Am văzut în social media foarte multe puncte de vedere exprimate despre Congresul PNL ce s-a finalizat ieri înspre miezul nopții. Consider util, pentru mine și pentru cei care îmi urmăresc poziționările politice, să fac câteva remarci pe marginea Congresului, a rezultatelor sale, a urmărilor posibile pe termen scurt și mediu. Alegerea președintelui PNL în […]
Congresul PNL s-a sfârșit – câteva considerații
prin Radu Zlati pe 29 iunie 2014 în Analize politice
Declarațiile de presă susținute de președintele Senatului, domnul Crin Antonescu – 17.02.2014
prin Radu Zlati pe 17 februarie 2014 în Crin Antonescu, Interviuri / Conferințe de presă
“Bună dimineața! Vreau să fac declarații care țin de viața parlamentară și de rolul de imagine a Parlamentului în legătură cu chestiuni care sunt pe agenda acestor zile. Mai întâi, pentru că înțeleg că astăzi în Camera Deputaților va fi supusă votului cererea de ridicare a imunității unuia dintre colegii deputați, am avut o consultare […]
Intervenţiile preşedintelui PNL, Crin Antonescu, în cadrul conferinţei de presă a USL 17 aprilie 2012
prin Radu Zlati pe 17 aprilie 2012 în Declarații de presă, Declaratii de presa, Interviuri / Conferințe de presă
”Hristos a înviat! La Senat, mai ales în condiţiile în care sperăm să avem majoritate, avem două demersuri politice şi parlamentare în intenţie. Am decis astăzi în conducerea Uniunii Social Liberale asupra lor şi începând de astăzi vom încerca să le punem în practică, în speranţa, repet, că avem majoritate. Pe de o parte este […]
(Realitatea TV): Antonescu: Sper ca Andrei Chiliman să nu-şi dea demisia. NU ARE DE CE
prin Radu Zlati pe 13 aprilie 2012 în Crin Antonescu
Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat, la Realitatea TV, că speră ca Andrei Chiliman să nu demisioneze din PNL pentru că nu are motive. În privinţa poziţilor pro- Chiliman exprimate de seniorii PNL, liberalul a subliniat că deciziile luate într-un partid „se respectă, nu se mediază „nici măcar de dl Câmpeanu sau dl Quintus”. „În […]
EvZ: Strategiile grupării Chiliman
prin Radu Zlati pe 11 aprilie 2012 în Zvonuri
Andrei Chiliman și susținătorii să liberali din București nu se despart uşor de PNL. În locul unei demisii pripite, primarul sectorului 1 pare mai degrabă dispus sa îl lase pe Crin Antonescu să facă mutarea și să-l împingă afară din partid. Debarcaţi din funcţii de către liderul PNL Crin Antonescu, primarul Andrei Chiliman şi oamenii […]
Ataseaza articolul pe Twitter
Urmărește-mă pe Twitter
Twiturile meleCATEGORII
Arhive
Portofoliu imagini
Această prezentare necesită JavaScript.
Articole recente
Cele mai bune articole și pagini
Aprilie
Flickr - Fotografile mele
VoxPublica
- A început Evaluarea Națională. Ce trebuie să știe elevii
- Medicul Virgil Musta, vești proaste pentru români: Vor fi impuse din nou restricții împotriva COVID-19
- Culisele statului paralel | Cine deține astăzi marca Gerovital – Rețeta Anei Aslan, vândută cu 1 milion de euro
- Culisele statului paralel | Povestea neștiută a Anei Aslan – De ce o ura Elena Ceaușescu. Personalități internaționale, tratate de cercetătoarea umilită de comuniști
- ROMÂNIA ÎN REALITATE, invitat IULIAN CRISTACHE
- Doar 26 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 în ultimele 24 de ore
- Avertizare hidro! Risc mare de inundaţii pentru mai multe bazine hidrografice
- Emil Boc, repetentul emisiunii Culisele Puterii
- Avertizarea meteo, actualizată: cod PORTOCALIU de fenomene PERICULOASE
- EVALUARE NAȚIONALĂ 2021
Curs de guvernare
- Întâlnire cu miză mare la Casa Albă, între administrația Trump și producătorii americani de petrol – Contrast puternic între Exxon și Chevron: Exxon spune că Venezuela ”e de neinvestit”, Chevron spune că își poate crește producția cu 50%
- Video / Protestele și represiunea regimului se intensifică în Iran. Internetul rămâne tăiat, fiul șahului își anunță intenția de a se întoarce în țară, Trump amenință cu atacuri
- Ministerul Transporturilor vrea să preia integral compania Aeroporturi București: Directorii au primit mandat să inițieze o tranzacție de peste 1 mld. lei cu Fondul Proprietatea / În jurul intenției Ministerului există suspiciuni de trading pe bază de informații privilegiate
- Cifre oficiale: Investițiile publice realizate în 2025 au totalizat 137,5 miliarde lei – 7,2% din PIB. Premierul Bolojan: Cel mai ridicat nivel din istoria postdecembristă
- Franța se pregătește de alegeri anticipate. Acordul UE-Mercosur ar putea doborî guvernul Lecornu
- Guvernul venezuelean a început eliberarea deținuților politici – Corina Machado merge săptămâna viitoare la Donald Trump
- Deficitul comercial al SUA din octombrie, cel mai scăzut din 2009, pe fondul scăderii importurilor
- Anul marilor proiecte: Finanțele au publicat lista marilor investiții publice prioritizate – Care sunt cele mai importante proiecte de infrastructură ale Guvernului în 2026 / Portofoliu total de 91 mld. euro
- Nicușor Dan: România a votat în favoarea acordului comercial cu Mercosur după ce am negociat elemente noi de protejare a fermierilor români și europeni – Agricultura e protejată și câștigăm noi piețe de export
- Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, condamnă protestele și îi critică pe manifestanți: „Ei fac asta doar pentru a-l face fericit pe președintele Statelor Unite”
New Europe
- Air Europa Gepäck: Was Sie wissen müssen
- Die schönsten Weihnachtsmärkte Europas
- Vulkane in Europa: Feuer und Asche
- Europa Versicherung Köln: Sicherheit für Sie
- Klimazonen Europa Klasse 6: Wissen macht Spaß
- Die schönste Städtereise in Europa
- Europa Open Air Frankfurt: Ein musikalisches Erlebnis
- Pilgerwege in Europa: Auf den Spuren des Glaubens
- Air Europa online Check-in: Ihr Leitfaden
- Kurztrip in Europa mit Flug: Ihre Reiseplanung
Cogitus
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Puterea
- Alertă pe ISS: NASA anunță plecarea anticipată a echipajului din cauza unei probleme medicale „grave”
- Stațiunile montane, luate cu asalt de turiști. Salvamontiștii trag un semnal de alarmă
- AUR aruncă mănușa către PSD în scandalul Mercosur. Cer semnături pentru demiterea ministrului Oana Țoiu
- Un gest care le poate costa viața: femeile din Iran își aprind țigări cu poze ale ayatollahului Ali Khamenei (Video)
- Ministrul Economiei susține că România a obținut garanții pentru agricultură în acordul UE–MERCOSUR
- O nouă înșelătorie pe WhatsApp face victime în România
- Infern în Austria. Șofer român de tir, accident urmat de un incendiu uriaș în tunelul Brentenberg
- Mobilizare pe Autostrada Sibiu-Pitești în plină iarnă. Se lucrează la tuneluri și viaducte pe secțiunea Boița-Cornetu (VIDEO)
- Chinezul care imită vocea și gesturile lui Donald Trump aproape perfect (Video)
- Lista marilor investiții din 2026. Autostrăzile A7 și A8, spitalele regionale și metroul spre Otopeni, prioritățile Guvernului
Machiavelli
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Realitatea
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Mediafax
- Meghan Markle se va întoarce în Marea Britanie cu Prințul Harry pentru prima dată după patru ani
- Luptătorii kurzi din Siria sunt de acord să evacueze Alepul
- Pandantivele cu inteligență artificială revin la modă
- Trump a semnat un ordin executiv ce protejează banii proveniți din petrolul venezuelean
- Bob Weir, cofondatorul trupei rock Grateful Dead, a murit la vârsta de 78 de ani
- Maduro face primele declarații din închisoarea americană. Ce mesaj a transmis fostul lider al Venezuelei
- Primul exemplar al benzilor desenate cu Superman, care fusese furat de la Nicolas Cage, s-a vândut cu 15 milioane de dolari
- Protestele din Iran, reprimate cu brutalitate. Cel puțin 72 de persoane au fost ucise
- Statele Unite anunță că au efectuat atacuri „la scară largă” împotriva Statului Islamic în Siria
- Deputatul Mihai Weber garantează că investițiile din Gorj vor continua: „Drumul de mare viteză Craiova–Târgu Jiu va deveni realitate”
ImpactNews
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Mondonews
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Info Portal
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Ziarul Financiar
- Christine Lagarde, preşedinta Băncii Centrale Europene, câştigă în realitate cu peste 50% mai mult decât salariul pe care aceasta îl declară oficial. În 2024, Lagarde a primit 726.000 euro de la BCE, faţă de 466.000 cât a prezentat Banca Centrală în raportul oficial
- Luni apare anuarul ZF Who’s Who in Business. Cei mai importanţi 1.000 de oameni din business. Descoperă cei 1.000 de lideri care dau direcţia economiei româneşti
- Către ce proiecte de infrastructură alocă bani Ministerul de Finanţe în acest an? Din cele 195 de proiecte, cu o valoare totală de aproape 460 de miliarde de lei, priorităţile Guvernului sunt autostrăzile A7 şi A1, spitalele regionale din Iaşi, Cluj şi Craiova, precum şi Magistrala 6 de metrou din Bucureşti
- Nicuşor Dan: Acordul Mercosur, pe care România l-a semnat, sporeşte accesul ţării la materii prime critice
- Bolojan anunţă pe Facebook că în 2025 au fost realizate cele mai mari investiţii pentru dezvoltare din ultimii 36 de ani. Statul a cheltuit în acest scop peste 137 de miliarde de lei
- Noi tensiuni în coaliţia de guvernare din cauza acordului UE-Mercosur. PSD acuză ministerul de Externe, care este la USR, că a trădat interesele fermierilor români. Noul acord ar da mână liberă importurilor pe piaţa agro din America de Sud
- De ce ideea lui Donald Trump de a cumpăra Groenlanda sfidează logica economică şi pune întreaga lume în alertă pentru resurse, suveranitate şi securitate strategică
Capital
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Money.ro
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Bloombiz
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Wall Street Journal
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
NY Times – Economics
- Jobs Report Shows U.S. Hiring Slowed One Year Into Trump’s Second Term
- What to know about the report.
- E.U. and South America to Form Free-Trade Zone With 700 Million People
- December’s Jobs Data Reinforces Fed’s Cautious Approach to Future Cuts
- U.S. Hiring Continues at Modest Pace, but Weaknesses Are Evident
- Nicolai Tangen Manages Trillions of Dollars, but His Podcast Made Him Famous
- U.S. Trade Deficit Fell to Lowest Level Since 2009 as Tariffs Reshape Trade
- Minimum Wage Rises in Some States as Workers Struggle With Basic Costs
- New Car Sales Are Rising Thanks to Purchases by the Well-Off
- Supreme Court Increasingly Favors the Rich, Economists Say
BBC News
- 'There wasn't even time for CPR': Iran medics describe hospitals overwhelmed with dead and injured protesters
- US military strikes Islamic State group targets in Syria, officials say
- Emotional scenes as Macclesfield beat FA Cup holders Crystal Palace 25 days after striker's death
- Google employee made redundant after reporting sexual harassment, court hears
- The real impact of roadworks on the country - and why they're set to get worse
- Love Island villa evacuated and filming postponed over wildfires
- Bob Weir, Grateful Dead co-founder, dies aged 78
- My three-hour university commute is worth the £7,000 saving on halls
- The FTSE 100 has hit a record high. Is now the time to start investing?
- 'The answer cannot be nothing': The battle over Canada's mystery brain disease
Le Figaro
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Associated Press
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
ARTE / CULTURĂ
BLOGROLL
DREAPTA
ECONOMIE
PNL
- Alina Cocian
- Alina Gorghiu
- Antonel Tanase
- Atitudini
- Blogul lui… @cepeca
- Catalin Ene
- Catalin Resceanu
- CEL Craiova
- Cetateanul Popescu
- Club Liberal Reutlingen
- Crin Antonescu
- Cristina-Ancuta Pocora
- Dan Mihalache
- Daniel Malaelea
- Denisa Patrascu
- Dispecer
- Dragos Dinca
- Florin Cîțu
- Florin Moldovan
- Gabriel Savulescu
VARIOUS
- Alianta Pentru o Romanie Curata
- Casa Regala a Romaniei
- Civitas '99
- EurActiv
- Idolii forului
- Inpolitics
- Istoria Regalitatii
- Mafiile PDL
- Mondonews
- Palatul Şuţu
- Penalmente
- Politica Partidelor Romanesti
- Realitatea Mea
- RomaniaLeaks
- Sfera Politicii
- Sociollogica
- Spune si tu!
- Stiri Politice
- WikiLeaks Romania








Comentarii recente