I. Huiu: Matematica politică reală și fantezia băsistă

Cu circuitele încinse de temperaturile înalte ale verii, dar mai ales de febra disperării politice, laboratorul băsist de diversiuni și zvonistică aruncă pe piață scenarii și teme de propagandă. PD-iștii marșează pe ideea că Băsescu este un fel de zeu care va găsi el cumva o cale miraculoasă de a-i menține pe democrați la guvernare și de a numi premier pe cine vrea mușchii lui. De aici o întreagă nebunie în jurul procentului de 50% pe care, vezi Doamne, USL ar fi obligat să-l ia la parlamentare dacă vrea să ajungă la guvernare. Atât de tare s-a răspândit această falsă temă încât toată lumea stă cu ochii pe sondaje și numără bob cu bob, de la săptămână la săptămână, procentele USL, ale PDL sau mai știu eu cui. Că aceste sondaje sunt puțin relevante acum, că la locale, pe noul sistem de vot, calculul va fi cu totul altul, că rezultatele de la locale vor influența parlamentarele sunt lucruri la care nimeni nu se mai gândește.
Dar, dincolo de asta, tema lui 50% în sine se bazează pe o premisă greșită. Nu, pentru câștigarea majorității parlamentare nu este nevoie de 50% din voturi. Majoritatea mandatelor poate fi adusă și de 45% sau, în funcție de anumiți factori, chiar de 40% din voturi. Iar 50% din voturi poate însemna și peste 60% din mandate.
La toate rundele electorale există o sumă de procente care se redistribuie. Să vedem cum au stat lucrurile în trecut. În 1992, FDSN a obținut la Camera Deputaților 27,71% din voturi care s-au transformat în 34,31% din mandate, deci un plus de 7%. Și pe vremea aceea pragul electoral era de 3%. În 1996, CDR a obținut 30% din voturi, traduse în 35% din mandatele de deputat și 37% din cele de senator. În anul 2000, PDSR a întrunit 36,61% din opțiunile de vot pentru Cameră și 37,09% pentru Senat, dar în termeni de fotolii parlamentare, acest procent s-a ridicat semnificativ: aproape 45% la Cameră (44,93%) și 46,63% la Senat, deci cu cca. 9-10% mai mult. În 2004, am avut o competiție echilibrată, PSD-ului și Alianței DA revenindu-le cam 3-4% în plus la fiecare prin redistribuire: PSD a luat la Cameră 36,6% la urne și 39,7% din mandate, iar la Senat 37% la vot și 41,6% mandate, iar Alianța DA a obținut în ambele cazuri 31% din voturi, revenindu-i 33,7% din posturile de deputat și 35,7% din cele de senator. În 2008 competiția a fost mai echilibrată, prin urmare la fel și redistribuirea care a adus primelor clasate între 2 și 4%.
În orice sistem cu prag electoral există un număr de procente care se redistribuie. În România acestea au variat, dar întotdeauna ponderea lor a fost semnificativă: 20% în 1992 (când deși pragul electoral era mai jos, respectiv 3%, sistemul de partide era fragmentat și încă neconsolidat), 20% în 1996 (tot cu prag de 3% și în ciuda polarizării luptei între putere și opoziție), 23% în anul 2000, 13% în 2004 și aproape 10% în 2008.
Nu există reprezentare perfect proporțională. Toate sistemele electorale avantajează formațiunile mari. Odată prin efectul psihologic explicat de „teoria alegătorului rațional” care preferă să-și dea votul unui partid cu șanse decât să-l irosească pe un competitor perdant. Și doi, prin efectul mecanic generat de redistribuire. Sistemele de vot majoritare produc o disproporție și mai mare.
Când competiția a fost strânsă și diferența dintre primele două clasate relativ redusă, redistribuirea a fost și ea echilibrată. Cu cât mai mare este însă scorul unei formațiuni, cu atât o proporție mai mare din procentele redistribuite îi revine. Și cu cât diferența față de a doua clasată este mai mare cu atât mai disproporționată este redistribuirea.
Iar dacă domnii de la PD, nemaiavând cu cine să se alieze s-au gândit să încurajeze tot felul de formațiuni minuscule, gen PIN, PER, PNG, partidul lui Dan Diaconescu, foarte bine. Cu cât mai multe, cu atât mai bine. Aceste partide nu iau nimic de la USL cu care nu împart niciun fel de electorat. În cel mai bun caz iau de la PDL sau de la PRM, iar în cazul și mai bun și cu mare probabilitate, nu trece niciuna pragul electoral. PRM, PNG, partidul neînființat al lui DD, chiar UNPR își dispută cam aceeași nișă electorală. O concurență mult prea mare pe un segment mult prea mic. Cel mult unul din ele poate trece pragul electoral. Ceea ce lasă o importantă sumă de procente spre redistribuire. Care se vor duce unde? Prioritar către USL.
Faceți acum câte calcule vreți.
Sigur, PDL are varianta, care se și discută, de a „lua acasă” toate aceste formațiuni de buzunar și de a forma Alianța BA, marea Alianță Băsistă de orientare populist-ecologistă-creștin-democrată-și-de-interes-național\
sursa: Iulia Huiu

Etichete:, , , , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: