NOUA CHEMARE LA LUPTĂ: PRO-EUROPENI CONTRA PRO-OCCIDENTALI. THE FINAL COUNTDOWN, THE FINAL BATTLE.
Moment major în istoria intelectuală și politologică românească postcomunistă. Aceleași genii ale politologiei aplicate, aceiași arhitecți ai comentariatului mobilizator — cei care ne explică, ne admonestează și ne trasează direcția corectă a gândirii la foc continuu, neobosiți și neîntinați de logică, păcat sau factologie — aduc acum în prim-plan noul mare clivaj: FORȚELE PRO-EUROPENE ÎMPOTRIVA FORȚELOR PRO-OCCIDENTALE.
În sfârșit, după ani de căutări febrile, a fost identificată, iluminată și — inevitabil — demascată adevărata falie care generează toate tensiunile societății, politicii și economiei românești. Abia acum poate începe adevărata luptă. Ce a fost până acum — virusul, Putin — nu au fost decât exerciții de încălzire, etape pregătitoare pentru momentul de maturitate strategică al „lumii bune”. Acea lume a oamenilor de bine, a progresului și — până mai ieri — a … “occidentalizării”, termen care, din motive lesne de înțeles, necesită acum o recalibrare semantică atentă, sincronistă.
Exact de acest lucru avea nevoie acum România: un nou front de luptă, clar delimitat, un cordon sanitar, o barieră pro-europeană în fața pericolului — până acum insuficient tematizat — al forțelor pro-occidentale. Și, desigur, invers. Dacă vi se pare ridicol și absurd, motivul este simplu: chiar este ridicol și absurd. Așa funcționează însă logica acestui tip de discurs si purtatorii lui. Ultimii ani oferă deja o evidență empirică greu de ignorat în acest sens.
MOBILIZAREA LA LUPTA ANTIFASCISTĂ
Desigur, această descoperire nu va împiedica continuarea luptei consacrate împotriva fascismului, totalitarismului sau a spectrului omniprezent al „anilor ’30”. Dimpotrivă.
Așadar, iată frontiera pe care va avea loc noua etapă a luptei ideologice, propagandistice și moraliste: proocidentalii vs proeuropeni. Dar aici apare o problemă: pe cine și cum demascăm ca fascist? La ce aplicăm analogia mecanică de tipul „dacă X sunt anii ’30, atunci Y este…”, marcă a ingeniozității comentariatului public și a politologiei militante a varfurilor gandirii romanesti in acest sens? Cine sunt, de fapt, fasciștii în toată această poveste?
Aceasta-i intrebarea!
Pentru că e clar că în toată povestea asta trebuie să existe niște fasciști care trebuie demascați și trebuie să existe o analogie cu „anii 30” care trebuie aplicată cu determinare pentru că în ultimă instanță asta înseamnă analiză politică și politologie: Iei o analogie cu anii 30 și o aplici trăgând concluzii cu privire la prezent și viitor. Case closed. Politologie.
ȘI ACUM -MAI PRECIS- PROBLEMA SAU MAREA DILEMĂ
Asadar: Având în vedere că aceste fenomene care urmează să fie incriminate și transformate în memă și slogan (ne referim la fascism, totalitarianism etcetera) sunt, în ultimă instanță, produse ale aceleiași istorii europene și occidentale, urmează o decizie dificilă și o distribuire complicată a rolurilor.
Dilema devine, astfel, inevitabilă: să numim forțele pro-europene fasciste, pentru că fascismul a fost, în esență, un fenomen european? Sau să numim forțele pro-occidentale fasciste, pentru că, până la urmă, europenismul este și el o formă de occidentalism?
Sau, poate, soluția optimă este alta: frontul luptei pentru bine trebuie extins cât mai larg — eventual în toate direcțiile, simultan, pentru a evita orice ambiguitate strategică. În acest caz, toată lumea este fascistă, si “anii 30” cheia universala a istoriei, iar ceea ce vedem riscă să devină o desfășurare istorică de forțe antifasciste angajate în lupta împotriva forțelor antifasciste.
Iar în contextul acestei ușoare confuzii — inevitabilă, de altfel — între pro-europenii antifasciști angajați într-o confruntare existențială cu pro-occidentalii antifasciști, devine limpede că niciodată nu a fost mai mare nevoie de expertiza acestor politologi, comentatori și ghizi morali care ne-au luminat în toți acești ani. Eventual, însoțiți — dintr-o minimă prudență epistemologică — de sprijinul departamentelor de psihopatologie, psihiatrie și psihanaliză, absolut necesare pentru înțelegerea deplină a complexității fenomenului si tratării acestuia.
Am zis: Din acestă dilemă nu putem iesi!
sursa: FB
Radu Zlati 
Lasă un comentariu