Despre cearta domnului Cazanciuc cu Legislativul

Radu ZlatiObserv că mai nou tot felul de cetățeni îşi dau cu părerea despre ce ar trebui să facă sau să nu facă Legislativul.

Pe doamna Kovesi o înțeleg. Se împiedică de bruma de imunitate pe care parlamentarii o mai au și de faptul că nu îi poate aresta pe loc, când dorește, fără a da explicație și socoteală nimănui. Că am fi cam singurul Parlament în care legiuitorii nu au nici un fel de imunitate nu o încurcă de fel. La urma urmei, nu mă miră – nu avem noi și un DNA unic pe plan european? Dar în raport cu legislativul, doamna Kovesi nu este decât un simplu cetățean, și, ca oricare alt cetățean român, are dreptul de a zice orice, oricând și oricum despre Parlament și parlamentari. Inversa nu este aplicabilă: dacă un parlamentar s-ar mira, de pildă, de ce avem acum un val de anchete penale pentru fapte săvârșite în perioada 2008-2011, când respectivele fapte erau cunoscute încă de atunci, această întrebare de bun simț ar fi considerată un atac la adresa Justiției. Deci… passons.

Azi însă a ieșit la rampă una dintre rudele domnului Ponta, întâmplător având funcția de Ministru al Justiției. Iar respectivul personaj politic, altfel cu totul inodor și incolor, nu numai că s-a trezit vorbind, dar a mers și mai departe, criticând și trăgând la răspundere Parlamentul pentru că nu a operat niște modificări legislative care ar fi dat bine în Raportul MCV.

Domnul Cazanciuc, căci despre dânsul este vorba, a procedat asemeni rudei și sponsorului său politic, domnul VV Ponta, justificând încă o dată zicala ”schizoidismul întărește pesedismul”. Căci domnul Cazanciuc s-a răstit la Parlament, uitând (deh!, uitarea-i omenească..) câteva fapte:

  1. ambele Camere, cea a Deputaților și Senatul, sunt conduse de către membri sau afini PSD (domnii Zgonea și Tăriceanu)
  2. în ambele comisii juridice ale Camerelor există o solidă majoritate guvernamentală
  3. însuși domnul Cazanciuc, ca Ministrul al Justiției și membru al Guvernului VV Ponta, are drept de inițiativă legislativă.

Cu alte cuvinte, dacă domnul Cazanciuc ar fi avut într-adevăr la inimă cauza MCV și reforma Justiției conform cerințelor Comisiei Europene, fie (1) partidul pe care îl slujește cu zel ar fi folosit pârghiile parlamentare de care dispune, și care nu sunt puține, pentru a trece modificările legislative solicitate prin ambele Camere, în regim de urgență,  fie (2) guvernul din care face parte ar fi inițiat una sau mai multe ordonanțe de urgență prin care să rezolve problema, dacă ar fi considerat că traseul legislativ normal este prea lent.

Dar atât Partidul Social Democrat, cât și personal domnul Cazanciuc au dormit în cizme toată această perioadă, pentru a se trezi azi și a privi cu prefăcută inocență o minunată lume nouă, dominată doar de neliniștea a ceea ce vom mai afla despre clasa politică, la știrile de la ora 7.

În loc să certe Parlamentul, Domnul Cazanciuc putea să se certe pe sine însuși; sau pe colegii domniei sale de partid. Dar, desigur, asta ar depăși resursele – atât pe cele de imaginație cât și pe cele de tărie sufletească ale Ministrului Justiției.

Reclame

Etichete:, , , , ,

3 comentarii pe “Despre cearta domnului Cazanciuc cu Legislativul”

  1. adrian 9 aprilie 2015 la 9:45 PM #

    Mie mi s-a parut interesanta si rastirea Basescului la dl. Tariceanu referitor la decizia in privinta majoritatii. Las la o parte modul zdrobitor in care el insusi a fost demis ca nu e in intregime comparabil. Insa legea care determina statutul parlamentarilor a fost promulgata de el, in 2006. Apoi a fost modificata in urma scuturarii ei de CCR si republicata in 2013, tot in mandatul lui. Oare de ce n-a remarcat el la timp problema !?

    Apreciat de 1 persoană

    • Radu Zlati 9 aprilie 2015 la 11:45 PM #

      erare basescum est!

      Apreciază

      • adrian 10 aprilie 2015 la 2:27 PM #

        ma tem ca la el este direct cu „diabolicum” …

        Apreciază

%d blogeri au apreciat asta: