C. Rogozanu și F. Poenaru (CriticAtac.ro): Programe comentate: SAR și PNL

capture-20150305-191255Raportul Societăţii Academice Române pe 2015 se autoprezintă ca neutru şi curajos. Neutru nu este, e de ajuns să vedem experţii. Nu este curajos, dacă asta ar fi însemnat o propunere care să irite vreun pic pe cineva de la putere. A fost un act de potenţare a imaginii într-o perioadă în care politicienii nu mai apar decît în dosare sau discutînd acţiuni DNA. “Societatea civilă” aşa cum o vede Alina Mungiu Pippidi (AMP) a fost lipită fără probleme de diverse figuri politice, plimbată pe la televizor şi propusă ca posibilă furnizare de tehnocraţie pentru o guvernare de tip nou. Lansarea raportului a adus figuri precum Geoană sau Teodorovici (unul din cei mai “tehnocraţi” din guvernul Ponta), dar şi un Predoiu lîngă care AMP a apărut în ultima vreme şi a discutat “politici”. Raportul e neesenţial. Esenţială e politica AMP care vinde la pachet societate civilă, experţi neutri care au aceleaşi idei fixe şi politicieni care aspiră la schimbarea puterii (Predoiu şi Geoană). Ce reţinem din raport:

Intrarea în zona Euro – o putem face, dar mai bine am sta prudenţi:

Pe scurt, se poate spune că performanța economică a României în 2014 a fost bună spre foarte bună, cel puțin din punct de vedere cantitativ. Practic, România îndeplinește în acest moment, și cu o marjă bună de siguranță, toate condițiile tehnice pentru aderarea la euro, dacă doreşte.

Taxe prea mari, cheltuieli bugetare prea mici (sic). Paradox “civic” omniprezent în mediul oengistic. Am vrea bani fără să deranjăm pe nimeni din aceia care chiar ar putea să-i dea. Asta de obicei duce firesc la “parteneriate” civic-privat şi cam atît:

Totuși, această performanță este obținută cu prețul unei taxări împovărătoare (al treilea cel mai ridicat nivel de TVA și a șaptea cea mai mare povară fiscală pe muncă) și ineficiente (colectarea este la doar două treimi din potențial cu o extremă teribilă în cazul TVA, unde se ridică la numai 40%). Pe de altă parte, cheltuielile sunt în continuare puțin eficiente, cu unele dintre cele mai mici alocări bugetare pentru educație și sănătate sau pentru cheltuieli sociale.

Paradoxul taxării se rezolvă cu propunerea de taxare a proprietăţii. Bine ar fi să amintim că sîntem încă o naţie de proprietari după ce casele ceauşiste au fost lăsate părinţilor noştri. Deci o propunere de taxare a proprietăţii fără specificarea clară a diferenţierii în funcţie de zonă, valoare etc. nu înseamnă nimic.

Ca propunere concretă, se remarcă un calendar de rebalansare a taxării între muncă și capital, în condițiile în care taxarea muncii este încă la un nivel care plasează România în top 10 mondial pe când proprietatea este impozitată relativ modest.

SAR spune că putem depăşi cota unică. E o propunere prezentată ca un pas firesc după cota unică de succes, nu ca pe un eşec al propunerii. E de reţinut că SAR a început să-şi introducă în vocabular preocupări pentru echitate şi redistribuire (se poate să fi avut o contribuţie şi noul editor Lucian Davidescu).

Deși SAR a prezentat întodeauna cu mândrie contribuția sa la introducerea cotei unice în România de acum zece ani, examinarea obiectivă a dovezilor performanței acesteia arată că, fără a face un pas înapoi, putem depăși cota unică pentru o îmbunătățire atât a echității, cât și a eficienței sistemului de taxare, avansând totodată simplificarea administrativă a taxării, care rămâne esențială pentru creșterea economică.

Alte propuneri soft şi ok şi despre care se tot discută în zona liberal-civică, cea care se prezintă şi se simte “de stînga”: trecerea plății totale a taxelor pe muncă exclusiv în sarcina angajatorului. Amprenta AMP este însă imediat vizibilă cu modele precum Estonia sau Georgia de eficientizare a statului.

combaterea corupției ar trebui să elimine piedicile artificiale – acest lucru explică succesul unor economii foarte liberale ca Estonia sau Georgia, singurele din zona de Est care au făcut progrese semnificative în lupta împotriva corupției. Din același motiv, găsim o strânsă corelație între calitatea reglementării (indicator Banca Mondială) și corupție.

În raport mai e lăudat Ponta pentru că a ascultat de SAR şi a redus birocraţia (?) – se cuantifică în ore la ghişeu, cică stăm mai puţin.

O propunere de-a dreptul “curajoasă” ar fi sugestia că anticorupţia ar putea fi făcută mai profitabilă, să se extindă paleta bani contra clemenţă şi să se dea eventual o cotă din confiscări direct către DNA ca să nu mai stea la mîna politicienilor:

O abordare pragmatică ar putea duce la necesitatea rediscutării posibilității extinderii sferei de infracțiuni pentru care este recunoscută circumstanță atenuantă a recuperării integrale a prejudiciului şi la infracțiunile cu consecințe patrimoniale menționate mai sus şi care, în prezent, sunt exceptate de la beneficiul acestei circumstanțe atenuante.

Poate că ar fi utilă o formulă prin care DNA să nu fie nevoit să “negocieze” cu diverşi decidenți politici mărimea bugetului care îi va fi alocat. Mai ales în condițiile actuale în care decidenți politici, de toate calibrele, s-au aflat, se află şi, poate, se vor afla în ancheta DNA. Consolidarea independenței DNA implică, în mod esențial, consolidarea unei independențe financiare.

Exodul creierelor – soluția de bani suplimentari, introducerea unor servicii platite, inclusiv plata optiunii la un anumit medic etc. E cea mai populară propunere şi în zona social-democraţilor neoliberali şi în multe alte sfere de influenţă ale elitelor: un soi de propunere de privatizare fără să fie tocmai privatizare. O scumpire “pentru că oricum oamenii dau” urmăreşte de fapt o scoatere a celor mai săraci din sistem, o decongestionare pentru cetăţenii plătitori. Nu ne-am lămurit dacă aceste suflete sensibile vor suporta ideea că 20% vor avea acces mult îngreunat la sănătate de bază.

Soluţii împotriva evaziunii: carduri la toată lumea!

De asemenea, încurajarea plăților electronice pentru a reduce informalitatea și a crește încasările la buget. Statul sau furnizorii de utilități ar putea oferi ca premiu logistica necesară (un cititor de card, de exemplu), celor care își achită datoriile integral și la timp în formă electronică.

Inocenţa parantezei din citatul de mai sus e înduioşătoare. România se remarcă oricum prin taxare abuzivă şi aberantă nu doar la extragerea unor sume de pe card, ci şi la consultarea soldului. Colectarea taxelor publice prin privaţi ar fi o gură de oxigen generoasă (încă una) pentru sistem financiar altfel lăsat să zburde abuziv şi pînă acum.

E interesant de altfel că Liviu Voinea (acum viceguvernator BNR) le-a amintit că nu au în raport nici o critică la adresa sistemului financiar: “Constat ca nu este nimic in raport legat de politica monetara si politica financiara, ceea ce inseamna ca sistemul bancar este solid.”

Astfel de scăpări sînt explicabile dacă ne uităm şi la experţii consultaţi pentru facerea raportului:

Lucian Albu, director, Institutul de Prognoză Economică; Doru Lionăchescu, preşedinte, Capital Partners; Cristian Pârvan, secretar general, Asociația Oamenilor de Afaceri din România; Dan Suciu, purtător de cuvânt BNR; Aurelian Dochia, analist fianciar; Vasile Iuga, country managing partner, PwC; Cezar Mereuță, Institutul de Prognoză Economică, Academia Română; Daniel Dăianu, membru CA BNR; Valentin Ionescu, preşedinte, Institutul Ordoliberal; Cristian Păun, profesor ASE; Florin Cîțu, founder, Florin Cîțu Advisory; Dragos Jaliu, Dan Barna – Structural Consulting Group

Majoritatea sînt reprezentanţi ai patronatelor, libertarieni convinşi (vezi Dochia, Păun sau Cîţu) şi alţi reprezentanţi ai politicilor dominante cu legături în mediul financiar sau de business. Singurele note critice mai vin dinspre dilema patronat românesc versus patronat de multinaţională – evident nu e de fapt nici o critică, e doar o goană după privilegii pe care autohtonii se simt îndreptăţiţi să le reclame acum.

La evenimentul lansării invitaţii au fost fie politicieni fie înalţi funcţionari sau alţi reprezentanţi ai patronatelor. Prezenţa lui Hossu la discuţii (pînă la un punct, era în fugă, pierdea avionul) pare un soi de condiment necesar pentru noi şi noi forme de propunere a unor politici şi pe placul Troicii, şi pe placul mediului de business. Hossu e nebunul acceptat care ştie perfect regulile jocului “civic”.

Rezultatul unor astfel de politici a fost anunţat sincer de AMP: “Am ajuns undeva, în carierele noastre, ca să zic aşa, altfel n-aş zice că ţările astea au progresat cât ar fi trebuit să progreseze”. Măcar se mai lansează la apă nişte cariere.

Raportul SAR pe 2015 este un exemplu de activitate a societăţii civile ca fard pe cercănele unei politici centriste fără idei, dar cu pusee extrem neoliberale şi cu ameninţări sociale la orizont pentru care nu au absolut nici o soluţie.

Noutatea ar fi o oarecare moderare a discursului ultraneoliberal şi propunerea unor abordări în zona la modă a inegalităţilor. AMP şi premierul anunţat dar pe care nu-l crede nimeni, Predoiu, fac un soi de joc al unităţii civic-politic şi propun măsuri care să fie agreate de toată lumea „bună”: patronate, analişti financiari agreaţi, guvernanţi. Armonia le-a fost stricată de două elemente în ultimele două săptămîni: propunerile de modificare la codul fiscal făcute de Ponta-Vlcov, făcute chiar de asociaţiile patronale, fără ca măcar să mimeze democraţia dezbaterii; şi, spre disperarea lui Predoiu, coabitarea neaşteptat de bună a lui Ponta cu Iohannis.

***

Programul de guvernare al PNL se revendică de la victoria în alegerile prezidențiale a lui Klaus Iohannis. Totodată, acesta reprezintă și promisiunea că programul pentru care a fost ales Iohannis va fi implementat: Documentul politic de față se dorește a fi un pas important pe care Partidul Național Liberal îl face în direcția indicată de cetățeni în 16 noiembrie 2014. Programul nostru izvorăște din proiectul de țară votat de cetățenii români și are ca scop realizare a acestuia. Aici este de fapt paradoxul: PNL ca partid politic se simte chemat la guvernare doar pentru că cel pe care l-a susținut la prezidențiale a câștigat funcția. Prin urmare, această chemare spre guvernare a PNL este ambiguuă: pe de o parte victoria lui Iohannis obligă partidul să-și asume guvernarea pentru a implementa programul prezidențial, pe de altă parte logica partidului în vederea alegerilor din 2016 îi dictează altceva.

Astfel, documentul lansat de Cătălin Predoiu nu este chiar un program de guvernare, ci mai degrabă o viziune abstractă despre societate în linia deschisă de programul de campanie a lui Iohannis. Un program de guvernare ar spune în mod clar cum anume se va implementa această viziune. În acest program însă nu avem de-a face decât cu încă o viziune. O viziune care pentru unii s-ar putea să fie distopie curată.

Premisa și condiția vieții este sănătatea, premisa și condiția unei vieți demne este educația, premisa și condiția succesului unei națiuni este demografia. Iată de ce Educația și Cercetarea, Sănătatea și Demografia sunt pentru noi obiective strategice, garanția securității pe termen lung a națiunii (pg 3).

Frumos spus. Păcat doar că Predoiu și noul PNL au fost alături de vechiul PDL artizanii măsurilor de austeritate care au lovit cel mai puternic exact în educație, cercetare, sănătate și servicii sociale. Prima măsură anunțată de președintele Iohannis a fost să mărească bugetul pentru Apărare.

Pentru Partidul Național Liberal economia este un obiectiv de securitate națională (pg 4).

Dar ce nu este zilele acestea un obiectiv de securitate națională? De la lupta împotriva corupției, la legile Big Brother, la situația din Ucraina, totul pare că ține de securitatea națională.

Avem nevoie de un nou model economic național pe termen lung, care să încurajeze puternic capitalul autohton, bazat pe creativitate și antreprenoriat. Acest model economic se va sprijini pe patru piloni: prioritate predictibilă pe termen lung pentru domenii care ne avantajează, administrație și legi orientate către favorizarea antreprenoriatului, investițiilor și muncii, concordat patronat –guvern –sindicate, domnia legii.

Ar fi interesant de văzut cum PNL răspunde capitaliștilor autohtoni, apropiați însă de PSD, care reclamă presiunile la care sunt supuși de către stat în favoarea capitalului global (vezi recenta declarație a lui Sebastian Ghiță). O dovadă în plus că USL era o coaliție naturală între PSD și PNL.

Vedem în FMI, Banca Mondială şi UE parteneri de încredere şi pe termen lung. Formele de colaborare şi sprijin după toamna lui 2014 vor fi impuse de starea lucrurilor şi interesul de a avea o economie atractivă pentru investiţii. (pg 5)

Declarația de dragoste pentru Troică, inevitabilă de la un program ce este în mod asumat neoliberal, chiar și după anii de criză.

În același timp, vom combate prin acțiunea noastră guvernamentală o percepție falsă, potrivit căreia guvernările de centru dreapta nu se ocupă de solidaritatea socială și protecția socială. Vom risipi această temere prin guvernarea noastră. Putem construi o Românie socială de dreapta. Soluțiile corecte de rezolvare a problemelor sociale sunt cele de dreapta, care rezolvă dezechilibrele structurale. Nu ”pomenile” socialiste rezolvă nivelul de trai, ci reconstrucția sănătății, educației și economiei naționale. (pg 5).

Din experiența de pînă acum, o Românie socială de dreapta nu este decât un nou război împotriva săracilor și “asistaților”, o luptă împotriva “leneșilor”. Mai bine, nu mulțumim.

Guvernul va respecta toate obligațiile internaționale ale României. Statutul de țară NATO, dar mai ales noua dinamică de securitate din regiune reclamă o acțiune robustă și pe termen lung în privința dotării Armatei Române cu capacitatea de luptă necesară descurajării oricărei intenții agresive la adresa noastră. Corelativ, industria de apărare, dezorganizată și parazitată în ultimii 25 de ani, va redeveni treptat o ramură puternică a economiei naționale. Vom asigura mijloacele necesare Armatei Române și serviciilor de informații ale țării (pg 6.)

Declarația de dragoste către NATO, și promisiunile militariste. Mai mult pentru Armată, mai mult pentru servicii. Păcat că nu mai e la putere Gadafi să cumpere armele exportate de România, ca pe vremea lui Ceaușescu.

De exemplu, cercetările au dovedit că vocabularul mediu al unui copil de 3 ani ai căror părinţi au studii superioare şi practică meserii care implică o expertiză profesională, este de 1116 cuvinte (şi are IQ-ul de 117), în timp ce vocabularul mediu al unui copil de 3 ani cu părinţii muncitori este de 749 cuvinte şi cel al copiilor cu nivel scăzut de educaţie şi care trăiesc din ajutor social, este de 525 de cuvinte (iar IQ-ul este de 79). (pg 8).

NImic de adăugat. Copiii muncitorilor și săracilor sunt analfabeți și proști.

În mediul rural lipsesc policlinici şi spitale iar bolnavii sunt siliți să le caute departe de locul unde se află, cu riscuri mari pentru viaţa şi sănătatea lor (pg 18).

Domnul Predoiu era în guvernul care a închis multe spitale din mediul rural și a pus pacienții în situația de a le căuta departe.

În viziunea PNL sănătatea este mai mult decât un domeniu prioritar. Este un domeniu de care depinde siguranța naţională (pg 19).

Încă un domeniu de securitate națională?

Spitalele trebuie să funcționeze pe principii de eficiență. Este necesară schimbarea statutului spitalui public și functionalizarea lui pe principiile economiei de piaţă capitaliste, prin scoaterea lui de sub incidenţa legislaţiei bugetare si centralismului în domeniile normării şi salarizarii personalului medical si de ingrijire, finanţării şi funcţionării ca instituţie bugetară, managementului administrativ, politicii de resurse umane, statului medicului de spital (pg 23).

Pe scurt: soluția este privatizarea sistemului – exact ce am auzit în ultimii 25 de ani.

Paradigma stat minimal vs. stat asistențial și-a epuizat aplicabilitatea și capacitatea de a genera soluții în contextul anului 2014. Pentru a avea o economie liberală trebuie să avem mai întâi un stat liberal. De aceea, Partidul Național Liberal propune viziunea unui stat liberal, cu rol strategic și participativ:Øeste nonintervenționist, în sensul că nu sufocă firmele prin birocrație, taxe și impozite, își optimizează cheltuielile din zona birocrației administrative, Øare o abordare strategică în raport cu investițiile și direcționează strategic cheltuielile (pg 29).

Cuvântul cheie este aici “strategic”. Statul a funcționat și până acum foarte strategic, direcționând investiții și oportunități doar spre anumite categorii. Noul stat PNL va fi ca vechiul stat post-comunist: partizan, în favoarea doar a unor categorii sociale, și cât mai departe de orice minimă aspirație universalistă.

Sistemul fiscal national se va redimensiona si reaseza prin:

Generalizarea cotei unice de 16% pentru toate tipurile de taxe și impozite:

16% CAS plătit de angajat

16% CAS plătit de angajator

16% impozit pe profit

16% impozit pe venit

16%impozit pe dividende (pg 30)

16% a devenit ca numărul 300 pentru parlamentari. Nu există nici un argument rațional, e important doar că s-a creat o cutumă.

Avem o economie asistată şi asaltată de recomandări nesusţinute de argumente din partea conducerii statului, o economie în care cea mai mare gaură neagră a ineficienţei şi risipei este chiar conceptualizarea şi execuţia bugetului statului (pg 31-32).

Reapare ideea de economie asistată și pentru asistați, deși toate cifrele spun că statul român cheltuie cel mai puțin pe servicii sociale din întreaga UE. Nu contează! Noul PNL continuă vechea luptă cu statul risipitor. Imediat după formularea observației de mai sus, programul PNL promite – din nou clasic – reducerea birocrației și nu oricum, ci prin privatizarea unora dintre serviciile sale.

De aceea programul energetic al PNL îşi asumă rezolvarea, odată pentru totdeauna, a vechilor şi gravelor probleme ale sectorului energetic românesc (pg 39).

Cum? Prin guvernanța corporatistă a companiilor de stat și prin liberalizarea pieței de energie. Documentul nu spune nimic despre companiile private din acest sector și scandalurile în care acestea au fost implicate.

Privatizarea rămâne un instrument de îmbunătățire a eficienței economice și de creștere a competitivității (pg 73).

Esența programului PNL. Mai multă privatizare, mai multe parteneriate public-privat. Această filosofie ghidează în subtext măsurile în toate domeniile: de la turism, la presă și transport.

Plecând de la această realitate PNL consideră că în ceea ce privește reformarea pieții muncii din România obiectivele strategice sunt următoarele: creşterea calităţii şi productivităţii muncii prin educarea şi formarea continuă a forţei de muncă, promovarea adaptabilităţii şi antreprenoriatului, ocuparea deplină a forţei de muncă, promovarea coeziunii sociale prin creşterea incluziunii sociale a persoanelor dezavantajate şi combaterea discriminării, promovarea egalităţii de gen în toate domeniile de activitate (pg 80).

O idee foarte generoasă. Dar cum își propune PNL să realizeze aceste lucruri? Aici lucrurile devin hazlii: investiţii în formarea profesională continuă, incluzând printre altele operaţionalizarea comitetelor sectoriale, formarea profesională a angajaţilor, cu accent special pe aceea a persoanelor din grupuri vulnerabile (zonele rurale şi persoanele inactive), realizarea de studii privind corelarea cererii cu oferta pe piaţa muncii şi estimarea necesarului de calificări; măsuri de susţinere a tranziţiei din şomaj sau inactivitate în starea de ocupare; flexibilizarea cadrului legal privind relaţiile de muncă în contextul implementării principiului flexisecurităţii; creşterea operativităţii şi eficienţei în corelarea mai bună a sistemului de asistenţă socială cu cel de ocupare; modernizarea sectorului agricol şi extinderea activităţilor economice în mediul rural (serviciile şi mica industrie). Deci, tot flexibilizarea muncii, pe scurt. Ceea ce a generat actuală problemă de pe piața muncii este oferit drept soluție.

Măsurile de rezolvare a problemei pensiilor sunt și mai directe: creșterea numărului de pensionari angajați prin subvenționarea a unei părți din salariul acestora și introducerea antreprenoriatului pentru persoanele de peste 50 de ani (pg 84). PNL introduce astel conceptul de muncă continuă, în mod clar. Propunerile de mărire a vârstei de pensionare, de egalizare a acesteia și de introducere a pensiilor private obligatorii sunt de la sine înțelese. Mai mult, PNL susține trecerea la un sistem de pensii bazat pe conturi individuale de economisire prin investiții prudențiale (pg 84). Pentru PNL pare că recenta criză financiară nici nu a existat.

PNL consideră că atitudinea statului faţă de cultură trebuie să fie una de susţinere permanentă şi sinceră, bazată pe un proiect identitar naţional, ce ar propune o contribuţie activă a diversităţii culturale româneşti la valorile culturale europene (pg 87).

Tot înainte cu proiectul identitar național prin Europa.

Pentru PNL modernizarea instituțională se bazează un număr de obiective: reducerea

dimensiunii administrative a Guvernului central, descentralizare administrative și financiară, simplificarea instituțională, un management performant al funcției publice, informatizarea și realizarea unei reforme administrativ-teritoriale (pg 89).

Se reia de fapt lupta de mai sus cu birocrația statului și cu mărimea sa exagerată. Te întrebi cum își propune PNL să facă toate aceste transformări dacă vrea să reducă principalul instrument prin care acestea pot fi realizate: statul.

Consolidarea luptei împotriva corupției nu mai are nevoie de nici o prezentare. Se va face, chiar mai bine decât până acum (pg 93-101). Pentru că această luptă va fi așa de eficientă, va trebui regândită situația din penitenciare, spre o reformă a acestui sector (pg 101-106). Însă această reformă nu se va face doar cu bani de la buget, ci prin implicare mediului privat și prin comodificarea muncii deținuților. PNL nu spune nimic dacă cei cu bani ar putea doar să plătească, fiind scutiți astfel de detenție, (așa cum sugera SAR), dar este clar că și aici sectorul privat va căpăta un rol sporit.

Capitolul despre apărarea națională reia doctrina Iohannis: 2% din PIB. Măsură determinată, desigur, de noile pericole geopolitice dar și de fidelitatea față de aliații noștri (pg 109). Nici o surpriză nici în domeniul afacerilor externe: UE, NATO, parteneriatul strategic cu SUA, Troica. Plus ca change… Programul PNL susține totodată și o apropiere de China, măcar economică. Unde am mai auzit asta?

Capitolele despre tineret și sport (pg 117- 123) au același heirupism precum al programelor PCR de pe vremuri, așa că pot fi rapid sărite. Ele au logică doar în logica documentului care vrea să acopere toate domeniile vieții și toate categoriile sociale. O întrebare simplă s-ar impune: cum propune PNL să rezolve problema unui tânăr care vrea să facă un sport azi în România? În afară de câteva academii private, nici nu mai poți juca fotbal în fața blocului.

Atunci când programul PNL este aproape de a formula o propunere concretă, tot acesta este primul care introduce imediat un bemol. În capitolul despre Diaspora, se afirmă: Introducerea votului prin corespondență și a votului electronic (dar cu mare atenție, deoarece experiența internațională arată mare potențial de fraudă) (pg. 124). Tranșant și la obiect. PNL propune înființarea unui Minister al Românilor de Peste Hotare. Cum se potrivește această propunere, cu cea anterioară care cerea micșoararea Guvernului, e un mister.

Concluzie:

-Programul de guvernare al PNL este de fapt o declarație de intenții, o viziune foarte abstractă despre societatea românească în viitor. Deși a fost prezentat ca un nou început, în siajul programului câștigător al Președintelui Iohannis, viziunea este de fapt una veche și deja testată: neoliberalism, flexibilizare, piață, la care se adaugă fixația pe “siguranța națională” și relațiile cu “partenerii strategici”. Pe scurt: more of the same.

-Programul face cu ochiul clasei mijlocii (reduceri de taxe, CASS, economie creativă, etc) dar și către capitalul local (capitolul despre IMM-uri, antreprenoriat). Din păcate pentru PNL, cele două categorii sunt de cele mai multe ori antagonice (prima fiind mult mai legată de interesele capitalului global), iar ponderea capitalului autohton în economie (cu 2-3 excepții) este neglijabilă. Astfel, programul încearcă să fie populist pentru clasa de mijloc (diabolizând inevitabil clasele de jos), așa cum PSD-ul încerca să fie populist pentru săraci. Se încearcă astfel menținerea faliilor care l-au propulsat pe Iohannis ca președinte. Și felul în care educația, sănătatea și demografia apar ca principali piloni ai programului indică acest populism: preocuparea programului nu este una universalistă, ci de eficientizare a acestor sisteme în favoarea claselor de mijloc și de sus.

-Paradoxul programului: ni se promite că statul va fi cât mai absent din economie, în același timp se promit tot felul de proiecte de modernizare, în care statul joacă un rol activ. Mai mult proiectele de modernizare sunt atât de vagi (iar unele chiar fanteziste, precum transformare României într-un hub al transporturilor) încât par a fi de umplutură pentru obiectivele reale: privatizare, securitate națională și reducerea taxelor.

-Programul PNL este în esența sa neoliberal, dar pare că renunță la retorica extremistă împotriva săracilor și asistaților. A rămas Monica Macovei să aibă acest discurs. PNL (ca și SAR de altfel) pare că a renunțat la celebrul îndemn “la muncă” și la diabolizarea brută a săracilor și le-a înlocuit cu unele subtilități tot de factură neoliberală (bani pentru familiile care țin copii la școală, tot felul de vouchere pentru săraci, încurajări fiscale pentru angajatorii care angajează pensionari, etc). Multe sunt destul de similare cu cele introduse de Viktor Orban în Ungaria, chiar dacă în mass media au au ieșit în evidență doar cele aberante, precum coloniile de muncă pentru asistați. Nu întâmplător poate cele două partide sunt colege în PPE.

Reclame

Etichete:, , , ,

Un comentariu pe “C. Rogozanu și F. Poenaru (CriticAtac.ro): Programe comentate: SAR și PNL”

  1. Ivi 6 martie 2015 la 5:11 PM #

    Interesanta ideea celor de la Criticatac de a comenta impreuna cele doua documente….

    Daca la raportul SAR e in perspectiva si nota cu care ne-au obisnuit de cativa ani, in privinta programului de guvernare a Noului PNL – trebuie sa spun ca sunt dezamagit….
    Practic sintetizand as putea spune ca programul PNL – n-are indrăzneală, n-are viziune, n-are integralitate, N-ARE ! …are doar multe pagini puse relativ ”stangaci si prea (c)academic” într-o paginatie (scena) de un autor (regizor) care are doar ambitia de deveni premier si mai nimic altceva…. ar fi atat de multe de comentat incat poate ar trebui un altul (vorba cantecului cu podul de piatra…) ”mult mai trainic si mai frumos”….

    …si mai e ceva ce mi se pare o greseala de procedura de concepere si realizare – daca se doreste implicarea specialistilor si a societatii civile atunci ar fi trebuit sa fie facut pe o minima viziune si perspectiva mai intai implicarea acestora cu sugestii, puncte de vedere, contributii, etc,, si apoi o prima redactare care sa fie in sfarsit supusa criticii publice …ori asa ceva nu s-a realizat si e pacat… daca nu se doreste, atunci e o greseala si mai mare, chiar capitala…

    Sa intelegem ca cineva nu mai are rabdare ?!? (…ca fata mare la ”primul” maritis (premierat)…)

    Apreciază

%d blogeri au apreciat asta: