B. Glavan: Sănătatea nu este o marfă, dar are un preț

Referitor la articolul „Sănătatea este un drept. Nu se poate privatiza totul”, publicat de CriticAtac.

Ce nu înțeleg populiștii este că legile economice se aplică oricărui domeniu al acțiunii umane, tot așa cum legile fizicii se aplică și în cazul construcției de clădiri, al avioanelor sau al submarinelor etc. Omul acționează într-o lume marcată de raritate (de fapt, tocmai din acest motiv acționează). Nu există nimic gratis. Faptul că noi vrem să avem un „drept”, adică să primim ceva gratis, nu schimbă cu nimic realitatea. În calitatea lor de consumatori oamenii ar dori să primească totul gratis, ba chiar – dacă s-ar putea – să fie plătiți să meargă la piață. Însă în calitatea lor de producători oamenii vor să câștige cât mai bine. Iar producția este cea care precede și condiționează consumul, nu invers.

Oamenii reacționează la stimulente. Dacă prețul unui medicament este subvenționat, atunci cererea pentru respectivul produs va fi mai mare decât în absența subvenției. La fel se întâmplă și în cazul altor bunuri subvenționate. Dacă sistemul de asistență socială este suficient de generos, toată lumea își pune un picior în ghips și intră în concediu medical.

Pe de altă parte, nimănui nu-i convine să fie impozitat. Nici măcar celor care mânați de compasiune ar contribui (sau deja contribuie) într-un sistem de caritate privată. Ce reușește să facă socializarea sănătății – în numele solidarității sociale (cu pistolul la tâmplă, normal) – este să-i întoarcă pe oameni unii împotriva celorlalți. Să promoveze risipa și iresponsabilitatea, datorită faptului că indivizii nu mai suportă integral costurile deciziilor lor; nici pacienții, nici doctorii, nici funcționarii publici care scriu cearșafuri de medicamente compensate. Să instaureze haosul calculațional, deoarece dinamica prețurilor medicamentelor și serviciilor medicale tinde să fie afectată din ce în ce mai mult de pixul birocratului-șef decât de preferințele oamenilor. Să cultive corupția, fiindcă toți cei implicați în sistemul medical (fabricanți de medicamente, doctori, pacienți) vor avea interesul să se grupeze și să militeze pentru obținerea de privilegii. Desigur, toți vor fi mânați de cele mai înălțătoare sentimente: unii vor spune că fără salarii mai mari nu ai cum să te aștepți la servicii medicale mai bune; alții vor spune că fără prețuri mai mari nu poți să ai spitale bine aprovizionate; ceilalți vor dori prețuri mai mici fiindcă oricum plătesc șpagă!

Ultimul răcnet al socialistului frustrat este: „Bine, dar într-un sistem total privat bogații vor beneficia de tratamente mai bune!” Explicați-i, vă rog, că tocmai aceasta este ideea de a fi bogat. Pentru ce muncim, învățăm, economisim, răbdăm și trudim? Pentru a ne fi mai bine. Cei care preferă să învețe/lucreze/economisească mai puțin vor avea parte de tratamente maiieftine/rare. Dar se aleg cu altceva în schimb, nu? Și mai explicați-i că într-un sistem socialist săracul este mereu ultimul la coadă când vine vorba să fie tratat; bogații ajung în față oricum, licitând serviciile medicale pe piața neagră. Însă farmecul sistemului socialist este că suntem mințiți că toți suntem egali în fața ministerului. Fără aceasta iluzie, ce rol ar mai avea ministerul?!

Criticatac are dreptate. Nu, nu se poate privatiza totul. Unele lucruri trebuie să fie la comun. Propun să începem cu bunurile socialiștilor. M-am săturat să primesc invitații la solidaritate din partea celor mai egoiști.

Pentru cei care doresc să înțeleagă mai bine de ce sănătatea (și nimic altceva) nu este un drept, le propun să citească Walter Block, Is There a Human Right to Medical Insurance?:

Many claim that health care is a human right and that only an unjust society such as our own would fail to provide adequate coverage in this regard.

The problem with this claim is that it is but a variant of positive rights, and thus implies obligations on the part of others to provide it. This is highly problematic. Which others should be so obliged? People in one’s own city? State? Country? But why stop here? If it is truly a human right, then our obligations are to provide the objects of these rights for everyone on earth, a reductio ad absurdum that no one even contemplates, not even its supposed advocates.

Then, why stop at medical care? If it is truly a human right, what of food, clothing and shelter, etc., which, in many contexts, are even more important to the sustenance of life than medical care? For example, we can survive only a matter of days without food, and only hours or minutes without clothing and shelter (in very cold climates). But a healthy young person can live for decades without the attention of a physician. Why should not all of these things be human rights, in which case we are back in the sort of system that the late and unlamented U.S.S.R. bequeathed to the world.

Then, too, human rights are presumably timeless (Block, 1986). The negative right not to be murdered, not to be raped, not to be victimized by theft, etc., do hold true in all epochs. It is just as much a human rights violation to engage in any of these despicable acts 10,000, 1,000, 100, 10 years ago, or today. In contrast, it would have been literally impossible to provide today’s level of medical care 10,000, 1,000, 100, 10 years previously, or even, by definition, a single year ago. Something which is impossible to respect or live up to can hardly be called a right. It is for these reasons that we must reject the claim that health care is a human right.

Sursa: Logica Economica

Etichete:, , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: