În răspăr (XLVI): Hai la Schengen cu grăbire!

zlatiCred că am avut o revelație și mi s-a dezvăluit de ce unele state europene (în special Olanda și Germania) se pun pavăză în calea intenției noastre de a intra în Spațiul Shengen. Da, ei ne-au spus mereu, dar noi nu înțelegeam bine, că nu criteriile tehnice sunt problema, ci un criteriu ce ţine mai degrabă de politic, și anume impresia generală că lupta noastră împotriva corupției este mai degrabă una de formă, fără eficiență, una care nu combate adevăratele cauze. Prietenii noștri din Olanda, Germania – ejusdem farinae, aveau dreptate! Și iată de ce.

Se știe că nu ar exista corupți dacă, mai întâi, nu ar fi corupători.

Este adevărat, organele noastre abilitate în domeniu corupției, fie ea mică sau mare, au cercetat mii, zeci de mii de cazuri de corupție, de dare și luare de mită, de dare și de primire de foloase necuvenite, șamd. Dar, daca ne uităm mai atent la imaginea globală, dacă suntem atenți la detalii, observăm că zdrobitoarea majoritate, atât a celor corupți (natural, acest lucru) cât și a celor care corup, sunt cetățeni români sau reprezentanți/conducători/proprietari ai unor firme românești.

Într-un stat în care capitalul străin este dominant pe piața producției de bunuri și servicii (mai puțin a unor servicii publice) faptul că toți (aproape toți…) corupătorii sunt români, face ca ceva să miroase straniu. Poate este ceva putred – nu în Danemarca, ci în felul în care cazurile de corupție sunt tratate de către „organe”.

Revenind la subiect, cred că prietenii României din Consiliului JAI vor vota intrarea noastră în Schengen doar în momentul în care oameni de afaceri/manageri/proprietari ai unor firme cu capital străin (olandez, german, de oricare-ar fi…) vor sta la coadă, încătușați precum ultimii șuți, pentru a primi avizul de arest preventiv pe 30 de zile. Atunci, vom ști că Justiția (cel puțin pentru mâna și ochiul stâng, ale organelor procuraturii) se va fi eliberat de constrângerile de orice fel. Și atunci miniștrii Justiției din UE vor realiza că Justiția română nu este preșul de sub picioare politicului, chiar dacă acest politic își află rădăcina în varii capitale și ambasade europene.

PS: Pour les connaisseurs: în top 5 al marii evaziuni fiscale, se află cea bazată pe contrabanda cu flori și legume. Ghici cam pe ce filieră se face această contrabandă?

Etichete:, , , , ,

4 comentarii pe “În răspăr (XLVI): Hai la Schengen cu grăbire!”

  1. alex 7 octombrie 2015 la 9:32 PM #

    eu zic ca si ungaria si restul esticilor au fost admisi prea repede in schengen. romania trebuie sa fie administrata mai bine decat ceilalti pentru a inchide gura tuturor. deci depinde numai de noi

    Apreciază

  2. alex 7 octombrie 2015 la 9:43 PM #

    schimbati legile, sa fie simple, ajutati-va de sisteme IT si astfel va scadea drastic coruptia in Romania

    Apreciază

  3. stelian r. 8 octombrie 2015 la 10:47 AM #

    Concluzia ar fi ca :pana justitia nu se depolitizeaza , nu va fi eficienta ! Depolitizarea nu depinde de partide, care nu vor depolitizarea, ci de sistemul de stat ! Si stim ca sistemul este comunisto-securisto-stalinist ! Lui Alex : legile le poate schimba numai Parlamentul . Majoritatea parlamentarilor sustin sistemul s
    talinist ! Asa ca, nu se va schimba nimic !

    Apreciază

    • Radu Zlati 8 octombrie 2015 la 11:45 AM #

      există o anumită voință politică înspre schimbarea sistemului judiciar. Dar nu neapărat plecată din cele mai bune intenții.

      Apreciază

%d blogeri au apreciat: