V. Mixich: Explozia Europei?

Europa e pe punctul să explodeze. Nu e o ştire de la Antena 3 sau de la OTV, ci concluzia limpede care se desprinde din editorialul celui mai credibil ziar american,  The new York Times. Un editorial de peste Ocean nu este echivalentul unui articol de opinie sau al analizei unui expert din Europa. Editorialul american este publicat fără semnătură deoarece reprezintă poziţia întregii echipe a ziarului. Editorialul american este punctul în care se întâlnesc informaţiile miilor de surse oficiale şi neoficiale ale jurnaliştilor. Editorialul american cristalizează în câteva paragrafe analizele a zeci de jurnalişti redutabili. Tocmai de aceea, „Europa fără conducători“ este unul dintre cele mai alarmante texte despre viitorul Uniunii Europene publicat în ultimul deceniu în presa americană. Uimitor este că rădăcina putregaiului nu este criza financiară a ţărilor europene. Disperatul stat grec este în pragul falimentului – luni, premierul grec a criticat extrem de dur întârzierea ajutorului european -, finanţele Italiei s-au cutremurat marţi – cancelarul Angela Merkel sunându-l direct pe Berlusconi pentru a-i da indicaţii –, iar criza muşcă din Spania până la sânge, aproape jumătate dintre tinerii ei fiind şomeri. Originea acestei situaţii, care ar putea duce la dispariţia zonei Euro până la Crăciun, se găseşte la Berlin. Acolo, în urmă cu doi ani, Angela Merkel s-a pronunţat împotriva unirii guvernării economice a ţărilor UE. Germania câştiga bani grei de pe urma consumatorilor avizi din sudul Europei, care cumpărau pe datorie. Cu timpul, Uniunea Europeană a devenit un club împărţit în două tabere: ţările excesiv de îndatorate şi cele aflate pe surplus. Astăzi a venit însă ceasul scadenţei atât pentru unii, cât şi pentru ceilalţi. Căci nimic nu ar putea lovi mai crunt Germania decât falimentul zonei Euro.
Aflată în faţa unui astfel de coşmar, puternica fiică de pastor german a proiectat, în februarie 2011, un plan de guvernare economică a Europei. Nu doar că proiectul venea mult prea târziu pentru a îndrepta ceva din greşelile trecutului, dar a umplut de resentimente întreaga Europă. Căci, alături de confratele francez Nicolas Sarkozy, proiectul a fost croit în spatele uşilor închise, ignorând orice criteriu al transparenţei sau procesului democratic. Nimic nu putea aduce mai multă apă la moara eurocriticilor şi a liderilor politici naţionali, care opun rezistenţă la transferul de suveranitate către Bruxelles.
Dar în martie, partidul Angelei Merkel a pierdut pentru întâia oară alegerile în landul care o vota în mod tradiţional. Această presiune electorală a fost suficientă pentru a tăia elanul pro-european al Angelei Merkel şi Germania amână de atunci mobilizarea fondurilor necesare pentru salvarea sudului. De altfel, Merkel nu este singurul lider european de prim rang care îşi pleacă degrabă capul în faţa aplauzelor poporului, uitând că democraţia nu este guvernarea prin referendum, ci delegarea puterii de către popor, din patru în patru ani, către un lider capabil să ia decizii înţelepte chiar şi atunci când ele sunt nepopulare. „Liderii europeni trebuie să găsească rapid un concept mai generos pentru Europa, altfel europenii – cât şi aliaţii lor americani – ar putea plăti un preţ uriaş“, scrie New York Times. Ar fi a treia oară într-un secol când conducătorii Europei ar declanşa iadul: de astă dată, unul economic.  Între timp, aici, în România, vorbim şi ne ascundem între nimicuri. Ignorăm că şansa cea mai mare oferită nouă de către istorie, primirea în Uniunea Europeană, este pe cale să devină o vânare de vânt. Europa arde şi România se piaptănă.

sursa: GDS

Etichete:, , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: