M. Coşea: Este exportul o garantie a cresterii economice?

În momentul de față, economia românească  are doar un singur motor de creștere, demn de luat în seamă : exportul.

De ce stăm într-un singur motor este o întrebare care își găsește răspunsul în lipsa unei strategii de dezvoltare pe termen lung și a unei viziunui bazate pe punerea în valoare a potențialului pieței interne, dar nu acesta este subiectul pe care îmi propun să îl pun în discuție. Dorința mea este de a analiza măsura în care exportul românesc poate fi într-adevăr un motor eficient al creșterii economice și măsura în care putem spera ca șansa noastră de a ieși real din recesiune și de a contracara efectele unei viitoare crize să fie exportul.

Teoretic, și corect argumentat de către oficialii guvernamentali, exportul este direct condiționat de către cererea externă. De aici și explicațiile pe care le primim în legătură cu posibilitatea unei creșteri economice la sfârșitul anului și, pe cale de consecință, a unei posibile creșteri a salariilor bugetare. Am fost oficiali anunțați că ” deși România a făcut tot ceea era posibil și a obținut un succes în planul macrostabilizării, creșterea va depinde de conjunctura internațională , adică de evoluția cererii internaționale”.

Este adevărat dar în spatele acestui adevăr există o problemă mai complicată de care, din păcate, nu se face vorbire la nivel guvernamental. Este vorba despre  o problemă pe care aș numi-o ” capacitatea de sustenabilitate a exportului în situație de criză”. Într-o explicație simplă putem spune că această capacitate de sustenabilitate măsoară gradul de dependență al exportului față de cererea externă, căci, deși exportul este  funcție de această cerere, gradul de dependență este diferit . Diferența o face ” tipul și categoria ” exportului.

Sintetizând , putem spune că există două mari tipuri de export : exportul rezidual care se referă la posibilitatea conjuncturală de a exporta surplusul de produse față de cererea internă ( inland oriented policys- strategie ded piață pe termen scurt) și exportul permanent care se referă la exportul unor mărfuri în mod special  produse pentru piața externă ( export oriented policy- strategie de piață pe termen mediu și lung).

Din punctul de vedere al categoriei, exportul poate fi : export axat pe valorificarea factorilor interni de avantaj comparativ ( forță de muncă, produse agricole, energie ) și export ” top ten” caracteristic produselor situate prin raportul calitate/preț în primele zece locuri ale clasamentului specializării internaționale a muncii.

Desigur, practica nu respectă ad literam aceste diferențieri, de regulă exportul fiind o combinație de tipuri și categorii dar cu individualizării bazate pe preponderența unui tip/categorie.

În situații de criză, caracterizate prin scăderea cererii, statistica internațională arată că numai exportul preponderent ” top ten” și-a păstrat poziția sau chiar a înregistrat creșteri punctuale.

Care este situația exportului românesc ?

Actualmente, am pute aspune că exportul românesc este un mix de export axat pe factori interni de avantaj comparativ ( forța de muncă ) și export permanent ( auto, telefonie, aluminiu, lemn etc). Încercând să îl includem în tipuri de politică economică am putea spune că ar trebui să fie o consecință a politicii numită  ”opennes and growth”.

Această politică se definește prin înțelegerea creșterii economice ca o consecință a deschiderii spre exterior, prin obținerea obligatorie a unei poziții importante în rândul exportatorilor de produse intensive din punctul de vedere al

consumului de forță de muncă ieftină, pe baza aportului de capital străin și a orientării procesului productiv spre operțiuni de montare și asamblare care, datorită efectelor de ” lerning by doing ” conduc la dezvoltarea pe orizontală a unei largi game de întreprinderi ale capitalului național, apte de a crea și capitaliza un volum mare de valoare adăugată , stimulate de o politică fiscală încurajatoare.

Din păcate, exportul românesc nu reflectă decât parțial și neconcludent cerințele acestui tip de  politică, practicată cu rezultate spectaculoase de țările sud est asiatice și, în principal de China.  Înafara de faptul că suntem exportatori de forță de muncă ieftină implicată în operațiuni de montare și asamblare, nici o altă cerință nu a fost îndeplinită. Nu am câștigat un loc important în rîndul exportatorilor de produse intensive în muncă ieftină, nu am dezvoltat pe orizontală întreprinderi cu capital național cu vocație de beneficiu și export, nu am combinat ” opennes and growth” cu o politică fiscală stimulativă.

Din aceste motive, nu putem spune că exportul românesc va deveni panaceul universal al relansării economice. Legarea  relansării și a măririi salariilor de rezultatele exporturilor nu mai poate fi credibilă la doi ani de la începerea programului anticriză conceput de către FMI. Dacă, la baza acestui program a stat ideia utilizării exportului ca principal motor de creștere, atunci ar fi trebui să se ia nu numai măsuri de ajustare bugetară ci și de incurajare și restructurare a exporturilor noastre în scopul reducerii cât mai rapide și substanțiale a dependenței lui față de evoluția cererii externe. Cum ?

Nu neapărat prin stimulente fiscale, deși ar fi fost necesare, ci prin transformarea acestuia dintr-un actor minor și conjunctural al pieței într-un actor mai important prin ridicarea gradului de competitivitate ( în termeni de calitate , diversitate și prețuri ), element caracteristic  exporturilor axate pe valorificarea superioară a factorilor interni de avantaj comparativ și al exporturilor ” top ten”. Situația este însă total diferită. În ulimul an, România a coborât dramatic pe escara competitivității internaționale și nu am reușit să intrăm sau să ne consolidăm pe parcursul a mai mult de un an ( cazul Logan) un loc în ”top ten”.

Ar fi trebuit acționat și asupra factorului de export-led prin reducerea importurilor de completare care reprezintă , în unele cazuri, până la 80% din costul produsului exportat.

Atitudinea fatalistă de a râmăne blocat în fața factorilor externi fără a acționa în interior pentru reducerea efectului acestora nu poate fi o garanție a rolului salutar pe care exportul l-ar avea în relansarea economică . Fără o politică internă de promovare a exportului, adaptată condițiilor de criză, el nu va fi decât o frunză în bătaia vântului din vest

sursaş Standard

Etichete:, , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: