Cu ceva timp în urmă, în urma unor informații apărute în presă, atât eu cât și câțiva alți colegi liberali am protestat (fiecare după puterile noastre și la nivelul la care am avut acces) la ideea intrării în Partidul Național Liberal al domnului Berca (fost PDL, fost PNL, fost PMP, actual UNPR). Acesta urma nu doar să fie primit în PNL dar urma să primească și o funcție organizatorică înaltă la nivel regional.
Atât cât cunoșteam eu personajul îmi displăceau atât traseul politic cât și personajul. Nu vedeam cum intrarea unui astfel de traseist în rândurile PNL ar fi avut cum să întărească partidul, și nici nu vedeam calitățile organizatorice sau zestrea de voturi aduse în tabăra noastră care să compenseze unele tare caracteriale (adevărat, mai degrabă bănuite – în lipsa unei cunoașteri umane directe).
În final informațiile au fost contestate de către conducerea centrală a partidului; domnul Berca, în loc să părăsească barca PMP și să vină înspre PNL, a găsit loc în oastea de strânsură a generalului Oprea. Azi, domnul Berca a făcut o primă vizită la DNA Bacău, fiind propusă arestarea acestuia. Dacă ar fi fost primit în PNL, am fi avut un secretar regional adjunct al partidului în arest, acuzat pentru trafic de influență.
Câteva zile după acest eveniment, conducerea partidului a votat interdicția membrilor de partid de a critica nu doar alți colegi de partid (până la un punct, aș fi putut înțelege această solicitare imperioasă) dar și persoanele care ar dori să intre în PNL. Adevărat, decizia 18/2015 folosea termenul ”a ataca”, nu a critica. Dar cine este membru de partid, știe că foarte ușor, o simplă critică (mai ales dacă este făcută în media) devine, în accepțiunea unora, ”atac”.
Numai că, teoretic vorbind, aria celor care ar putea, la un moment dat, să vină înspre PNL, este nelimitată. PNL este un partid cu vocație guvernamentală și evenimentele politice interne par că urmează o urzeală a liniilor de forță care vor duce la accederea partidului la putere. Anterior și în vâltoarea primelor luni de după preluarea puterii va fi o mare înghesuială la porțile partidului: oameni de bine, specialiști, oportuniști, traseiști, ejusdem farinae. Întrebarea este: dacă oprim critica (fie și ea virulentă, când și dacă este cazul) cum vom putea alege, în această masă umană, grâul de neghină? Căci s-a văzut (și nu doar o dată, din păcate) că socoteala baronilor de partid nu este neapărat exemplu de imparțialitate, și că o critică la momentul potrivit poate să evite incidente nefericite. Cum ar fi putut fi cazul Berca.
Radu Zlati 
Comentarii recente