Avem nevoie de statui!

Noul Cod Penal nu mai cuprinde infracțiunea de subminare a economiei naționale. Respectivul delict fusese introdus de Ceaușescu în 1968 și a fost scos în timpul unei guvernări liberale recente  – prietenii știu de ce.

În CP din 1968 fapta era descrisă astfel:

Art. 145 citat mai sus vorbește despre „autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public.”

Dacă veți corela cele două paragrafe veți înțelege degrabă și cu multă limpezire de ce infracțiunea trebuia scoasă de CP. Ar fi intrat prea mulți la pușcărie și pe termene lungi, pentru jaful făcut din banii publici. Mulți și nu oricare, ci din vârfurile tinerei și (se vede) imaturei noastre democrații.

Astfel, omul de bine care a cumpărat cu prețuri exorbitante materiale medicale de prevenție în timpul pandemiei risca să primească 15 ani la mititica, nu vreo 3 ani, și poate și ăia cu suspendare; și când ști că te așteaptă 15 ani de recluziune ești tentat să faci înțelegeri cu procurorii și să îi dai în gât și pe mai-marii care au girat afacerea, udându-și și ei ciocul, cum se zice prin Sudul Italiei. Ceea ce, să recunoaștem, ar fi lovit tocmai la temelia stabilității statului nostru democratic și asta în vremuri grele (pandemie, război, secetă, foamete, din nou pandemie  șamd).

Și totuși…

Pe vremea agitatei mele studenții directorul Muzeului de Istorie a Bucureștilor, regretatul istoric Panait, ne povestea dintr-o recentă călătorie în china ceva straniu pentru noi dar revelator pentru mentalitatea chinezilor.

Cică ar exista, într-un parc din Beijing, o statuie. Ea reprezintă un oficial chinez de prin sec. XI, condamnat pentru corupție și trădare.

Ei… și după ce moartea și-a luat bănuțul și lucrurile s-au liniștit, a fost ridicată statuia oficialului trădător și corupt. Și prin edict imperial s-a permis ca trecătorii prin fața statuii să poată scuipa pe ea și chiar urina pe ea, pentru a condamna astfel, „pe veci” actul trădării. Și al hoției din postura de reprezentant al statului.

Mnoh… ce vreau să zic. Chinezii ca popor au memoria lungă. Poate că nu degeaba povestea asta (nouă ne-a fost livrată ca adevărată!) este din China și nu din România.

Se știe, noi românii avem memoria socială scurtă. Și suntem iertători din fire.

Totuși aproape fiecare dintre noi credem a ști numele câtorva politicieni care, prin acțiunile sau inacțiunile lor, au distrus economia națională, au furat de au lăsat pământ pârjolit în urmă sau au cadorisit altora ceea ce de drept era și trebuia să rămână proprietate a statului/poporului român.

Nu (mai) putem, pe mulți, să îi judecăm: „fapta s-a prescris” sau „fapta nu există”, etc, șamd. Când îi mai putem aduce în fața instanței, scapă ușor (după ce te-ai ales cu câteva milioane de euro în conturi 3-5 ani la Râmnicu Sărat nu sunt decât un popas spre o viață plină de calm, lux și voluptate!) sau chiar sunt achitați (și ce dacă statul a pierdut milioane/miliarde, au fost decizii de oportunitate!)

Dar putem să le ridicăm statui? Pe care să le scuipăm cu sete, amintind în gând și de ceva strămoși și obiecte bisericești? Poate că, așa, încetul cu încetul, pas cu pas, vom înceta ca popor să avem memoria socială scurtă…

PS dacă răspunsul vostru este afirmativ, la care român v-ați gândi în primul rând să îi facem statuie?

PPS au existat recent două tentative de reintroducere a infracțiunii de subminare a economiei naționale. Ambele au fist respinse de alianța PNL-PSD.