Faptul că la 1 aprilie s-au închis 67 de spitale şi că bolnavii au fost pur şi simplu evacuaţi este un simptom al degradării şi un indicator relevant pentru maniera în care puterea actuală tratează sănătatea
Când vorbim despre situaţia sistemului sanitar, multe dintre elementele care o descriu par deja stereotipuri. De ani de zile discutăm despre subfinanţare, condiţii precare din unităţile sanitare, salarizare necorespunzătoare a personalului medical. Am ajuns însă la un punct culminant. Problemele din sănătate s-au cronicizat şi au căpătat dimensiuni alarmante. Chiar şi unele progrese făcute în anii anteriori şi-au pierdut efectul, sub impactul politicilor lipsite de viziune, dar pline de cinism, ale actualei puteri în raport cu acest domeniu.
Sigur, sănătatea este doar unul dintre serviciile publice aflate în pragul colapsului sub guvernarea portocalie, iar „soluţiile” executivului condus de Emil Boc urmează aceleaşi principii: n-avem bani, deci tăiem, dăm afară, închidem. Cineva trebuie să fie sacrificat. Şi doar n-o să sacrificăm clientela politică. Doar n-o să reducem bugetul pentru turism, doar n-o să renunţăm la contractele bănoase pentru patinoare şi telegondole. E mai simplu să închidem spitale, să trimitem acasă pacienţi şi să lăsăm pe drumuri medici. Acesta pare a fi raţionamentul după care se iau deciziile vizavi de sistemul sanitar. Iar politica guvernului afectează pe toată lumea: pe pacienţi (actuali sau viitori), pe medici, societatea în ansamblu.
Culmea cinismului este să scoţi peste noapte pacienţii din spitale, pe principiul „gata, de mâine închidem, afară cu voi”
Pacienţii sau cei care la un moment dat vor avea nevoie de servicii medicale sunt primii afectaţi. Că guvernul a încercat să se „spele pe mâini” de problema spitalelor, trecându-le în subordinea autorităţilor locale, am văzut. Că introducerea „co-plăţii” îi va face pe mulţi să nu mai meargă la medic, riscând să moară cu zile acasă, e o chestiune care s-a discutat, dar pe care puterea a ignorat-o. Că s-au desfiinţat spitale, unele dintre ele deservind bolnavi dintr-o întreagă regiune, cum este „Institutul Inimii” din Târgu Mureş, iaraşi este un lucru cunoscut. Dar culmea cinismului este să scoţi peste noapte pacienţii din spitale, pe principiul „gata, de mâine închidem, afară cu voi.” Autorităţile n-au avut nici măcar decenţa de a găsi o formulă tranzitorie. Eventual, de a amâna pe o perioadă închiderea efectivă a spitalelor, până la externarea tuturor pacienţilor, în funcţie de evoluţia bolii sau, ştiu eu, de a lăsa un interval pentru reglarea acestei chestiuni într-o manieră civilizată şi demnă.
Nu va trece mult şi oamenii care plătesc asigurare la stat, care au cotizat ani de zile, pur şi simplu nu vor mai avea unde să meargă. Pentru că nu vor mai fi medici suficienţi
De suferit suferă şi medicii şi personalul sanitar în general. După mine, ei sunt una dintre categoriile sociale cele mai greşit evaluate şi nedreptăţite, nu doar din perspectiva salarizării, ci şi a tratamentului şi percepţiei publice. Chiar şi comparaţia cu veniturile altor categorii profesionale este, într-un fel, inechitabilă. Dacă un funcţionar greşeşte un document, se poate corecta, dar un doctor are pe mână viaţa unui om. Şi nu poate intra în sala de operaţie, spre exemplu, cu gândul că trebuie să-şi plătească datoriile sau că n-are suficienţi bani să-şi întreţină copiii. În 2010 peste 2000 de medici au părăsit România, alegând statele occidentale, unde meseria lor este preţuită şi plătită pe măsură. Asta după ce alte câteva mii plecaseră în anii anteriori. Salariile în statele UE variază între 2.000-3.000 euro pe lună pentru proaspăt absolvenţi şi tineri, ajungând până la 10.000-12.000 euro lunar pentru medicii cu experienţă.
Acum pare greu de imaginat situaţia în care ai o problemă de sănătate şi nu ai cui te adresa. Însă nu va trece mult şi oamenii, care plătesc asigurare la stat, care au cotizat ani de zile, pur şi simplu nu vor mai avea unde să meargă. Pentru că nu vor mai fi medici suficienţi. Cel puţin în sistemul de stat.
În ansamblu, politica guvernului în domeniul sănătăţii afectează societatea în ansamblu, dincolo de un caz particular sau altul. Faptul că la 1 aprilie s-au închis 67 de spitale şi că bolnavii au fost pur şi simplu evacuaţi este un simptom al degradării şi un indicator relevant pentru maniera în care puterea actuală tratează sănătatea. Nu ca domeniu de aplicare a unor politici publice, ci ca domeniu unde se vede cel mai bine cât de dezvoltată, civilizată şi „umană” este o societate…
sursa: Spune si tu
Radu Zlati 
Comentarii recente