Cât de naţionalist poate să devină Partidul Naţional Liberal fără să-şi piardă identitatea liberală? (I)

În cele ce urmează am dat curs unei invitaţii lansate pe Facebook de către Bogdan Duca… invitaţie pentru a lua parte la dezbaterea amorsată pe situl Spune şi tu! pe marginea întrebării „Cât de naţionalist poate să devină Partidul Naţional Liberal fără să-şi piardă identitatea liberală?”

Invitaţia prezenta din start câteva aspecte cu care nu puteam fi de acord:

  • Afirmaţia din preambulul dezbaterii cum că „Crin Antonescu încearcă să imprime o direcţie naţionalistă Partidului Naţional Liberal” afirmaţie, ca să zic aşa, ramasa perfect nedovedită
  • Wass Albert, nu a fost un „aparent iredentist” ci un iredentist asumat, şi pe deasupra condamnat ca criminal de război de către Justiţia română
  • Cel puţin în două cazuri dintre cele trei invocate de către Opoziţie, mesajele nu erau „aparent iredentiste” ci în mod clar şi indubitabil se regreta într-un caz şi se milita în cel de al doilea, pentru stări de fapt politice şi adminsitrative revolute şi contrare actualei Constituţii.

În cele ce urmează mă voi limita la a prezenta doar punctele slabe ale celor două personalităţi care s-au decis să răspundă provocării. Argumentele lor le veţi găsi AICI… contraargumentele mele la fiecare dintre ei, mai jos.

Argumente împotriva lui Bogdan Duca

1. Argumentul diplomatic

Chiar admiţând ca Bogdan Duca ar avea dreptate, tot nu vedem ce legătură ar avea acest argument cu tema dezbaterii nostre: până unde poate merge PNL pe calea naţionalismului?

Dar Bogdan Duca nu are dreptate deoarece toate trei luările de poziţie (ale vicepremierului Ungariei, speakerului Adunării Naţionale a Ungariei şi soţiei ambasadorului Ungariei la Bucureşti, mandatată de Viktor Orban să îi transmită mesajul) nu erau, nici una dintre ele, luări de poziţie oficiale: nici ale Guvernului, nici ale Parlamentului, nici ale Ambasadei Republicii Ungaria.

În 16 martie Opoziţia prin Puiu Haşoti solicita un vot al Parlamentului României prin care cel mai înalt for democratic al statului român s-ar fi exprimat cu fermitate asupra unor luări de cuvânt ale unor personalităţi oficiale maghiare, dar exprimate în cadrul unor manifestări, la urma urmei, informale prin raportare la politica externă a Ungariei.

Din acest punct de vedere cererea Opoziţiei a fost supradimensionată şi la urma urmei este bine că reacţia Parlamentului a fost limitată (este drept, şi din alte considerente decât acelea legate de temperanţa specifică diplomaţiei) la respectivele discursuri din plen şi la audierea ulterioară a Minsitrului de Externe român de către comisia senatorială de resort.

În domeniile relaţiilor interstatale trebuie procedat cu maximă precauţie şi inteligenţă (cuvântul „diplomaţie” mai spune ceva?) iar o reacţie pripită a Parlamentului român asupra respectivelor cuvântări ar fi fost tot una cu a omorî muştele cu tunul. Să mai amintim faptul că diplomaţia maghiară nu a ripostat oficial asupra a nici uneia dintre elucubraţiile apărute în paginile revistelor tribunului naţional chiar şi în perioada în care acesta avea o funcţie înaltă în Senatul României?

2. Argumentul istoric

Desigur este de datoria membrilor unui partid să apere şi promoveze valorile partidului respectiv, mai ales dacă acele valori au o îndelungată istorie. Rămâne însă de demonstrat de către Bogdan Duca că afirmaţia domniei sale cum că Unirea de la 1918 este „cea mai importantă împlinire politică a partidului Brătienilor” este adevărată.

Putem aminti domnului Duca faptul că printre cei care au votat la Alba Iulia rezoluţia citită de către Vasile Goldiş (printre altele, un socialist la acea dată) nu se afla nici un liberal… ce să mai vorbim de vreun Brătianu? Dacă Unirea a fost un act plebiscitar al populaţiei din provinciile care şi-au decis astfel soarta atunci rolul PNL din Vechiul Regat este mult redus… iar aserţiunea dlui Duca devine caducă.

Desigur, putem fi de acord cu cel de al doilea argument privind istoricitatea intereselor naţionale ale PNL şi continuitatea acestora pe o distanţă de mai bine de un secol. Dar, din nou, nu reiese în mod vădit şi lipsit de ambiguitate din întreaga argumentaţie prezentată că reacţia din Parlament a lui Puiu Haşoti şi Crin Antonescu ar fi fost cu necesitate în folosul intereselui naţional românesc.

3. Argumentul  doctrinar

Contrar d-lui Dunca, consider că orice partid românesc îşi poate asuma valori naţionale (la urma urmei după ce am văzut un naţional-comunism românesc, ce ar putea să ne mai mire?) Este o cu totul altă problemă dacă această asumare are o îndreptăţire sau nu. Dacă scoatem din ecuaţia îndreptăţirilor istoricitatea atunci nu vom găsi prea multe argumente în favoarea ideii că liberalismul românesc azi este sau ar trebui să fie indisolubil legat de vreun naţionalism, fie el luminat sau nu. Deci suntem de acord cu Bogdan Duca despre faptul că PNL îşi poate asuma discursul naţional. Dar nu vedem o obligaţie sau o fatalitate în această direcţie. Sau dacă aceasta există, ea ar trebui demonstrată.

4. Argumentul electoral

Cred că trebuie să disjungem interesele electorale (de moment) de programul politic (în aspectele sale doctrinare) ale PNL. Dacă primele pot fi (si sunt) adeseori conjuncturale, programul politic, identitatea doctrinară vizează nu numai un azi iute trecător, ci şi un mâine de după mâine de largă respiraţie. A fost poate doar impresia mea, dar discursul lui Crin Antonescu de la Braşov (august 2009) a schiţat nişte paşi înspre apropierea unui electorat mai tradiţional, legat de valori de drepta precum onoarea, munca, religia. Nu este însă evident din programele PNL emanate de atunci şi până în prezent că s-a mers viguros înainte pe această direcţie.

Apelarea la un discurs naţional poate atrage voturi care altfel se duc înspre partidele extremiste sau naţionalist-populiste? Poate. Dar asta pe termen scurt căci acest electorat nu este orientat înspre valorile liberale aşa încât vrăjiţi de unele discursuri de tip naţional şi patriotic aceşti alegători nu devin şi parte a electoratului liberal hard core. Şi problema rămâne: ca să fidelizezi un astfel de electorat, până unde poţi merge cu accentuarea discursului naţional? Şi nu rişti oare să pierzi o altă parte a electoratului propriu, acea parte atentă mai degrabă la valorile statului laic şi cetăţenesc?

În  ce priveşte românii aflaţi momentan în afara ţării nu există studii sociologice pertinente care să ne arate în ce constă acel „dor de ţară” menţionat de către Bogdan Duca. Poate că Duca are dreptate şi majoritatea acestor români oftează după valorile naţionale… dar poate că le lipseşte doar fumul de mititei şi gustul seminţelor de bostan scuipate pe jos?

Este foarte adevărat că românii plecaţi de dinainte de 1989 (şi mai ales generaţiile înaintate în vârstă) împărtăşesc instincte naţionale puternice. Din păcate acest segment electoral (sau o importantă parte a acestuia) confundă încă anticomunismul cu antipesedismul aşa încât prezenţa PNL în cadrul USL nu are darul să aducă voturi din acea direcţie. Şi atunci, qui prodest un discurs naţional resuscitat de către PNL?

5. Imaginea României în lume

De acord că ultimii 20 de ani au însemnat înscrierea politicii externe româneşti în siajul unor politici externe. Străine dar nu nepărat ostile intereselor naţionale româneşti. Era cumva firesc să fie astfel devreme ce România încerca să se înscrie într-o nouă paradigmă a politicii externe româneşti, una europeană şi nord-atlantică. Ceea ce a putut să însemne şi unele concesii făcute unor licurici de variabile dimensiuni sau chiar decizii care au venit împotriva sentimentului popular (vezi episodul cu bombardarea Yugoslaviei sau acela cu menţinerea trupelor în Afganistan).

Dar nu văd cum intrarea într-un ciclu virtual infinit de acuze româno-maghiare ar duce la înbunătăţirea imaginii României în lume. Faptul că începând din 1996 UDMR a fost o constantă a guvernării în România a făcut mult mai mult bine imaginii externe a României decît eventualele luări de poziţie guvernamentale împotriva afirmaţiilor episcopului Tokes. Patriotismul nu include cu necesitate naţionalismul, iar poziţia României în lume se poate edifica şi altfel decât prin cuvântări naţionaliste, oricât de măiestre ar fi acestea. Desigur patriotismul este o chestiune care se prezumă în activitatea oamenilor politici, dar trecerea dinspre patriotism înspre naţionalism nu aduce după sine clare câştiguri de imagine externă.

Şi NU, cred ca nu am intrat în UE prin noi înşine… mai degrabă UE ne-a primit fără să merităm (şi aste se vede din ce în ce mai tare…) pentru motive care nu fac obiectul discuţiei de faţă. Iar faptul că acum suntem un fel de colonie a UE nu este de natură să îmi gâdile orgoliul naţional. La fel, cazul NATO: Dunărea şi Marea Neagră, poziţia noastră geopolitică au fost mai buni ambasadori către NATO decât armata şi politica noastră externă. Iar accentuarea diferendelor cu Ungaria (şi ea membră UE şi NATO) nu ar avea ca efect întărirea poziţiei noastre in nici unul dintre organismele internaţionale mai sus pomenite.

Argumente împotriva lui Laurenţiu Luca

1. Incompatibilitate ideologică

Din simplul fapt ca PNL îşi asumă (fapt evident!) doctrina liberală nu rezultă cu necesitate respingerea de plano a unor altor componente doctrinare precum cea naţională. Atenţie, am zis componentă naţională şi nu naţionalistă. La urma urmei înseşi liberalismul s-a născut din încercarea de a justifica ideologic un fenomen istoric strict naţional (Revoluţia Glorioasă) şi de atunci încoace ideile liberalismului s-au forjat, întărit sau modificat în strânsă legătură cu evenimente naţionale. Liberalismul şi sentimentul naţional nu sunt incompatibile. Atâta că nici unul dintre cele două componente nu prespune cu necesitate pe celălalt.

De asemeni asumarea ideii naţionale nu duce cu necesitate la subsumarea către aceasta a componentei doctrinare liberale. Cele două componete pot coexista, ca să zic aşa, pe picior de egalitate cu mici balansări de o parte sau alta în funcţie de situaţii concrete şi specifice (guvernele liberale care au promovat măsuri economice protecţioniste nu au rămas prin aceasta mai puţin liberale pe fond).

2. Naţionalismul românesc este un naţionalism etnic

Din nou, Laurennţiu Luca identifică în mod abuziv, aş zice eu, asumarea ideii naţionale cu naţionalismul. Aceasta, evident, pentru a putea face mai apoi disjungerea între asumarea naţionalismului pe linie etnică şi aceea, mai largă, a unei viziuni mai degrabă cetăţeneşti a liberalismului.  Istoric, liberalismul românesc îl contrazice, liberalii fiind aceia care au acordat drept de vot necreştinilor (adevărat, „stimulaţi” de către Marile Puteri) şi acordând prin Constitiuţia din 1923 drepturi cetăţeneşti şi politice depline indiderent de apartenenţa etnică. Rsă nu uităm şi faptul că reapărut în viaţa politică posdecembrsită, PNL a fost partidul cu cea mai mare deschidere către un partenariat politic cu reprezentanţii politici ai maghiarimii.

Apărarea intereselor naţionale ale României înseamnă naţionalism? Credem că nu. Contrara ar trebui dovedită, ceea ce Laurenţiu Luca nu o face, pentru că nu poate. Nu există vreun document programatic al PNL de azi care să reducă  naţiunea română la etnia română, aşa încât această identificare în cazul specific al PNL este incorectă de la bun început.

3. Beneficii electorale incerte

Este adevărat că unul dintre posibilele argumente care ar vorbi pentru accentuarea discursului naţional la liderii PNL ar putea fi atragerea electoratului român etnic din Transilvania, electorat care se presupune că ar fi smuls PDL-ului sau altor partide ce gravitează înspre drepta naţionalistă. Tot atât de adevărat că acest gen de câştiguri electorale ar fi incerte, din varii motive.

Dar argumentele prezentate pentru a susţine ideile de mai sus sunt doar prezumţii nedovedite. Laurenţiu Luca foloseşte sintagma de „demagogie naţionalistă” cu privire la PNL fără să îşi dovedească în nici un fel îndreptăţirea folosirii acestui termen. Desigur, este bine să ne temem că bolovanul de sare va cădea de pe sobă… dar daca soba nu este sobă iar bolovanul de sare nu este nici el ce se zice că ar fi? Îmainte ca Laurenţiu Luca să ne spună cum electoratul de dreapta nu se va alătura PNL (sau chiar îl va părăsi!) nu ar trebui mai întâi să identifice aspectele de demagogie naţionalistă în poziţiile publice ale PNL?

În plus, nu vedem de ce sunt folosite artificii stilistice precum: „Partidul Naţional Liberal este (încă) percepută drept cea mai modernă şi mai progresivă forţă pe eşicherul politic românesc” (cu mesajul că PNL s-ar putea să piardă această pooziţie – în favoarea cui? A mai puţin naţionalistelor PDL sau PSD? În favoarea nenăscutei Albă ca Zăpada?) sau punerea între ghilimele a termenului patriotic raportat la discursul PNL (crede autorul că este vorba de un fals patriotism? Atunci să o spună explicit!). Dincolo însă de aceste mărunte observaţii pe care le putem face, rămâne ideea de bază că pentru Laurenţiu Luca există un electorat de dreapta care pesemne riscă să se întoarcă la păcatul ideologic al anilor 1990 (România Mare, Vatra Românească, PUNR). Se uită convenabil că votanţii lui Funar sau Vadim nu erau de dreapta ci doar nostalgici ai unui naţional-comunism, visceral opuşi ideilor liberale.

4. Imaginea PNL şi a României în lume

Parţial am respins deja argumentul cum că naţionalismul recent al PNL ar dăuna în fapt acestui partid. Pînă când Laurenţiu Luca nu dovedeşte că discursul naţional asumat de către Crin Antonescu este identic cu „discursul naţionalist promovat de către Partidul Unităţii Naţionale Române” nu putem progresa pe această cale. Până una-alta să amintim că Antonescu nu a vorbit spre maghiarimea din România, ci despre lipsa de reacţie (de orice fel de reacţie!) a guvernanţilor rămâni la nişte afirmaţii în cel mai bun caz nefericite ale unor oficialităţi ale statului maghiar. Dacă a sesiza evidenţa înseamnă naţionalism, atunci cred că în seara zilei de 16.03.2011 cam toţi românii erau naţionalişti…

Pe de altă parte imaginea României în lume este făcută în special şi cu precădere de către guvernanţi, nu de către Opoziţie. De exemplu nu conflictul inter-etnic de la Targu Mureş a oripilat, ci faptul că acesta a fost posibil în absenţa structurilor de putere ar ar fi trebuit să împiedece sau cel puţin să limiteze tragedia. Aşa încât nu un discurs (oricât de vituperant) a lui Antonescu nu va strica imaginea României in lume ci atitudinile publice ale preledintelui ţării… sau corupţia organelor de stat româneşti.

5. Iarăşi facem din ţânţar, armăsar

Laurenţiu Luca are dreptate când spune că „Un vers adăugit pe furiş şi o păpuşă spânzurată nu reprezintă motive întemeiate pentru a declanşa o astfel de campanie şi a provoca o criză diplomatică.” Dar atunci să însemne aceasta că trebuie să nu adoptăm nici o poziţie oficială? Când ambasadorul Ungariei a fost chemat să de explicaţii ministrului de externe romând, s-a declanşat oare vreo criză dimplomatică? De bună seamă că nu. Putem însă presupune că dacă Antonescu nu ar fi pus la îndoială existenţa unui real ministru de externe în incinta Parlamentului, acea explicaţie cerută şi dată de către ambasadorul Ungariei nu ar fi existat niciodată? De bună seamă ca DA.

Observ că Laurenţiu Luca se concentrează numai pe incidentul Csibi Barna si pe acea pretinsă interpolare în mesajul preşedintelui Orban (las la o parte că explicaţiile oferite de ambasada Ungariei nu sunt foarte convingătoare…) şi lasă, convenabil, la o parte declaraţia speakerului Parlamentului maghiar despre susţinerea de către Ungaria a autonomiei Ţinutului Secuiesc. Merita acel discurs o reacţie oficială, sau nu? Problema esenţială mi se pare stabilirea gradului de gravitate de la care un incident oarecare (actul unei persoane particulare sau cel al unei oficialităţi care totuşi nu se află în exerciţiul funcţiei sale) devine din „ţânţar” politic un act care să merite o poziţionare oarecare a oficialităţilor. De asemeni ar trebui să decidem asupra nivelului dincolo de care o reacţie oficială normală în orice stat democratic cu instinctul demnităţii naţionale se transformă într-un „cal” politic. Din nou, figurile de stil dăunează unor clarificări conceptuale.

Nu în cele din urmă, mă nedumireşte particula „iarăşi”. Există o saţietate atunci când este vorba de reacţiile unui organism totuşi viu cum este un stat la diferitele „înţepături” din afară sau din lăuntrul său? (am folosit expresia că tot ear vorba despre ţânţari…) Reacţiile trebuie să aibă loc de fiecare dată când se impun; altfel este semn că organismul statal este mort sau pe cale de a muri… cu efectele de rigoare. Nivelul reacţiilor se poate discuta… dar lipsa de reacţie este mai mult decît o crimă… este o greşeală.

Etichete:, , , , , , , , , , ,

4 comentarii pe “Cât de naţionalist poate să devină Partidul Naţional Liberal fără să-şi piardă identitatea liberală? (I)”

  1. Laurenţiu Luca 24 martie 2011 la 2:39 PM #

    În primul rând vă mulţumesc pentru comentariu şi apreciez critica dumneavoastră. Simt nevoia să fac însă unele clarificări în legătură cu poziţia naţionalistă pe care o percep în cadrul discursului preşedintelui PNL Crin Antonescu. Recunosc totodată, faptul că s-ar putea să existe şi un conflict de interpretare între viziunile noastre: ceea ce dumneavoastră consideraţi a fi patriotic eu consider a fi naţionalist.
    De exemplu, eu consider parte a unui comportament naţionalist interzicerea susţinerii candidaturii lui Lazlo Tokes pentru funcţia de vicepreşedinte al PE de către europarlamentarii liberali precum şi ameninţarea cu excluderea din partid a celor care nu se conformează. Tot naţionaliste consider acuzaţiile recente cum că preşedintele României a ajuns un „vasal politic al lui Viktor Orban,” sau că acelaşi Viktor Orban încearcă să folosească UDMR şi Partidul Civic Maghiar pentru a submina integritatea statală a României în sprijinul unor „ambiţii medievale” ale Ungariei (vezi Sinteza Zilei 15 martie).

    A acuza o forţă politică din România că este unealta unei puteri străine, este oare exemplu de patriotism? A arăta cu degetul spre Budapesta, totuşi capitala unui stat aliat şi partener în proiectul Uniunii Europene, drept adevăratul decident în treburile interne ale României este oare semn de dragoste de patrie? Este cumva inflamarea şi încercarea de a prezenta părerile personale ale unor oficiali maghiar şi/sau ale consoartelor lor drept discursul oficial al Ungariei un element de discurs naţional moderat? Posibil, însă privind din acest punct de vedere, „patriotismul” domnului Antonescu îmi aduce aminte de un citat din Samuel Johnson.

    Cu stimă,

    Laurenţiu Luca

    Apreciază

    • Gondolin 24 martie 2011 la 5:41 PM #

      exista viziuni diferite, admit. Dar sa trecem punctual la observatiile dvstra:
      a) nu cunosc despre amenintarea cu excluderea din PNL a europarlamentarilor care ar fi votat candidatura la Tokes. Insa cunosc ca aceasta a fos o pozitie a ALDE, in care eroparlamentarii PNL s-au integrat. Si mai cunosc scandalul legat de aceasta alegere care nu a fost o alegere tocmai pentru a se evita numararea voturilor…. daca ar fi fost numaratoare s-ar fi fazut ca episcopul nu avea suficiente voturi.
      b) din punctul meu de vedere comportamentul lui Tokes in Parlamentul European inainte si dupa acea alegere justifica toate temerile PNL si ALDE. Doriti sa va dau citate despre cum vede Tokes relatia dintre statul roman si minoritatea maghiara?
      c) afirmatiile lui Crin Antonescu despre manipularea partidelor maghiare romanesti de catre Voktor Orban este exacta. De camd a spune adevarul este un discurs inflamant?
      d) Crin Antonescu greseste atunci cand vede in Basescu vasalul politic a lui Viktor Orban… dar aceasta afirnatie nu are nimic peiorativ la adresa premierului maghiar, si in raporturile cu Basescu, poate nu s-a ajuns la limita limbajului… coborati in starda si intrebati romanii de rand!
      Overall consider aceste luari de atitudine ca justificate. Eu nu sunt ideolog ci profesor de istorie… iar istoria, pardalnica, m-a invatat ca lucurrile se repeta, dar niciodata identic. Si ca adevarurile trebuie spuse, cu orice risc, atunci cand realitatea o cere. Poate cu alta ocazie o sa va dau copy paste despre luari de pozitie ale unor lideri ai minoritatilor etnice din alte zone ale Europei, luari de pozitie care nu erau mai radicale decat acelea ale liderilor maghiari din Romania, dara care, in timp, au dus la razboaie civile si destrusturarea unor state nationale.
      citate putem da fiecare dintre noi, dar citatele nu pot substitui realitatea

      cu stima, Gondolin

      Apreciază

  2. Laurențiu Luca 24 martie 2011 la 9:49 PM #

    Mulțumesc pentru răspuns. Sunt de acord cu dumneavoastră: într-adevăr, au existat luări de poziție ale unor lideri ai minorităților etnice care au condus la războaie civile sângeroase. Dar și reversul medaliei este valabil: au existat și discursuri ale reprezentanților puterii sau ale liderilor partidelor etniei majoritare aflate aproape de putere, declarații care nu săreau în ochi la prima vedere dar care însă au condus și ele la tragedii de neimaginat. Cred că aceste luări de poziții sunt mult mai grave, fie și din simplul fapt că acești actori politici sunt mult mai aproape de putere și de controlul asupra aparatului represiv al statului decât liderii minorităților ar pute fi vreodată. Dar acesta este un alt subiect de dezbatere, la fel ca și relevanța ideii de stat național în secolul 21.

    Mă bucur însă că avem un punct comun. Și eu am studiat și sunt pasionat în continuare de istorie. Totodată, doresc să vă mulțumesc că ați acceptat să participați la dezbaterea noastră și sper că veți participa și pe viitor la dezbaterile spunesitu.ro. Chiar dacă nu putem cădea de acord asupra fiecărui argument, cel puțin we’ll agree to disagree.

    Cu respect,

    Laurențiu Luca

    Apreciază

    • Gondolin 24 martie 2011 la 10:56 PM #

      sunt de acord cu unele dintre punctele dvstra de vedere… si de altfel am incercat sa aduc acelasi gen de spirit critic si in ce priveste pozitia dlui Bogdan Duca (incercand insa sa nu reiau argumentele dvstra). Istoria este o poveste plina de furie, spusa de un nebun (adaptare prorpie a cunscutului citat). Dar poate ca unii dintre noi putem incerca sa aduca nitica rationalitate macar in spunere daca nu in desfasurarea istoriei?
      In ce ma priveste a fost doar un exercitiu stilistic (in genul Parliamentary Debate) iar argumentele folosite de mine nu reflectau neaparat convingerile mele politice.

      sa auzim numai de bine!

      Gondolin Shador

      Apreciază

%d blogeri au apreciat: