Claudiu Tufiș (Civitas Politics): Problemele și provocările proteselor din Piața Universității. O evaluare critică

RMGCNotă: această postare a apărut într-o primă formă ca un status pe facebook, în răspuns la discuțiile generate de postarea lui Paul Dragoș Aligică pe contributors.ro și de cea a Danielei Tarnovschi pe lacoltulstrazii.ro

Deja au trecut mai mult de trei săptămâni de la primele proteste din București și din țară coagulate în jurul subiectului Roșia Montana, astfel încât încep să îmi formez o imagine despre ce sunt aceste proteste, ce se dorește prin ele și încotro se îndreaptă.

Spun de la început că susțin aceste proteste dar, în același timp, le privesc cu un ochi critic, ceea ce mă face cel puțin dubios dacă nu chiar un pic nesuferit în ochii celor implicați serios în întreaga poveste.

Nu cererile protestatarilor mă fac să susțin protestele. Ar fi și dificil să susțin acest lucru pentru că aceste cereri:

  • fie nu sunt clar definite (aș vrea să văd o listă cu 5-10 cerințe cu care să fie de acord toți protestatarii),

  • fie sunt definite prea punctual (unii spun ceva de RMGC, alții spun ceva de câinii maidanezi),

  • fie sunt definite prea vag (toți politicienii sunt la fel, politica e rea etc.),

  • fie mi se spune chiar de către manifestanți să nu le iau în seamă (am citit trei îndemnuri separate ca nu care cumva să consider că cel care scrisese cu pixul Jos capitalismul! este cumva reprezentativ pentru protestatari).

Încercând să fiu mai puțin răutăcios, nu voi cere o listă de cereri și voi presupune că există trei mari teme ale protestului (dacă greșesc m-aș bucura să fiu corectat):

  • Tema explicită anti-RMGC, extinsă în direcția „ne-am săturat de cât de mult ați furat măi politicienilor”.

  • Tema explicită câinii maidanezi, extinsă în direcția „ne-am săturat de cât de mult ați ignorat problemele reale măi politicienilor”

  • Tema din ce în ce mai explicită a dezastrului din sistemul politic: toți politicienii / toate partidele sunt la fel; toți sunt hoți; huo / jos generalizat.

Primele două teme sunt clar delimitate și sunt necesare pentru mobilizarea unui grup important de oameni. Adevărata temă a protestului, însă, este a treia și, din această perspectivă, protestul poate fi văzut ca un protest anti-sistem (în sensul de protest anti-incumbents, protest împotriva celor care ocupă pozițiile din sistemul politic, iar nu în sensul de protest anti-democratic).

Aici cred eu că protestele actuale se lovesc de câteva probleme importante.

În primul rând, nu se diferențiază, ca sens, cu nimic de alte proteste care strigau împotriva politicienilor. Sigur, protestatarii sunt diferiți, tendința de a cere un litru de ulei, un kilogram de făină sau 50 de lei este mai mică, dezgustul față de clasa politică este generalizat acum. Dar, până la urmă, totul se reduce la un grup de oameni care s-au săturat de modul în care politicienii lucrează pentru ei.

În al doilea rând, toate bune și frumoase, dar care este finalitatea protestelor în loc de un generic „să fie mai bine”? O nouă generație de politicieni? Cine? De unde? Și mai ales cum, dat fiind că mai mulți comentatori au subliniat că ușile de acces în politică sunt încuiate, iar cheile sunt la politicienii actuali? Să nu uităm că oameni precum Ponta, Udrea, Anastase, Boc sunt oameni tineri. Și ne-am săturat de ei la fel de mult ca și de generația Iliescu, Băsescu, Năstase. Un nou sistem politic? Aceleași întrebări. Și astfel, dacă ne uităm dincolo de atractivitatea unui protest oarecum inedit pentru România dar care folosește activități standard din repertoriul actual al mișcărilor de protest în plan internațional (teatru, dans, muzică, lectură etc.), vedem un protest în care un grup de oameni strigă „Jos toți”  fără a propune o alternativă.

În al treilea rând, protestul suferă de o reală problemă de legitimitate. Grupând toate orașele, probabil că în cea mai bună zi a protestului au ieșit 40.000 – 50.000 de oameni în toată țara. Să zicem 100.000, că nu dau de la mine. Sigur, e mult pentru România. Eu mă întreb, însă, altceva: în condițiile în care două treimi din români au încredere în USL și ar vota din nou USL, pe cine reprezintă protestatarii?

Spuneam la început că susțin aceste proteste. Le susțin în principal pentru că este dreptul fiecăruia de a protesta atunci când este nemulțumit iar între un protestatar și un simplu votant voi susține întotdeauna protestatarul. Dar și protestele au o logică iar protestul de dragul protestului este doar un happening, nu un protest.

Unul din dezavantajele unui protest cu leadership difuz este acela că nu există o viziune pe termen lung privind protestul și, în sens mai larg, mișcarea socială reprezentată de protest. Toți cei care studiază mișcările sociale știu că acestea nu pot supraviețui mult timp ca structuri informale, necoagulate. La un moment dat protestul își pierde din suflu și este nevoie de instituții formalizate pentru ca acesta să nu dispară definitiv. Și acest argument a ajuns la urechile protestatarilor făcându-i pe aceștia să țipe imediat că ei nu vor partid politic. Nimeni nu spune nimic de un partid politic. Instituțiile la care mă refer pot avea diverse forme, de la ONG-uri la grupuri de inițiativă locală, la firme de PR. Important este ca astfel de instituții să apară și să lucreze pentru a duce lupta mai departe. Nu de alta, dar vine frigul.

Un ultim aspect merită menționat. Din exteriorul protestelor nu pare că protestatarii au înțeles că au fost și sunt ignorați de cei împotriva cărora protestează. Ba chiar unii se bat pe spate pentru performanța de a reuși proteste cuminți, fără hârjoneli serioase cu jandarmii. Ce nu înțeleg protestatarii este că a fi ignorat de putere este, de regulă, un semn că protestul nu are efect (sigur, are efecte în termeni de mobilizare, de informare etc. dar acelea sunt obiective minore ale protestului, că nimeni nu protestează doar că să aducă oameni la protest).

Sunt curios ce se va întâmpla în continuare, mai ales atunci când cei contestați vor decide că s-a protestat suficient de mult și că țara are alte priorități decăt să facă pe plac protestatarilor. Până acum protestatarii au beneficiat de vremea bună, de atenția guvernului către alte teme mai importante și, mai ales, de răbdarea, rar întâlnită în România, celor din forțele de ordine (cel mai probabil le-a fost dat ordin să fie răbdători). Vor mai avea în curând un bonus de la studenții care au venit la școală, dar încă nu sunt pregătiți psihologic pentru cursuri. Și cam aici se termină așii din mâneca protestatarilor.

Protestele au fost și vor fi mereu un joc între protestatari și putere. Până acum totul s-a desfășurat simplu, cuminte și nu am observat decât o singură mișcare din partea fiecărui actor: protestatarii au organizat un protest „mediu”, în timp ce puterea i-a lăsat pe protestatari să își facă de cap. Război de uzură în care se știe deja cine va pierde. Este necesară, așadar, o nouă mișcare în joc. Și mă tem că acea mișcare are o șansă destul de mare de a fi o formă de accentuare a conflictului. Rămâne de văzut dacă această accentuare va veni din partea protestatarilor sau din cea a puterii. Cel mai probabil prima mișcare va fi făcută de cei pentru care costurile menținerii actualului joc vor deveni prea mari. Și vom vedea atunci dacă PET-urile mai sunt suficiente sau vor fi înlocuite de pietre din pavaj.

sursa: Civitas Politics

Reclame

Etichete:, , , , , , , , , , , , , ,

Un comentariu pe “Claudiu Tufiș (Civitas Politics): Problemele și provocările proteselor din Piața Universității. O evaluare critică”

  1. Ionut 30 septembrie 2013 la 12:24 PM #

    D-le Radu Zlati, poate va amintiti, v-am scris anul trecut, dupa referendum. Desi independent politic, eram un sustinator declarat al USL. Doream ca USL sa castige un procent confortabil, astfel incat sa nu depinda nici de UDMR, nici de UNPR (pe atunci nu se aliase cu PSD-ul), nici de potentialii tradatori.
    Daca va amintiti, dupa alegeri Gitenstein nu mai putea de ciuda si a facut o declaratie cum ca regreta ca nu exista si un partid al tiganilor (care, procentual vorbind, ar fi facut imposibila aparitia unei super-majoritati).
    Nu ma asteptam la schimbari spectaculoase peste noapte, la cresterea brusca a salariului mediu, la aparitia unor autostrazi care sa strabata tara in lung si in lat, la scaderea preturilor alimentelor de baza, la scaderea cursului valutar. Speram ca USL va administra tara eficient, cu buna-credinta si ca mesajul pe care il transmitea cat timp fusese in opozitie va ramane neschimbat si dupa castigarea puterii.
    Astazi sper ca aceasta alianta sa se dizolve in maximum 30 (treizeci) de zile.
    De ce? Pentru ca n-a fost capabila sa-si respecte cuvantul, sa-si respecte alegatorii.
    Sa va enumar motivele care ma determina sa afirm acest lucru, in ordinea gravitatii (in unele cazuri minciuna e pe fata, in altele, prin omisiune):
    – Neintroducerea in Constitutie a definirii familiei, sau, mai bine zis, scoaterea acesteia la cererea expresa a lui Ponta si reactia toleranta a lui Antonescu in legatura cu parteneriatele civile;
    – Eutanasierea cainilor fara stapan;
    – Intentia lui Ponta de a demara proiectul Rosia Montana (un proiect cu un trecut cel putin dubios, care nu poate fi realizat decat prin raderea de pe fata pamantului a unei intregi comunitati);
    – Declaratiile lui Ponta in legatura cu propvincia Kosovo;
    – Inlocuirea clientelei pedeliste cu alta clientela si numirea unor politruci in functii de decizie;
    – Dezastrul de la Oltchim (in conditiile in care statul are bani pentru 12 avioane F16 – da, stiu, e interzis ajutorul de stat, dar n-am auzit sa fi fost cineva spanzurat pana cum de catre C.E.) .

    Ceea ce va pot spune este ca nu intentionez sa mai acord increderea mea vreunuia dintre cele 3 partide care se perinda de 20 de ani la conducerea Romaniei (PDL, PSD si PNL), cu exceptia cazului cand candidatul s-a opus vehement cel putin unuia dintre primele 3 puncte enumerate mai sus.

    Va multumesc

    Apreciază

%d blogeri au apreciat asta: