Ministerul Public informează că împotriva instituţiei s-a pornit deja executarea silită în privinţa unui număr de 73 de hotărâri judecătoreşti, ca urmare a proceselor magistraţilor de plată a drepturilor salariale restante, iar perpetuarea ar duce la blocarea exercitării atribuţiilor MP. În contextul adoptării de către Senatul României a proiectului de lege nr. L812/21.12.2010, iniţiat de […]
DDD – noi incercari de formare a unui partid
Mogulul s-a hotărât: candidează cu Partidul României Europene. Prima încercare: Primăria Capitalei. Însă minuscula formaţiune e pe moarte: va fi radiată. În plină zvonistică privind posibila acaparare, de către Dan Diaconescu, a Partidului Iniţiativa Naţională, înfiinţat de Cozmin Guşă şi condus de Lavinia Şandru, mogulul OTV a mutat surprinzător, cotropind sau cumpărând un partid de […]
Iulian Anghel: fiecare procuror DNA a avut, în medie, doar 3 (trei) dosare trimise în instanţă
Cei 2.300 de procurori din România au trimis în judecată în 2010 doar 934 cazuri de corupţie, în creştere cu 40% faţă de anul anterior, dar un volum aproape egal cu cel din 1997, când nu exista Departamentul Naţional Anticorupţie (DNA). DNA a fost înfiinţat special pentru a ancheta acuzaţiile de corupţie, iar 600 dintre […]
Basisme… si procurori
Impact News: Traian Băsescu a declarat, luni, la şedinţa de bilanţ că doreşte continuare controalelor la vămile din interiorul ţării unde este „esenţa fraudei vamale”, dar şi la vama din portul Constanţa.„Aş vrea să văd continuarea acţiunilor de control şi în vămile din interior, inclusiv la vama de la Constanţa. Este o vamă de frontieră, […]








Comentarii recente