Dacă nu intervine ceva dramatic (este drept, mai există două căi de atac extraordinar asupra hotărârii ÎCCJ) Adrian Năstase va executa doi ani de închisoare. Doi ani de închisoare nu sunt o viaţă de om, chiar dacă acest om peste două zile împlineşte 62 de ani. Dar pentru un om politic de calibrul lui Năstase doi ani de închisoare înseamnă totul, înseamnă sfârşitul carierei politice.
Condamnarea lui Adrian Năstase, visul ce l-a visat Băsescu, deschide un nou capitol în viaţa politică românească.
Greu de evaluat efectul pe care îl va avea ieşirea lui Năstase asupra PSD şi, prin ricoşeu, asupra USL. Dacă Băsescu şi PDL cred că vor avea de câştigat, atunci socoteala s-ar putea să fie cu totul greşită. Poporul, inclusiv cei care l-ar fi dorit în 2004 pe Năstase după gratii, s-ar prea putea să îl treacă pe Năstase în rândul victimelor, şi efectul real să fie contrar celui scontat.
Pe de altă parte ieşirea de pe scena politică a mentorului lui Victor Ponta s-ar putea să aibă efecte imprevizibile asupra liderului PSD şi raporturilor sale cu partidul. Pe termen scurt, poziţia sa s-ar putea să fie slăbită, şi să aibă de suferit unele atacuri din partea unor neprieteni (care lider de partid nu are inamici în propria ogradă?) Dar Victor Ponta este pe val, şi nu cred că la modul real conducerea din partea sa a partidului şi guvernului nu cred să fie ameninţată. Pe termen mediu şi lung, trist dar adevărat: ieşirea lui Năstase pe uşa din dos a politicii româneşti îi serveşte lui Ponta şi celor care ar dori o nouă imagine a partidului. În lanul de grâu al PSD, Adrian Năstase era un mac prea înalt…
Ceea ce pot însă aproxima cu destulă siguranţă este faptul că din această seară se deschide un război pe viaţă şi pe moarte între PSD şi Băsescu. Aşa încât cred că în acest an vom avea alegeri prezidenţiale








Da…pai era sa fie sfarsit de tot! Interesanta predictia cu care incepeti articolul, domn’ profesor: „Dacă nu intervine ceva dramatic…”
ApreciazăApreciază