Discursul președintelui PNL, Crin Antonescu, susținut cu prilejul lansării candidaților USL Prahova – 10 noiembrie 2012

“Dragă Mircea,

M-am gândit de multe ori, cu poftă, la momentul în care cariera mea politică se va încheia. Mi-l imaginez, dând frâu liber speranţelor în fel şi chip. Sigur că vreau şi eu, ca orice om politic, ca atunci când voi pune punct acestei minunate activităţi – minunată cum rezultă din expozeul lui Mircea Roşca, să am sentimentul datoriei împlinite cum se spune sau în orice caz să plec mulţumit.

Dragă Mircea,

Astăzi mi-ai construit ipoteza. Abia aştept momentul în care voi încheia modesta carieră politică, fiind exclus din Partidul Naţional Liberal pentru lipsă de romantism. Că asta s-ar putea întâmpla sub conducerea cuplului romantic Ponta – Roşca sau Dragnea – Tăriceanu, nu mai contează.

Domnule primar Oprea, gazda noastră, domnule senator, domnule deputat, domnilor primari, dragi colegi, am să revin la romantism.

Daţi-mi voie însă, întâi de toate, să vă spun că sunt onorat şi bucuros să fiu alături de dumneavoastră, împreună cu dumneavoastră, astăzi, la deschiderea campaniei electorale pe Valea Prahovei anume pentru că este vorba de într-adevăr de o parte importantă a României, pentru că e vorba de o bătălie electorală care se anunţă destul de dificilă şi mai cu seamă pentru că e vorba de oameni, începând cu cei doi candidaţi, pe care se întâmplă să-i cunosc de multă vreme şi alături de care, repet, sunt onorat să fiu astăzi.

M-am gândit de multe ori că tot ceea ce am suferit, nu noi, cei care facem politică, parlamentari, oameni de partid, dar ceea ce au suferit cea mai mare parte a românilor din 2008 încoace, putea fi evitat. Dacă memoria nu mă înşeală – lucru perfect posibil la vârsta mea, în 2008, la alegerile parlamentare, Partidul Social Democrat a avut aproximativ 34% din voturi. Partidul Naţional Liberal, asta îmi aduc aminte bine, a avut aproape 19%, 18,9, ceea ce înseamnă în sumă 52-53%.

Dacă atunci, în 2008, Uniunea Social Liberală sau ceva similar ca formă de articulare politico-juridică exista, nu mai aveam marja de manevră în interiorul Constituţiei, din păcate, pe care atunci a avut-o Traian Băsescu. Nu mai aveam situaţia dramatică şi constituirea Guvernului pe care o cunoaşteţi. Aveam de atunci un alt Guvern decât al nu ştiu câtelea Guvern Boc şi foarte probabil că în 2009 şi soarta alegerilor prezidenţiale ar fi fost asta.

Sigur, înţelegem toţi că nu era posibil, era prea devreme şi erau şi atâţia alţi factori care în 2008 să nu fi făcut posibilă o asemenea construcţie, dar am evocat aceste alegeri şi aceste cifre pentru a spune încă o dată că formula aceasta a Uniunii Social Liberale  era singura care din punct de vedere al bătăliei electorale să ne poată asigura victoria.

Este o construcţie care a început destul de greu, este o construcţie pentru care şi noi liderii partidelor respective şi oamenii care am susţinut această idee şi după aceea am participat la construcţia ei ne+am asumat foarte multe riscuri şi am bucuria ca astăzi când construcţia a reuşit, construcţia trăieşte, construcţia câştigă, sunt bucuros să constat că atunci când idei politice se întâlnescu cu aşteptarea şi cu nevoia unui mare număr de cetăţeni, ele reuşesc, pentru că, dragii mei, Uniunea Social Liberală este o reuşită. Ea a reuşit să se transforme în speranţa consistentă şi singura speranţă politică a celor mai mulţi dintre români, asta ne-o arată rezultatul alegerilor locale, asta ne-o arată rezultatul la vot al referendumului şi asta ne-o va arăta, lăsând la o parte sondajele, rezultatul alegerilor parlamentare.

Eu nu cred şi în orice caz eu nu o fac că acum în această campanie trebuie să recapitulăm, să descriem, să povestim ce a însemnat perioada guvernelor lui Traian Băsescu, Guvernele Boc, Guvernul Ungureanu, ce a însemnat şi înseamnă încă regimul Băsescu, cu elemente pe care le cunoaştem foarte bine – oamenii nu mai vor asta şi nu e momentul să pierdem timpul şi atenţia lor, povestindu-le cât de rău au guvernat aceşti oameni România.

Este momentul să ne concentrăm pe propriile noastre proiecte, pe discuţia aplicată în timpul campaniei pentru fiecare zonă, pentru fiecare aşteptare, pentru fiecare aspiraţie pe care alegătorii o au. Avem un program care, în unele cazuri până la detaliu, angajează precis, şi mă bucur, deloc populist, foarte realist ce credem că putem să facem şi ce avem de gând să facem şi, de asemenea, cred că trebuie să fim atenţi, cei care facem politică, armata această a USL-ului, armata electorală, la numai două lucruri:

Unu, că singura şansă a adversarilor noştri este să semene printre noi înşine că am putea fi dezbinaţi sau că suntem dezbinaţi.

Al doilea să ne lăsăm noi înşine pradă unor meschinării curente în politică şi pentru că nu ne e foarte simpatic un anume candidat să nu ostenim la maximum pentru a strânge toate voturile pentru el, pe motiv că dacă eu sunt liberal şi ăla e pesedist, chestia asta nu-mi place sau pe motiv că, chiar dacă eu sunt din acelaşi partid cu el, nu mi-e foarte simpatic.

Trebuie să înţelegem foarte, foarte bine, şi asta o spun în general, sunt convins că nu e cazul aici în Valea Prahovei, cel puţin, trebuie să înţelegem foarte bine câteva lucruri simple:

Unu, că fiecare vot care nu este adus pentru Uniunea Social Liberală este un vot pentru Băsescu şi ai lui, indiferent că el nu se exprimă, omul stând acasă, indiferent că se duce la PD sau ARD, indiferent că se duce la PPDD sau ştiu eu ce alte construcţii politice sau candidaţi aliniaţi la start. Nu e vorba de faptul că printre aceşti candidaţi nu pot fi oameni corecţi, oameni care nu sunt în slujba lui Traian Băsescu.

În fond, în esenţă, pluralismul ne obligă pe toţi să acceptăm că România nu e condamnată să aleagă doar între ARD şi USL. Problema este că, în acest sistem electoral, orice vot care nu vine la Uniunea Social Liberală, cel puţin din punctul de vedere al intereselor noastre de majoritate şi guvernare, e un vot care foloseşte celorlalţi.

Mai avem nevoie de foarte multe voturi, de cât mai multe voturi, de toate voturile care se pot corect şi democratic obţine, pentru că nu e vorba doar de miza lui 50% plus un vot, ci este vorba de miza a două treimi dintre voturile din Parlament.

Eu aş vrea să spun câteva cuvinte astăzi doar din tot programul nostru despre intenţiile noastre legate de modificarea Constituţiei, pentru că aici s-a vorbit, cu dreptate şi talent, despre calitatea politicii româneşti, despre aşteptările în legătură cu ea, despre schimbările pe care le-am dori cu toţii, despre calitatea statului român, despre calitatea instituţiilor din România, despre calitatea Parlamentului, pentru că, în fond, chiar candidaţii, în special cei care atacă primul mandat, au pus, şi bine fac, la vedere tema unui Parlament mai bun, tema unui parlamentar mai bun – în ce sens, vom vedea – şi atunci ne trebuie toate aceste voturi pentru a nu depinde, să zicem, de UDMR care poate veni cu cine ştie ce revendicări şi a ne condiţiona ca să putem face aceste schimbări în Constituţie, ca să putem avea o majoritate cât mai solidă, cât mai reprezentativă, pentru că noi, cei care vom fi, dacă vom fi în Parlament, suntem dumneavoastră și suntem cetățenii care ne dau votul să așezăm o Constituție pe baze cât mai temeinice și cât mai durabile. Constituția nu se schimbă în fiecare an, Constituția nu se poate schimba ca o lege, în cel mai rău caz data viitoare când venim noi sau vin alții la guvernare, Constituția este o chestiune serioasă și durabilă și după douăzeci de ani, dacă lăsăm la o parte modificările mai puțin semnificative, avem probabil experiența de a vedea ce anume nu a funcționat, ce a nume trebuie să funcționeze altfel.

Proiectul nostru de Constituție, despre care vom vorbi probabil mai mult și după ce alegerile vor trece, este unul care, în esență, dorește să întărească puterea, autoritatea și calitatea Parlamentului. S-a vorbit, pentru că e mai interesant, despre limitarea puterilor președintelui, despre ce tip de președinte vrea să aibă această republică, dacă republică vrem în continuare. De fapt, există câteva lucruri minimale pe care noi deja le-am discutat, le-am  decis, le-am sumat public și anume că în privința președintelui lucrurile trebuie să fie foarte clare pentru a nu mai permite niciunui președinte să creeze confuzii, să genereze crize, să beneficieze de o Curte Constituțională, așa cum s-a întâmplat, pentru a falsifica de fapt spiritul Constituției. Trebuie foarte clar, nu doar limitate sau nu în primul rând limitate puterile președintelui, ci trebui clarificate și așezate mecanismele până la literă, daca nu am putut trăi pe baza unui spirit.

Pentru că în momentul în care, ca să iau un exemplu, mie Constituția îmi spune unde este responsabilitatea guvernamentală, cine conduce un guvern, cine hotărăște miniștrii și îmi rezultă clar din toate articolele Constituției că Guvernul este sub autoritatea Parlamentului, unde se duce și cere votul, unde este schimbat prin moțiune de cenzură dacă este cazul. Deci cu nimic sub autoritatea președintelui.

Când mie Constituția îmi fixează, așa cum e acum, atribuțiile, prerogativele și responsabilitățile primului ministru, ca șef al Guvernului, al Executivului, inclusiv în a face remanieri, inclusiv în a face schimbări de guvern, nu putem să mai ajungem, am putut noi ajunge în condiții de aberație la ideea că președintele trebuie să îi spună dacă îi place sau nu un ministru pe care primul ministru vrea să îl propună. Sau că poate, ne spune o hotărâre de pomină și de ținut într-o istorie a rușinii, președintele poate respinge o dată o persoană. Cu alte cuvinte, dacă eu prim-ministru mă duc a doua oară cu o persoană care nu întrunește condițiile legii ca să fie ministru, atunci președintele trebuie să îl pună automat.  Toate lucrurile acestea, am dat numai un exemplu, trebuie foarte limpede precizate și trebuie foarte limpede lămurită chestiunea Executivului.

Noi, liberalii, văd, cu ajutorul lui Dumnezeu că și social-democrații de la o vreme, ne ducem din ce în cât mai mult spre ideea delimitării clare între reprezentare, care este a președintelui și putere executivă, care este a Guvernului sub controlul Parlamentului. Da, dacă cetățenii români doresc să păstreze șansa, privilegiul, plăcerea de a alege ei un om, un președinte, atunci acela are deplină putere de reprezentare pentru națiune, pentru stat, de reprezentare, decizia și deciziile executive sunt în guvern, sub controlul exclusiv și direct al Parlamentului, puterea legislativă este la Parlament.

Deci, asta trebuie făcut, dorim să limităm sau să clarificăm și puterile primului ministru și Guvernului, nu numai ale președintelui. De pildă, să reglementăm că un guvern, un prim-ministru poate o singură dată într-o sesiune și numai în condiții foarte precis descrise să angajeze răspunderea pe o lege pentru că altfel ajungem la 14 angajări de răspunderi într-un an, care, sigur, nu au deranjat-o pe doamna Reding,  nu l-au speriat pe domnul Barroso dar s-au întâmplat în România. Și ele vizau salarii, pensii, sistemul de învățământ, educație în general și atâtea alte lucruri fundamentale.

De asemenea, însăși puterea sau libertatea de mișcare a Parlamentului sau a parlamentarului sau mai precis posibilitatea de abuz a parlamentarului trebuie și ea îngrădită și în sensul aceasta precizări legale, constituționale împotriva a ceea ce se numește traseism politic trebuie stabilite.

Pentru că într-adevăr, dacă vrem să respectăm și să dăm o demnitate mai înaltă parlamentarului și dacă vrem să facem ca într-adevăr, și pentru mine cel puțin acesta e secretul calității democratice a unui stat, Guvernul să fie sub controlul Parlamentului și nu invers, ca într-adevăr un parlamentar să poată spune reprezint împreună cu corpul celorlalți parlamentari națiunea română, atunci trebuie să știi de unde îl iei, atunci el trebuie să se legitimeze fundamental prin legătura cu cei care îi dau votul și dacă ei i-au dat votul în numele, sub programul, sub culorile unei formațiuni politice, atunci el trebuie să rămână acolo pentru că aceea este sursa demnității, puterii și reprezentării lui.

Toate lucrurile acestea dorim să le facem, putem să le facem și pot fi făcute, dar pentru asta ne trebuie, repet, o majoritate cum nu a mai fost în România după 1990, care să dea putere și Parlamentului, care să dea putere și Guvernului nostru, să construiască sau să reconstruiască această Constituție, pornind de la următoarea idee: marilor demnitari din sistemul de putere al României nu le-ar trebui sau nu le trebuie mai multă putere, nici președintelui, nici premierului și Guvernului și nici Parlamentului. Au destulă. Lor le trebuie mult mai multă autoritate, mai puțină putere, mai multă autoritate, așa cred că se poate formula așteptarea de la reprezentanții politici ai României, iar autoritatea nu ți-o dă extinderea prerogativelor într-o lege, autoritatea nu ți-o dă neclaritatea constituțională în legătură cu ce poți să faci sau nu poți să faci ca președinte, autoritatea în asemenea poziții ți-o dă comportamentul, ți-o dă acțiunea politică, ți-o dă atitudinea, ți-o dă, până la urmă, ceea ce faci în fiecare zi în acțiunile tale politice.

Sigur, n-aș vrea să închei această referire la modificarea Constituției fără a spune că, fie în Constituție, fie, dacă nu acolo, în inițiativele noastre legislative, trebuie odată pentru totdeauna și bine să avem o lege a lobby-ului. Atâta vreme cât o realitate, care este legătura dintre interesele economice și acțiunea politică legislativă va fi ocultată, noi nu vom avea clarificări legale în această privință, atunci vom avea și corupție mai mare, atunci vom avea trafic de influență la greu și vom avea, în plus, și situația absolut nefericită în care oamenii corecți, parlamentarii care nu fac decât să încerce să răspundă nevoilor pe care primarii, cetățenii, companiile din parohia lor electorală le aduc și anume să riște să intre la o interpretare abuzivă sub acuzația de trafic de influență.

Trebuie o lege a lobby-ului foarte clară, trebuie înțelegerea faptului că parlamentarul trebuie să fie cât mai legat de colegiul lui, dar nu trebuie și nu are cum să fie un ajutor de primar, trebuie să spun acest lucru, colaborarea dintre primar și parlamentarul din colegiul respectiv este esențială, dar vreau să știm acum când mergem la primari, candidați și le solicităm sprijinul, care este foarte important, în unele cazuri care este foarte important și în unele cazuri și colegii chiar decisiv, trebuie să le spunem foarte clar oamenilor de ce vrem mandatul de parlamentar. Îl vrem pentru ca în numele lor să fim în Parlamentul României să facem legi pentru toată România, să controlăm Guvernul și activitatea lui pentru toată România și sigur să îi reprezentăm în sensul acesta acolo.

Că e de datoria parlamentarului să sprijine toate planurile de dezvoltare ale regiunii, localităților respective, că e de datoria naturală a parlamentarului, mai ales în uninominal, să cunoască la detaliu aceste interese administrative și să le sprijine pe căile licite și legale este cu totul altceva. Dar este foarte bine ca oamenii să știe și să facă diferența între ceea ce dau și ceea ce așteaptă atunci când aleg președintele țării, atunci când aleg Parlamentul țării, atunci când aleg administrația locală.

Eu cred, între altele, că în acest moment suntem sub cele mai proaste legi electorale pe care le-am avut vreodată pentru că, sper să nu se supere nimeni, este profund incorect ca primarii să fie aleși într-un singur tur, nu cred că primarii au de ce să se supere, pentru că 90% dintre primarii care s-au ales așa într-un singur tur se alegeau și în două, dar principial așa e corect, în două tururi, președinții de Consiliu Județean la fel și mai ales la Parlament suntem în cea mai jenantă și mai perversă formă de lege electorală, inventată cred vreodată în democrație. Cred că va trebui să  lămurim lucrurile, să optăm pentru unul din cele două mari sisteme, sistem proporțional, sistemul de liste așa cum a fost, sistem uninominal, pentru care eu votez, uninominal în două tururi. Știți, vă aduceți aminte, că împreună cu Victor Ponta am propus un așa numit sistem uninominal pur, Curtea Constituțională s-a opus pentru că, desigur, el nu convenea în acest moment politic PD și lui Traian Băsescu.

Îi cunosc, așa cum spuneam, destul de bine și în orice caz destul de demult pe cei doi candidați din acest colegiu, cu Georgică Severin am fost, cum a evocat și el, coleg de facultate, deci ne știm de foarte multă vreme. Sunt absolut liniștit, nu fac doar o acțiune electorală, să vă spun că am toată susținerea și dacă va fi reales senator, veți avea un senator inteligent, ceea ce nu e puțin lucru sau foarte frecvent, doi, veți avea un om care are nu numai o pregătire profesională, dar și un orizont cultural semnificativ și asta-i chiar lucru rar și veți avea un om care are deja, repet, și cultura și experiența politică aplicată pentru a vă putea reprezenta în sensul cel mai elevat interesele în Parlament.

Cu Mircea Roșca e mai complicat. Mircea Roșca, și în această privință cu modestie și eu îi semăn, folosește metafore militare. Ați văzut, e un luptător, are niște luptători minunați, are luptători de elită, îi lipsea să folosească și cuvântul trăgători. Am spus că și eu uneori folosesc aceste metafore militare, front, armată, lupte, campanie. Înțelege Mircea Roșca la fel de bine sau chiar mai bine decât mine că de fapt una din marile noastre bătălii, apropo și de Constituție, este să facem în România cu adevărat democrație, adică să facem în România din politică o afacere cu adevărat civilă, pentru că lucrul despre care aproape nimeni nu prea vrea să vorbească de foarte mulți ani este că daca e adevărat că anumite zone de administrație trebuie depolitizate, este foarte adevărat că, de pildă, serviciile speciale ale statului român trebuie să se retragă din politică, trebuie să își vadă de treaba lor, unde unele sunt chiar foarte bune și merită felicitați pentru asta, dar trebuie să înceteze influența vădită sau ocultă a acestor forme militare în politică și în economie, așa încât Mircea dragă să luptăm împreună cu luptătorii noștri pentru ca politica să fie civilă.

Mircea Roșca, atunci când era domnia sa mult, mult mai tânăr, când probabil nu se gândea că va fi nici deputat, poate se gândea că va fi președinte al Partidului Național Liberal în România, că în Prahova nu avea cum să se gândească că o să fie, el stătea la Comarnic și în Comarnic nu sunt intersecții, sunt străzi care se întâlnesc și la aceste răscruci Mircea Roșca pândea cetățeni, doi, trei câți se opreau. Mircea Roșca îi oprea și începea să vorbească despre liberalism, despre istoria Partidului Național Liberal, adică se petrecea la Comarnic o chestiune foarte britanică, așa ca în Hyde Park. Nu stăteau mulți cetățeni, lui Mircea i se păreau mulți, dar Mircea era din ce în ce mai încrezător și nu s-a lăsat și asta face și astăzi la mai mare amploare. Mircea Roșca este, din acest punct de vedere, cu toate atacurile lui împotriva mea într-o lipsă de romantism, este un om extraordinar și Mircea Roșca nu este doar un luptător, Mircea Roșca este un lider.

Clasa noastră politică, țara noastră în general, între alte lipsuri duce lipsă de lideri, sunt foarte mulți oameni de treaba, sigur, puțini ajung în politică, sunt oameni onești, sunt oameni muncitori, sunt oameni luptători, sunt puțini lideri. Sunt convins că Mircea Roșca este un lider pentru că își asumă să înceapă bătălii de acolo de unde nimeni nu crede că ele pot fi câștigate, că știe de fiecare dată să se ridice după ce a căzut și pentru că știe să ducă oamenii după el, nu cu forța, ci cu convingerea, cu efortul cu care fie că se află, fără nicio funcție politică, simplu, tânăr liberal, la răscrucea a două străzi din Comarnic, fie că se află în conducerea Consiliului Județean Prahova, fie că se va afla în Parlamentul României și Valea Prahovei și România au nevoie de lideri și cred că dacă dumneavoastră veți avea un asemenea reprezentant în Parlament viața va fi mai frumoasă și pe alocuri mai distractivă pentru noi toți.

Simţiţi că încheierea e cu romantismul. Mă bucur foarte mult să aud că Mircea Roşca este în continuare romantic. Mă bucur să aud că domnia sa ştie o sumedenie de luptători romantici şi vreau să-l asigur că dacă prin romantism înţelege credinţa în idei, credinţa în valori, credinţa că politica e o activitate licită, necesară şi care poate fi frumoasă, că oamenii de calitate pot face politică. Dacă, de asemenea, crede că, până la urmă, gândul frumos, intenţia frumoasă, actul frumos şi frumuseţea, în general, vor salva lumea, vorba lui Dostoievski, eu sunt recunoscător, mă bucur că spune asta, sper să aibă dreptate şi bineînţeles mă înscriu şi eu, cu modestie, mai la coadă, în suita acestor romantici. Eu am vrut să spun, însă, altceva şi cum prin anii ‘60 Sartre clama că existenţialismul este un umanism, eu vă spun că liberalismul nu este un romantism.

Eu vă spun că lupta politică, nu numai cu asemenea oameni de-alde Băsescu, nu este un romantism. Că dorinţa de a sta pe picioarele noastre şi de a asuma o dimensiune naţională a politicii româneşti în Uniunea Europeană, nu este un romantism. Că aceste lucruri nu se pot face decât dacă ai puterea să crezi în idei, în valori sau în ţara ta, cu asta sunt perfect de acord şi dacă Mircea vrea s-o numească romantism, atunci primul nu mă pot declara, dar al doilea romantic sunt gata să fiu. Succes în alegeri!”

Etichete:, ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: