G. Șerban PSD și controlul Justiției

PSD nu se dezice. Niciodată.
Există o constantă în viața politică românească, mai sigură decât inflația și mai predictibilă decât anotimpurile: PSD nu renunță la controlul justiției.

Nu pentru că ar fi un partid excepțional de cinic — deși are concurență slabă la acest capitol — ci pentru că niciodată nu a plătit un preț real pentru ingerință.
Nu a plătit în 2012, când a suspendat un președinte. Nu a plătit în 2017, când a scos 100.000 de oameni în stradă cu Ordonanța 13. Nu a plătit în 2019, când a modificat legile justiției. Și nu va plăti nici acum.

Pe 2 martie 2026, ministrul Justitiei Radu Marinescu (PSD) a anuntat propunerile pentru sefia Parchetului General (PICCJ), DNA si DIICOT. Comunicatul oficial vorbea de selectie transparenta, competitie deschisa si criterii profesionale.
Realitatea e mai putin romantica si mai mult georgiana — in sensul lui Machiavelli, nu al tarii din Caucaz.

Nu este o epurare. Este ceva mai periculos: o rearanjare fină, chirurgicală, a puterii — în care oamenii incomozi nu sunt eliminați, ci plasați acolo unde nu mai pot face rău nimănui cu putere.
Prima regulă a ingineriei instituționale: nu dai afară pe nimeni important de tot. Îl muți.

Marius Voineag, actualul șef DNA, unul dintre puținii procurori cu imagine publică relativ intactă după ani de război politic, nu este trimis acasă.
Este propus adjunct la Parchetul General. Sună a promovare. Funcționează ca neutralizare.
La DNA, Voineag putea deschide dosare, conduce anchete, deranja.
Ca adjunct la PICCJ, coordonează, administrează, ștampilează. Influența există, dar e difuză, filtrată prin ierarhie.

Alex Florența, actualul procuror general, coboară la adjunct DIICOT. Aceeași logică: rămâne în sistem, rămâne vizibil, rămâne util — dar zona DIICOT (crimă organizată, evaziune, trafic de influență) este exact acolo unde baroni locali ai PSD au dosare suspendate, clasate sau în așteptare.
Prezența lui Florența acolo nu e coincidență geografică. E cartografie politică.
Mesajul trimis celorlalți procurori este limpede: dacă ești onest dar cooperant, rămâi în joc. Dacă ești inconfortabil, ești mutat unde nu contezi.

Propunerea care a surprins cel mai mult analiștii este Ioan-Viorel Cerbu la conducerea DNA.
Nu e un necunoscut — e delegat adjunct DNA — dar nu are nici profilul unui combatant instituțional, nici traiectoria unui procuror care a spart dosare mari. A vorbit despre corupție hibridă (un concept suficient de vag cât să nu deranjeze pe nimeni concret), despre DNA ca partener social (nu ca instituție de urmărire penală) și despre importanța imaginii publice.
Traducere din limbaj instituțional în limbaj real: PSD vrea un DNA care să arate bine la Bruxelles, să bifeze statistici de condamnări mici și mijlocii, dar să nu se atingă de dosarele cu greutate politică. Un DNA activ în aparență, inofensiv în substanță.
Un DNA cu Cerbu la conducere e ca un câine de pază care latră la pisicile vecinului, dar doarme când intră hoțul pe ușă.
Nu e o acuzație de corupție personală a lui Cerbu. E o constatare despre selecție: când ai puterea să alegi, alegi omul potrivit pentru scopul tău. PSD a ales.

Cristina Chiriac, propusă procuror general, este șefa DNA Iași și e cunoscută pentru dosarul Buzatu — un dosar real, important, dar care vizează un baron local PSD deja în eclipsă politică, nu vârfurile actuale ale partidului.
A condamna ceea ce e deja mort politic e mai ușor decât a ancheta ceea ce e viu și influent.
Marinescu a subliniat ca Chiriac pune accent pe reducerea duratei anchetelor si pe acordurile de recunoastere a vinovatiei. Suna ca eficienta administrativa.
Poate fi si instrument de diluat anchete complexe: un acord de recunoastere bine plasat, o procedura scurtata strategic, o cauza inchisa inainte sa ajunga la capatul firului.
Parchetul General nu are nevoie de un manager. Are nevoie de un apărător al legalității care să-și bată capul cu dosarele inconfortabile, nu cu KPI-urile instituționale.

Codrin-Horațiu Miron la șefia DIICOT, flancat de Florența și Gill-Julien Grigore-Iacobici ca adjuncți. DIICOT e structura care investighează crima organizată economico-financiară, evaziunea la scară mare, traficul de influență în teritoriu. Adică exact zonele unde rețelele politico-economice ale marilor partide au cea mai mare vulnerabilitate.
Că PSD plasează acolo oameni pe care îi cunoaște (Florența venind direct din poziția de procuror general) nu e paranoia analistului politic.
E raționalism elementar: controlezi DIICOT, controlezi dosarele care pot decapita baronii locali înainte de alegerile din 2027.
DIICOT e termometrul sănătății instituționale. Când e condus politic, temperatura e întotdeauna confortabilă pentru cei cu putere și friguroasă pentru restul.

Președintele Nicușor Dan se află acum în cea mai delicată poziție constituțională a mandatului său. Poate refuza propunerile — și va fi acuzat de blocaj instituțional, de politizarea respingerii, de ipocrizie (fostul om anti-sistem care blochează sistem). Sau poate accepta — și va fi catalogat ca omul care a băgat mâinile sub coadă când PSD a venit să ia ce voia.

Nu există ieșire elegantă. Există doar ieșiri cu costuri diferite. Un veto argumentat public, cu raționament transparent și trimitere la precedente europene de numire a procurorilor, ar putea fi defensibil. O acceptare tăcută, nu.
Bruxellesul urmărește. Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) e suspendat formal, dar rețelele de monitorizare ale statului de drept funcționează.

O serie de numiri percepute ca politizate poate reactiva presiunea europeană exact când România vrea să consolideze câștigurile din aderarea la Schengen și apropierea de zona euro.

Nu e un dezastru. E ceva mai rău.
Un dezastru e vizibil. Provoacă reacție. Mobilizează opoziție. Epurările brutale din 2017–2019 au scos oamenii în stradă. Ce face PSD acum e mai subtil și mai periculos: o rearanjare care arată ca normalitate instituțională, care permite negabilitate plauzibilă, care poate fi apărată cu argumente tehnice și curriculum vitae.
DNA cu un profil low-key. Parchetul General cu accent managerial. DIICOT sub supraveghere politică deghizată în experiență.
Vechi șefi reciclați în pozitii secundare unde nu mai deranjează, dar sunt suficient de vizibili cât să pară că nu s-a rupt continuitatea.

Asta nu e reformă. E inginerie instituțională în serviciul puterii politice.
PSD nu a schimbat niciodată regulile jocului când câștiga. A schimbat mereu arbitrul.
Și de data aceasta, pare că a reușit să aleagă arbitrii înainte ca lumea să observe că meciul a început.

Noi cunoaștem îndeajuns de bine aparatul digestiv al puterii românești încât să identificăm rapid simptomele.

Știm cum arată balonarea — mult zgomot instituțional, conferințe de presă, discursuri despre transparență, aer cald în loc de substanță.

Știm cum arată constipația — dosare blocate, numiri tergiversate, proceduri care nu avansează tocmai când ar trebui.

Și știm că, atunci când sistemul pare că funcționează normal, merită să verifici dacă nu cumva cineva i-a reglat tranzitul în favoarea lui. Prezentul rearanjament de la parchete are toate semnele unui aparat digestiv pus la punct de mâini experimentate: totul intră, nimic inconfortabil nu iese.

sursa: FB