B. Glăvan (logec): Vreți drumuri, canalizare, educație? Lăsați piața liberă să facă ce a făcut cu internetul

Remarca lui Bernie Sanders a prilejuit un hohot de râs general, deoarece toată lumea știe că succesul dezvoltării rețelei de internet în România ține de contextul laissez-faire de la începuturile acestuia. Chestiunea a fost bine rezumată de Sorin Ioniță:

“Dincolo de bancurile pe seama cretinului de Sanders, e un story real in spatele acestui episod cu Internetul rapid din Romania: triumful pietei (aproape) libere, sau cel putin lipsita initial de mari jucatori care sa se cartelizeze si sa impuna bariere pentru a-si proteja serviciile proaste, acum zece ani si mai bine. A fost in vremea aia o adevarata explozie a retelelor de cartier, practic nereglementate, care a dus la rezultatul inestetic al acestor sarme intinse pe stalpi si printre blocuri dar pe de alta parte a pus o baza de servicii bune, rapide si descentralizate, pe care s-au cladit ulterior providerii de azi. Plus, printr-o sansa istorica, o autoritate de reglementare relativ competenta tehnic si cu viziune remarcabil de liberala (in sensul de free market) care nu s-a bagat agresiv peste piata ci dimpotriva, a incurajat concurenta. Te si miri ca exista asemenea oameni si istorii la noi, dar da, exista.
O poveste de succes a Romaniei, destul de implauzibila acum 20 de ani, pe care n-are cine s-o relateze dupa disparitia presei, desigur. Ramanem in zona glumitelor (de mare viteza) pe internet, ce sa facem.
Iar despre Sanders: a dat involuntar cel mai bun exemplu de succes al pietei libere, impotriva careia lupta din rasputeri cu viziunea lui dirijist-etatista. Piata libera a dus in Romania internetul ieftin si bun la sate, adica la oamenii saraci. Statul a ramas impotmolit in mega-proiectul pe bani UE din 2006, care trebuia sa asigure “acoperire universala” si nu s-a putut urni din loc, azi fiind cu totul depasit tehnic.”

internet laissez-faire

 

După ce hohotul de râs s-a liniștit, întrebarea pe care și-a pus-o fiecare cetățean interesat nu doar de caterincă ci și de viitorul său și al națiunii a fost următoarea: vă dați seama unde am fi ajuns dacă am fi avut acest context instituțional în toate domeniile vieții economice? Vă dați seama unde am fi ajuns dacă oamenii nu ar mai fi trimiși la închisoare fiindcă își asfaltează drumurile, ci ar avea mână liberă să o facă? Amintiți-vă ce s-a întâmplat cu sătenii care au încercat să-și construiască singuri un pod sau rețeaua de apă:

“Problema n-ar fi atât de mare dacă Statul măcar s-ar da la o parte – cum se-ntâmplă în Germania. În Germania, dacă localnicii iau problema pe cont propriu, statul îi scutește de impozite până când se acoperă investiția făcută astfel că Statul rămâne cu drumul dar lucrarea se face în timp record și mult mai repede și mai ieftin decât ar fi făcut-o Statul. Bonus: Statul nu cheltuiește nimic.

Dar la noi nu – Batman! Batman! La noi vine Statul să-ți dărâme podul/șoseaua pentru că n-ai trecut pe la toți plimbătorii de acte, aplicatorii de ștampile, experții în agrafe, „doamnele” de la cele 4387947823947329843298 de miliarde de ghișee de cele câteva zeci de mii de instituții cu multe inițiale care „se ocupă” de asta.

Alt exemplu: Colonia Borhanci e un cartier din Cluj Napoca. E cartier al orașului din 1989. Dar până în 2008 n-a avut apă curentă. De fapt, n-ar fi avut nici astăzi dar locuitorii din zonă și-au construit singuri rețea de apă. Şi? Ce-a făcut Statul? I-a amendat cu 1000 de lei! De ce? Că n-aveau autorizație! De ce n-aveau autorizație? Pentru că se plictisiseră să aștepte peste 7 luni ca Primăria să le dea nenorocita aia de hârtie.”

Vă dați seama unde am fi ajuns dacă statul nu ar fi confiscat aproape jumătate din salariul oamenilor – asta direct, prin contribuții de așa-zis asigurări sociale la falimentarul sistem de pensii + impozit pe venit? Chiar și după scăderea CAS, din salariul complet plătit de angajator,  statul continuă să ceară 43%. Vă dați seama unde am fi ajuns dacă părinții, nu statul, ar fi fost liberi să decidă asupra educației? Dacă universitățile nu ar mai trebui să se târască prin hățișul de reglementări stupide, care oricum nu fac decât să apere ceata de privilegiați care țin învățământul la ordinele personale?

Hai să vă spun ce s-ar fi întâmplat fără atâta birocrație și biruri. Am fi pățit și noi ca Suedia, acum mai bine de un secol. Da, de Suedia e vorba, de țara recunoscută mai ales datorită efectelor distructive ale etatismului, dar care la sfârșit de secol XIX – început de secol XX s-a dezvoltat fenomenal (precum rețeaua de internet la noi) grație unui proces radical de liberalizare.

În urmă cu 150 de ani Suedia era atât de săracă încât oamenii abia aveau ce mânca. Oamenii locuiau în condiții mizere în orașe, încă în 1900 statisticile raportau cum în Stockholm circa 1400 de oameni conviețuiau în blocuri de 200 de camere. Dar un “miracol economic” era în curs de realizare

Între 1850 și 1950 venitul mediu din Suedia s-a mărit de 8 ori, în timp ce populația s-a dublat. Mortalitatea infantilă a scăzut de la 15 la 2 procente,iar speranța de viață a crescut cu (incredibil) 28 de ani. O națiune de țărani săraci devenise una din cele mai bogate țări ale lumii.

Și asta nu se datorează socialiștilor și taxelor, stați liniștiți, că pe vremea aia nu socialismul era la putere în Suedia. Din contră, povara sectorului public era mai mică decât în restul Europei sau în SUA – unde oricum, între noi fie vorba, era ridicolă comparativ cu cea de astăzi. Povestea de succes începe de fapt, cu mai mult timp în urmă.

“În 1763 Anders Chydenius, un tânăr preot din Österbotten (atunci parte a Suediei), a participat la un concurs de eseuri. Întrebarea la care trebuia sa răspundă era cea mai importantă din Suedia la acea vreme: “de ce atât de mulți oameni părăsesc Suedia?”Emigrația tot creștea și era considerată o mare provocare. Majoritatea opiniilor erau că de vină sunt oamenii puturoși și calici, care în loc să-și asume răspunderea de a lucra mai mult, cedau tentației unei vieți mai ușoare în străinătate.

Răspunsul lui Chydenius a fost complet diferit. Problema nu e emigrația, a scris el. Problema este sistemul opresiv și corupt care face imposibilă o viață bună în Suedia și care îi determină pe oameni să plece. Enumerând toate abuzurile, reglementările și birurile care distrug șansa la o viață normală, Chydenius a schițat o critică radicală laissez-faire la adresa guvernului suedez. El a arătat că privilegiile, practica licențierii și a certificărilor, interdicțiile din comerț protejau un mic număr de aristocrați puturoși și îi opreau pe oamenii harnici să-și făurească un viitor. Taxele ridicate le confiscau ceea ce reușeau să creeze; sistemul corupt de justiție îi împiedica să câștige contra celor care dețineau puterea… “Patria fără libertate este un cuvânt mare cu în înțeles mic”, a arătat el.

Orice asemănare cu situația ultimelor decenii din România este – cum altfel?! – pur și simplu întâmplătoare… În fine, nu vă mai rețin atenția cu acest domn Chydenius, cu ce a lăsat el moștenire și cum a sfârșit, puteți citi detalii în articolul la care am făcut trimitere mai sus. Un secol mai târziu, grație altor gânditori și politicieni, sistemul breslelor a fost abolit iar Suedia a cunoscut o revoluție liberală. La finalul acestei revoluții salariul real creștea într-un ritm de circa 25% pe deceniu (adică incomparabil cu ce s-a întâmplat în România, de la Revoluție încoace!), iar cheltuielile publice se cifrau la 6% din venitul național.

Deci asta e. Acolo unde nu e opresiune politică, se poate. Cazul internetului din România e doar cel mai apropiat și cunoscut exemplu, dar istoria e doldora de astfel de cazuri. Acum știți ce trebuie făcut în România.

Apropo, Comisia aia de tăiat hârtii, vine și ea la raport într-o zi? Să ne spună ce hârtii a tăiat?

sursa: Logica Economica

Anunțuri

Etichete:, , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: