Domnule Președinte de ședință, stimaţi colegi, Recentul scandal Volkswagen ne-a arătat, dacă mai era cazul, că – inclusiv în cazul unei multinaționale dintr-o țară a seriozității și a lucrului bine făcut – companiile nu trăiesc doar spre a satisface dorințele clienților, ci și pentru a obține un profit cât mai mare, cu riscul abordării dincolo […]
În răspăr (XLVI): Hai la Schengen cu grăbire!
Cred că am avut o revelație și mi s-a dezvăluit de ce unele state europene (în special Olanda și Germania) se pun pavăză în calea intenției noastre de a intra în Spațiul Shengen. Da, ei ne-au spus mereu, dar noi nu înțelegeam bine, că nu criteriile tehnice sunt problema, ci un criteriu ce ţine mai […]
În politică, ca și în viață, nu merită să trăiești în genunchi
Domnule Președinte de ședință, stimaţi colegi, Zilele trecute, în Consiliul JAI, România a fost pusă în fața unei decizii pe care nu a dorit-o: prin aritmetica votului, țării noastre i s-a impus o cotă obligatorie de așa-numiți refugiați, care vor fi relocați din alte state membre ale Uniunii Europene. Nu avem decât două soluții. Prima […]
Sofia ameninţă că va renunţa la poziţia de consens în politica UE, după amânarea aderării la Schengen
Ministrul bulgar de externe Nikolai Mladenov a anunţat sâmbătă că Bulgaria va renunţa la poziţia sa consens în problemele de politică europeană, după ce i s-a blocat accesul la spaţiul Schengen, alături de România. „Bulgaria nu este candidată, ci membră a Uniunii Europene. Avem o poziţie în privinţa tuturor subiectelor discutate în Consiliul european şi […]
M. Marin: România este “Pisica Moartă a Europei”
Polonia nu a vrut să îşi strice bilanţul preşedinţiei Uniunii Europene cu un eşec – respingerea acceptării în spaţiul Schengen a României. A preferat să o amâne pentru o dată neprecizată. Să lase această problemă pe umerii altora. Cu alte cuvinte ne-a transformat într-o uriaşă “Pisică Moartă” pe care a aruncat-o peste gard statelor care […]
Aderarea României şi Bulgariei la Schengen a fost aprobată de Parlamentul European
Raportul europarlamentarului Carlos Coelho privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen a fost adoptat, miercuri, de plenul Parlamentului European, cu 487 voturi „pentru”, 77 de voturi „împotrivă” şi 29 abţineri. Verificarea îndeplinirii tuturor cerinţelor Schengen de către noii membri (control de teren, frontiere maritime şi aeriene, eliberarea vizelor, cooperarea poliţienească, conectarea şi utilizarea Sistemului […]








Comentarii recente