A. Racoviceanu: Impărţirea Bucureştiului între PSD, PNL şi PC

Deşi nu e încă nimic oficial, partidele din USL au decis deja cui revine sarcina de a desemna candidaţi pentru primăriile de sector la viitoarele alegeri locale. Asta s-a făcut în urma deja prea mediatizatelor sondaje de opinie, dar şi a negocierilor directe între liderii locali ai celor 3 partide.

Astfel, repartizarea pe sectoare e următoarea: PNL va avea 2 candidaţi, la sectoarele 1 şi 2, PSD la 3, 5 şi 6, iar conservatorii vor desemna candidatul USL la 4.

La PC situaţia e clară, candidatul va fi Cristian “Piedone” Popescu. Liberalii vor merge pe mâna lui Andrei Chiliman la Sectorul 1 şi, se pare, pe cea a preşedintelui PNL Sector 2, Dan Cristian Popescu, aflat de ceva timp în plină cheltuială stradală şi de presă pentru creşterea notorietăţii. La PSD lucrurile nu sunt aşa de clare. La 5 e păstrat locul pentru Marian Vanghelie, care se pare că a renunţat la gândurile de plecare, după ce strategia cu forţare a excluderii din partid din cauza declaraţiilor obraznice a eşuat şi după ce i s-a permis să mai participe pe la şedinţe de sector. Un alt zvon este că social-democraţii ar putea merge la Sectoul 6 pe mâna lui Dan Darabont.

La Primăria Capitalei, lucrurile sunt deja tranşate: Sorin Oprescu, susţinut, cel mai probabil de o structură ecologistă, va fi candidatul agreat de USL.

Etichete:, , , , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: