Analizând la rece, ceea ce se întâmplă recurent — valuri de presiune și atac asupra BOR executate de unități de propagandă și entități de „măsuri active” (operând prin mass-media, ONG-uri și rețele de „societate civilă”, formatori de opinie, intelectuali publici, jurnaliști sub acoperire, influenceri, precum și prin agenți ai unor structuri externe României), care au acționat convergent și insistent, inclusiv prin intimidare, împotriva tuturor figurilor nealiniate sau suspecte de insubordonare liniei politico-ideologice „centrale” — este un caz de manual.
Cazul este tipic și are o valoare mai generală. El ne ajută să înțelegem mecanismele generale care se activează atunci când o organizație — fie ea națională, statală, bisericească, economică, educațională sau socială — devine ținta unei campanii de presiune menite să-i deplaseze centrul de greutate într-o direcție străină identității și intereselor sale.
CONDIȚIA DE BAZĂ
Procesul începe, de regulă, cu dominația spațiului mediatic și a fluxurilor sociale de către structuri de propagandă bine constituite. Aceasta este condiția-cadru: centrala de propagandă, cu linia ei specifică, trebuie să fie dominantă pe fluxuri sau cel puțin majoritară în spațiul mediatic, având potențial de saturație. (Si prin instrumente de tipul CNA, potential de control, sanctiune si represiune).
Această condiție creează un climat de opinie în care organizația-țintă — identitatea și interesele organizației, instituției sau statului-țintă — devin obiectul unei operațiuni sistematice de delegitimare sau distorsionare.
În cazul de față, ținta este BOR, dar să notăm că doar cu câteva săptămâni în urmă am văzut întreaga politică externă a unei țări, România, sub un astfel de asalt coordonat.
Pentru a înțelege mai clar mecanismul, este însă util să coborâm nivelul de analiză și să ne uităm la un exemplu mai simplu și mai ușor de urmărit: nu cazul unei țări, ci al unei entități precum o biserică — o structură care are o tradiție, o identitate, un centru de greutate și un set propriu de interese. Deci cazul BOR are valoare ilustrativă și pedagogică.
FAZA PRELIMINARĂ
Totul începe când entitatea organizațională-țintă (biserică, instituție educațională, politică externă etc.) ajunge, fără să înțelegem prea bine de ce, mereu în centrul atenției publice, prin tot felul de „scandaluri” sau situații de perplexitate.
Dacă vă aduceți bine aminte, pana de curand -adica venirea noului purtator de cuvant- aproape că nu era scandal național major în care BOR să nu fie cumva implicată și să ajungă parte din fluxul „balacărelii” mediatice aferente, indiferent dacă scandalul viza direct sau nu BOR sau religia. Apărea un scandal sau o turbulență media și, cumva, apărea și numele BOR în context. Era sau nu relevant — BOR era făcută să fie prezentă cu numele și cu imaginea.
Suntem deja familiari cu situația. Patternul a apărut de mult în Occident. După o vreme — și am văzut acest lucru repetându-se de nenumărate ori — ajungem să ne trezim într-o dimineață și să nu mai înțelegem ce se întâmplă. Oamenii se întreabă: cum s-a ajuns ca organizația / instituția / biserica X (anglicană, catolică, baptistă etc.) să aibă o poziție atât de străină naturii, identității și intereselor sale? IATĂ CUM: Aparatul de propagandă are un obiectiv de etapă clar: să bruieze, să incapaciteze și să confuzeze, iar apoi să preia controlul asupra definirii identității și intereselor organizației sau instituției-țintă.
PRIMA FAZĂ
În acest scop, aparatul identifică repetat, în funcție de context și ori de câte ori apare ocazia, o temă sensibilă și stabilește „poziția corectă”. Urmează imediat presiunea asupra conducerii instituției respective. Unități din mass-media, ONG-uri și agenți acoperiți intensifică presiunea și zgomotul de fond.
În paralel, în interiorul organizației este identificat un actor-cheie — o persoană sau o substructură — prezentat drept purtătorul orientării „corecte”.
Apoi sunt identificate țintele: un lider de opinie, poate un episcop, poate, în cazul de față, un purtător de cuvânt. Ideea este că trebuie urmat manualul lui Saul Alinsky, care cere focalizarea pe țintă, apoi supunerea acesteia unui proces de demascare propagandistică caricaturizată; o serie de trăsături sunt folosite mecanic pentru a sablonifica si distruge imaginea publică a țintelor.
Presiunea este formulată rapid în termeni de conflict intern: între ramura „corectă”, progresistă și bine orientată, și ramura „reacționară” sau retrogradă. Mesajul este invariabil același: există o poziție naturală și corectă, iar instituția X eșuează în a o adopta — deși, „din fericire”, în interiorul ei există deja oameni care gândesc corect.
Se face zgomot și agitație, se mobilizează influenceri, activiști, semnalizatori de virtute. Ei sunt „cu binele”, „cu progresul”, „cu corectitudinea”. Instituția în cauză — biserica, să spunem — este prezentată ca fiind în întârziere, obtuză, problematică. Se repetă figurile, ritualurile și scenariile deja bine cunoscute.
Tot acest proces se desfășoară pe două paliere: pe de o parte, atacarea în corpore a instituției și a tuturor celor asociați ei — în cazul de față cler și credincioși; pe de altă parte, concentrarea tirului asupra țintelor umane concrete, portretizate propagandistic, demascator, insultător și discreditant.
Aceasta este prima fază. Deja, trezindu-se într-un mediu artificial de mare ostilitate, organizația-țintă începe să fie inhibată și, uneori, să dea înapoi, modificându-și pozițiile și valorile.
FAZA A DOUA
Să presupunem că, în faza a doua, după crize, intimidări, hărțuiri și presiuni manufacturate sistematic, instituția cedează și își alege, sub presiunea climatului creat în jurul său, în funcția de reprezentare a interesului și identității, acel actor validat de aparatul de propagandă și de sistemul care întreține presiunea.
Odată ajuns în fruntea instituției, noul lider — episcop, patriarh, președinte, director — este obligat să internalizeze cel puțin o parte din tradiția, continuitatea și interesele reale ale organizației. Nu poate fi, structural, 100% pe linia propagandei și a „măsurilor active”. Orice lider are această responsabilitate minimă față de propria organizație. Iar în acel moment, inevitabil, intră din nou, el însuși, în coliziune cu aparatul de propagandă.
Discursul strategic se reia: există o direcție corectă, morală, principială, modernizatoare, europeană — sau cum va fi ea numită — și, pe de altă parte, „marea dezamăgire”: am crezut că această persoană reprezintă viitorul, dar iată că se dovedește reacționară.
Din fericire, însă, în interiorul instituției există altcineva care întruchipează mai fidel valorile și principiile validate de centrul de propagandă. („Nicusor Dan a dezamagit, dar da, exista altii mai valizi decat el. Sa-i sustinem! Jos Nicusor!”. Patriahul dezamageste, dar da, exista in BOR larg definit ceva numit „intelectuali publici imbisericiti” care sunt valizi! Ce e aia „sinod”?! Sa-i sustinem, ei stiu, ei vad, ei inteleg corect, ei sunt viitorul! Sau ceva de felul acesta…)
Se resetează jocul în acest moment. Se refac profilele pilot, se reconfigurează linia de atac.
Procesul continuă. Presiunea se acumulează, instituția cedează din nou, iar la vârf este instalat un nou „ales” al sistemului de propagandă. Centrul de greutate este mutat din nou — evident, în direcția dorită și preformatată de aparatul de propagandă. CICLUL SE REPETĂ.
CONSECINȚELE SUNT ANTICIPABILE
În timp, rezultatul este eviscerarea sistematică a organizațiilor și instituțiilor sociale, politice, religioase, educaționale și economice, transformarea lor sub presiunea unor mecanisme care nu funcționează deloc întâmplător.
Așa ajungem la situația aceasta: ne trezim într-o dimineață și nu mai înțelegem ce se întâmplă. Oamenii se întreabă: cum s-a ajuns ca organizația / instituția / biserica / politica X să aibă o poziție atât de străină naturii, identității și intereselor sale?
CONCLUZIE
Pe scurt, la ceea ce asistăm astăzi este aplicarea acestui mecanism la adresa BOR. Avem de-a face cu o aplicare de manual a unei bule artificiale de presiune asupra purtătorului de cuvânt al BOR, identificat de acum înainte ca principală țintă a liniei de propagandă, îndoctrinare și „măsuri active”, executată de aceleași structuri care aplică sistematic aceste repertorii în mai toate domeniile.
BOR va fi ținta unor presiuni și mai mari de acum înainte. Vorbind în termeni pur analitici, de analiză instituțională, să notăm că faptul că momentan BOR a reușit să izoleze și să neutralizeze procesul de eviscerare prin care multe biserici surori occidentale au fost practic demantelate, și că a reușit să dovedească o surprinzătoare coeziune, chiar sa faca un mic progres in plina contraofensiva cu succesul dat de proiectul Catedralei. Ceva foarte rar in occident in ultimele decenii. Dar asta nu va face decât să intensifice și să facă și mai complexe liniile de atac…
Domnul Agachi, purtătorul de cuvânt, a notat public că înțelege situația în care este pus. A menționat că are conștiința că cei puși într-o asemenea situație au menirea și obligația de a „răbda îndelung batjocorirea” și aceasta pentru că ei știu că „ne vom apăra Biserica prin cuvânt și faptă, prin răbdarea oricărui chin și suferință”.
Suntem alături de domnia sa, dincolo de aspectul religios al lucrurilor. Cunoaștem ce înseamnă sa ai de a face cu acest aparat și indivizii care execută aceste linii de propagandă și măsuri active aspura tuturor institutiilor.
Și știm că nu se vor opri, pentru că totul indică faptul că nu fac ceea ce fac din neștiință sau accidental. Există o potrivire adâncă între profilul lor uman și psihologic și rolul social patologic pe care acest tip uman îl joacă în societate indiferent de regim sau ideologie.
Deci părintele Agachi are o misiune grea. Să-i dorim tărie să reziste și să ne rugăm pentru domnia sa. Și, în măsura în care se poate, să arătăm solidaritate și simpatie lui și tuturor celor care sunt puși sau ajung în prima linie, confruntându-se cu aceste abjecții, terrorism psihologic, stress indus și presiune psihica orchestrate prin influenceri, intelectuali publici, mass-media, jurnaliști și platforme sub acoperire.
Nimic nu frustrează planurile și comportamentul acestor forțe patologice și ale agenților lor mai mult decât solidaritatea, decența, echilibrul și comportamentul civilizat, dar ferm și fără concesii. Iar dacă, în cazul BOR, aceasta se mai face și dovedind o fărâmă de religiozitate reală, cu atât mai furibundă și dezaxată va fi reacția acestor forțe.
Sursa: FB
Radu Zlati 
Lasă un comentariu