Arhive etichete: coruptie

Avem nevoie de statui!


Dar putem să le ridicăm statui? Pe care să le scuipăm cu sete, amintind în gând și de ceva strămoși și obiecte bisericești? Poate că, așa, încetul cu încetul, pas cu pas, vom înceta ca popor să avem memoria socială scurtă…

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Statul paralel există!


Da, statul paralel există! La începuturile sale se bătea pe burtă cu un capitalism de cumetrie, voios și zburdalnic. Apoi a început să prindă cheag, acaparând țara asta, pe bucățele. Nu destul de puternic financiar pentru a cumpăra tot, chiar și în condițiile în care totul – de la activele statului la conștiințe, i se […]

Continuă citirea →

Despre corupție și moralitatea politică


Am aflat ieri, din partea unui celebru avocat prezent într-un studiou TV, că problema grațierii unora dintre condamnații pentru corupție nu este o problemă. Că respectiva lege de grațiere fiind una constituțională (aici avea dreptate), restul discuției nu mai are rost să fie purtat în termeni de legalitate, dar nici măcar de moralitate. Ci doar […]

Continuă citirea →

PROCLAMAȚIA ROMÂNIA 2017+


Când STATUL DE DREPT este în pericol, avem datoria să îl apărăm! Prin adoptarea unor acte normative arbitrare și contrare intereselor cetățenilor este evident că în prezent guvernul nu respectă STATUL DE DREPT. Pentru a-l putea apăra, legea trebuie să ne permită, nouă cetățenilor, să intervenim în mod legitim în procesul decizional. Vrem: 1. Niciun […]

Continuă citirea →

O incorectitudine politică pe zi: Corupția din sistemul de învățământ românesc


Am auzit pe mulți plângând (nu este tocmai o legendă urbană întâmplarea) de mila profesorului care a fost prins lăsându-se  mituit cu smântână, ouă și niște ciuperci proaspete, și care a primit condamnare la închisoare cu executare. Nimeni nu a plâns de mila fostului ministru care a fost condamnat, tot cu executare, pentru că primise […]

Continuă citirea →

Să râdem cu Clotilde Armand


Este drept, logica ne spune că ”oricine poate spune adevărul”, deci inclusiv o persoană care, de-a lungul timpului, a mai lansat în spațiul public destule baliverne (nu, cuvântul nu derivă de la faimosul, și drag mie, Jules Verne). Să mergem la sursă: De ceva vreme, liderii PNL îl curtează insistent pe Dacian Cioloş pentru a […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

PNL după alegerile locale 2016 (IV): Cuvântul și fapta


   Concluzia articolului anterior? Partidul Național Liberal și-a pierdut discursul național-liberal de dreapta, iar elementele de discurs folosite în ultima perioadă fie nu sunt de dreapta, fie nu sunt credibile, fie nu interesează electoratul PNL. Soluția la această problemă majoră nu poate fi una singură. Din punctul meu de vedere, trebuie operate două seturi de […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Cristian Grosu (CdG) – România paralelă: rahatul în care a călcat guvernul Cioloș


Scandalul dezifectanților dialuați suprapus pe raportările false ale infecțiilor din spitale – precum și monopolul de facto pe care firma Hexi îl are pe mai multe domenii care țin de administrarea spitalelor – e un caz școală. Un caz școală despre ceea ce noi am numit, la un moment dat”România paralelă” : fluxul ăla de țară […]

Continuă citirea →

L. Isar (lucianisar.com) – Complexul Oltenia: ce înseamnă să votezi corupți


Complexul Energetic Oltenia anunta incetarea raportului de munca cu inca 2000 de angajati incepand cu 1 iulie 2016. Stirea aici: http://www.stiripesurse.ro/situa-ie-dramatica-in-cea-mai-mare-companie-mii-de-oameni-vor-fi-da-i-afara-la-1-iulie_986377.html ! Aceasta restructurare este rezultatul direct al furtului operat de guvernarea anterioara! Complexul Energetic Oltenia detine recordul pentru cea mai mare pierdere inregistrata de o companie din Romania aflata sub incidenta Ordonantei 109 privind […]

Continuă citirea →

B. Glăvan (logec): Vreți drumuri, canalizare, educație? Lăsați piața liberă să facă ce a făcut cu internetul


Remarca lui Bernie Sanders a prilejuit un hohot de râs general, deoarece toată lumea știe că succesul dezvoltării rețelei de internet în România ține de contextul laissez-faire de la începuturile acestuia. Chestiunea a fost bine rezumată de Sorin Ioniță: “Dincolo de bancurile pe seama cretinului de Sanders, e un story real in spatele acestui episod […]

Continuă citirea →

În răspăr (LI): Se sparie gândul


Dacă încerc să enumăr factorii care au stat, în mod direct sau indirect, la originea tragediei de la clubul Colectiv, se sparie gândul, vorba cronicarului moldav. Avem de-a face cu zeci de încălcări ale legislației, cu nepăsarea, prostia, incompetența, corupția administrației locale și a reprezentanților unor instituții-cheie cu rol în prevenirea unor astfel accidente, cu lăcomia […]

Continuă citirea →

Piedone: Portret al politicianului român


Inițial publicat pe Radu Zlati:
Am primit din partea unui cititor (George Dobre) urmatorul material. Il postez deoarece mi se pare interesant. Nu toate elementele sunt verificate de catre mine personal, dar cele mai multe sunt cunoscute din media romaneasca. Faptul ca o astfel de personalitate a fost (si poate mai este?) un pilon…

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

C. Grosu (CdG): Despre naționalismul economic la zi


Un subiect tabu. Înainte de-a deschide gura cînd e vorba despre capitalul străinși capitalul autohton, toată lumea evaluează dintr-o privire interlocutorii: se pot spune multe lucruri deranjante și despre unul și despre altul. În plus, intervine – din nefericire – mereu un ”versus”, ca și cum problema nu poate fi pusă decât în sensul unui […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

În răspăr (XLVI): Hai la Schengen cu grăbire!


Cred că am avut o revelație și mi s-a dezvăluit de ce unele state europene (în special Olanda și Germania) se pun pavăză în calea intenției noastre de a intra în Spațiul Shengen. Da, ei ne-au spus mereu, dar noi nu înțelegeam bine, că nu criteriile tehnice sunt problema, ci un criteriu ce ţine mai […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

(Wall-Street.ro): Cine nu lasă România să se dezvolte


Indicele general al libertatii este alcatuit ca medie aritmetica simpla a 10 indici referitori la libertatea monetara, fiscala, de afaceri, investitionala, de comert, financiara, a muncii, proprietatii, libertatea fata de coruptie si, in fine, cea data de cheltuielile guvernamentale (vezi definitii pe heritage.org). Cu cat acesti indici sunt mai aproape de limita maxima de 100, […]

Continuă citirea →

Discursul președintelui PNL, Crin Antonescu, susținut la Timișoara – 11 aprilie 2014


“Bună seara, Prin toamna lui 2009, într-o seară, era campanie electorală și eram într-o mașină, nici nu știu dacă nu era un taxi, eram cu Edi Hellvig și auzeam la radioul mașinii care prelua o televiziune că domnul Traian Băsescu ajunge a doua zi la Cluj, cum o să ajungem și noi mâine, are acolo […]

Continuă citirea →

M. Dușan (Capital): Da, vreau salarii «nesimțite» la stat!


Nu am fost niciodată de acord cu teoria conform căreia angajații de la stat trebuie să aibă salarii mici, pentru că, vezi Doamne, nu ne permite bugetul să-i remunerăm mai substanțial. Eu cred că România produce suficient capital pentru a avea un aparat de stat eficient (a se citi mai suplu), cu angajați plătiți decent, […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Mediafax – Peste 500 de persoane, la un miting organizat de primarii USL la Bistrita, în fata PDL


Peste 500 de persoane din mai multe comune si orase conduse de primari USL au protestat, vineri, timp de doua ore, în fata Palatului Administrativ si a sediului PDL din Bistrita, scandând lozinci împotriva conducerii Consiliului Judetean (CJ) si a liderului judetean al PDL, Ioan Oltean. Mitingul de protest, organizat de primarii USL, a început […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Transcrierea interventiei vicepresedintelui PNL Varujan Vosganian la conferinta de presa a USL de dupa intalnirea cu FMI, 2 februarie 2012


”În legătură cu deficitul existând co-presiune, revizuirea în sens negativ a creșterii economice face să existe co-presiune de cel puțin un miliard de lei asupra deficitului. Cu alte cuvinte, Guvernul fie trebuie să taie un miliard de lei, fie trebuie să asume că deficitul bugetar, la noile nivele de creștere economică, va urca cu încă […]

Continuă citirea →

Agerpres – Victor Ponta: Asistăm zilnic la o ‘reformă tip Boc’


Asistăm zilnic la o ‘reformă tip Boc’, în care sunt închise spitale de la oamenii obişnuiţi şi se crează noi funcţii de şefi şi noi spitale pentru UNPR-işti, a afirmat, luni, după şedinţa USL, preşedintele PSD, Victor Ponta. ‘În timp de delegaţia FMI vorbeşte şi Guvernul României vorbeşte de reforme în schimbul împrumuturilor pe care […]

Continuă citirea →

PDL: Căutăm trădători. Aşteptăm Provincia!


Pentru PDL se pare că nu există speranţe de a câştiga alegerile din 2012. Nici chiar constituirea unui surogat de tip Albă ca Zăpada (precum se doreşte a fi Mişcarea Populară) nu sporeşte şansele de căştiga bătălia electorală din 2012. Deoarece PDL nu va lupa în alegeri numai cu USL, ci şi împotriva frustrărilor a […]

Continuă citirea →

Conferinţa de presă susţinuta de preşedintele PNL, Crin Antonescu 6 septembrie 2011


Astăzi aș vrea să vorbim puțin despre Partidul Național Liberal, pentru că Partidul Național Liberal, după cum puteți constata, de o foarte lungă perioadă, face în mod special obiectul preocupărilor domnilor și doamnelor care guvernează România, în numele unei pretinse afinități doctrinare, deși nu mi-e clar nici ce doctrină și nici ce culoare, în toate […]

Continuă citirea →

Germania consideră că România şi Bulgaria nu sunt încă pregătite să adere la Schengen – presă (MEDIAFAX)


Ministerul german de Interne nu are nici o intenţie să-şi schimbe opinia negativă privind pregătirea României şi Bulgariei în vederea aderării la Schengen, relatează duminică site-ul Novinite.com. „În prezent, Sofia şi Bucureştiul încă nu sunt pregătite să adere la Acordul Schengen”, a declarat ministrul german de Interne, Hans-Peter Friedrich. „Nu suntem entuziaşti şi luăm în considerare […]

Continuă citirea →

Toţi oamenii deputatului Arion. Cum se fac afacerile în România portocalie


Reformă, morală, corectitudine, facem ce trebuie, acestea sunt cuvinte care ne sunt servite cu obsesie de dimineaţa până seara de către reprezentanţii PDL. În spatele marii corectitudini pe carene-o tot afişează pedeliştii se ascund afaceri de milioane, care sunt derulate de către angajaţii oamenilor politici. Sigur că politicienii sunt adesea şi prosperi oameni de afaceri. […]

Continuă citirea →

RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIU privind progresele realizate de România în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare


RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIU privind progresele realizate de România în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare  1.       Introducere Mecanismul de cooperare şi verificare[1] (MCV), instituit în momentul aderării României la UE, are drept obiectiv sprijinirea României în crearea unui sistem judiciar şi administrativ imparţial, independent şi eficace. Modificarea cadrului juridic şi a […]

Continuă citirea →

Jurnalul.ro – Blejnar, anchetat în dosarul şpăgii din vămi


Nume importante din Poliţia de Frontieră , inclusiv şeful instituţiei, chestorul Ioan Buda, din ANAF şi din Vamă sunt anchetate de DNA în legătură cu faptele de corupţie din vămi, relateaza site-ul http://www.pressalert.ro. Procurorii anticorupţie au dispus disjungerea cercetărilor faţă de aceştia, conform rechizitoriului prin care a fost trimis în judecată lotul Moraviţa 2. Plecând […]

Continuă citirea →

M. Stefan: Lazslo Borbely, un nou Nagy Zsolt? Ce riscă UDMR şi PDL


UDMR se află în faţa luării unei decizii grele.Firma care i-a decorat ministrului Mediului apartamentul netrecut în propria declaraţie de avere a benefeciat în timpul conducerii lui Laszlo Borbely a acestui minister de 18 contracte preferenţiale. Acuzat de trafic de influenţă, Borbely riscă, după modelul lui Nagy Zsolt, să părăsească guvernul Boc şi scena politică pe scena […]

Continuă citirea →

DNA: Ministrul Laszlo Borbely, implicat într-un dosar de trafic de influenţă (Agerpres & Mediafax))


Procurorii DNA susţin că ministrul Mediului, Laszlo Borbely, este implicat într-un dosar de trafic de influenţă, în care a fost deja pus sub acuzare consilierul său, Szepessy Szabolcs. Într-un răspuns oficial transmis de DNA către AGERPRES, la data de 5 iulie 2011, procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Oradea al DNA au dispus începerea urmăririi penale […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Dezbateri: Cel mai slab BAC din istorie?


Raspund aici invitatiei platformei spunesitu  si lui Laurentiu Luca de a analiza cauzele promovabilitatii extrem de scazute la bacalaureatul din 2011. Mai intai sa fac o precizare esentiala: principala cauza tine de sistemul de invatamant insusi, este o cauza de sistem. Dar aceasta cauza (constand in proasta asezare a sistemului de invatamant, inadecvarea acestuia prin […]

Continuă citirea →

NewsIn – Ponta: Votăm legea Guvernului privind controlul extins al averilor, să stea liniştiţi


Liderul PSD Victor Ponta a declarat miercuri că social-democraţii vor vota legea iniţiată de Guvern privind confiscarea extinsă a averilor, adăugând că PSD nu se opune nici ca legea să fie aplicată celor corupţi, al căror număr ar fi crescut însă sub guvernarea PDL. „Am înţeles că legea PSD privind confiscarea averilor, care este copiată […]

Continuă citirea →

Bătaie pe confiscarea „averii extinse”. Vezi proiectele USL şi ale Justiţiei


Puterea şi opoziţia se bat în proiecte de lege privind confiscarea „averii extinse”. USL a depus azi la Parlament un proiect de lege prin care propune confiscarea extinsa a averilor provenite din diferite infractiuni grave. Potrivit proiectului USL, instanta de judecata competenta poate dispune confiscarea, in tot sau in parte, a instrumentelor si produselor care […]

Continuă citirea →

Răspuns unui analist oranj: cine face modernizarea României… (II)


Am răspuns ieri la articolul d-ului Ştefan Vlaston, „Ce înseamnă modernizarea României şi cine o realizează” (articolul meu poate fi citit aici). Evident, d-ul Vlaston nu s-a obosit să îmi răspundă (firesc, devreme ce nu a încercat macar să îl citească!). Importanţa pe care am dat-o articolului domniei sale a fost oricum disproporţionată faţă de […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Crin Antonescu: discurs 11 iunie 2011 (lansarea programului USL pe administratie locala)


discurs cu ocazia lansarii programului USL privind reforma administrativa a Romaniei  

Continuă citirea →

B. Teodorescu: ”Reorganizarea administrativa a Romaniei este un exercitiu de imagine al Cotrocenilor”


Ideea de reorganizare administrativă a României reprezintă un exercițiu de imagine al Cotrocenilor care se strofocă să inventeze o agendă publică straina de cea reală bazată pe catastrofa economică în care se află țara și pe nivelul scăzut de trai, afirmă analistul politic Bogdan Teodorescu, pentru Inpolitics. ”Aproape nimic din ce face actuala putere nu […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Monica Iacob Ridzi, trimisă în judecată de DNA


Ridzi este acuzată de abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual în legătură cu fapte de corupţie, uz de fals în legătură cu fapte de corupţie şi participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual la Legea contabilităţii. Plenul Camerei Deputaţilor a respins, în decembrie 2010, cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de încuviinţare a percheziţiei […]

Continuă citirea →