Urmare a părţii I.

Cele trei glorioase

În zilele de 6-9 iulie 2012 au avut loc un şir de evenimente care s-au dorit a fi hotărâtoare pentru relaţia USL – Băsescu Traian. Reunite atât separat cât şi în plenul reunit, Camerele au destructurat o parte din mecanismele de siguranţă clădite de către PDL întru apărarea preşedintelui. Multă vreme opinia publică românească a considerat că iniţiativa procesului de demitere a preşedintelui Băsescu a aparţinut dacă nu PNL în întregul său, cel puţin lui Crin Antonescu, direct interesat să îi succeadă lui Băsescu la Cotroceni. Declaraţii ale preşedintelui PNL  făcute ulterior evenimentelor au pus problema iniţiativei într-o altă lumină: aceasta a aparţinut PSD, dar a fost însuşită imediat şi fără şovăire de către PNL şi PC.

Primele acţiuni ale USL au avut în vedere persoanele care, aflate în fruntea unor instituţii importante, ar fi putut compromite, prin activitatea sau lipsa lor de activitate, suspendarea iar apoi demiterea preşedintelui. Astfel, Avocatul Poporului (personaj considerat ca fiind în aria de influenţă a preşedinţiei) a fost destituit, urmând a fi înlocuit ulterior cu o personalitate agreată de către USL; Vasile Blaga (PDL, preşedintele Senatului) a fost înlocuit de către Crin Antonescu (PNL) iar Roberta Alma Anastase (PDL, preşedinta Camerei Deputaţilor) a fost înlocuită de către Valeriu Zgonea (PSD). Toate aceste înlocuiri au fost posibile prin crearea unei majorităţi guvernamentale ce cuprindea ca element nou UNPR. Destituirea Avocatului Poporului avea menirea ca acesta să nu poată să suspende procesul de înlocuire a preşedinţilor celor două Camere prin recurs la Curtea Constituţională, dar avea ca motivaţie şi poziţia partizană a acestuia care blocase anterior ordonanţe de urgenţă guvernamentale (precum cele privitoare la CCR sau la blocarea banilor destinaţi de guvernele pedeliste către primăriile proprii) prin recurs la CCR în apărarea unor instituţii deşi, prin lege, el ar fi trebuit să se pronunţe doar în cauze care priveau personalităţi fizice (iar nu şi juridice). Sesizată de către PDL, CCR a respins ca inadmisibile sesizările de neconstituţionalitate. Cu prilejul dezbaterilor din cadrul comisiilor juridice (prin Buda) cât şi în plen (prin Ioan Oltean) PDL a lansat două teme care vor constitui un fir roşu al propagandei băsiste:

• USL a desfiinţat instituţii ale statului de drept
• USL se află în plin proces al unei lovituri de stat

Ce-a de a doua acuzaţie sprijinindu-se pe prima, dacă înlăturăm chestiunea desfiinţării instituţiilor statului de drept, înseamnă că lipsim acuzaţia privitoare la lovitura de stat de principala sa întemeiere. Ori, prima afirmaţie este pur şi simplu o stupiditate: USL a schimbat doar persoanele din fruntea instituţiilor, nu şi instituţiile însele. Nimic din cadrul constituţional sau al raporturilor constituţionale dintre diversele componente ale statului de drept nu fusese modificat. Blaga nu era instituţia însăşi, tot cum Gheorghe Iancu nu era instituţia Avocatului Poporului, ci doar ocupa demnitatea respectivă; idem Anastase. Dar ambele acuzaţii au prins teren fertil atât în propaganda băsistă internă cât şi în cea internaţională, în special în mediile PPE de la Bruxelles, unde portavocea intereselor PDL a fost Monica Macovei, ce în ziua de 6 iulie posta pe blogul personal: ”Oameni, treziţi-vă! Suntem în plină lovitură de stat. Ponta şi USL se şterg pe picioare cu Constituţia, legea şi instituţiile democratice.”

Singura modificare de esenţă, care ar fi trebuit, în opinia uslaşilor, să schimbe raporturile dintre Parlament şi Curtea Constituţională, încercarea parlamentarilor USL de a limita dreptul CCR de a se pronunţa pe anumite hotărâri emise de Parlament, dar această încercare a eşuat. CCR a stipulat în decizia sa că aceasta îşi menţine dreptul de a verifica de constituţionalitate toate actele parlamentare care conţin prevederi care ”afectează valori şi principii constituţionale.” Cum cadrul precizat este destul de vag şi interpretabil, propriu zis CCR ţi-a păstrat neatinse atribuţiile largi de care dispunea înainte.

În sfârşit, Parlamentul a decis, în aceeaşi zi de 6 iulie, suspendarea preşedintelui Băsescu şi organizarea unui referendum privitor la demiterea acestuia, pentru 29 iulie. De remarcat că USL avea nevoie de 218 voturi pro-suspendare, în timp ce alianţa dispunea doar de 215 voturi. Dar la votul secret cu bile, propunerea de suspendare a întrunit 256 de voturi, ceea ce însemnă că nu numai grupul minorităţilor ci şi parlamentari UNPR şi UDMR au votat suspendarea. De remarcat de asemenea că spre deosebire de situaţia din 2007, CCR a admis din lista lungă de învinuiri aduse de către USL preşedintelui, că cel puţin una era reală: “(…) Referitor la rolul Preşedintelui României, prevăzut de art.80 din Constituţie, Curtea constată că domnul Traian Băsescu nu şi-a exercitat cu maximă eficienţă şi exigenţă funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate”. Un episod din cadrul şedinţei plenului reunit l-a constituit declaraţia preşedintelui Senatului, proaspăt ales, că acesta va demisiona în cazul în care poporul român nu îl va demite pe preşedintele suspendat.

Una peste alta, cele 3 zile (6-9 iulie) scurse între deciziile Parlamentului şi respingerea din partea CCR a contestaţiilor privind neconstituţionalitatea acestora (toate contestaţiile cu excepţia aceleia privitoare la exercitarea atribuţiilor CCR) au fost un succes pentru USL.

Dar preluarea controlului asupra unor instituţii precum Avocatul Poporului şi Preşedinţiile ambelor Camere suspendarea preşedintelui au fost, prin rapiditatea lor, şi un punct slab al demersului USL. Adevărat, desfăşurarea uluitor de rapidă a evenimentelor, precizia în eşalonarea temporală, decizia şi fermitatea USL nu numai că au paralizat reacţia pedeliştilor şi a administraţiei prezidenţiale (cu întreaga ei sferă de influenţă) dar şi luat prin surprindere decidenţii politici din străinătate.  O surprindere neplăcută, aş putea adăuga, făcută unor oameni care, indiferent de partizanatul lor politic, erau deprinşi cu o eşalonare în timp mai generoasă atunci când este vorba despre schimbări, totuşi, atât de importante precum înlocuirea demnitarilor numărul 2 şi 3 într-un stat. Această rapiditate şi numai ea ar putea fi luată în consideraţie ca factor obiectiv în evaluarea eronată pe care unii lideri politici europeni (şi numai) au făcut-o cu privire evenimentele din iulie 2012. Restul este rezultatul propagandei şi a intereselor de grup.

Ordonanţa de urgenţă  41/5 iulie 2012  (prin care se aduceau modificări la Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului) şi hotărârile Parlamentului din 6 iulie au luat prin surprindere regimul băsist, societatea românească şi comunitatea internaţională. Deşi în 9 iulie CCR a admis schimbările de persoane din fruntea instituţiilor care ar fi putut sta în calea destituirii lui Băsescu, o umbră de îndoială asupra legitimităţii acestor acţiuni va persista, iar USL a făcut prea puţin pe plan intern dar mai ales internaţional pentru a o risipi deplin.

Începând din 9 iulie, odată cu admiterea de către CCR a hotărârilor Parlamentului şi intrarea lui Crin Antonescu la Cotroceni începea una dintre perioadele cele mai frământate din perioada postdecembristă a României: campania pentru referendum

text apărut și pe Radu Zlati