Da, statul paralel există! La începuturile sale se bătea pe burtă cu un capitalism de cumetrie, voios și zburdalnic. Apoi a început să prindă cheag, acaparând țara asta, pe bucățele. Nu destul de puternic financiar pentru a cumpăra tot, chiar și în condițiile în care totul – de la activele statului la conștiințe, i se oferea la prețuri de nimic. Dar destul de puternic pentru a se dezvolta precum un cancer, în interstițiile nesecurizate ale economiei, politicii și societății românești.
Astfel am aflat că nu este bine să stim din ce s-a făcut primul milion de euro, cum s-a cumpărat primul hotel și prima fabrică, primele 10 ha de teren intravilan sau prima insulă, cum s-a obținut primul mandat de parlamentar, primul doctorat, primul post de ministru sau de secretar de stat.
Desigur, „serviciile” erau atunci la post, vigilente. Dar știind cum și când să închidă ochii. Căci instituțiile de forță, am aflat nu de azi de ieri, erau parte a statului paralel. Și se înfruptau, legal sau nu, de la masa comună: mai un șorici, mai o șampanie, mai o excursie exotică… și impunitatea de a ne răscoli viețile private în căutare de viermișori buni de pus în cârlig, nadă pentru peștii mai mari, care urmau să fie deposedați de icre.
Aflăm că liderii PSD-ului, de ieri sau de azi, mergeau mână în mână cu paznicii lor, și nu mai știm dacă era vorba de captivitate sau colegialitate. Ceva era totuși, pentru că nu poți ajunge baron județean fără ca cineva să știe cum s-a măsluit jocul în favoarea ta. Iar informația înseamnă putere…
Domnul Hellvig bine a făcut că a extras (chiar dacă nu știu dacă extracția a fost facută până în profunzimile acelea unde se nasc și se perpetuează monștrii) SRI ďintr-un Binom aflat nu doar în afara prevederilor constituționale, dar și „dincolo de bine și de rău”.
Dar un bine făcut pe jumătate e un rău pe jumătate, iar noi mai trebuie să aflăm adevărul despre cum s-au clădit unele dintre marile averi ale acestei țări, despre cum a fost prăduit statul român, despre cum au fost înrolați, in grup și per bucată: oameni politici, magistrați, jurnaliști, lideri de opinie ai societății (zic unii: așa zis civile…)
Dacă nu nouă, plăvanilor, macar CSAT-ului ar trebui să i se prezinte un raport amănunțit despre toate acestea și despre multe altele. Să fie spus adevărul, și poate că adevărul ne va elibera.
Până când nu este prea târziu. Până când statul paralel nu își va încheia metamorfozarea în statul mafiot.
Comentarii recente