Theophyle: Moartea unui general

Intr-o superba lucrare numita “Anatomia Revolutiei”, mentionaCrane Brinton cele trei etape in evolutia acesteia – prima etapa de coagulare si de creare a fortelor revolutionare; o a doua etapa de confruntare. Dupa primele reusite ale revolutiei, aproape intotdeauna are loc o confruntare intre radicali si moderati;  in sfarsit, etapa finala de asezare,  cand societatea incearca sa se intoarca la  normalitate. Chipul statului dupa terminarea procesului revolutionar este functie de cei care au castigat majoritatea populara. Statul post revolutionar poate deveni o Franta, o America, tarile fostului bloc comunist (fiecare cu caracteristicile ei nationale) sau Uniunea Sovietica, China, Cuba sau Iran. Am recenzat cartea si am analizat-o (aiciaici si aici). Daca este sa ne luam dupa acest formidabil text, in Libia s-a ajuns la etapa a doua. Etapa in care conform textului lui Crane revolutionarii se omoara intre ei.

Acum cinci zile Generalul Abdel Fattah Younes a fost asasinat de o grupare islamista, care facea parte din alianta contra-Gaddafi, grupare cunoscuta sub numele Obaida Ibn Jarrah Brigade, despre care putini stiu si multi mai putini au interesul de a discuta la ora actuala, considerand (gresit) ca o discutie in acest sens ar putea aduce prejudicii Occidentului si combatantilor “anti-Gaddafi” in lupta impotriva acestuia.   Cateva cuvinte despre acest general:

Abdel Fattah Younes a fost pentru o perioada indelungata numarul 2 in ierarhia Libiana pana  in momentul cand copiii lui Gaddafi au inceput sa-si asume posturile importante in aparatul de stat si cel militar. Cariera lui Younes a inceput cu cea a lui Gaddafi, Younes fiind unul din gruparea de ofiteri condusi de Gaddafi, care l-a detronat pe Regele Idris la 1 septembrie 1969.

Younes a ocupat multe functii care l-ar fi putut caracteriza conform standardelor Europene drept un criminal la nivelul celor judecati la Haga. In functia de Ministru al Securitatii Nationale din Libia a fost unul din cei care au planificat multe atentate sangeroase in Europa si in Orientul Mijlociu. Conform unor surse britanice, respectivul s-a ocupat si cu tratativele de reconciliere cu Occidentul, recunoscand multe dintre aceste activitati teroriste cunoscute si altele necunoscute, inclusiv bunele relatii de colaborare dintre Serviciile Libiene si IRA (Armata Republicană Irlandeză). Promovat si ocupand mai toate functiile proeminente in armata si in serviciile de securitate libiene, Younes a ajuns la gradul de General-Maior si Ministru al Apararii in pragul revoltei din Libia.

La data de 22 februarie a.c., probabil dupa o negociere cu britanicii, Younes a intors armele si impreuna cu 8 mii de soldati care ii erau loiali lui a ajuns la Bengazi, preluand comanda ofensivei care i-a adus pe rebeli pana in zonele petroliere de la Brega si conducand pesonal cele 5 campanii (2, 13, 15 si 8 aprilie, inclusiv ultima inceputa la 14 iulie) pentru capturarea acestei zone fara de care toata revolutia nu ar fi insemnat nimic din punct de vedere economic.

Asumandu-si rolul de comandant militar al “Consiliului National de Tranzitie”, Younes a devenit omul cel mai puternic din acest comitet, recunoscut cu surle si trambite de doamnele ministru ale Statelor Unite si ale Uniunii Europene. Problemele lui Younes au aparut insa in clipa cand nu a reusit sa-si indeplineasca promisiunile date rebelilor si occidentalilor. Ca de obicei, in Orient fiecare vorbeste “dublu”, Younes promitand rebelilor o interventie mai activa a occidentalilor, inclusiv cu forte terestre si occidentalilor ocuparea campurilor petroliere de la Brega intr-o luna-doua, care insa au devenit aproape cinci.

Conform regiilor “realpolitikului” international, cam prin martie a fost scos de la naftalina un alt general, care la inceput a fost anuntat ca inlocuitorul lui Younis, ca mai tarziu acest comunicat al rebelilor sa fie contestat. Vorbim de Generalul-locotenent Khalifa Heftur (Haftar), prospat scos de la naftalina  de americani. Respectivul Heftur, rezident al orasului Vienna (nu in Austria!) de langa Langley, Virginia (!?!!)  a fost “exilat” dupa ce a pierdut razboiul libieniilor cu Chad. Alaturandu-se rebelilor, Khalifa Heftur a ocupat locul trei dupa Younes, intre el si alt general, Omar El-Hariri, fost colaborator apropiat  al lui Gaddafi,  dezertat impreuna cu Younes. Bineinteles ca “gurile rele” vorbesc despre o sustinere americana pentru Heftur, caruia aceleasi guri rele spun ca CIA ii finanteaza o militie personala. Despre relatiile interesante intre cei trei puteti citi, aici.

Cine l-a omorat pe Generalul Younes? Aici sunt cateva raspunsuri, toate posibile, unul probabil si corect. Primul anunt asupra mortii generalului a fost facut de un sit obscur, dar foarte informat in lumea araba, numit Al Bawaba. Deci versiunile existente ar fi:

1. Conform apropiatilor lui Younes, Generalul a fost asasinat de o grupare numita “Martirii 17 Februarie”, care nu i-au uitat generalului vechile  pacate pe cand era Ministru de Interne in guvernele lui Gaddafi;

2. Omul cu banii din Consiliul de Tranzitie, Ministrul de Finante al rebelilor, Ali Tarhuni a declarat ca cei care l-au ucis pe Younis sunt membrii unei militii islamiste, numiteBrigada Obaida Ibn Jarrah (dupa nume, cu simpatii al-Qaida) respectiva informatie a fost preluata si publicata de BBS;
3. Unele surse cred ca este vorba de o razbunare a colonelului-dictator Gaddafi, care ar fi plati un milion de euro pentru aceasta razbunare, pe care purtatorul lui de cuvant a preluat-o cu mare veselie, mentionad cui doreste sa auda ca europenii sustin o banda de talhari care se omoara intre ei.
4. In sfarsit, unii considera ca eliminarea lui Younes a fost facuta pentru a propulsa pe cineva mai capabil si mai popular,  care ar putea  conduce mai eficient si fara tinichele legate de coada, “revolta populara” din Libia.

Indiferent de care ar fi raspunsul, ar trebui sa luam in consideratie si ceea ce a spus exceptionalul editorialist de la Independent, Adrian Hamilton:

“Problema cu politicienii occidentali – toţi politicienii – este aceea a “posesiunii“. Dacă apare o situaţie cu o dezvoltare potenţial avantajoasă, precum Primăvara Arabă, aceştia vor pretinde o parte din meritul ei. Dacă intervine un eveniment care are un deznodământ nefericit, precum cel din Yemen sau Bahrain, se vor îndepărta de el cât se poate de mult.

Dar Primăvara Arabă nu este ceva ce poate fi “posedat” în felul acesta. Ar fi minunat dacă marile mişcări sociale, precum revoltele din Orientul Mijlociu s-ar putea desfăşura într-o atmosferă de farmec şi lumină. Dar este vorba în cele din urmă despre putere şi soarta lor este determinată de tot felul de factori, majoritatea pe plan local.”

Articolul respectiv poate fi citit integral  in limba romana pe Politeia Europeana, sursa fiind PressEurop.

sursa: Contributors

Etichete:, , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: