Discurs Crin Antonescu la întâlnirea cu parlamentarii şi primarii liberali, social-democraţi şi conservatori de la Suceava -2 octombrie 2011-

Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor parlamentari, colegi, daţi-mi voie să vă salut şi să vă mulţumesc pentru faptul că sunteţi aici şi sunteţi împreună cu noi pe linia frontului cum s-ar spune. Nu e foarte simplu, ştim foarte bine, să faci astăzi opoziţie acestei puteri în diferite colţuri ale ţării, acolo unde nu ai măcar şansele pe care noi politicienii de la vârf, de la nivel naţional, le avem măcar de a ni se auzi vocea. Ştiu foarte bine, ştim foarte bine, care sunt presiunile, care sunt ameninţările, care este starea de spirit în care dumneavoastră trebuie să faceţi aici, ceea ce trebuie făcut, dacă vrem să mai trăim într-o ţară liberă. Vă asigur că şi eu, şi Victor Ponta, şi toţi colegii dumneavoastră şi ai noştri, de la Bucureşti şi din alte judeţe, ştim aceste lucruri. Ştim cât de greu este în linia întâi a acestui front în primul şi în primul rând pentru primarii care rezistă, care sunt ţinta predilectă a presiunilor şi atacurilor acestei puteri şi vor fi în anul care ne desparte, un an mai mult sau mai puţin, de alegerile următoare.

Pe de altă parte vreau să vă asigur că nici nouă nu ne e uşor, nici viaţa noastră politică nu constă într-un drept nelimitat de a spune în faţă actualei puteri ceea ce mulţi, milioane de oameni din România, ar vrea să le spună şi nu au unde sau nu au curaj. Şi noi suntem sub ameninţări, şi noi suntem sub presiuni, şi noi suntem sub diferite forme de intimidare, şi nouă ni se transmite în fiecare zi mesajul „că mai bine ne-am vedea de treabă”, şi noi suntem ţinta unor calomnii, unor dezinformări, unor diversiuni, şi noi suntem în permamanenţă sub ameninţarea unui sentiment de care trebuie să scăpăm, şi anume acel sentiment pe care cred că uneori îl avem toţi, că e foarte greu să te lupţi cu ăştia, că e foarte greu să ajungi la oameni, că e foarte greu să convingi şi să mobilizezi oameni care sunt aduşi la limita supravieţuirii, oameni care sunt disperaţi, oameni care sunt sărăciţi, oameni care sunt să temători.

Totuşi asta trebuie să facem, din motive pe care nu vi le mai înfăţişez eu dumneavoastră pentru că le ştim foarte bine, pentru că România atâta cât a fost ea un stat de drept, riscă din ce în ce mai repede să nu mai fie. Statul de drept, atât cât am putut cu chiu cu vai să îl construim în România ultimilor 20 de ani, sub diferite guverne, sub diferiţi preşedinţi, se descompune. Pentru că astăzi, încet, încet, statul de drept din România devine o amintire sau o caricatură, o faţadă. Victor Ponta spunea –  are avantajul de a nu fi trăit la maturitate perioada comunistă şi de a nu putea face pe propria sa biografie o comparaţie, din nefericire pentru mine eu pot să fac această comparaţie, şi nu am să spun bineînţeles că era mai bine atunci, dar am să spun că ceea ce suportam cu toţii atunci, pentru că aia era conjunctura istorică, pentru că trăiam un regim impus de o altă putere în ţara noastră, pentru că practic ne năşteam în condiţii de ocupaţie, nu poate fi suportat astăzi, când în România s-a vărsat sânge pentru libertate, când în România în atâtea rânduri noi toţi am făcut cât am putut ca să avem mai multă libertate. Un stat de drept este un stat în care instituţiile fundamentale sunt ale statului şi nu ale partidului care guvernează. Astăzi instituţii fundamentale, de la serviciile speciale, de la DNA, de la Parchet, până la ANAF şi la ANI, nu mai sunt ale statului român şi ale contribuabilului român care îi plăteşte, ci sunt ale partidului de guvernământ şi ale preşedintelui-jucător.

Astăzi în economica românească, în mediul de afaceri, în economia privată, dincolo de toate efectele crizei, este greu, dacă nu imposibil, pentru orice om de afaceri mare sau mic să-şi desfăşoare activitatea dacă nu îi dă voie şi dacă nu dijmuieşte actuala putere. Astăzi nu mai există practic în România sindicate. Puterea s-a ocupat, speculând vulnerabilităţi, speculând laşităţi, speculând dezorganizarea, s-a ocupat cu predilecţie în a distruge sindicatele din România. Astăzi în România nu mai există societate civilă cu adevărat, există o mână de aşa-zişi intelectuali care nu au curajul să deschidă gura nicio secundă pentru a apăra vreuna din valorile de care ne povestesc de 20 de ani că sunt dedicaţi şi o mână de băieţei sprinteni la minte şi carierişti care de la Institutul Cultural Român şi până la ambasade sunt răsplătiţi ca să facă pe societatea civilă sau ca să facă pe Albă ca Zăpada.

Este foarte greu într-un asemenea stat să mai vorbim despre democraţie. Şi convingerea mea este că dacă noi nu reuşim la alegerile următoare să schimbăm această putere, în România cu democraţia şi cu statul de drept s-a terminat din nou pentru multă vreme. Vom avea mai multe partide, şi mai multe uniunii pentu progresul României, şi mai multe albe ca zăpada, dar nu vom mai avea pluralism politic autentic absolut necesar oricărei democraţii, absolut elementar. Vom avea un peisaj bogat al mass-media, vom avea ziare, vom avea reviste, vom avea televiziuni, dar nu vom mai avea libertatea presei. Vom avea bineînţeles moguli buni, vom avea toate aparenţele unei democraţii, pierzând de fapt toate elementele esenţiale care califică statul de drept aşa cum l-a consacrat civilizaţia europeană. Or noi suntem o ţară şi o naţiune care am avut un singur obiect de consens politic şi toate partidele din România, oricât am avut între noi competiţie politică sub diferite forme, am avut un singur obiect de consens politic – să intrăm în Uniunea Europeană, să fim o ţară cu un stat de drept şi cu o democraţie după model occidental.

În România avem o economie într-o situaţia foarte grea. Nu suntem de bună seamă singura ţară cu o economie aflată în criză, numai că suntem singura ţară în care Guvernul este condus de un caraghios, care bate lovituri de la 11 metri până îi intră mingea în poartă, cum trăgea Ceauşescu în mistreţi până reuşeau să îi prindă hăitaşii, şi care ne spune cu fiecare intervenţie publică, ne spune mereu că economia României merge din ce în ce mai bine, că s-a făcut reformă, că în România e numai lapte şi miere şi că în România există un singur lucru rău: Ponta şi cu mine.

Avem oameni care sunt în stare să spună, atunci când unul din investitorii importanţi pleacă şi 2.000 de oameni rămân pe drumuri până una alta, să ne spună că nu e nicio problemă, aproape să spună: „Bine că au plecat! Că avem noi foarte mulţi investitori care stau la uşă”. Avem un Guvern care vorbeşte despre austeritate, care taie dramatic, aşa cum nu s-a întâmplat nicăieri în lumea asta, salariile tuturor bugetarilor, care vrea să impoziteze toate pensiile, care taie toate felurile de ajutor-normale în orice societate civilizată, şi în acelaşi timp nu numai că nu se opreşte din furat, dar fură din ce în ce mai mult, risipeşte din ce în ce mai mult. Nu poate să răspundă acest vorbăreţ iresponsabil, care este Emil Boc, la o simplă întrebare, al cărei răspuns ar însemna sau ar fi convingător pentru mine mai mult decât tot discursul lui uasecist  despre reforma capitalistă din România. De ce în momentul în care tai cu 25% salariul profesorului, doctorului, poliţistului, funcţionarului, de ce în momentul în care vreau să iau dintr-o pensie nenorocită de câteva milioane ale omului, de ce el din 30 de consilieri la uşă nu reduce numărul acestora la 25, la 27, la 28. Nu poate să răspundă la întrebarea asta. Nu poate să răspundă de ce? În vreme ce scad  alocările pentru instituţii absolut necesare oricărei ţări, Fondul de rezervă la dispoziţia primului-ministru creşte exponenţial. De ce în vreme ce şcoala are mai puţini bani, STS-ul, Serviciul de Transmisii Speciale, trebuie să aibă mai mulţi. De ce în vreme ce spitalele, sănătatea, sau ordinea publică din România au mai puţini bani şi sunt oameni daţi afară, de ce trebui să aibă Preşedinţia şi Institutul Cultural –cuibul lui de propagandişti, trebuie să aibă bugete dublate. Nu pot să răspundă la aceste întrebări şi nu pot răspunde de fapt la nicio întrebare serioasă, corectă, cinstită. Din cauză că nu pot răspunde la aceste întrebări, încearcă să se ascundă, încearcă să îşi schimbe numele, să îşi schimbe culoarea, să creeze tot felul de mişcări, să facă tot felul de lucruri prin care să îi mai păcălească încă o dată pe români.

Depinde foarte mult de noi dacă acest plan va reuşi sau nu. Niciodată nu am fost de părere că atunci când nişte alegeri ies prost pentru o ţară, de vină sunt alegătorii. Colegii mei liberali ştiu foarte bine că am trăit mai multe dezamăgiri decât dumneavoastră cei din PSD. Spunea Victor Ponta că noi am fost mai puţin în opoziţie, ei, am fost şi noi vreo 50 de ani în opoziţie, nu uitaţi chestia asta. Am fost foarte dezamăgit în 1990, din punctul meu de vedere, de rezultatul alegerilor, am fost dezamăgit şi în ’92, am fost dezamăgit şi în 2000 – în ’96 şi în 2004 nu am fost dezamăgit la alegeri, am fost dezamăgit după aia, dar niciodată nu m-am gândit, nici măcar în sinea mea, nu numai că nu am spus-o, să dau vina pe oameni. Niciodată oamenii nu sunt de vină. De rezultatul alegerilor sunt responsabili în bine sau în rău, cei care fac politică. De asta facem politică acum pentru ca să îi încurajăm pe oameni dacă sunt speriaţi, pentru ca să îi convingem să vină la vot, cu mijloacele noastre, nu cu mijloacele lor, dacă ei vor să stea acasă să le spunem că dreptul de a alege este esenţial şi este poate singurul care le-a rămas. Asta este treaba noastră şi de aceea  eu cred că, ştiind toate aceste lucruri, e foarte important să ne concentrăm asupra a trei chestiuni.

Unu. Să înţelegem că suntem numai noi ăştia- aşa cum suntem, mai buni, mai răi, cu bune şi rele, alţii nu sunt, altă şansă nu au românii. Nu au nicio alternativă în afară de această Uniune a partidelor noastre, cu bune şi cu rele, repet. Nu am pretins niciodată că suntem albe sau albi ca zăpada, feţi-frumoşi sau scufiţe roşii. Aceştia suntem. Nu sunt alţii şi noi trebuie să facem în aşa fel încât să dăm să dăm românilor lucrul de care au neapărată nevoie dacă vor să mai trăiască şi vrem să mai trăim într-o ţară liberă, într-o ţară în care un om care munceşte în mediul privat, la stat sau unde vreţi dumneavoastră, să poată trăi decent împreună cu familia lui, într-o ţară în care proprietatea, libertatea, dreptul de a trăi civilizat şi solidaritatea minimă socială în orice societate civilizată să existe. Noi suntem alternativa şi trebuie să ne comportăm ca atare. Pentru asta trebuie să fim uniţi. Eu ştiu că e foarte greu.  Trăiesc de 20 de ani în Partidul Naţional Liberal şi n-am fost niciodată pe cât ar fi trebuit de uniţi, noi, în partidul nostru, darămite atunci când au fost mai multe partide. Şi vă spun dragi prieteni social-democraţi şi liberali, ne-am bătut 20 de ani şi ne vom mai bate cu ajutorul lui Dumnezeu încă 20, după ce vom scoate România din această fundătură.

Cine crede astăzi că nu încape de celălalt, că ar fi ieşit mai bine dacă nu făceam această Uniune, că anumite lucruri ne nemulţumesc la partener, trebuie să se gândească mereu că dacă aceşti oameni vor reuşi să păstreze puterea nu va mai fi vorba nici de PSD, nici de PNL, nici de pluralism politic în vreun fel sau altul. Şi când miza e asta, şi când ameninţarea e aceasta, trebuie să fim capabili să facem toate sacrificiile necesare, din toate direcţiile, nu numai unii, şi să transmitem oamenilor acest mesaj de care au nevoie şi care ne-a determinat de fapt să procedăm la această Uniune. Eu am toată încrederea că oameni trecuţi prin multe aşa cum sunteţi dumneavoastră, şi unii şi alţii, vor înţelege şi vor asuma această responsabilitate pe care nu are cine să o asume în locul nostru. Şi liberalii, şi social-democraţii, mai mult sau mai puţin, au guvernat chipurile împreună cu domnul Băsescu şi cu PD-ul. Cred că toţi ştim un singur lucru că nu există colaborare cu aceşti oameni, că nu există  construcţie cinstită cu aceşti oameni, că nu se poate pune nicio bază în cuvântul lui Băsecu sau în cuvântul servitorilor lui care se numesc alaltăieri PD, acum PDL, poimâine cine ştie cum.

În al doilea rând, cred că trebuie să ne organizăm foarte bine, mai bine decât am făcut-o vreodată şi să facem în aşa fel încât să compensăm lipsa de armament, de tehnologie, în acest război. Dragii mei, nu avem presă. Noi nu avem presă. Există încă, şi să o ţină Dumnezeu,  pentru că e o bătălie şi asta, există încă presă liberă în România, în sensul că nu e presă a puterii, presă care să spună despre PD de dimineaţă până seara, ceea ce spunea Scânteia despre Partidul Comunist, aşa cum a devenit de pildă Televiziunea Publică pe care o plătim toţi. Există presă liberă şi e foarte bine, dar noi nu avem aşa cum are puterea canale de presă ale noastre cu care să putem suplini munca şi comunicarea directă. Noi nu avem bani. Ştiţi foarte bine, mai bine decât cei care  îşi închipuie că ceva ceva trebuie să avem şi noi. Nu n-avem. N-avem bani. Oamenii care ar vrea să ne sprijine financiar, nu ca să facem cine ştie ce golănii, ci pur şi simplu pentru că vor o alternativă, se tem ca de dracu uneori şi să vorbească cu noi, deşi ar vrea, darămite să ne finanţeze. Nu avem celelalte pârghii ale puterii, care sunt mijloace de convingere pentru  foarte mulţi oameni. Şi atunci nu avem de partea noastră decât câteva milioane multe de oameni nemulţumiţi, oameni disperaţi, la care trebuie să ajungem din casă în casă, din om în om, şi să îi convingem că există alternativă, că se poate schimba situaţia actuală şi că merită să ne urmeze.

Şi în fine al treilea lucru, cred că trebuie foarte multă determinare, foarte mult curaj şi o psihologie dacă vreţi mai radicală. Adică, doamnelor şi domnilor, ori ne batem cu ăştia, ori nu. Este o variantă foarte păguboasă să ne batem aşa şi aşa. Ori nu ne batem cu ei, devenim complicii lor, cum au făcut atâţia, îi vedeţi, că nu trece ziua să nu mai apară vreun mare fost luptător împotriva lui Băsescu, care şi-a dat seama ce om de stat e ăsta, ultimul e domnul Ciorbea. Sau ne ducem acasă şi ne vedem de treabă şi începem să trăim cum ştim noi ăştia mai bătrâni că trăiam înainte de ’89, sau ne batem cu ei tare şi la vedere. Dacă ei ne ameninţă, îi ameninţăm şi noi. Dacă ei ne spun ce o să se întâmple când câştigă ei, să le spunem şi noi ce o să se întâmple când câştigăm noi. Să le spunem şi noi că, dacă i-au închis dosarele lui Flutur o dată, în perioada pe care domnul Ponta o evoca, ele se pot redeschide, cum s-au redeschis la Vântu. Pentru că nu se poate ca nişte oameni care fac abuzuri, care manevrează banii publici ca şi cum ar fi banii lor de buzunar sau banii lor de la partid, care dictează unor instituţii care ar trebui să fie independente, să n-aibă niciun fel de nelinişte, să-şi facă de cap până când cad de la putere şi după aceea să fie bine-mersi, poate să-i mai văd şi prin rândurile noastre.

Trebuie să avem curajul să ieşim foarte clar şi să vadă oamenii că vrem să ne batem. E foarte important pentru a lua votul oamenilor, să vadă şi să simtă, şi oamenii simt, chiar dacă unii nu au carte sau chiar dacă nu sunt pasionaţi de politică, simt când te baţi cu adevărat cu un adversar puternic. Şi cred că trebuie să scăpăm de ceea ce e în mintea foarte multora dintre noi, mărturisesc că deseori şi în a noastră, „Domne’ facem ceva la Suceava, ce-om putea, da’ nu putem să-l batem pe Flutur”. Dacă nu ne scoatem chestiunea asta din cap, mai bine ne lăsam. Putem să-i batem şi s-a dovedit şi în România că cine se bate hotărât, cine se bate până la capăt, că cine se bate cinstit, are o şansă.

Asta vă doresc să aveţi puterea să faceţi, asta îmi doresc şi mie, şi lui Victor, şi tuturor colegilor de la Bucureşti, să avem puterea să ducem până la capăt şi în momentul în care vom face asta, vom avea nu numai victoria în alegeri, dar vom avea mulţumirea că întradevăr am făcut lucrul care trebuia făcut acum pentru România. Mulţumesc şi vă doresc succes!

Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Un comentariu pe “Discurs Crin Antonescu la întâlnirea cu parlamentarii şi primarii liberali, social-democraţi şi conservatori de la Suceava -2 octombrie 2011-”

  1. dan 2 octombrie 2011 la 8:15 PM #

    Foarte corecta analiza domnului Antonescu.

    Apreciază

%d blogeri au apreciat: