Interviu Ionut Dumitru, presedintele Consiliului Fiscal

Capital: Am ieşit din recesiune?

Ionuţ Dumitru: Nu există o definiţie foarte clară şi unanim acceptată a intrării/ieşirii în/din recesiune.Cea mai populară definiţie a ieşirii din recesiune este să ai două trimestre consecutive de creştere economică. Acest criteriu e pur statistic, arbitrar, neavând de-a face cu fundamentele economice, şi a fost sugerat într-un articol din New York Times în 1975 de către un statistician. Sunt ţări care nu au avut două trimestre consecutive de scăderi, şi au intrat în recesiune, sau ţări care au avut două trimestre consecutive de creşteri, dar nu au ieşit din recesiune.

Evaluarea intrării în sau ieşrii din recesiune este, însă, un proces mai complex, care ia în considerare mai mule aspecte şi variabile economice. Spre exemplu, o definiţie mai complexă a recesiunii, cu fundamente economice solide, este cea pe care o utilizează Biroul Naţional de Cercetare Economică (NBER) din SUA. Conform, NBER, recesiunea reprezintă “un declin semnificativ al activităţii economice la nivel naţional, care durează mai mult de câteva luni şi este vizibil prin scăderea produsului intreb brut, a veniturilor reale ale populaţiei, a numărului de angajaţi din economie, a producţiei industriale şi a vânzărilor cu amănuntul şi cu ridicata”.

Revenind la noi, după creşterea economică firavă din trimestrul 4 2010, cel mai probabil am înregistrat şi în primul trimestru din acest an un uşor avans al PIB. Mi se pare extrem de periculos mesajul „am ieşit din recesiune, revenim la ce-a fost“, să desfacem şampania înainte de a fi cazul, mai ales că mai avem nevoie de eforturi substanţiale de a pune bugetul pe baze sănătoase. E foarte periculos ca în an preelectoral să proclami ieşirea din recesiune, care e discutabilă şi pe baze extrem de firave, şi să creezi nişte aşteptări nerealiste, de genul: că poţi să duci salariile la nivelul de dinaintea ajustării cu 25%, că poţi reduce fiscalitatea în mai multe locuri – CAS, cotă unică, accize – sau că poţi să măreşti pensiile. Cred că, mai degrabă, avem nevoie de o atitudine rezervată, prudentă şi de transmiterea unor mesaje realiste. România este abia la jumătatea drumului în ceea ce priveşte procesul de consolidare fiscală.

Ne aduce o creştere a economiei cu 1,5%, anul ăsta, o creştere a puterii de cumpărare? Părerea mea este că nu. Bugetul încă nu e pe baze sănătoase, trebuie să reduc în continuare factura socială, iar o creştere de 1,5% este mai nimic la nivelul României. Ca să simţi ceva trebuie să ai o creştere de 3-4% şi, probabil, lucrul  ăsta se va întâmpla după 2012-2013. Noi putem să dublăm salariile de mâine, dar vom intra în altă criză, când o să vedem că nu putem să plătim acele salarii şi o să suferim foarte tare.

Capital: Se discută tot mai des de reducerea CAS, creşteri de salarii etc. Cât de plauzibile sunt aceste măsuri?

 Ionuţ Dumitru: Zvonuri, discuţii există. Să vedem însă care este realitatea. Angajamentul pe care Guvernul îl are în acest moment este să reducă deficitul bugetar la 4,4% din PIB în 2011 şi la 3% în 2012, ceea ce este un obiectiv foarte ambiţios, mai ales pentru la anul. În 2011 riscurile nu sunt foarte mari, pentru că discutăm de măsuri de austeritate luate în 2010 care acum au un an întreg în care îşi produc efectele. Pentru 2012, în condiţiile în care nu ai măsuri suplimentare, sunt riscuri semnificative pentru a atinge ţinta, chiar fără a lua nici un fel de decizie care să-ţi afecteze veniturile sau cheltuielile bugetare. E posibil chiar să avem nevoie de măsuri suplimentare, fie pe partea de venituri, fie pe partea de cheltuieli, pentru a atinge acel 3% în 2012. Dacă la această traiectorie de consolidare fiscală venim şi aducem modificări de politici fiscal-bugetare discreţionare, de tipul creşteri de cheltuieli, reduceri de venituri bugetare, atunci traiectoria este ameninţată. În traiectoria macroeconomică pe care o am în prognozele oficiale nu am spaţiul fiscal pentru vreuna din măsurile vehiculate.

Putem spune că reduceri de fiscalitate şi/sau creşteri de cheltuieli bugetare sunt posibile numai dacă îmi creşte spaţiul fiscal printr-o revenire mai rapidă a economiei. Sau îmbunătăţesc colectarea, pentru care am nevoie de o reformă la nivelul administraţiilor fiscale. Acest proces e la nivel de intenţie, sper să se şi realizeze, dar încep să devin din ce în ce mai sceptic.

Ce este încorporat în momentul de faţă în proiecţiile oficiale este o creştere a fondului de salarii pentru la anul, de 4-5%. Ca să-mi continui procesul de consolidare fiscală, trebuie să reduc factura salariilor ca pondere în PIB de la 7,5% în 2011 la 7,1% în 2012. Pe de-o parte, proiecţiile oficiale indică o creştere reală a PIB de 1,5% anul acesta şi de 3,8% anul viitor, dar, pe de altă parte, PIB-ul creşte nominal cu 10% numai anul viitor. Deci, dacă măresc la anul fondul de salarii cu 5%, nu înseamnă că dau ceva în plus, dimpotrivă, chiar iau. Ca procent din PIB salariile scad.

În plus, dacă ne gândim la inflaţia medie, de 6-7% anul acesta şi probabil în jur de 4% anul viitor, în cazul în care păstrăm numărul de salariaţi şi le majorăm la toţi salariile cu 5%, în termeni reali salariile scad. Deci, în continuare salariile se ajustează, să nu se înţeleagă greşit. Noi am încercat să transmitem asta, dar s-a înţeles cam prost. Guvernul a venit şi a spus că se revine la salariile de dinaintea tăierii cu 25%. Părerea mea este că se poate reveni la salariile de dinainte doar dacă asum o scadere substanţială a numărului de personal sau să crească economia cu mai mult decât se estimează. Putem să ducem salariile la un nivel chiar mai mare decât înainte de tăiere, dar pentru asta trebuie să dăm foarte mulţi bugetari afară. Acceptăm costul ăsta social, pentru că am ajunge la concluzia că trebuie să dăm 100.000-200.000 de oameni afară?

Capital: Continuă reforma în sectorul bugetar?

Ionuţ Dumitru: Problema este destul de complexă. Depinde cum judeci lucrurile. Dacă e să raportăm numarul de personal bugetar la nivelul populaţiei, o să văd ca România comparată cu celelalte state nu stă nici mai rău, nici mai bine. Suntem undeva pe medie sau sub medie. Problema esenţială este că veniturile mele bugetare sunt foarte mici raportat la PIB, cele mai mici din Europa – 32% faţă de 40% media în UE. De asemenea, am prea puţini lucrători în sectorul privat, care contribuie la bugetul de stat, în raport cu personalul bugetar. Aici iar suntem în “top”, din păcate. Avem cel mai defavorabil raport între cei care susţin bugetul de stat şi personalul bugetar. Din aceste puncte de vedere, putem spune că avem încă mulţi bugetari raportat la ce buget avem şi la numărul de contribuabili.

S-au făcut ceva ajustări de personal, dar cele mai multe au fost plecări pe cale naturală. Cu aceste blocări de posturi apar şi anomalii. De exemplu, îţi pleacă contabilul şi nu poţi angaja altul decât dacă mai ai şase plecări. Chiar şi eu sunt în situaţia asta la ASE. Sunt lector universitar din 2006, îndeplinesc criteriile de promovare pe o poziţie superioară, de conferenţiar, chiar şi după legea nouă, mult peste criteriile minimale, dar nu există post. Pentru că exact asta e problema: doar la şapte plecaţi se eliberează un post. Trebuiau evitate situaţiile delicate care apăreau.

Soluţia ideală ar fi fost ceva de genul: la o populaţie de atâţi locuitori, trebuie să am următoarea grilă de personal bugetar, funcţionari, femeie de serviciu, şofer etc. Există în prezent unele autorităţi locale cu puţini locuitori, dar cu o schemă de personal încărcată.

Sunt zone în sectorul bugetar în care este o ineficienţă crasă, birouri unde o singură persoană din zece munceşte, restul stau la cafea. Sunt locuri, de asemena, unde avem deficit mare de personal. A se vedea sectorul sanitar. În perioada 2008-2010, s-a redus numărul de personal cu peste 30.000 persoane, majoritatea au plecat de bună voie, au plecat în străinătate sau au plecat din sistem. Acolo intervine o problemă clară de personal. Sunt şi alte zone unde avem deficit de personal. Nu poţi să tratezi lucrurile unitar. Trebuie să le tratezi de la caz la caz. Dar trebuie identificate în primul rând zonele unde am exces.

Sper să se facă o reformă în zona administraţiei fiscale. Vedem ce reformă a făcut Bulgaria pe partea administrării fiscale, cu rezultate peste aşteptări. A rămas cu şapte-opt administraţii fiscale, o parte importantă a declaraţiilor fiscale făcându-se online. Noi avem 400. La noi colectarea bugetară e foarte slabă, iar la ei e pe media europeană. E o diferenţă enormă. E clar că schema de personal în administraţiile fiscale este destul de încărcată, iar birocraţia aferentă plăţii taxelor e dezarmantă. Reforma administraţiei fiscale nu e simplă, pentru că are şi implicaţii sociale.

 Capital: Cine conduce ţara?

 Ionuţ Dumitru: În momentul de faţă Guvernul nu-şi permite să deraieze de la înţelegerile cu instituţiile financiare internaţionale. Ajustările încă nu s-au încheiat. Aceste ajustări sunt o necesitate. Cu ei sau fără ei oricum trebuia să le facem. Cu ei e mai uşor, pentru că ne îmbunătăţim percepţia pieţelor. Pieţele ne dau un vot de încredere pentru că avem ştampila CE şi a Fondului. Şi în lipsa acestui acord piaţa ne-ar fi forţat să ne ajustăm, într-un ritm mai dur, pentru că nu aveau încredere. Fără să fi luat măsurile actuale de ajustare deficitul mergea la 10% din PIB. Cine ni-l finanţa? Ajungeam în situaţia în care nu găseam finanţare şi eram forţat să plătesc salarii şi pensii numai din venituri. Ajustarea era mult mai dură. Măcar programul ăsta îţi oferă credibilitate, te ajută să găseşti finanţare şi să te ajustezi mai bine, fără să apelezi la tăieri foarte mari. Ajustarea generată de piaţă este foarte brutală.

Acum, e destul de confortabil să arunci vina pe FMI. Spui noi nu vrem, vrem să dăm mai mult, dar uite, vin aştia şi nu ne lasă. Nu există alternativă pentru ajustarea bugetară. Ea oricum se făcea. Este mai uşor să o faci când ai o ştampilă care conferă credibilitate, decât s-o faci pe cont propriu, când e foarte dur, pentru că nimeni nu te finanţează.

Cum am zis, fără nici o măsură, deficitul bugetar mergea spre 10% din PIB. Noi trebuie să mergem spre 3%. E clar că vorbim de o ajustare destul de puternică. Nu i-a fost nimănui uşor să spună că tăiem salariile cu 25%. Ce se poate argumenta este că nu s-a făcut mai rapid. Dacă faceam ajustările în 2009, probabil în 2010 am fi ieşit din recesiune mai rapid. Nu mai prelungeam recesiunea. Probabil 2009 ar fi fost cu o ajustare economică mai puternică de -7,1%, dar 2010 pornea pe o bază mai sănătoasă. De ce nu s-a făcut ajustarea? Două motive sunt după părerea mea. O dată că s-a subestimat amplitudinea crizei, de către toţi, al doilea rând că am avut alegerile.

Capital: Ce facem cu bugetul de pensii, al cărui deficit e uriaş şi e în creştere?

 Ionuţ Dumitru: Bugetul de pensii are un deficit estimat de în jur de 2% din PIB anul ăsta, circa 3 miliarde euro, care e o sumă imensă şi creează mari probleme de sustenabilitate pe termen mediu şi lung. De unde e problema? Din creşterea nesustenabilă a pensiilor înainte de criză. Nu poţi să dublezi pensiile în 2-3 ani, fără să te întrebi dacă ai şi de unde să le plăteşti după aia. În plus, România are o problemă cu numărul prea mic de contribuabili raportat la beneficiarii. Nu se pune problema de cuantumul pensiei, care e destul de mic, ci că sistemul are mari probleme de sustenabilitate financiară. Dacă ne uităm la 2% deficit din pensii, 2% plăţi de dobânzi la datoria publică, de fapt, deficitul nostru pleacă de la 4% din PIB. Ca ţară europeană 3% este maxim. Pe termen scurt, nu avem nici o soluţie de a corecta defictul bugetului de pensii. Sistemul de pensii îşi va mai îmbunătăţii situaţia pe termen mediu şi lung ca urmare a intrării în vigoare a noi Legi a pensiilor – creşte vârsta de pensionare şi, în al doilea rând, este important că se decuplează indexarea pensiilor de salarii. În mod clar, nu pot să plătesc pensii de 45% din salariul mediu, aşa cum se propunea înainte de criză, iar nivelul contribuţiilor să fie de 30% din salariu, în condiţiile în care am cam acelaşi număr de pensionari cu salariaţi.

Pe lângă aceste pensii, avem o factură importantă cu pensiile speciale din armată, a căror recalculare a fost prelungită până la sfârşitul anului. Cel mai corect principiu e să avem pensii în funcţie de ce s-a contribuit. Să evităm situaţii de genul pensionarilor care iau pensii pe o perioadă mai lungă decât au contribuit sau nu au contribuit niciodată, iar pensiile reprezintă 80% din ultimului salariu, care de regulă e cel mai mare.

 Capital: Privatizări prin bursă?

 Ionuţ Dumitru: Şi această problemă e complexă. Companiile cu capital majoritar de stat reprezintă o povară din ce în ce mai mare pentru buget. Conform regulilor europene, o companie cu capital majoritar de stat care e finanţată de la buget cu peste 50% mai mult de trei ani va fi consolidată în deficitul bugetar. Ele vor afecta mai devreme sau mai târziu deficitul bugetar. După calculele noastre, datoriile acestor companii la bugetul de stat însumează circa 2% din PIB, iar arieratele totale ajung la 5% din PIB. Am trei opţiuni: să le privatizez, să le restructurez sau să le lichidez. Dacă aleg să le privatizez, soluţia cea mai bună şi cea mai transparentă este prin bursă – obţin preţul corect al pieţei, eliminând suspiciunile de implicare politică, şi dezvolt şi piaţa de capital. Dacă nu le privatizez, problema rămâne ce fac cu managementul. Este anormal să nu am un contract de management foarte clar, bazat pe ţinte de performanţă şi sancţiuni.

Acum ei sunt numiţi acolo pentru beneficiile personale ale unora. Sunt companii de stat care plătesc bonusuri către management, deşi ele sunt pe pierderi sau au o performanţă îndoielnică. Deocamdată, în scrisoarea de intenţie, guvernul şi-a asumat că va veni cu o listă de companii pe care le va scoate pe bursă, le va privatiza sau ce măsuri de eficientizare iau.

 Capital: Preţurile la carburanţi

 Capital: Cât vor mai salva exporturile?

Ionuţ Dumitru: În prezent, exporturile sunt la maxime istorice. În primele două luni, avem o creştere de 40%, ceea ce e o performanţă mai mult decât bună. Lucrul ăsta nu e suficient pentru a ieşi din recesiune, în condiţiile în care exporturile reprezintă circa 25-27% din PIB. Când economia începe să-şi revină, or să înceapă să crească şi importurile. E discutabil dacă exportul net ne va ajuta sau nu anul acesta, probabil că nu. Grosul PIB-ul îl reprezintă consumul. Acum nu trebuie fetişizat consumul. Dacă am o creştere a consumului în linie cu ce poate să-mi ofere economia, nu am nicio problemă. Problema apare când creşte consumul mai repede decât activitatea economică internă.

 Capital: Intrările de capital?

Ionuţ Dumitru: Chiar dacă sunt în uşoară revenire, intrările de capital sunt modeste, cu mult sub nivelul de înainte de criză. Avem şi ceva intrări speculative, dar nu sunt la un nivel care să ne sperie, să ne poată destabiliza. Oricum trebuie gestionată foarte atent situaţia intrărilor de capital, pentru că pieţele sunt nervoase, iar intrările de pot transforma foarte repede în ieşiri.

 Capital: Ce propuneri a făcut Consiliu Fiscal şi cât a ţinut Guvernul seama de ele?

Ionuţ Dumitru: Avem un rol consultativ. Sunt obligaţi să ne consulte. Misiunea noastră este de a creşte costul reputaţional al unor decizii populiste care pot afecta sustenabilitatea finanţelor publice. Noi avem nişte lucruri pe care le facem în mod regulat: evaluăm execuţia bugetară, evaluăm rectificările bugetare, bugetul anual, strategia fiscal-bugetară, avem raport anual etc. Chiar dacă rolul nostru e consultativ, dacă guvernul o să vină să schimbe proiecţiile de venituri, or să aibă nevoie de avizul nostru favorabil.

În România, cum populismul e la înalt nivel, paşii ăştia pentru creşterea responsabilităţii vor fi foarte greu de făcut. Că am zis noi de fondul de rezervă că e utilizat discreţionar, că trebuie să colectăm mai bine, poate cineva mai devreme sau mai târziu poate o să şi decidă lucrurile. Noi o să tot repetăm. Eforturile noastre sau rezultatele noastre nu se văd pe termen scurt.

La fiecare ieşire pe care am avut-o noi am venit cu un set de recomandări. Esenţială e îmbunătăţirea colectării, că nu poţi să tai la nesfârşit cheltuielile bugetare, deşi încă e de lucru la eficientizarea cheltuirii banului public. În primul rând am nevoie de decizie politică. Creşterea veniturilor prin reducerea evaziuni nu e un capăt de ţară, în contextul în care evaziunea este foarte mare. Noi am estimat că doar pe partea de impozit pe venit, CAS şi TVA evaziunea e în jur de 9% din PIB. Peste 10 miliarde de euro, spre 11 miliarde de euro. Pe partea de accize iarăşi avem evaziune destul de mare, deşi încă nu am putut s-o estimăm. Cu certitudine putem spune că evaziunea fiscală e peste 10% din PIB. Deci dacă aş merge pe evaziunea fiscală, eu aş avea venituri bugetare pe media europeană, acum fiind cu aproape 10 puncte procentuale sub colectarea medie din Europa. Acum e utopic să cred că pot să rad toată evaziunea fiscală. Problema se pune de dimensiune a fenomenului.

 Capital: Când vom vedea prima reducere a economiei negre?

 Ionuţ Dumitru: Când o s-o combatem.

 Capital: Când vom vedea prima creştere a nivelului de trai?

 Ionuţ Dumitru: Dacă vrem să simţim o creştere a nivelului de trai în mod sustenabil, mai devreme de 2013-2014 nu cred că putem. Dacă în perioada asta se va recupera ce s-a pierdut în criză, va fi un mare pas înainte. De câştigat putere de cumpărare va fi cam greu.

Capital: Când vom ieşi cu o emisiune de obligaţiuni pe pieţe externe?

 Ionuţ Dumitru: Era un moment bun. Percepţia riscului a scăzut spre 200 de puncte de bază (2%), nu am o explicaţie de ce nu a ieşit Ministerul Finanţelor cu o emisiune până acum. Pieţele externe sunt singura posibilitate pe care o ai ca să-ţi mai lungeşti scadenţele. Pentru că pe piaţa locală, în contextul în care inflaţia e destul de ridicată, va fi o reticenţă din partea jucătorilor, mai ales a băncilor, să te împrumute pe termen lung. Mai ales că nu am nici investitori instituţionali semnificativi, de genul fondurilor de pensii, instituţii de asigurări. Trebuie să iasă până la urmă, că sunt maturităţi mari care sunt în perioada următoare, numai în iulie vorbim de 2,8 miliarde euro.

 Capital: Cum stăm cu fondurile europene?

 Ionuţ Dumitru: Prost. Fondurile europene sunt printre singurele instrumente care pot fi anticiclice. Avem şi nevoia, avem şi banii şi nu suntem în stare să-i luăm. E absolut ironic şi tragic, în ultimă instanţă. La nivel de absorbţie, România stă cel mai prost, mai prost ca Bulgaria. La Transporturi, avem 1% absorbţie şi 14% contractare. Acum a crescut substanţial contractarea, după licitaţiile lansate, dar să vedem şi rezultate, să-i vedem şi traşi. Spre exemplu, la decembrie 2010, rata de absorbţie efectivă pe toate proiectele a fost de 8,6%, dar dacă exclud prefinanţările – doar 2,5%. Absolut jenant.

Capital: Cel mai rău scenariu pentru 2011 şi 2012

 Ionuţ Dumitru: Pentru România, riscurile aferente anilor 2011-2012 provin în primul rând de pe plan local – eventuale derapaje la nivel fiscal-bugetar în pregătirea alegerilor din 2012. În plus, şi mediul economic internaţional comportă riscuri semnificative – o posibilă recrudescenţă a crizei datoriilor suverane în zona euro sau escaladarea conflictelor din ţările exportatoare de petrol, cu impact substanţial asupra preţului petrolului. Dacă aceste riscuri s-ar materializa împreună ar fi tragedie

sursa: Capital

Etichete:, , , , , , , , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: