RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIU privind progresele realizate de România în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare

RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIU

privind progresele realizate de România în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare

 1.       Introducere

Mecanismul de cooperare şi verificare[1] (MCV), instituit în momentul aderării României la UE, are drept obiectiv sprijinirea României în crearea unui sistem judiciar şi administrativ imparţial, independent şi eficace. Modificarea cadrului juridic şi a sistemului judiciar în vederea continuării alinierii acestora la sistemele existente în celelalte state membre reprezintă o responsabilitate naţională. Guvernul trebuie să pregătească şi să propună legi-cadru esenţiale, Parlamentul urmând să le adopte, iar sistemul judiciar să îşi modifice procedurile şi să le pună în aplicare în scopul stabilit. Începând din 2007, MCV a acordat României sprijin în crearea structurilor aferente unui sistem judiciar modern. Au existat momente în care MCV a fost contestat şi criticat de diverse componente ale acestui consens naţional necesar, dar astăzi se recunoaşte pe scară largă că acest mecanism a contribuit la promovarea schimbării într-o direcţie pozitivă. Guvernul român şi-a dovedit hotărârea şi angajamentul în ceea ce priveşte stimularea procesului de reformă. Parlamentul sau, până recent, autorităţile judiciare nu au dat dovadă întotdeauna de aceeaşi hotărâre. În decursul a cinci ani, accentul s-a mutat de la pregătirea şi adoptarea legilor la punerea în aplicare a acestora. Elementele cadrului legal necesar pentru reformă sunt, în mare măsură, instituite, dar nu sunt complete. Conform prezentului raport, următoarele etape necesare în acest proces ar trebui să se concentreze pe punerea în aplicare a noilor legi de către sistemul judiciar.

Prezentul raport este cel de al cincilea raport anual de la data creării MCV[2]. În vara anului 2012, la cinci ani de la instituirea MCV, Comisia va efectua o evaluare globală a progreselor realizate de România în cadrul MCV de la aderare şi va face propuneri corespunzătoare în lumina acestei evaluări. Prezentul raport conţine o serie de recomandări specifice menite să sprijine România în pregătirea acestei evaluări globale.

2.               SITUAţIA PROCESULUI DE REFORMĂ DIN ROMÂNIA

Realizări şi provocări

De la ultimul raport anual al Comisiei, România a luat măsuri semnificative în vederea îmbunătăţirii eficienţei procedurilor judiciare şi a continuat pregătirile pentru intrarea în vigoare a celor patru noi coduri, care reprezintă baza unui act de justiţie modern. Înainte de punerea în aplicare a noilor coduri, Legea micii reforme în justiţie a adus îmbunătăţiri în ceea ce priveşte celeritatea actului de justiţie. De asemenea, România a răspuns prompt la recomandarea Comisiei, adoptând un nou cadru juridic pentru Agenţia Naţională de Integritate. ANI a devenit operaţională în temeiul noului cadru juridic şi anchetele pe care le-a desfăşurat au început să dea din nou roade. Autorităţile române au hotărât să revizuiască sistemul judiciar şi procedurile de achiziţii publice şi să

facă o evaluare a politicii de combatere a corupţiei, deşi această revizuire nu se numără printre obiectivele de referinţă ale MCV. În aceeaşi perioadă, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a avut o activitate tot mai convingătoare în ceea ce priveşte anchetarea cazurilor de corupţie la nivel înalt.

În ciuda progreselor înregistrate din iulie 2010, consecvenţa şi obţinerea de rezultate în mai multe domenii rămân o provocare. Trebuie înregistrate în continuare progrese în lupta împotriva corupţiei. În mai multe cazuri importante la nivel înalt, s-au înregistrat amânări în instanţă de mai mulţi ani şi nu s-a avansat decât într-o mică măsură spre soluţionare în această perioadă. Se impune adoptarea unor măsuri urgente menite să accelereze desfăşurarea acestor procese şi să evite închiderea acestor cazuri din cauza împlinirii termenului de prescripţie. Lupta împotriva corupţiei ar trebui să rămână o prioritate majoră şi ar trebui coordonată prin intermediul unei noi strategii anticorupţie, care să fie globală şi solidă. Trebuie adoptate măsuri urgente pentru îmbunătăţirea sistemului de recuperare a produselor infracţiunii, a urmăririi în justiţie a cazurilor de spălare de bani, precum şi a protecţiei împotriva conflictului de interese în gestionarea fondurilor publice. Trebuie obţinute rezultate mai bune în ceea ce priveşte confiscarea bunurilor a căror provenienţă nu poate fi justificată şi aplicarea unor sancţiuni disuasive în cazurile de incompatibilitate.

Pentru a intensifica ritmul reformei sistemului judiciar în perioada următoare, România ar trebui să ia măsuri active care să însoţească intrarea în vigoare a Codului civil, să adopte un plan de punere în aplicare a celorlalte trei coduri care urmează să intre în vigoare în 2012 şi să creeze un cadru de cooperare cu autorităţile judiciare şi cu societatea civilă pentru a facilita modificările structurale care trebuie aduse sistemului judiciar. În acest scop, strategia României privind reforma sistemului judiciar ar trebui adoptată oficial după finalizarea revizuirii modului de funcţionare şi completată cu un plan de acţiune, un calendar şi un buget adecvat. Consiliul Superior al Magistraturii, înfiinţat recent, trebuie să îşi demonstreze angajamentul faţă de reformă prin rezultate concrete.

Reforma sistemului judiciar 

De la ultima evaluare a Comisiei, România şi-a îmbunătăţit eficienţa actului de justiţie, prin simplificarea anumitor proceduri judiciare şi introducerea unor instrumente juridice noi, cum ar fi sporirea posibilităţilor de care dispune procuratura în ceea ce priveşte închiderea dosarelor în care dovezile existente nu justifică investigaţii suplimentare sau posibilitatea ca inculpatul să pledeze vinovat în instanţă, accelerându-se astfel procedurile de judecată. Aceste modificări la nivel juridic au contribuit la creşterea eficienţei fazei de urmărire penală şi la accelerarea judecării câtorva cazuri aflate pe rol în justiţie[1]. În plus, România a început pregătirile în vederea revizuirii independente a modului de funcţionare a sistemului judiciar. Această revizuire ar trebui să definească măsurile necesare pentru o reformă mai cuprinzătoare a structurilor, a procedurilor şi a resurselor umane, care vor trebui să însoţească intrarea în vigoare a noilor coduri.

Cele patru noi coduri trebuie considerate o etapă semnificativă în ceea ce priveşte procesul de reformă a justiţiei şi îmbunătăţirea consecvenţei şi a eficienţei actului de justiţie. De la ultima evaluare a Comisiei, din iulie 2010, s-au înregistrat unele întârzieri în ceea ce priveşte pregătirile pentru punerea în aplicare a noilor coduri. Deşi s-a stabilit că, începând cu 1 octombrie, va fi pus în aplicare Codul civil, iar legislaţia de punere în aplicare a celorlalte coduri este încă în curs de elaborare şi finalizare, nu se prevede o finalizare a studiilor de impact până la sfârşitul verii, s-au organizat puţine cursuri de formare şi nu există încă un plan cuprinzător de punere în aplicare. Este important ca, în viitor, să se evite practicile divergente, iar pentru punerea în aplicare fără probleme a celorlalte coduri este esenţială o pregătire temeinică.

De la ultima evaluare anuală a Comisiei, s-au înregistrat unele progrese în ceea ce priveşte stabilirea unui dialog transparent între guvern, autorităţile judiciare şi societatea civilă privind reforma sistemului judiciar. Cu toate acestea, strategia de reformă a justiţiei, elaborată în primăvara anului 2010, nu a fost aprobată de guvern şi nu a fost încă completată cu un plan de acţiune şi un calendar. Revizuirea preconizată a modului de funcţionare a sistemului judiciar trebuie să reprezinte un catalizator pentru acest proces. O iniţiativă interesantă privind o strategie de reformă judiciară prezentată de un grup de magistraţi, avocaţi, cadre universitare şi reprezentanţi ai societăţii civile constituie, de asemenea, o contribuţie utilă la această activitate.

Din vara anului trecut, s-au înregistrat puţine progrese concrete în ceea ce priveşte punerea în aplicare a recomandărilor Comisiei privind găsirea unei soluţii la problema presantă a dezechilibrelor privind capacitatea sistemului judiciar: guvernul a propus închiderea unui număr mai mic de instanţe neviabile, însă această propunere a fost respinsă de Parlament. În plus, nu s-a dat curs în mod sistematic solicitării Comisiei privind luarea de măsuri imediate pentru reducerea dezechilibrelor privind capacitatea. În mod similar, propunerile privind consolidarea recrutării şi a formării magistraţilor care au fost lansate, de asemenea, în toamnă nu au fost încă adoptate.

Institutul Naţional al Magistraturii (INM) nu a fost consolidat, în ciuda rolului său important în pregătirea punerii în aplicare a noilor coduri.

Prin Legea micii reforme în justiţie, România a revizuit competenţele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a permite acestei instanţe să îşi îndeplinească într-un mod mai eficace rolul de curte de casaţie. Totuşi, aceste reforme nu merg suficient de departe în găsirea unei soluţii eficace la problema jurisprudenţei neuniforme. Noile coduri de procedură introduc un nou mecanism menit să asigure caracterul uniform al jurisprudenţei, hotărârea preliminară[1], care va completa mecanismul existent, şi anume recursul în interesul legii. În urma unei decizii interpretative pronunţate de Înalta Curte în luna iulie, urmează ca termenul special de prescripţie a unui caz să fie prelungit atunci când se aşteaptă pronunţarea unei hotărâri privind o excepţie de neconstituţionalitate. Va fi necesară aplicarea unor norme stricte de însoţire a noului mecanism pentru a evita întârzierile nejustificate în judecarea unor dosare din cauza unor solicitări neîntemeiate de pronunţare a unor hotărâri preliminare. România nu a finalizat încă publicarea electronică a întregii jurisprudenţe. În plus, motivarea hotărârilor judecătoreşti se publică, de multe ori, la mult timp după pronunţarea verdictului.

Consolidarea răspunderii sistemului judiciar rămâne o provocare importantă. De la ultima evaluare anuală a Comisiei, s-au adoptat norme noi de recrutare a inspectorilor judiciari şi s-au adoptat unele măsuri pentru îmbunătăţirea eficienţei şi a transparenţei Inspecţiei Judiciare şi pentru uniformizarea practicilor acesteia. Cu toate acestea, capacitatea şi rezultatele înregistrate de Inspecţie nu s-au îmbunătăţit în mod semnificativ. Inspecţia Judiciară a analizat un eşantion de dosare de corupţie la nivel înalt cu termene de judecată amânate, dar nu a formulat concluzii sau recomandări semnificative cu privire la practica judiciară. România nu s-a angajat încă într-un proces de reformă aprofundată a sistemului disciplinar. În luna mai, guvernul a propus o reformă importantă a sistemului de numire a judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, menită să sporească obiectivitatea, caracterul detaliat şi transparenţa procedurilor; în prezent, această propunere este dezbătută în Parlament.

Un nou Consiliu Superior al Magistraturii şi-a început mandatul în luna ianuarie, deşi s-au înregistrat amânări în începerea activităţii din cauza contestărilor în justiţie şi a realegerilor organizate pentru ocuparea câtorva posturi de membru CSM. De la intrarea în funcţie, Consiliul a avut deja câteva iniţiative binevenite, printre care se numără consolidarea Inspecţiei Judiciare şi facilitarea intrării în vigoare a Codului civil. Realizarea de progrese într-o serie de domenii relevante pentru CVM va depinde de angajamentul Consiliului faţă de reforma sistemului judiciar în perioada următoare. Acest angajament ar trebui demonstrat prin adoptarea unor decizii transparente şi obiective în ceea ce priveşte numirile, consolidarea Institutului Naţional al Magistraturii şi înregistrarea de progrese în gestionarea resurselor umane.

Lupta împotriva corupţiei

Rezultatele Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) privind investigarea şi urmărirea penală a cazurilor de corupţie la nivel înalt, inclusiv a cazurilor în care sunt implicaţi foşti sau actuali membri ai Parlamentului sau ai Guvernului, sunt în continuare convingătoare şi s-a putut constata o creştere a numărului de condamnări[1]. Cu toate acestea, rezultatele înregistrate la nivelul instanţelor prezintă, în continuare, o imagine mixtă. Deşi majoritatea cazurilor de corupţie la nivel înalt se soluţionează în termen de trei ani, un număr semnificativ de cazuri importante în care sunt implicaţi demnitari sunt pe rol de peste trei ani. În câteva dintre aceste cazuri s-a împlinit deja termenul de prescripţie, total sau parţial, iar alte câteva se apropie de acest termen.

De la ultima evaluare anuală a Comisiei, România a identificat cauze tipice ale amânării judecării cazurilor de corupţie la nivel înalt şi a creat un grup de lucru comun în vederea găsirii unor soluţii în acest sens. Unele bariere procedurale importante au fost îndepărtate din luna iulie a anului trecut[2]. Trebuie abordate în mod eficace şi alte cauze, legate în special de capacitate, organizare internă[3] şi practică judiciară. Mai mult, din analiza Comisiei reiese că instanţele au tendinţa de a avea o abordare permisivă şi excesiv de prudentă în ceea ce priveşte problemele procedurale ridicate de către inculpaţi, cum ar fi solicitarea de expertize suplimentare, amânarea termenelor de judecată sau invocarea de excepţii procedurale. Nu se aplică în mod constant măsuri de bază privind gestionarea cazurilor, cum ar fi acordarea de prioritate cazurilor importante sau complexe. Pentru a-şi îndeplini angajamentele în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei la nivel înalt, România trebuie să adopte măsuri urgente pentru a se asigura că, în cazurile importante de corupţie la nivel înalt, hotărârile definitive sunt pronunţate rapid, iar prescrierea acţiunilor este evitată în toate cazurile.

Înregistrarea de rezultate în lupta împotriva corupţiei depinde de voinţa politică şi de angajamentul autorităţilor judiciare. Există mai multe exemple pozitive de tratare eficientă a cazurilor de corupţie la nivel înalt în instanţă, care demonstrează că, în cazurile complexe, investigaţiile pot fi efectuate eficient prin cooperarea între diferite autorităţi[4]. În acest sens,

este esenţial ca Parlamentul să acorde un sprijin politic puternic în combaterea corupţiei. De la ultima evaluare a Comisiei, Parlamentul avotat împotriva începerii urmăririi penale pentru acuzaţii de corupţie împotriva unui fost ministru, actualmente membru al Parlamentului, a refuzat să aprobe cererile de percheziţie în cadrul unei alte anchete, aflată în curs, şi a refuzat arestarea preventivă a unui alt membru al Parlamentului. Cu toate acestea, ambele cazuri au ajuns în justiţie.

De la adoptarea noului său cadru juridic, în august 2010, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a început să înregistreze din nou rezultate şi a înaintat cazuri de conflict de interese, de incompatibilitate şi de averi a căror provenienţă nu poate fi justificată instituţiilor competente, care urmează să ia decizii în acest sens. Deşi ANI şi-a îmbunătăţit metodologia, iar investigaţiile pe care le desfăşoară sunt mai eficiente, monitorizarea de către organismele judiciare şi administrative competente ar trebui îmbunătăţită în mod semnificativ. Sancţiunile aplicate ca urmare a constatărilor făcute de ANI sunt puţine la număr, iar cele aplicate sunt rareori disuasive[1]. Cele mai multe hotărâri ale instanţelor privind cazurile de conflict de interese în domeniul achiziţiilor publice sunt pronunţate, în general, prea târziu. Din câte se pare, comisiile de cercetare a averilor create în temeiul Legii ANI revizuite, la nivelul curţilor de apel, hotărăsc de facto în ceea ce priveşte fondul cazurilor transmise de ANI, aplicând aceleaşi criterii în materie de probe ca şi instanţele de judecată. O astfel de procedură nu numai că duce la întârzieri în procesul de luare a deciziilor judiciare, dar se şi suprapune peste rolul curţilor de apel, care ar trebui să fie competente în ceea ce priveşte cazurile ANI. Din acest motiv, vor trebui luate măsuri pentru a se evita abordarea unor practici inconsecvente în cadrul comisiilor de cercetare a averilor. Sunt necesare modificări suplimentare la nivel legislativ, care să permită ANI să facă recurs la hotărârile Comisiei de cercetare a averilor. De la ultima evaluare anuală a Comisiei, numai două cazuri de bunuri a căror provenienţă nu poate fi justificată au fost confirmate în primă instanţă. În acelaşi timp, un număr important de cazuri instrumentate în baza vechii legislaţii au fost pierdute, din cauza faptului că au împlinit termenele de prescripţie, introduse în luna august a anului trecut, în Legea ANI revizuită.

De la ultima evaluare a Comisiei, România a pregătit un studiu de impact independent privind politica sa anticorupţie. Recomandarea formulată în acest studiu de impact punea accentul pe acordarea unei priorităţi politice mai mari luptei împotriva corupţiei, pe elaborarea unei noi strategii globale anticorupţie cu obiective pe termen lung şi pe implicarea unor actori din cele trei ramuri ale puterii şi din societatea civilă. Eficacitatea luptei împotriva corupţiei este afectată de existenţa unor probleme grave în sistemul de recuperare a produselor infracţiunii. În România, bunurile obţinute în mod ilegal sunt confiscate într-o foarte mică măsură[2], în principal din cauza posibilităţilor limitate de confiscare prevăzute de lege, a practicilor judiciare restrictive şi a lipsei unui comportament proactiv din partea organelor de urmărirepenală[3]. Procurorul general face eforturi pentru a rezolva acest ultim punct, dar se confruntă cu problema resurselor umane şi, în special, cu cea a cadrului legal[1]. În practică, bunurile obţinute în mod ilegal pot fi confiscate doar dacă acestea sunt consecinţa directă a unei infracţiuni pentru care s-a pronunţat o sentinţă de condamnare sau atunci când acestea sunt legate de prejudicii provocate de o infracţiune dovedită. Există, de asemenea, probleme legate de confiscarea bunurilor transferate către terţi. În acest fel, o parte semnificativă din bunurile obţinute în mod ilegal nu sunt supuse controlului juridic, fapt ilustrat recent în cazul anchetelor de corupţie pe scară largă în cadrul poliţiei vamale şi de frontieră, în care se preconizează confiscarea numai a unei mici părţi din bunuri, deşi se poate presupune că aceste activităţi infracţionale s-au desfăşurat în mod sistematic într-o perioadă lungă de timp.

De la ultima evaluare a Comisiei, România a luat măsuri pentru a se verifica în mod mai eficace licitaţiile publice, în vederea identificării neregulilor în urma evaluărilor de risc. De la ultima evaluare a Comisiei, România a modificat temeiul juridic al Departamentului pentru Lupta Antifraudă (DLAF), echivalentul OLAF la nivel naţional, acesta fiind autorizat să desfăşoare acţiuni de anchetare. Aceste îmbunătăţiri sunt binevenite, dar, în acelaşi timp, capacitatea administrativă şi calitatea acţiunii administrative rămân la un nivel scăzut şi constituie principalele provocări în domeniul achiziţiilor publice.

3.       Concluzii

De la ultima evaluare a Comisiei, din iulie 2010, România a luat măsuri semnificative de îmbunătăţire a eficacităţii justiţiei, a modificat temeiul juridic al Agenţiei Naţionale de Integritate, a continuat pregătirile pentru punerea în aplicare a celor patru noi coduri, a lansat pregătirile pentru o revizuire a modului de funcţionare a sistemului judiciar şi a efectuat un studiu de impact al politicii sale anticorupţie. În perioada următoare va fi necesar un angajament continuu pentru a pune în aplicare noile coduri, pentru a adopta deciziile necesare continuării restructurării sistemului judiciar, pentru a consolida politica anticorupţie şi pentru a se înregistra rezultate mai bune în confiscarea bunurilor a căror provenienţă nu poate fi justificată şi în aplicarea de sancţiuni disuasive în cazurile de incompatibilitate.

Trebuie întreprinse acţiuni urgente pentru a accelera soluţionarea unui număr important de dosare de corupţie la nivel înalt şi pentru a evita închiderea acestora din cauza împlinirii termenului de prescripţie. Lupta împotriva corupţiei ar trebui să rămână o prioritate majoră şi ar trebui să se bucure de sprijinul Parlamentului; ar trebui adoptate măsuri urgente pentru a îmbunătăţi recuperarea produselor infracţiunii, urmărirea în justiţie a cazurilor de spălare de bani, precum şi protecţia împotriva conflictelor de interese în gestionarea fondurilor publice.

4.       Recomandări

Comisia invită România să ia măsuri în următoarele domenii, în lumina evaluării sale cu privire la progresele înregistrate în România începând din luna iulie 2010. Aceste recomandări ar trebui să ajute România să îşi concentreze eforturile în vederea evaluării generale a progreselor înregistrate în această ţară pe care o va efectua Comisia în cadrul MCV, în vara anului 2012.

1.    Reforma sistemului judiciar

(a)          adoptarea unor măsuri active care să însoţească intrarea în vigoare a Codului civil şi adoptarea unui plan cuprinzător de punere în aplicare a celorlalte trei noi coduri, furnizarea de resurse suficiente pentru formare şi reorganizarea instanţelor şi a parchetelor, sporirea capacităţii Institutului Naţional al Magistraturii şi adoptarea propunerilor acestuia referitoare la îmbunătăţirea standardelor de formare şi de recrutare;

(b)         finalizarea unei analize detaliate a dezechilibrelor legate de volumul de lucru în cadrul sistemului judiciar, în vederea revizuirii modului de funcţionare a sistemului judiciar care va avea loc în curând;

(c)          finalizarea revizuirii modului de funcţionare propuse a sistemului judiciar şi punerea în aplicare a recomandărilor acesteia;

(d)         crearea unui cadru de monitorizare a progreselor înregistrate în ceea ce priveşte reforma sistemului judiciar, la care să participe părţile interesate din sistemul judiciar prin punerea în aplicare a acestui plan de acţiune.

2.    Răspunderea sistemului judiciar

(e)          dovedirea unui istoric de decizii de management în sistemul judiciar adoptate în mod transparent şi obiectiv, de exemplu prin numiri, decizii disciplinare, evaluări şi prin sistemul de promovare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

(f)          dovedirea unui istoric al Inspecţiei Judiciare în analizarea şi îmbunătăţirea practicii judiciare, precum şi continuarea procesului de reformare a Inspecţiei;

(g)          finalizarea publicării electronice a întregii jurisprudenţe şi aplicarea de măsuri pentru a se asigura faptul că motivarea hotărârilor judecătoreşti se publică la timp, conform legii.

3.    Eficacitatea acţiunii judiciare

(h)      adoptarea unor măsuri urgente menite să îmbunătăţească practica judiciară şi gestionarea cazurilor, precum şi accelerarea procedurilor în cazurile importante de corupţie la nivel înalt, pentru a se evita împlinirea termenului de prescripţie în toate cazurile;

(i) continuarea reformei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a consolida rolul acesteia de curte de casaţie şi pentru a dezvolta capacitatea acesteia de a soluţiona cazurile de corupţie la nivel înalt;

(j) consolidarea în continuare a caracterului consecvent şi disuasiv al sancţiunilor aplicate de instanţe în cazurile de corupţie la nivel înalt şi dovedirea îmbunătăţirii rezultatelor în ceea ce priveşte investigarea, urmărirea penală şi judecarea cazurilor de fraudă cu fonduri UE şi privind achiziţiile publice;

(k) adoptarea unor norme procedurale clare privind deciziile Parlamentului de ridicare a imunităţii membrilor săi, pe baza celor mai bune practici din alte state membre ale UE.

4.    Integritate

(l) dovedirea unui istoric de sancţiuni prompte şi disuasive din partea autorităţilor administrative şi judiciare în ceea ce priveşte incompatibilităţile, conflictele de interese şi confiscarea bunurilor a căror provenienţă nu poate fi justificată ca urmare a constatărilor Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI);

(m) adoptarea de măsuri pentru uniformizarea practicilor comisiilor de cercetare a averilor şi pentru asigurarea faptului că acestea tratează eficient cazurile, fără a aduce atingere hotărârii instanţei;

(n) îmbunătăţirea cooperării dintre ANI şi alte autorităţi administrative şi judiciare, în special în domeniul achiziţiilor publice, şi îmbunătăţirea capacităţii de investigare a ANI prin actualizarea sistemului lor de informare şi prin evaluări ale riscurilor clar orientate.

5.    Lupta împotriva corupţiei

(o) îmbunătăţirea coordonării politicilor anticorupţie la cel mai înalt nivel şi elaborarea unei noi strategii multianuale solide pentru a preveni şi a pedepsi actele de corupţie, ţinând seama de recomandările făcute într-un studiu de impact independent; crearea unui grup de monitorizare, împreună cu societatea civilă, pentru a supraveghea punerea în aplicare a strategiei;

(p) dovedirea de rezultate convingătoare în recuperarea produselor infracţiunii, urmând cele mai bune practici din alte state membre ale UE şi adoptând o nouă lege privind confiscarea extinsă şi consolidarea practicii judiciare. România ar trebui să dovedească, de asemenea, că înregistrează rezultate în ceea ce priveşte urmărirea în justiţie a cazurilor de spălare de bani ca infracţiune de sine stătătoare.

(q) elaborarea de norme pentru prevenirea conflictelor de interese în gestionarea fondurilor publice şi în cadrul autorităţilor care reglementează, verifică şi adoptă decizii privind plângerile în domeniul achiziţiilor publice; consolidarea procedurilor şi a capacităţii autorităţilor competente, inclusiv printr-o continuare a procesului de revizuire a modului de funcţionare, aflat în desfăşurare în acest domeniu.


Guvernul a prezentat recent Parlamentului un proiect de lege privind confiscarea extinsă.


De exemplu, dintr-un total de 82 de decizii de incompatibilitate confirmate de instanţe, comisiile disciplinare au aplicat sancţiuni în doar 14 cazuri, din care 5 au fost demiteri, iar 5, simple avertismente.

[2] Statisticile furnizate de autorităţile române arată că, în 2010, s-au pronunţat ordine de confiscare definitivă împotriva bunurilor obţinute în mod ilicit care decurg din toate tipurile de infracţiuni, în valoare totală de 1,8 milioane EUR, din care au fost recuperate efectiv doar 0,2 milioane EUR. Având în vedere răspândirea cazurilor de corupţie la nivel înalt din România, aceste sume trebuie considerate foarte mici.

Elemente ale articolului 44 din Constituţia României, inclusiv o clauză potrivit căreia se presupune că toate averile au fost obţinute în mod legal constituie un obstacol în calea transparenţei efective a averilor şi a recuperării bunurilor.


În total, începând din luna iulie 2010, DNA a deschis 269 de noi cazuri şi a dispus trimiterea în judecată a 611 învinuiţi implicaţi în 159 de dosare. Statisticile DNA arată că, în ultimii 5 ani, peste 90 % din dosarele trimise în instanţă au dus la condamnări şi că 90 % din toate anchetele durează maximum 1 an şi jumătate.

Printre acestea se numără amendamentele din Legea 177/2010 de modificare a Legii privind Curtea Constituţională, prin care se elimină suspendarea judecării cauzelor în aşteptarea unei hotărâri în ceea ce priveşte invocarea excepţiilor de neconstituţionalitate, şi dispoziţiile Legii 202/2010 (Legea micii reforme în justiţie).

Există un important deficit de săli de judecată şi un număr semnificativ de posturi vacante la Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde se află pe rol numeroase cazuri de corupţie la nivel înalt.

În cadrul unei operaţiuni importante, desfăşurată la frontieră la începutul acestui an, s-a demascat un caz de corupţie extinsă în cadrul poliţiei vamale şi de frontieră, în urma unei operaţiuni comune bine planificate la care au participat diferite forţe de poliţie şi autorităţi judiciare. În luna mai, s-a pronunţat o hotărâre în primă instanţă împotriva unui judecător într-un caz de corupţie la nivel înalt, la numai 6 luni de la trimiterea cazului în instanţă, în urma unor şedinţe de judecată care au avut loc săptămânal, inclusiv în Ajunul Crăciunului şi în ziua de 30 decembrie.


[1] În cadrul acestei noi proceduri, judecătorii pot solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) o

hotărâre preliminară într-un dosar în curs de judecare, în cazul în care constată existenţa unor contradicţii în jurisprudenţa existentă.


[1] De exemplu, din ianuarie 2011 şi până în mai, s-au pronunţat 3 condamnări definitive şi 20 de

condamnări nedefinitive după ce inculpatul a pledat vinovat în cazuri de corupţie la nivel înalt.


Decizia Comisiei 2006/928/CE din 13 decembrie 2006 de stabilire a unui mecanism de cooperare şi de verificare a progresului realizat de România în vederea atingerii anumitor obiective de referinţă specifice în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei (JO L 354, 14.12.2006, p. 56).

Prezentul raport se bazează pe informaţiile furnizate în mod regulat de autorităţile române, în special ca răspuns la chestionarele detaliate trimise de Comisie. Comisia a beneficiat de asistenţa unor experţi independenţi şi s-a bazat pe documente şi informaţii primite din diverse surse. Documentul justificativ de însoţire prezintă evaluarea detaliată a Comisiei privind progresele înregistrate în ceea ce priveşte fiecare obiectiv de referinţă stabilit prin decizia privind MCV.

sursa: Sribd

Reclame

Etichete:, , , , , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: