Trăim vremuri de o profundă epifanie politică. În ultima perioadă, pe lângă cohortele de deputați moldoveni parașutați strategic prin listele AUR – desigur, tot la blândul îndemn de culise al bunicului națiunii, Traian Băsescu –, se pare că România a dezvoltat o afinitate absolut mistică pentru frații de peste Prut.
Și de ce n-ar face-o? Că doar toți românii buni, școliți și capabili sunt plecați prin țări străine de peste 20 de ani, lăsând în urmă un vid de competență pe care dâmbovițenii rămași acasă îl umplu cu ce pot: adică cu multă, extrem de multă „istorie a românilor patriotici”.
Așa se face că astăzi, 4 iunie, după mai bine de o lună de criză politică în care s-au numărat scamele de pe sacourile aleșilor, președintele Nicușor Dan s-a uitat adânc în curtea Administrației Prezidențiale și a strigat: „Evrika! Avem istoric!”. Eugen Tomac, consilierul prezidențial onorific, născut în sudul Basarabiei și sosit în patrie la 17 ani pe filieră de bursă, este marea propunere de premier trimisă Parlamentului. Omul care în 2004 asambla articole la revista Magazin Istoric este chemat acum să repare prezentul unei țări care refuză să treacă în viitor.
Așa cum vă spuneam și acum trei săptămâni – când unii mai sperau naiv în minuni sau măcar într-un dram de logică politică –, scenariul se împlinește la milimetru. e-am trezit exact în coșmarul anticipat: cu un prim-ministru marionetă, tras de sfoară de interese care mai de care mai transfrontaliere, și cu un președinte marionetă care pare că descoperă algoritmul guvernării prin metoda încercare și eroare.
Tomac are acum la dispoziție exact 10 zile să vină în Parlament cu o listă de miniștri (probabil alți pasionați de hărți vechi) și un program de guvernare. Însă, să fim realiști: această mișcare de șah cu piese de lemn nu va face decât să ne propulseze, cu viteză maximă, direct în zidul alegerilor anticipate. Până când domnul Tomac va împlini 45 de ani, pe 27 iunie, s-ar putea ca singurul cadou pe care îl va primi de la clasa politică să fie un bilet dus-înapoi către irelevanța guvernamentală.
Între timp, românii de rând pot sta liniștiți: urmează exact ceea ce s-a prezis – un dezastru economic de toată frumusețea, administrat cu patriotism, rigoare istorică și zâmbete de fațadă. Să vină circarul, că pâinea oricum s-a scumpit! Ne aflăm în fața unei manifestări clasice a deficitului de cadre în interiorul partitocrației autohtone. Exodul masiv al capitalului uman autohton calificat către statele din nucleul dur al Uniunii Europene, pe parcursul ultimelor două decenii, a generat un vid structural de competență în managementul public.
Din punct de vedere dinamic, ipoteza avansată în urmă cu trei săptămâni privind instaurarea unui bicefalism executiv inert (președinte-premier marionetă) se validează empiric. Termenul constituțional de zece zile pentru prezentarea programului și a listei guvernamentale reprezintă, în fapt, preludiul unei instabilități cronice. Incapacitatea cronică de a coagula o majoritate parlamentară coerentă în jurul acestui profil politic va conduce inevitabil la dizolvarea Legislativului și la declanșarea alegerilor anticipate.
Acest interregn politic, suprapus peste vulnerabilitățile structurale ale finanțelor publice, va genera un recul macroeconomic sever, marcat de:
Altitudinea deficitului bugetar și reticența investitorilor străini.
Degradarea ratingului de țară și scumpirea liniilor de creditare externă.
Incapacitatea absorbției fondurilor europene din cauza paraliziei decizionale la nivel ministerial.
Tranziția inevitabilă de la farsa nominalizării la realitatea dură a legislativului va plasa această veritabilă „catastrofă de premier” într-un mediu profund ostil, definit prin ecuația supraviețuirii politice între două forțe diametral opuse și egal de distructive: șobolanii roșii ai establishment-ului clientelar și ultrașii de tribună ai populismului radical.
Aparatul administrativ profund politizat, dominat de rețelele de patronaj ale vechii nomenclaturi (metaforizați drept „șobolanii roșii”), nu va coopera cu un premier lipsit de legitimitate electorală și bază proprie de putere.
În cele 10 zile destinate negocierilor și în perioada imediat următoare, această structură subterană va acționa prin:
Șantaj instituțional: Conditionarea voturilor pentru învestitură de cedarea totală a ministerelor cu bugete mari (Transporturi, Dezvoltare, Sănătate) și a companiilor de stat generatoare de cash-flow.
Sabotaj legislativ pasiv: În eventualitatea unei învestiri de conjunctură, aparatul de stat va refuza să aplice orice directivă a premierului marionetă, așteptând prăbușirea acestuia pentru a-și conserva privilegiile.
La celălalt pol, facțiunile extremiste și radicale din Parlament (ultrașii de tribună, proveniți din filiera populistă) vor utiliza figura premierului Tomac drept un perfect „sac de box” ideologic.
Pentru acești actori, originea și parcursul său academic nu reprezintă argumente profesionale, ci muniție pentru retorica resentimentului:
Spectacolul de tribună: Ședința de învestitură se va transforma într-o execuție publică ritualică, cu live-uri pe rețelele sociale, urlete și pancarte, menite să capitalizeze electoral nemulțumirea maselor.
Dezavuarea publică: Premierul va fi etichetat simultan ca „trădător” și „venetic”, fiind strivit în malaxorul propagandei ultra-naționaliste care cere măsuri radicale, nu prelegeri din Magazin Istoric.
Prins în această menghină, premierul desemnat nu reprezintă decât o piesă de consumabil politic. Prăbușirea sa va urma un calendar precis, deschizând calea spre deznodământul autoritar: În momentul în care izolarea sa va fi totală, iar incapacitatea de a guverna va deveni evidentă chiar și pentru președintele marionetă care l-a propus, Executivul se va dizolva de la sine sub presiunea deficitului bugetar scăpat de sub control.
Această catastrofă asumată va servi drept pretextul perfect pentru elitele din umbră: eșecul lamentabil al „istoricului patriot” va fi folosit pentru a justifica în fața electoratului epuizat necesitatea unei „mâni de fier”. Astfel, după ce Tomac va fi devorat de fauna din Parlament, scena va fi curățată pentru intrarea lui Grindeanu sau Peiu și a aparatului său de control mediatic, care vor impune stabilizarea prin forță și cenzură, prezentând dictatul tehnocratic drept singura salvare în fața haosului lăsat în urmă.
Tot acest balet politic cu nominalizarea unei catastrofe de premier nu este altceva decât perdeaua de fum în spatele căreia marioneta prezidențială a bătut, de fapt, palma în subterană cu „șobolanii roșii” din PSD și cu „ultrașii de tribună” din AUR. Prin această alianță contra naturii, Bolojan – singurul care ar fi putut impune o disciplină financiară reală – a fost trădat ritualic, lăsat fără susținere și izolat pe tușă.
Pentru axa PSD-AUR, un profil precum cel al lui Bolojan reprezenta un pericol mortal reformele lui structurale ar fi închis robinetele cu bani publici pentru clientela de partid și ar fi tăiat oxigenul retoricii populiste de galerie. În acest peisaj dominat de trădarea lui Bolojan și jocurile de culise ale axei PSD-AUR, acestui premier de carton i-ar mai fi trebuit doar un clop pe cap și o pereche de cizme tradiționale din Basarabia, pentru a fi distribuit în rolul principal din producția cinematografică de succes „Las Flămânzi”.
Se pregătește încet încet înscăunarea Grindei de lemn. Sau cu sprijinul aripei trădătoare din PNL îl susțin pe Tolomac și intră la guvernare. Urmată de stadiul Junk și euro 5,5 cum ziceam acum o lună .
sursa: FB
Notă: titlul îmi aparține, R. Z.
Radu Zlati 
Lasă un comentariu