Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, consideră că şeful statului îi tratează pe bucureşteni „ca pe o masă lipsită de inteligenţă şi de discernământ”, prin afirmaţiile că aceştia nu cunosc interesele din spatele păstrării sectoarelor, adăugând că Traian Băsescu fuge de verdictul cetăţenilor. „Îi cer preşedintelui Traian Băsescu să înceteze a mai insulta inteligenţa celor 2,5 […]
L. Cernahoschi: Băsescu nu vrea referendum în Capitală pentru că bucureștenii sunt proști
Președintele a vorbit astăzi din experiența sa personală ca Primar General al Capitalei, atunci când a arătat câte compromisuri trebuie să facă un primar cu șapte consilii locale, “câte terenuri și câte contracte trebuie să dea ca să obțină o hotărâre de consiliu”. De aceea este nevoie de o simplificare administrativă, iar aceasta nu va fi făcută […]
Chiliman: Întrebările pentru referendum trebuie înlocuite cu maximum două
Preşedintele PNL Bucureşti, Andrei Chiliman, a anunțat că liberalii susţin iniţiativa primarului Capitalei, Sorin Oprescu, de reducere a numărului de întrebări la referendumul pentru Legea Capitalei la maximum două, faţă de şapte, stabilite deja. ”Partidul Naţional Liberal apreciază ca necesară şi oportună decizia Primarului General al Capitalei, Sorin Oprescu, de angajare a unor consultări cu […]
PDL schimbă întrebările de la referendumul pentru Capitală, îşi face reclamă cu altele
Călin Murg, consilier din partea PDL în CGMB, a declarat duminică pentru NewsIn că unele întrebări de la referendumul la care sunt aşteptaţi bucureştenii în iunie ar putea fi schimbate, deoarece o parte din cele stabilite deja sunt „evazive”. Campania outdoor a PDL, dar şi de pe internet, pentru referedumul din Bucureşti promovează alte întrebări […]
S-au răzgîndit? Consiliul General al Capitalei ar vrea 2 întrebări la referendum
Majoritatea consilierilor municipali ar fi ajuns recent la concluzia că referendumul pentru Legea Capitalei ar trebui să aibă totuşi două întrebări, susţine ziarulring.ro. Aceştia şi-au dat seama că setul de şapte întrebări pe care l-au votat ultima dată e o prostie făcută „pe genunchi”. Surse din Consiliul general al Capitalei ar fi declarat pentruziarulring.ro că, unii dintre […]
Referendum bucureştean pentru soarta primăriilor de sector pe 19 iunie. Cele 7 întrebări
Majoritatea PDL-PNG-PRM din Consiliul General al Muncipiului Bucureşti (CGMB) şi-a impus, miercuri, punctul de vedere: referendumul privind eliminarea primăriilor de sector va avea loc pe 19 iunie şi va conţine 7 întrebări. Astfel, Bucureştenii vor fi întrebaţi mai cu seamă despre administrarea Capitalei decât despre modificarea actualei împărţiri administrative: – Sunteţi mulţumit de modul în […]
F. Craciun: Perversiune portocalie
CGMB a adoptat proiectul de hotărâre prin care noi, bucureștenii, „avem dreptul” să ne exprimăm părerea despre București în cadrul unui referendum ce se va desfășura pe 19 iunie 2011. Până aici sună bine. De aici încolo, sună prost. Consiliul general al municipiului a adoptat forma propusă de PD-L cu majoritatea asigurată de PRM și […]
PNL şi PC au amplasat corturi şi bannere cu mesajul „Apără Bucureştiul de Elena Udrea”
PNL şi PC au instalat 60 de corturi în Bucureşti şi au amplasat bannere pe stâlpi, cu mesajul „Apără Bucureştiul de Elena Udrea. Semnează pentru referendum”, relatează „Gândul”. „Apără Bucureştiul” este sloganul campaniei lansate de PNL şi PC pentru organizarea referendumului pentru Legea Capitalei, informează Gândul. Cu aprobarea Primăriei Generale, cele două formaţiuni politice au […]
Referendum pentru bucureşteni la sfârşitul lunii mai
Primarul general, Sorin Oprescu, a declarat că referendumul pe Legea Capitalei se va face la sfârşitul lunii mai, dacă Consiului General va vota proiectul de hotărâre. “Referendumul se va ţine după ce il vom introduce în Consiliu. După ce consilerii votează proiectul îi dăm drumul”, a declarat Sorin Oprescu, după întâlnirea cu liderii USL, pe […]
Un nou scandal pe scena politică. Vor să modifice Legea referendumului în avantajul lui Băsescu
După trei ani de “linişte”, Legea referendumului va zgudui din nou scena politică, aşa cum a făcut-o între octombrie 2005 şi mai 2007. Cinci senatori din Coaliţia guvernamentală au modificat în Comisia juridică a Senatului Legea referendumului (Legea 3/2000) la articolul care se referă la modalitatea de demitere a preşedintelui României. Concret, aceştia au modificat […]
Dan Ioan Popescu Pronostic: Băsescu va demisiona în 2012
Traian Băsescu le-a cerut pedeliștilor, duminică seara, să introducă, printre modificările la textul Constituției, reducerea mandatului prezidențial de la cinci la patru ani, pe motiv că decalarea alegerilor a fost o greșeală care a dus la derularea de scrutine la fiecare doi ani. Ca unul care am avertizat, chiar zilele trecute, asupra situației dramatice, din […]








Comentarii recente