Cele două mari forţe politice, Uniunea Social Liberală şi Alianţa România Dreaptă, au repartizat colegii care să le netezească drumul spre Parlament membrilor cu „greutate” ai partidului. USL caută, însă, candidaţi incomozi prin care speră să-şi anihileze adversarii în colegii unde e slab cotată. Conducerea USL a decis astfel s-o trimită pe Lavinia Şandru să […]
(Adevarul) – USL încearcă să-i blocheze pe liderii ARD din drumul spre Parlament
prin Radu Zlati pe 22 octombrie 2012 în Electorale
Conferință de presă a președintelui PNL, Crin Antonescu, la finalul reuniunii BPC și a CNEx 19 octombrie 2012
prin Radu Zlati pe 20 octombrie 2012 în Declarații de presă, Interviuri / Conferințe de presă
”Bună ziua! Suntem la capătul unei zile încărcate, unei zile așteptate. Am avut reuniunile Biroului Politic Central și Consiliului Național Executiv și sigur că subiectul principal al acestor reuniuni a fost definitivarea candidaților PNL pe listele USL, pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012. Probabil că deja sunteți la curent cu cele mai importante decizii […]
Cotidianul – Roberta Anastase şi Ioan Oltean, pasibili de condamnare
prin Radu Zlati pe 30 septembrie 2011 în Politicale
Preşedintele şi vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase şi Ioan Oltean, precum şi deputatul UNPR Maria Barna sunt pasibili de condamnare dacă USL va depune plângere penală pentru uz de fals şi abuz în serviciu. Există o încălcare a legii şi un martor care a recunoscut oficial acest lucru. Care sunt acuzaţiile Faptele sunt cunoscute. Liderul […]
Se vor impozita şi pensiile mici? (RL)
prin Radu Zlati pe 28 septembrie 2011 în Economie, Societate, Zvonuri
Impozitarea pensiilor este o decizie prea importantă pentru a fi luată fără a exista o strategie şi o evaluare a consecinţelor, consideră analiştii economici. „Discuţiile referitoare la impozitarea tuturor pensiilor au pornit de la o propunere de dezbatere. Era vorba de un pachet de măsuri aplicabile simultan şi care viza impozitarea tuturor pensiilor, reducerea cotei […]
Mediafax – Comisiile de buget menţin raportul privind Curtea de Conturi, în pofida protestelor opoziţiei
prin Radu Zlati pe 27 septembrie 2011 în Politicale, Uniunea Social Liberala
Preşedintele Comisiei de buget, finanţe din Cameră, deputatul UNPR Maria Barna, a declarat, marţi, că va trimite plenului comun, spre dezbatere şi vot, raportul referitor la Curtea de Conturi care a fost întocmit şi adoptat săptămâna trecută. „Cei şase candidaţi pentru Curtea de Conturi au fost audiaţi, am făcut un raport data trecută, ne menţinem raportul […]
Agerpres – Liberalii au părăsit şedinţa comisiilor de buget în care au fost audiaţi preşedintele şi vicepreşedintele CSA
prin Radu Zlati pe 27 septembrie 2011 în PNL, Politicale
Deputaţii şi senatorii liberali au părăsit marţi şedinţa Comisiilor reunite de buget-finanţe din Camera Deputaţilor şi Senat în care urmau să fie audiaţi mai mulţi membri ai Comisiei pentru supravegherea asigurărilor şi ai Curţii de Conturi, pe motiv că şedinţa nu a fost convocată regulamentar şi nu există cvorum pentru desfăşurarea audierilor. Viceliderul deputaţilor liberali, […]
Ataseaza articolul pe Twitter
Urmărește-mă pe Twitter
Twiturile meleCATEGORII
Arhive
Portofoliu imagini
Această prezentare necesită JavaScript.
Articole recente
Cele mai bune articole și pagini
Aprilie
Flickr - Fotografile mele
VoxPublica
- A început Evaluarea Națională. Ce trebuie să știe elevii
- Medicul Virgil Musta, vești proaste pentru români: Vor fi impuse din nou restricții împotriva COVID-19
- Culisele statului paralel | Cine deține astăzi marca Gerovital – Rețeta Anei Aslan, vândută cu 1 milion de euro
- Culisele statului paralel | Povestea neștiută a Anei Aslan – De ce o ura Elena Ceaușescu. Personalități internaționale, tratate de cercetătoarea umilită de comuniști
- ROMÂNIA ÎN REALITATE, invitat IULIAN CRISTACHE
- Doar 26 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 în ultimele 24 de ore
- Avertizare hidro! Risc mare de inundaţii pentru mai multe bazine hidrografice
- Emil Boc, repetentul emisiunii Culisele Puterii
- Avertizarea meteo, actualizată: cod PORTOCALIU de fenomene PERICULOASE
- EVALUARE NAȚIONALĂ 2021
Curs de guvernare
- Oficialii americani și ruși întâlnesc, sâmbătă, în Florida pentru noi discuții privind Ucraina
- Președintele Dan: „Am primit de la magistrați sute de pagini de materiale relevante despre problemele din justiție”. Consultările de luni, urmate de o conferință de presă
- Radu Crăciun / Țară mare, ambiții mici?
- Milioane de conversații private cu ChatGPT, Claude, Gemini, DeepSeek și Grok sunt colectate Chrome și vândute pentru profit
- Darryl Nirenberg, confirmat ca ambasador al SUA în România de Senatul american
- China și India conduc creșterea cererii globale de cărbune – Clasamentul pe regiuni în recordul anului 2025
- România a depus a patra cerere de plată prin PNRR. Ministrul Pîslaru: „Conţine 62 de ţinte şi jaloane din componenta de bani nerambursabili, cu o valoare totală de 2,62 mld. euro”
- România va găzdui al doilea centru NATO de aprovizionare militară a Ucrainei, după cel din Polonia
- Ilie Bolojan: Numărul de parlamentari ar putea fi redus cu aproximativ 50
- Noile programe școlare pentru liceu au fost aprobate – reforma curriculară intră în vigoare din 2026 – Modificări
New Europe
- Kurztrip in Europa mit Flug: Ihre Reiseplanung
- Entdecken Sie Europa: Die Landkarte kostenlos
- Camping Europa Fehmarn: Ihr Traumziel
- Europa Karte politisch: Grenzen und Staaten
- Gartenparadies bei jedem Wetter: Wie Lamellendächer Ihre Terrasse zum flexiblen Wohnraum verwandeln
- Campingplatz Europa Park: Perfekt gelegen
- Englisch als Reisewährung Europas: warum Sprachreisen nach Irland und Malta für Deutsche die klügste Abkürzung sind
- Der perfekte Start ins eigene Home Gym
- Der längste Fluss Europas: Ein Naturwunder
- MS Europa 2 Kleiderordnung: Stilvoll reisen
Cogitus
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Puterea
- ALERTĂ Plan roșu de intervenție la Spitalul Județean din Alba Iulia. Incendiu la subsol, pacienții nu au fost evacuați
- Cât costă să afli la ce oră te-ai născut? Un spital pune taxă pentru astrogramă
- CNAS pregătește sancțiuni dure pentru concediile medicale nejustificate. Medicii riscă pierderea dreptului de practică
- O pisică pentru Primăria Capitalei și alte lucruri surprinzător de serioase spuse la aceeași conferință
- Copiii României, între ecrane, zahăr și dependențe. Nota de plată: 1,35 miliarde de euro pe an
- Cinci obiceiuri frecvente care „ucid” părul sănătos
- Nicușor Dan: „Am primit sute de pagini de la magistrați”. Consultări luni, fără presă în sală
- Reuters: Serviciile secrete americane confirmă că Putin plănuiește o invazie a statelor baltice
- Trucul cu pliculețele de ceai care face furori în Spania. Geamuri mai curate, mai puțin condens
- Bolojan îi vrea pe oamenii lui Cioloș în PNL
Machiavelli
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Realitatea
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Mediafax
- Superliga de fotbal. Oțelul o învinge pe FC Argeș și încinge lupta pentru ultimul loc de play-off
- Alertă Infotrafic: Ceață densă pe drumurile din mai multe regiuni ale țării. Ce recomandă autoritățile
- Cea mai veche clădire din Anglia a supraviețuit timp de 15 secole și încă este folosită
- Președintele Braziliei spune că o intervenție a armatei Statelor Unite în Venezuela ar fi o „o catastrofă umanitară”
- SUA oferă un nou format de negocieri pentru Rusia și Ucraina, spune Zelenski
- Tot ce trebuie să știi despre Crăciun și cum a evoluat într-o sărbătoare globală
- Lucknow, oraș din India, inclus pe lista UNESCO a orașelor gastronomice
- Israelienii pregătesc noi lovituri aeriene împotriva Iranului, Trump urmează să fie informat-surse
- O femeie paralizată parțial devine prima persoană în scaun cu rotile care pleacă în spațiu
- IGPR: Mai multe cazuri de violență domestică, dar mai puține infracțiuni înregistrate în 2025
ImpactNews
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Mondonews
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Info Portal
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Capital
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Money.ro
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Bloombiz
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Wall Street Journal
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Finacial Times
- Epstein files release leaves Trump facing fresh row over limited disclosures
- What we know about the new Epstein files release
- US justice department releases cache of Epstein files
- How a failed baseball player and ex-stock broker became a major arms dealer
- Have we reached a tipping point on public debt?
- The case for denial
- UK rules out using frozen Russian assets to aid Ukraine
- Robey Warshaw partners share £40mn profit
- Delaware high court reinstates Musk’s $56bn Tesla pay package
- Struggling vintage champagne market begins to fizz again
NY Times – Economics
- Why Middle-Class Americans Say Life Is Unaffordable
- ‘A Singularly Turbulent Time’: Deeper Uncertainty in Store for Global Economy
- U.S. Inflation Slowed to 2.7% in November as Shutdown Distorts Data
- Trump Dangles Cash Payments to Assuage Affordability Concerns
- U.S. Threatens Penalties Against European Tech Firms Amid Regulatory Fight
- White House Dismisses Rise in Unemployment
- Europe May Roll Back Combustion Engine Ban
- Jobs Report Could Provide Overdue Clarity on Uncertain Economy
- U.S.-U.K. Trade Deal Hits Stumbling Block
- Trump’s $100,000 H-1B Fee Faces Lawsuit
BBC News
- Photo of Andrew lying on laps at Sandringham in new Epstein files
- William takes George to homeless charity he visited as a child with Diana
- When roads will be busiest and supermarket hours: How to navigate the Christmas break
- Appeal to all MI5 staff for information in BBC spy case
- What's really going on with flu this winter
- Pantone's white Colour of the Year sparks backlash
- Famous faces, court documents and redacted pages - what's in the Epstein files
- Australia was seen as a world leader in gun control - Bondi has exposed a more complicated reality
- Are these AI prompts damaging your thinking skills?
- Imran Khan and wife given further jail terms after state gift fraud case
Le Figaro
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Associated Press
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
ARTE / CULTURĂ
BLOGROLL
DREAPTA
ECONOMIE
PNL
- Alina Cocian
- Alina Gorghiu
- Antonel Tanase
- Atitudini
- Blogul lui… @cepeca
- Catalin Ene
- Catalin Resceanu
- CEL Craiova
- Cetateanul Popescu
- Club Liberal Reutlingen
- Crin Antonescu
- Cristina-Ancuta Pocora
- Dan Mihalache
- Daniel Malaelea
- Denisa Patrascu
- Dispecer
- Dragos Dinca
- Florin Cîțu
- Florin Moldovan
- Gabriel Savulescu
VARIOUS
- Alianta Pentru o Romanie Curata
- Casa Regala a Romaniei
- Civitas '99
- EurActiv
- Idolii forului
- Inpolitics
- Istoria Regalitatii
- Mafiile PDL
- Mondonews
- Palatul Şuţu
- Penalmente
- Politica Partidelor Romanesti
- Realitatea Mea
- RomaniaLeaks
- Sfera Politicii
- Sociollogica
- Spune si tu!
- Stiri Politice
- WikiLeaks Romania








Comentarii recente