B. Glavan: Privatizarea totală a sistemului de sănătate: o critică a principalelor obiecții

Multe comentarii critice au urmat articolului meu „Sănătatea nu este o marfă, dar are un preț”. Pornind de la acestea, voi încerca în cele ce urmează să formulez două obiecții cheie, cărora să le ofer un răspuns.

1. Este verosimil să credem că un sistem de solidaritate socială bazat exclusiv pe acțiuni voluntare (sponsorizări, donații – caritate privată) va salva măcar la fel de multe vieți ca actualul sistem intervenționist, bazat pe impozitare și cheltuieli publice?
Evident, nu știu. Dar știu, în schimb, două argumente în favoarea pieței libere. Primul dintre ele se referă la justețea acestuia. Mărturisesc că am probleme în a înțelege cum poți clădi o lume mai bună (justă) călcând pe cadavre. Deși tocmai asta susțin promotorii viziunii paternaliste, conform căreia statul ar trebui să confiște avuția publicului pentru a-i ajuta pe unii cetățeni. Socialiștii vor să clădească o societate mai dreaptă, corectând inegalitățile sociale cu mitraliera. Chiar nu reușesc să văd justificarea unei asemenea perspective. Încă mai aștept ca cineva să demonstreze cum poți fi un bun creștin sau o persoană mânată de altruism, dar în același timp să-i ameninți pe vecinii tăi cu închisoarea, dacă cumva nu sunt de acord să-ți predea banii de bunăvoie.

Al doilea argument este economic. Se poate susține că prin redistribuție sistemul medical poate fi aprovizionat cu mai multe resurse decât prin contribuții private. Dar aceasta nu este totuna cu a susține că statul salvează vieți. Deși se prea poate ca în urma privatizării numărul tratamentelor medicale să scadă, multe alte vieți ar fi salvate datorită faptului că indivizii și-ar aloca banii economisiți (prin neplata impozitului) către alte destinații. Unii dintre noi am plăti mai mult pentru drumuri, alții pentru educație, alții pentru mâncare sănătoasă, alții pur și simplu ar investi mai mult ș.a.m.d. – toate acestea influențând în final calitatea vieții tuturor membrilor societății. De exemplu, prin creșterea investițiilor, economia va produce mai mult iar nivelul de viață va spori (salariul real va crește)… ceea ce înseamnă o plăcintă socială mai mare, pensii mai mari etc. Drumuri mai bune înseamnă circulație mai rapidă și mai fluentă, ceea ce ar reduce numărul accidentelor rutiere sau ar salva vieți indirect, crescând viteza de reacție a medicilor.
Trebuie să nu uităm că statul cheltuie (prin definiție) mai puțin decât ne ia prin taxe; o parte din bani sunt folosiți pentru plata propriei birocrații. Privatizarea serviciilor publice nu ar muta, deci, pur și simplu banii dintr-o parte în alta, ci ar elibera resurse – deoarece managementul redistribuției ar dispărea.
De asemenea, un sistem privat de sănătate ar spori calitatea serviciilor medicale prestate (deoarece responsabilizează personalul medical), eliminând mare parte din complicațiile apărute acum din cauza neglijenței tipice organizării muncii în sistemul public. Exemplul clinicilor private existente deja zic eu că este elocvent.

Un cititor notează:

E plin netul de apeluri la mila privata pentru tratamentul unor cazuri de cancer la copii, care cer tratamente super-scumpe in raport cu veniturile medii din Romania.Cele mai multe par a fi cazuri de leucemie. Prin urmare ar trebui ca aceste cazuri sa se rezolve numai si numai in cazul in care milogeala disperata se intalneste cu pomana privata Altfel ar trebui sa nu se rezolve deloc. Aferim domn Glavan. Adeseori in viata omul ajunge sa fie pus in situatia de a fi confruntat cu aplicarea crezurilor sale asupra propriei persoane.Caz pe care nu vi-l doresc in nici o imprejurare.

Din păcate, mă confrunt zi de zi cu această problemă și departe de mine gândul de a o nega. În activitatea mea am căutat să obțin sponsorizări. Mă ocup cu educația, să precizez. Am căutat sprijinul românilor înstăriți pentru a promova circulația ideilor – a ideilor sănătoase, cred eu; pentru a aduce în țară economiști de prestigiu; pentru a oferi școli de vară; pentru a le oferi tinerilor cărți și șansa unei educații clasice. Știți pe câți am convins să mă ajute în demersul meu? Pe mult, mult mai puțini decât credeam inițial.

Dar asta nu înseamnă că ar trebui să mă răzgândesc și să urăsc sistemul pieței libere – fiindcă, iată, piața sponsorizează concertele de manele sau meciurile de fotbal și aproape deloc educația. Din contră, nu uit că ceea ce fac astăzi ar fi imposibil de făcut în socialism. Nu uit că seminariile socratice pe care le organizez s-au născut dintr-o reacție la învățământul convențional – nicăieri în lume ministerul nu sponsorizează un program Great Books; căci, vorba aceea, ce “competențe” dobândești dacă-i citești pe Aristotel, Mises, Hayek, Dostoievski?! Deci, poate că nu am găsit prea mult sprijin “privat” în demersurile mele, dar măcar în acest sistem privat pot face ceva! Stimate cititor, nu sunt tipul de activist frustrat care să tânjească să ajungă la putere doar pentru a folosi banii cetățenilor în scopurile pe care el le consideră potrivite. Și sper să rămân așa.

2. Un sistem medical bazat pe redistribuție este totuși util pentru tratarea bolilor foarte grave.
Da, nu se poate nega că dacă confiscă avuția privată statul poate realiza unele lucruri imposibil de obținut altfel. De regulă el face lucruri stupide, de la piramide moderne la războaie, dar ar putea folosi banii pentru acoperirea costului unor tratamente scumpe.
În primul rând, aș fi fericit dacă statul nu ar mai cheltui banii de care dispune în prezent pe multitudinea de proiecte anti-bunăstare cu care se ocupă în prezent și ar decide să îi direcționeze către spitale. Ar fi ceva.
Dar trebuie spus un lucru: ideile, tehnologia și tratamentele vor fi întotdeauna cu un pas înaintea producției de sănătate – și la fel se întâmplă în orice domeniu. Indiferent cât de multe resurse am aloca sistemului medical, tot ar mai rămâne boli netratate – deși am cunoaște remediul pentru acestea. Ceea ce constrânge acțiunea umană în orice domeniu este capitalul disponibil. Pur și simplu nu avem atât de mult capital pentru cât de multe idei, dorințe sau nevoi au oamenii. Iar capitalul este inegal distribuit pe glob. Unele națiuni din Africa o duc mai prost ca noi, dar noi o ducem mai prost ca nemții. Știu că este frustrant (mai ales pentru doctori) să vezi că anumite forme de cancer, de pildă, sunt semnificativ mai ușor tratabile în SUA sau Japonia decât în România. Însă aceste tratamente costă, iar țările dezvoltate și le permit. România este cu o treaptă mai jos și este firesc să fie așa. Prețul ce ar trebui plătit pentru ridicarea sistemului medical romanesc la standardele occidentale ar fi probabil înfometarea unei bune părți a țării.

P.S. Sfătuiesc cititorii să analizeze cu calm argumentele pro și contra. Cum pornesc de la ipoteza că toți suntem de bună credință, adică încercăm să găsim acele instituții care ar conduce societatea la prosperitate, argumentele trebuie cântărite bine. Idei fixe, precum cea de curățare a societății de oameni neputincioși sau cea de spoliere a bogaților pentru asistarea unora, nu contribuie la clarificarea discuției. Cred, ce-i drept, că ele reprezintă în bună măsură “moștenirea” culturală a socialismului. Extremismul de orice natură este cultivat și își găsește teren propice de manifestare în colectivism.

sursa: Logica Economica