Termeni care aveau cândva un sens relativ clar — extremist, fascist, populist, liberal, democrat, pro-european, naționalist — sunt utilizați tot mai mult ca instrumente de dezinformare, manipulare, mobilizare și (de)legitimare, nu ca noțiuni analitice. Sensul lor devine flexibil și dependent de obiectivele momentului ale aparatului politico-mediatic și propagandistic care le folosește. În acest context, tot in calitate de politologi sau analisti politici profesionisti si echilibrati, este necesar să discutăm mai lucid și problema așa-numitei „societăți civile”.
TRANSFORMAREA „SOCIETĂȚII CIVILE”
Să observăm detașat și științific faptul că tot ceea ce este prezentat astăzi drept societate civilă — rețele de ONG-uri, influenceri, experți, intelectuali, platforme media, activiști și structuri de mobilizare — nu mai seamănă foarte mult cu modelul clasic asociat ideii de autonomie socială față de stat și putere.
În multe cazuri, avem de-a face cu un nou tip de infrastructură politico-ideologică, care funcționează paralel cu sistemul politic tradițional și care exercită influență, presiune și control prin mecanisme mediatice, digitale și instituționale.
Această structură emergentă este dificil de analizat tocmai pentru că nu este transparentă instituțional și financiar și pentru că operează din interiorul limbajului democratic și liberal. Nu se prezintă ca anti-democratică sau anti-liberală, așa cum făceau explicit marile mișcări ideologice ale secolului XX.
Din contră, vorbește permanent în numele democrației, al drepturilor, al progresului, al expertizei sau al „valorilor europene”. Dar, în practică, funcționează adesea antiliberal si nedemocratic prin presiune morală, mobilizare emoțională, stigmatizare, intimidare și control informal al discursului public.
Aici apare asadar problema politologică reală: nu mai avem doar partide, sindicate sau instituții clasice de putere, ci o nouă formulă de organizare politico-ideologică, încă insuficient studiată și conceptualizată. Avem o NOUA REALITATE politologica care se cere analizata stiintific, politologic ca atare.
CAZUL ROMANESC
Fenomenul este vizibil mai ales în societăți precum România, unde combinația dintre influențe externe, structuri birocratice, rețele de ONG-uri, infrastructuri media și ceea ce este adesea numit „stat paralel” a produs un ecosistem relativ autonom, capabil să influențeze agenda publică, să redefinească sensurile legitime și să exercite presiune asupra spațiului social și politic. Deci un studiu de caz remarcabil.
Problema este agravată de faptul că o parte semnificativă a cercetării academice și a finanțării din științele sociale operează deja în interiorul acestui ecosistem sau în proximitatea lui. Din acest motiv, fenomenul rămâne slab analizat tocmai ca fenomen de putere.
Unde sunt granturile și bursele dedicate studierii explicite a acestor mecanisme? Este greu de imaginat că actuala mașinărie de finanțare a cercetării științifice va aloca resurse consistente pentru investigarea unui fenomen pe care aceeași mașinărie investește atât de mult efort instituțional, simbolic și propagandistic pentru a-l face să pară inexistent, benign sau pur imaginar.
EMERGENȚA UNEI NOI FORME DE ORGANIZARE POLITICO-INSTITUȚIONALĂ ȘI DE EXERCITARE A INFLUENȚEI
În realitate, avem probabil în față emergența unei noi forme de organizare politico-instituțională și de exercitare a influenței — una care nu atacă liberalismul și democrația din exterior, ci operează din interiorul vocabularului lor, golind termenii de sens și reutilizându-i strategic.
Aceasta este noutatea majoră a epocii actuale. Nu mai asistăm la o confruntare frontală între ideologii explicit antagonice, ci la o reconfigurare internă a limbajului, legitimității și mecanismelor de putere.
De aceea, ceea ce vedem astăzi nu este doar o degradare a discursului public, ci posibil semnalul unei transformări structurale mai profunde a sistemelor liberal-democratice contemporane. Prima urgență intelectuală nu este condamnarea morală, ci clarificarea lucidă a fenomenului și înțelegerea mecanismelor sale reale.
Este un fenomen politic care trebuie înțeles ca atare.
O NOUĂ FORMĂ DE INSTITUȚIONALIZARE ȘI ORGANIZARE A CORUPȚIEI
Mai apare însă un element important, insuficient discutat și încă slab conceptualizat în analiza publică: transformarea unei părți a ecosistemului ONG într-un vehicul major de operaționalizare a noilor forme de corupție și influență netransparentă.
Revelațiile și investigațiile recente din Statele Unite și din Uniunea Europeană arată tot mai clar că structuri complexe de influență, trafic de resurse, redistribuire opacă de fonduri, clientelism ideologic și captură instituțională sunt organizate astăzi nu doar prin vechile mecanisme ale sistemului politic clasic, ci prin rețele și conglomerate de ONG-uri, fundații, platforme „civice”, structuri de advocacy și infrastructuri pseudo-filantropice. Adevarate placi turnante ale unor retele de coruptie oficializata transnational.
Magnitudinea fenomenului pare să depășească adesea imaginile clasice despre corupție formate pe baza vechiului sistem politic al secolului XX — bazat pe partid, administrație și contract public direct. Noul sistem funcționează mult mai fluid, mai greu de urmărit și mai greu de conceptualizat.
Bani publici sau cvasi-publici circulă prin straturi succesive de organizații, granturi, subcontractări, inițiative civice, expertiză, consultanță, campanii de awareness și infrastructuri media sau digitale, până când relația dintre interesul public declarat și interesele reale devine aproape imposibil de reconstruit transparent.
În multe cazuri, aceste structuri beneficiază suplimentar și de o aură morală protectivă derivată din etichetele de „societate civilă”, „progres”, „drepturile omului”, „combaterea dezinformării”, „anti-fake news” sau „expertiză independentă”. Tocmai această legitimitate simbolică face ca noul fenomen să fie mult mai greu de analizat și contestat decât formele clasice de corupție politică.
ÎN CONCLUZIE
În fond, cele două fenomene descrise mai sus — emergența unei noi infrastructuri politico-ideologice sub acoperirea „societății civile” și transformarea unei părți a ecosistemului ONG într-un vehicul de coruptie și redistribuire incrucisată si opacă a resurselor — nu sunt separate. Ele fac parte din aceeași transformare structurală.
Ceea ce vedem este apariția unui nou mecanism de putere care funcționează simultan prin legitimare morală, control simbolic, influență mediatică, infrastructuri digitale și rețele de finanțare greu de urmărit. Tocmai această combinație dintre aura morală și opacitatea operațională îl face atât de eficient și atât de greu de analizat în termenii clasici ai științei politice.
În multe privințe, avem de-a face nu doar cu o nouă formă de exercitare a influenței, ci și cu o nouă formă de instituționalizare a corupției – una mult mai sofisticată decât modelele clasice ale secolului XX – si care operează sub protecția simbolică a „binelui”, „progresului” sau „societății civile”.
Iar aceasta este poate adevărata problemă politologică a prezentului: faptul că noua arhitectură de putere și noua arhitectură a corupției tind să coincidă tot mai mult sub acoperirea unei retorici în care, aproape orwellian, limbajul transparenței ajunge să acopere aparitia si consolidarea unor noi forme de control, clientelism și captură instituțională.
Radu Zlati 
Lasă un comentariu