VV Ponta, rejectat de către baronii PSD

catsIeri PSD a avut de ales. Între o figură, totuși, palidă – Rovana Plumb, sprijinită până ieri, mai mult decât putea duce, de către VV Ponta; și un condamnat penal (este drept, nu definitiv) – Liviu Dragnea. A mers pe mâna condamnatului întorcând astfel spatele deocamdată-doar-inculpatului Ponta.

Victoria lui Dragnea a fost categorică și dincolo de îndoieli. Rovana Plumb nu a fost sprijinită nici măcar de către colegii parlamentari, așa cum spera. Faptul că, la vot, principalul ei sponsor politic a lipsit, a jucat un rol. Un și mai important rol în victoria lui Dragnea cred că l-a jucat tătuca Iliescu, care s-a plasat deschis de partea omului cu organizarea.

Că Liviu Dragnea avea o mare influență în rândul baronilor din teritoriu, se bănuia, se presupunea. Acum s-a vădit că acești baroni controlează și parlamentarii, și încă eficient.

Ce este bine și ce este rău în alegerea lui Dragnea, pentru Partidul Național Liberal?

La bine, să punem niște presupuneri: că noul șef al PSD nu se are tocmai bine (în ciuda declarațiilor reciproce de dragoste) cu dea vechiul premier; că între cei doi au rămas, încă din vara lui 2012, niște polițe de plătit; că viața guvernului Ponta, ca urmare au primelor două presupuneri, s-ar putea să nu fie nici liniștită, nici prea lungă. Bonus: s-ar putea ca PSD să se afle sub conducerea lui Dragnea mai puțin decât ar spera acesta, căci și pentru el ticăie ceasul unei hotărâri judecătorești definitive.

La rău, să punem niște realități: noul Președinte al PSD va stăpâni partidul așa cum contracandidata sa nu ar fi putut-o face; Dragnea cunoaște structurile din teritoriu, găsește mult mai ușor o punte de comunicare cu activul, are multiple legături (vizibile și invizibile) cu baronii de partid, deci va fi un conducător infinit mai eficient decât învinsa de ieri; inclusiv la comunicare, Dragnea (și posibil noua sa echipă) stă mai bine.

Cu alte cuvinte, liberalilor nu le rămâne decât să spere că presupunerile se vor adeveri și că în PSD va începe o luptă intestină cu urmări dramatice în ce privește sprijinirea de către partid a guvernării Ponta. Iar între timp să găsească pe plan intern resursele umane (în primul rând!) cu care să poată face față unei revitalizări pe planul organizatoric și al activităților din teritoriu, din partea PSD.

PS Trist, totuși, că cel mai mare partid (încă!) al țării a avut de ales pentru funcția cea mai înaltă din partid, între doi foști comuniști. Sau poate că nu este întâmplător…

PPS Ce rămâne cu generația Ponta, în politică în general și în PSD în special? Rămâne de văzut.

PPS Pour la bone bouche, un citat din Dâncu, omul cu mintea întotdeauna la purtător din PSD:

Nu a știut să mențină USL, să creeze echilibru în interiorul lui și a avut și parte de o conjunctură nefericită, legată și de lipsa de noroc. Ai nevoie și de noroc în politică. A avut o grijă generică față de un mesaj de stânga și personalitatea lui de stânga, dar a avut mai puțină grijă de nevoile individuale, pe anumite zone. Nu a cuplat la ideea de regionalizare și de a schimba Constituția. Alături de Crin Antonescu era șansa lui și trebuia să o facă împotriva tuturor.

Pentru Ponta alegerea lui Dragnea este episodul doi (episodul 1 s-a desfășurat în noiembrie 2014) din filmul despre decontarea trădărilor successive comise la adresa aliaților și prietenilor politici. To be continued…

Anunțuri

Etichete:, , , , , ,

10 comentarii pe “VV Ponta, rejectat de către baronii PSD”

  1. Adrian 23 Iulie 2015 la 2:48 PM #

    In spiritul comentarii actelor justitiei, chiar credeti ca acea condamnare a lui Dragnea e in regula? Mi-e antipatica persoana si cred ca poate produce lucruri periculoase dar sa-l condamne pentru o actiune politica, mai ales cand era una in directie justa, in linia aspiratiilor populare !?

    Apreciază

    • Radu Zlati 23 Iulie 2015 la 3:01 PM #

      parte din justificarea sentinței este de rahat, nu poți condamna pe cineva că a încemnat lumea să meargă la vot; parte însă, este urâtă de tot – partea cu falsificarea proceselor verbale la instrucțiunea expresă a lui Dragnea.

      Apreciază

      • Adrian 23 Iulie 2015 la 6:05 PM #

        Recunosc ca nu stiu decat ce am auzit tangential in presa, anume motivatiile tampite cu indemnatul la vot si ca ar exista niste falsuri pe numaratorile de voturi/votanti. N-am citit sursa primara dar nici nu o voi face pentru ca in astfel de situatii, avand in vedere cum a pornit procesul cu pricina, cu procurorii haituind oamenii cu biblia pe strada dar si vazand alte practici ale procurorilor/judecatorilor in alte cauze inrudite oarecum, mi se declanseaza automat invatatura din povestile copilariei. In acest caz e vorba despre „Petrica si lupul” … deci n-am ce sa cred din afirmatiile „justitiei” intr-un proces politic.

        Apreciază

  2. Adrian 23 Iulie 2015 la 2:53 PM #

    PS: ca replica la PS dvs, mai trist si infricosator mi se pare mie ca presedintele dvs a pus in fruntea unui serviciu „secret” un fost nomenclaturist, din CC al UTC, un limbator de lemn al acelor epoci, deci un securist din „rezerva de cadre” … La PSD era ceva ce-i priveste pe ei, „cosa loro”, ceva pe undeva de asteptat. In cealalta situatie e o palma data noua tuturor.

    Apreciază

    • Radu Zlati 23 Iulie 2015 la 3:03 PM #

      sunt în mare parte de acord cu dvstră pe fond; l-am votat însă pe MRU din considerente de oportunitate politică.

      Apreciază

      • Adrian 23 Iulie 2015 la 6:06 PM #

        Da, insa acest fapt va ciobeste un pic din taisul vorbelor legate de comunistii din PSD, nu-i asa? Chit ca aveti dreptate in constatarea facuta.

        Apreciază

        • Radu Zlati 23 Iulie 2015 la 6:28 PM #

          Corect. Voi admite, întodeauna, că în cazul morala mea a făcut o concesie majoră praxisului de partid. Problema PSD-ului rămâne dincolo de fapătul că PNL l-a votat pe MRU.

          Apreciază

  3. Radu Zlati 25 Iulie 2015 la 8:59 PM #

    Cât despre fata din Zalău, dacă am înțeles eu bine povestea ei este simplă: fata era șefa de promoție pe bune, după medie, dar la festivitatea de aboslvire conducerea școlii au nominalizat pe altcineva = probabil cu note bune, dar nu chiar atât de bune, în schimb mult mai popualră, sau poate doar ami piloasă. Doar că eleva s-a jenat să pună punctele pe i.

    Apreciază

  4. pozeDECAT 26 Iulie 2015 la 11:05 AM #

    Da, nu reiesea prea clar desi a scris foarte bine in ansamblu. Puteam sa inteleg ca nici n-a mai fost festivitatea cu pricina …

    Apreciază

Trackback-uri/Pingback-uri

  1. În răspăr (X): Partidul über ales? | Radu Zlati - deputat de Gherla - 25 Iulie 2015

    […] într-un articol anterior că Ponta a fost rejectat de către baronii de partid. Parțial, greșeam. Ponta a fost respins […]

    Apreciază

%d blogeri au apreciat asta: