Se apropie momentul în care adevăratul discurs și adevărata poziție pro-europeană trebuie apărate, redefinite și relansate activ — așa cum, în mod inevitabil, a fost și este cazul și cu discursul pro-național. Între cele două există o relație constructivă intrinsecă, de susținere reciprocă, nu de contrapozitie, așa cum vrea să ne impună să credem actuala linie de propagandă oficială.
Proiectul european, identitatea europeană și viitorul Europei sunt mult prea importante pentru a fi lăsate pe mâinile celor care le-au transformat din obiective colective, istorice și civilizaționale majore în simple instrumente ale unor interese ideologice, propagandistice, birocratice, politice sau economice restrânse.
În acest moment, ceea ce se prezintă drept „pro-europenism” — mai precis retorica, atitudinea și ideologia care monopolizează acest termen — a devenit una dintre cele mai mari vulnerabilități și unul dintre cele mai mari deservicii aduse identității europene, proiectului european și însăși ideii de Europă a secolului XXI.
De aceea, devine necesară trasarea unei linii clare între, pe de o parte, (a) o autentică asumare intelectuală, culturală și strategică a Europei și, pe de altă parte, (b) ceea ce este prezentat astăzi, în România și în alte părți, drept „poziție pro-europeană”.
SĂ FIM FOARTE EXPLICIȚI
• Adevărata linie în favoarea Europei a fost reprezentată de cei care, de ani de zile, au atras atenția asupra dezastrului produs de politicile energetice iraționale și iresponsabile ale Europei. În timp ce aceștia avertizau asupra vulnerabilităților structurale create deliberat, așa-numiții „pro-europeni” repetau conformist și sicofantic linia oficială și participau activ la marginalizarea sau cenzurarea vocilor critice, creând astfel premisele actualei crize.
• Adevărata linie în favoarea Europei a fost susținută de cei care au semnalat pericolul dependențelor strategice față de Rusia lui Putin. În timp ce aceștia avertizau asupra riscurilor, pseudo-progresismul pro-european ridica în slăvi figuri centrale ale strategiei energetice pro-ruse din Europa — Schröder, Merkel & Co. — și denunța drept „extremiste” exact vocile care încercau să prevină dezastrul îmbrățișării „parteneriatului” cu Putin.
• Adevărata linie în favoarea Europei a fost reprezentată de cei care au atras atenția asupra implicațiilor unei politici migraționiste disfuncționale și lipsite de realism. În timp ce aceștia cereau luciditate și echilibru, pseudo-pro-europenii prezentau orice întrebare sau critică drept dovadă de intoleranță, „populism”, „xenofobie” sau „fascism”.
• Adevărata linie în favoarea Europei este cea care ridică întrebări serioase despre modul în care actualul leadership european a reușit să transforme Europa dintr-un centru economic și tehnologic al lumii într-un actor aflat în pierdere de viteză pe aproape toate palierele strategice majore. În schimb, „pro-europenismul” oficial continuă să apere automat exact politicile pe care restul lumii le vede, pe bună dreptate, drept sursa stagnării și vulnerabilității economice europene.
• Adevărata linie în favoarea Europei este cea care înțelege că Europa are o identitate culturală, intelectuală și geopolitică distinctă, construită istoric pe pluralism, subsidiaritate, echilibru între puteri și libertate națională. Nu pe reducerea întregului proiect european la o anexă ideologică a unor mode intelectuale și propagandistice conjuncturale și nici pe transformarea Europei într-un instrument pentru implementarea unor agende ideologice fantasmagorice în ultimă instanță anti-europene, anti-occidentale și anti-civilizaționale — esențialmente suicidare.
• Adevărata linie în favoarea Europei este cea care vede viitorul european ca o construcție federală între națiuni, comunități și tradiții distincte — cu o arhitectură de guvernanță echilibrată, nu ca un sistem hipercentralizat de comandă birocratică, incompatibil structural cu tradiția liberală europeană și cu logica pluralismului care a definit istoria continentului.
(Apropo, ca o paranteză: termenul „federalism” trebuie și el salvat din mâinile acestei mașini de propagandă, care a reușit să golească noțiunea de orice sens operațional real. Federalismul nu este ceva negativ, așa cum au ajuns să creadă si multe dintre forțele suveraniste. Din contră, federalismul reprezintă mecanismul prin care poate fi creat un echilibru funcțional între dimensiunea națională și cea pan-europeană, între autonomie și coordonare, între pluralism și unitate politică.)
• Adevărata poziție în favoarea Europei este cea care susține că națiunile Europei trebuie să se așeze din nou la masă și să regândească structura de guvernanță colectivă, pornind de la lucrurile bune învățate din experimentul european de secol 20 de până acum, dar mai ales asumând lucid lucrurile rele pe care le-am învățat despre modul în care poate fi greșit conceput și administrat un proiect continental de guvernanță.
• Și, poate mai important decât toate, adevărata linie în favoarea Europei este cea care înțelege că libertatea de expresie, libertatea de asociere și pluralismul intelectual sunt condiții constitutive ale civilizației europene. În timp ce pseudo-pro-europenii au construit în ultimii ani o vastă infrastructură de cenzură, control discursiv și „măsuri active” îndreptate împotriva vocilor care pun întrebări legitime despre direcția proiectului european — mânați iresponsabil de o rețea de putere care refuză să se mai supună mecanismelor responsabilității democratice.
LISTA POATE CONTINUA. IDEEA ESENȚIALĂ ESTE ÎNSĂ SIMPLĂ:
Există astăzi o viziune eronată despre Europa — o formulă ideologică rigidizată, birocratizată și propagandizată — care a fost deja invalidată de realitățile secolului XXI.
Problema Europei nu este existența criticilor proiectului european, ci faptul că actualele structuri care monopolizează discursul „pro-european” au devenit incapabile de autocorecție, captive într-o logică de putere, conformism și autolegitimare.
Avem de-a face cu un caz clasic de scleroză instituțională: rețele și grupuri de interese care își mențin autoritatea prin monopol moral și propagandistic chiar atunci când politicile și viziunile promovate produc efecte contrare interesului European colectiv.
De aceea, poate că cel mai important lucru care poate fi făcut astăzi în favoarea Europei este formularea clară a acestei distincții. A apăra Europa nu mai înseamnă a repeta mecanic discursurile și reflexele ideologice dominante. Din contră: înseamnă a spune că proiectul european are nevoie de o regândire profundă, de o relansare intelectuală și strategică și de o reconectare la propriile sale tradiții de pluralism, libertate și realism politic.
Dacă vrem ca viitorul Europei să nu fie decis nici de inițiative externe acesteia, nici de un Dughin sau un Bannon, dar nici de propriile sale structuri birocratice decrepite și de clasa asociată acestora, împreună cu aparatul de propagandă și intelectualii publici aflați pe pilot automat, într-o veritabilă moarte clinică cerebrală, atunci primul pas este delimitarea lucidă de actuala caricatură propagandistică a „pro-europenismului”.
PENTRU CĂ MIZA REALĂ NU ESTE CONFRUNTAREA DINTRE „SUVERANISM” ȘI „EUROPENISM”
Miza reală este redefinirea însăși a ideii de Europa: ce este ea, ce poate deveni și prin ce tip de ordine politică, culturală și instituțională poate supraviețui în noile condiții geopolitice, tehnologice, demografice și civilizaționale ale secolului XXI.
Iar acest lucru nu poate fi realizat nici împotriva națiunilor europene, nici prin dizolvarea lor, ci numai printr-o reconstrucție comună, policentrică și plurală, în care identitățile și comunitățile istorice europene să devină baza unei noi sinteze europene, nu obstacolul ei.
Dar tocmai aici apare problema fundamentală: o asemenea reconstrucție cere efort intelectual real, imaginație instituțională, capacitate strategică și curajul de a regândi paradigme care până ieri păreau intangibile. Cere o nouă generație de idei, nu doar reflexe ideologice. Cere oameni capabili să gândească Europa dincolo de sloganuri ideologice, de conformism birocratic și de ritualurile propagandistice ale prezentului.
Și exact aici se vede limita profundă a pseudo-pro-europenismului actual: incapacitatea aproape totală de a produce o viziune autentică despre viitorul Europei. Nu doar că nu oferă această viziune, dar pare incapabil chiar să conștientizeze propria lipsă de substanță intelectuală și strategică.
De aceea, apărarea reală a Europei începe astăzi nu prin repetarea mecanică a formulelor oficiale, ci prin reconstruirea gândirii europene capabile să își privească propriile eșecuri și să își imagineze, din nou, cu inteligenta, viitorul.
sursa: FB
Radu Zlati 
Lasă un comentariu