N. Chiru: Marii corporatişti au scos din România 740 milioane de euro

Miliarde de euro sunt scoase din România, fără ca aceste sume să fie impozitate şi să aducă beneficii ţării, iar cei care transferă sumele în paradisuri fiscale fac acest lucru legal, din anul 2008. Analistul financiar Ionel Blănculescu susţine că singura soluţie prin care se poate opri valul uriaş de bani, aruncat de multinaţionale sau mari corporatişti dincolo de graniţele ţării, este schimbarea formei de impozitare, de la impozitarea pe profit de 16% la impozitarea cu 3% pe cifra de afaceri.

Raportul de activitate pe anul 2010 al Oficiului pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor indică sumele care au ieşit din România şi au intrat în paradisurile fiscale. Nu mai puţin de 420.404.689 euro au fost transferate din România în firmele offshore, iar în 2009 au fost raportate la Oficiu transferuri de 340.828.462 euro. Ce reprezintă aceşti bani, cine şi cum îi scoate din România?

Analistul financiar Ionel Blănculescu ne-a declarat că aceste sume nu reprezintă, aşa cum s-ar putea, crede bani negri, proveniţi din criminalitatea economică, din fraude fiscale sau corupţie. Banii sunt curaţi, obţinuţi prin activitate economică legală în România, numai că bugetul statului nu se mai bucură de beneficiile acestor sume. „Banii, sumele ce mi le-aţi indicat, sunt obţinuţi şi transferaţi legal. Deci, de principiu, discutăm despre sume licite. În cazul şpăgii care se dă în situaţia în care cineva beneficiază de un contract preferenţial cu statul, de o licitaţie trucată, în asemenea situaţii sumele nu mai ajung în România, pentru ca să fie transferată ulterior! În această situaţie banii sunt daţi în străinătate şi de acolo sunt transferaţi în firme de tip offshore”, ne-a declarat Ionel Blănculescu.

 

„Fiscul este pionier pe această zonă”

Ionel Blănculescu ne descrie circuitul banilor, prin care se realizează, practic, decapitalizarea bugetului de stat. „Sumele de nivelul acesta reprezintă „obiectul preţurilor de transfer”, care este, de fapt, cea mai evoluată formă de evaziune fiscală din România şi de pe mapamond! Prin transferarea acestor sume în paradisuri fiscale, marile companii îşi transferă profiturile. O firmă-mamă transferă banii din România celor zece companii afiliate, circuitele financiare sunt legale, sumele corespund pe canale bancare către offshore-uri. În România, operaţiunile cu preţuri de transfer au fost reglementate din anul 2008. Fiscul este pionier pe această zonă, e foarte greu să dovedeşti frauda”, explică Ionel Blănculescu.

Analistul economic susţine că fiscalitatea excesivă este principala cauză a spectaculosului flux financiar care se formează în România de la societăţile-mamă spre firmele offshore. Cele mai mari riscuri ale acestor transferuri sunt că impozitele pe aceste sume nu mai ajung la bugetul statului şi că banii nu mai intră în mecanismul economic intern. De asemenea, soluţia nu poate fi decât modificarea legislaţiei prin impozitarea companiilor pe cifra de afaceri, şi nu pe profit, cum se întâmplă acum. „Riscurile sunt că, în loc să ai bani la buget prin impozitarea acestor sume, iei de la pensii, tai salariile bugetarilor. Singura soluţie, cu «S» mare, este schimbarea formei de impozitare. Să nu se mai impoziteze profitul cu 16%, ci să se impoziteze 3% pe cifra de afaceri. În momentul în care impozitezi cu 3%, multinaţionalele nu mai au ce face, nu au cum să ascundă cifra de afaceri”, ne-a declarat Ionel Blănculescu.

sursa: Puterea.ro

Etichete:, , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: