I. Lecca (VoxPublica): Sarutul mainii calaului, expresia sublima a iubirii de tara

In acest an, Ziua Nationala a fost pe baza de iubire. De-as fi fost topit de dragul tarii, tot mi s-ar fi intors stomacul in fata valului de efuziuni romantice. Oriunde priveai dadeai peste cate unul care reinventa si rescria dragostea de patrie. La limita, spuneau ei, daca nu esti gata sa mori pentru tara, degeaba traiesti, pentru ca oricum esti un mort viu. Fara iubirea de Romania ratezi esenta fiintei, practic nu locuiesti, nu salasluiesti nicaieri, fiinf un nimeni.

Recitind aceeasi filosofie rescrisa incontinuu de apostolii binelui si teoreticienii reformei statului, am vazut apoi cum nemultumitii si ne-iubitorii de patrie si-au gasit taman atunci sa isi strige durerile celor de-i reprezinta. De Ziua Romaniei, pe care unii o aniverseaza pe stil vechi (10 mai) sau o vor sarbatorita vara, in mijlocul imnului, pe care altii il vor schimbat, am vazut o multime de romani care isi iubesc atat de mult tara incat aleg cel mai solemn moment al conceptului de patrie pentru a-si da frau liber frustrarilor acumulate zi de zi sub guvernarea ei.

Expresia totala a iubirii de tara a venit putin mai tarziu, cand un pensionar din sectorul doi, in fata primariei lui Ontanu (generalul proaspat decorat de presedinte cu inca o stea), avea sa sarute mana lui Traian Basescu. Doar in romanele lui Dostoievski mai intalnesti un mixaj atat de naucitor intre sentimente atat de contradictorii. Evident, asa cum Igas incerca sa isi gaseasca cele patru cinci cuvinte pe care le detine in vocabular ca sa spuna ca huiduielile au venit toate din complotul Opozitiei, imediat a sarit cealalta tabara sa spuna, de aceasta data, ca sarmanul om sa sarutat mana presedintelui la comanda generalilor de armata.

As fi preferat sa cred ca barbatul care i-a pupat mana lui Traian Basescu a suferit de pe urma taierilor bugetare, ca abia se descurca de pe o zi pe alta si ca alearga intre doua slujbe ca sa isi poata intretine familia. Si, in ciuda vietii deloc usoare, impotriva a toate si a tot, precum un Stavroghin de sector 2, barbatul sa-i fi sarutat mana presedintelui doar pentru a-si demonstra siesi cat de mult se poate umili si injosi din dragoste de tara. Ma intreb daca vreunul dintre teoreticienii binelui actual ar fi dispus sa faca gestul pentru a-si demonstra profunzimea intelegerii conceptului de iubire a gliei.

M-am linistit cand, dupa cateva secunde, la doar trei pasi mai incolo de barbatul care deja ii pupase mana, o femeie a incercat si ea sa ii apuce palma presedintelui pentru a-i saruta dosul. Presedintele a sesizat rapid ridicolul situatiei si si-a tras la timp mana, inainte ca buzele recunoscatoare sa stearga mana reformatoare. Penibilul tentativei a tradat intreaga operatiune.

Ar fi trebuit sa fie chiar o scena rupta din romane ca sa fie adevarata. Atata concentratie de pupaciosi de mana pe metru patrat, intr-un stat atat de sarac, nu ar fi putut exista decat intr-o zona special amenajata. Si chiar, mai ales dupa un astfel de spectacol, cum dracu sa nu iubesti tara asta?

Reclame

Etichete:, , , ,

Un comentariu pe “I. Lecca (VoxPublica): Sarutul mainii calaului, expresia sublima a iubirii de tara”

  1. bogdan 4 decembrie 2011 la 12:11 PM #

    scirba atit

    Apreciază

%d blogeri au apreciat asta: