sunt validate anumite teze foarte modeste de doctorat. E un viciu de metodologie, în opinia mea: pentru a respinge o teză este nevoie de majoritatea voturilor celor care o evaluează, însă nu este prevăzută o etapă de dezbateri pe conținut. Prin urmare, în spatele unui vot anonim este mai ușor de acceptat o teză care n-ar trebui validată decât dacă ar trebui să pledezi pentru ea printr-un raport de peer-review. Desigur, în Europa acest tip de instituție a cam dispărut, responsabilitatea devenind strict a universităților.

Asta pare că se dorește și în România, însă din păcate cel puțin 60% dintre școlile doctorale din România sunt complet necredibile și nu ar trebui să primească acreditare deoarece efectiv nu dețin expertiză suficientă pentru a putea organiza acest nivel de studiu. Prin urmare, consecința va fi că aceste școli irelevante vor acorda diplome de doctor valide, iar dacă cineva va demonstra că ele sunt plagiate, persoana în cauză va putea să renunțe la titlul în cauză fără nicio consecință administrativă. Acest lucru este inacceptabil, constituind acoperirea și legitimarea publică a unei fraude intelectuale, etice și instituționale de proporții.

Cum tot intolerabilă rămâne și posibilitatea ca un Rector să își prelungească nelimitat numărul de mandate suspendându-și voluntar mandatul (de obicei misiuni diplomatice sau mobilități instituționale) astfel încât să nu ajungă niciodată la „două mandate complete”.

Marile probleme

Ce NU adresează, în schimb, cele două drafturi de lege reprezintă marile probleme ale învățământului românesc, așa cum sunt formulate într-un raport al Băncii Mondiale. Iata câteva date:

– Părăsirea timpurie a sistemelor de educație și formare este de 18,5%.
– Mai puțin de 40% dintre elevii înscriși în clasa I promovează examenul de Bacalaureat și aproape 20% dintre elevi nu ajung la liceu.
– 60.645 de copii cu dizabilități au vârstă școlară, iar dintre aceștia, 17.975 sunt neșcolarizați deoarece nici școlile speciale, nici cele de masă nu sunt dispuse să-i accepte.
– 40% dintre elevii de 15 ani sunt analfabeți funcționali.
– Peste o treime dintre elevi nu reușesc să atingă pragul minim de cunoștințe la citire, scriere, înțelegerea unui text sau la matematică.
– Elevii din mediul rural au parte de o educație mult mai slabă calitativ decât cei din mediul urban, fapt reflectat în special în notele obținute la Evaluarea Națională .
– Doar 26% din populația între 30 și 34 ani a absolvit o formă de invățământ universitară, față de media europeană de aproape 40%.
– Doar 1,1% din populația între 25 și 64 de ani participă în orice formă la educație, de aproape 10 ori mai puțin decât media UE.
– România este singura ţară din UE care are profesori necalificaţi în sistemul de învățământ, peste 4.700 de persoane.
– Discriminarea copiilor romi este foarte ridicată: 44% dintre copii între 7 și 11 ani nu merg la școală, cifra ridicându-se la 65% în cazul copiilor romi de 12-16 ani.

Desigur, mă aștept ca Ministerul să accepte unele propuneri dinspre societatea civilă și universități. Dar acest aspect nu va însemna o transformare solidă a noilor legi pentru că nu există o viziune unitară, nu este deloc clar în ce direcție mergem și nimeni nu pare hotărât să acționeze decisiv pentru a finanța adecvat acest serviciu public fundamental. Chomsky avea dreptate să afirme că cel mai pervers mod de a „păstra oamenii pasivi și obedienți este să limitezi strict spectrul opiniilor acceptabile, dar să accepți dezbateri foarte pasionante în interiorul spectrului respectiv”. Exact asta se întâmplă, criticăm la unison niște documente legislative eșuate, discutând lipsa lor de consistență, abuzurile pe care încearcă să le instituie și disfuncționalitățile evidente, dar efectiv soluțiile reale și acțiunile constructive sunt trecute cu vederea, lăsate de-o parte în afara spectrului.

sursă: Sinteza

Etichete:, , , ,

Un comentariu pe “C. Turcuș (Sinteza): Educația are nevoie de o dezbatere reală”

  1. pozeDECAT 19 august 2022 la 5:56 PM #

    Eu am mai remarcat alte aberatii. Prima este cea legata de faptul ca masurile disciplinare prevazute sunt exclusiv pentru cadrele didactice si, intr-un loc, sanctiuni mai aspre pentru parintii elevilor care distrug bunuri ale scolii. Intr-o exasperanta crestere a violentei in societate si in scoli, mie mi se pare o aberatie sa prevezi in mod explicit ca se interzice exmatricularea in preuniversitar … Cu tot riscul de a fi acuzat de altceva, aberant mi se pare si art. 63 care impune studiul istoriei evreilor si holocaustul. Eu imi pun intrebarea atunci, de ce nu e obligatorie si studierea istoriei tiganilor – migratia, robia si emanciparea. Sau istoria armenilor – genocidul turc, imigrarea in Romania. Poate si istoria aromanilor – asimilarea fortata de catre greci, imigrarea si colonizarea Dobrogei … Am scris un pic despre asta in postarea mea din 16 august:
    „Un ghid pentru copiii care vizitau fortificatiile de la Suomenlinna, explicandu-le istoria pe gustul lor (probabil). Am vazut cateva opinii privind „reforma” din educatie adusa de fantomaticul program „Romania educata”. Zic „fantomatic” pentru ca, desi societatea nu a vazut nimic din programul asta, cica niste lucruri s-au intamplat totusi, promovate de cele mai prestigioase institutii de invatamant din Romania (n-am pus ghilimelele caci nu vreau sa ma pronunt despre universitatea din Pitesti sau despre alte institutii). Ce mi s-a parut mie izbitor la structura rezultatelor trambitate si, de asemenea, la proiectul legii invatamantului preuniversitar scos in dezbatere publica este accentul. Accentul nu pare ca este pe beneficiari ci in fruntea problemelor grupurilor de lucru se gaseste „cariera didactica”. Poate si pentru ca, desi este fundamental pentru societate, pare ca societatea nu a fost absolut deloc implicata in procesul de analiza si elaborare, totul fiind dezbatut de „specialisti” (numele coordonatorilor ramane in continuare un mister). In organizarea proiectului legii gasim abia la capitolul XIII (ghinion!) beneficiarii educatiei caci legea, dincolo de exprimarea unor valori si principii si de intarire a statutului limbii romane, incepe cu problematica formelor de organizare ale sistemului si ale retelei scolare si nu cu nevoile beneficiarilor. Deci reforma nu este despre incarcarile de timp ingrozitoare si ineficiente/inutile pe copii si despre ce vrem sa le dea scoala ci despre cum permutam (pardon, „manageriem”) problemele sistemului pervertit deja pana la distrugere in ultimii 30 de ani … Adica sistemul in care problema majora devine felul in care evaluam elevul, nu ce i se livreaza elevului. Sau despre cum sa obligam parintii sa isi duca copiii sa fie „educati” la cresa (da, conceptul la grupa de varsta de 3 luni la 3 ani este de „educatie timpurie”) si la gradinita desi cunoastem cu totii ca nu exista suficiente unitati si nici personal care sa le deserveasca. Povestea invatamantului romanesc – ca de n-ar fi, nu s-ar povesti.”
    N-am scris insa si despre ceea ce mi s-a parut emblematic pentru transparenta programului Romania Educata, anume prezentarea modului in care a inceput totul, o sondare a populatiei. Se spune acolo intr-o pagina: „Dintre instrumentele folosite pentru consultarea românilor a făcut parte și un chestionar online” Acest mirific „un chestionar online” nu este prezentat insa nicaieri. Pentru ca eu as fi vrut sa stiu de la ce a pornit investigarea problemelor de sistem in randul populatiei.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: